Sari la conținut

Tox1cMan>?

Addicted Members
  • Număr conținut

    535
  • Înregistrat

  • Ultima Vizită

  • Zile Câștigate

    1

Orice postat de Tox1cMan>?

  1. Emile Morel, game designer-ul din cadrul Ubisoft ce preluase de curând rolul de director de creație al jocului Beyond Good & Evil 2, a încetat din viață la vârsta de 40 de ani. Dispariția lui Morel a fost semnalizată de colegii săi, prin intermediul platformei LinkedIn. Greg Hermittant, producer în cadrul studioului Ubisoft din Montpellier, a scris “Odihnește-te în pace, dragul meu Emile Morel. Ne-ai fost un partener grozav și ai dat dovada de bunătate în toți acești ani la Ubisoft. Sunt recunoscător că am lucrat împreună la atât de multe proiecte”. Morel s-a alăturat companiei Ubisoft în 2009, lucrând la jocuri precum The Adventures of Tintin sau Rayman Legends. Înainte de Ubisoft, Emile Morel lucrase în cadrul studioului Eden Games, unde și-a adus aportul la jocuri precum Alone in The Dark sau Test Drive Unlimited 2. Conform unui raport al celor de la Kotaku, Morel fusese promovat în luna februarie în poziția de director de creație al jocului Beyond Good & Evil 2, ca urmare a unei restructurări în cadrul studioului Ubisoft Montpellier. Nu a fost dezvăluită încă cauza morții lui Emile Morel. SURSA
  2. Un elev din comuna Copăceni, județul Ilfov, a avut parte de o mare surpriză după ce a decis să facă contestație pentru nota pe care a primit-o la proba de limba română de la Evaluarea Națională, anume 3,95. Deși nu credea că nota lui va fi mărită după contestație, elevul din Copăceni a decis că nu are nimic de pierdut și a hotărât să ceară reevaluarea lucrării de la limba română. După publicarea rezultatelor, elevul a avut însă o mare surpriză, pentru că nota de la română, inițial 3,95, a crescut la 4. Astfel, nota de 4 de la limba română și nota de 6 de la matematică l-au ajutat pe elev să obțină media 5, care îi oferă șanse mari de a fi admis la liceu. În cazul în care elevul nu ar fi cerut reevaluarea lucrării, media lui de admitere ar fi fost mai mică de 5, având o singură variantă, anume o școală profesională. Anul acesta, elevii care au obținut note sub 5 sunt repartizați la școlile profesionale, având șansa de a fi admiși doar la liceele cu medii mici, unde au mai rămas locuri libere, potrivit cancan.ro. SURSA
  3. - Nume: Tox1cMan>? - Număr: Link 1 - votat (nu știu unde pot vedea numărul votului); Link 2 - numărul 2; Link 3 - numărul 1
  4. Instituțiile europene se pregătesc să admită Bulgaria și România în Schengen în acest an, mai întâi cu granițele aeriene, din octombrie, urmate de eliminarea controalelor la frontierele terestre până la 1 ianuarie, potrivit unor surse Euractiv.ro. Potrivit unor surse de la Sofia, Bulgaria are șanse serioase, dacă exercită presiuni diplomatice și arată dorința de a continua reformele, de a obține aderarea la Schengen încă din octombrie anul acesta, cu frontierele aeriene, și perspectiva aderării cu drepturi depline cu frontierele terestre din ianuarie 2024. Până acum o lună, cel mai mare obstacol în calea intrării Bulgariei în Schengen a fost opoziția Olandei. Guvernul lui Mark Rutte a dat semnale informale că apreciază eforturile Parlamentului bulgar și ale ultimelor patru guverne de a iniția o reformă judiciară reală prin introducerea unui mecanism independent de investigare a procurorului șef, care a fost adoptat la sfârșitul lunii mai. Al doilea motiv major pentru înlăturarea obstacolelor din calea intrării Bulgariei în Schengen este alegerea unui guvern la Sofia, după o criză politică prelungită în timpul căreia președintele Rumen Radev a numit un guvern interimar. Guvernul este format din miniștri ai coaliției Continuăm Schimbarea-Bulgaria Democratică, susținută de GERB, reprezentată de vicepremiera Mariya Gabriel, scrie Euractiv. În iulie, Comisia Europeană va publica un raport în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare, la insistențele Olandei. Raportul este de așteptat să fie în general pozitiv, recunoscând voința politică de a continua reformele. Obiecțiile Austriei la extinderea Schengen pe fondul crizei refugiaților nu au scăzut, dar se așteaptă ca Viena să nu-și mai folosească dreptul de veto dacă va fi izolată. În decembrie anul trecut, Austria și Olanda au blocat aderarea Bulgariei la Schengen. În privința României, doar Austria s-a opus. Noul premier al României, Marcel Ciolacu, a anunțat la începutul săptămânii trecute într-un interviu acordat EURACTIV că le-a cerut miniștrilor săi un plan pentru a convinge Austria să-și ridice vetoul asupra admiterii României la Schengen. Următorul obiectiv major al instituțiilor bulgare este aderarea țării la Zona euro de la 1 ianuarie 2025. În timp ce Olanda le cere autorităților bulgare să demonstreze că luptă împotriva corupției și că nu au renunțat la reforma judiciară, cerințele Austriei par mult mai dificil de pus în aplicare. Cancelarul austriac Karl Nehammer a încercat din răsputeri să obțină bani europeni pentru ridicarea unui gard de-a lungul graniței dintre Bulgaria și Turcia, propunere respinsă de Comisia Europeană. La începutul acestei luni, Executivul UE a acordat o nouă asistență financiară României și Bulgariei pentru implementarea proiectelor pilot deja lansate pentru managementul frontierelor. Ajutorul pentru Bulgaria este în valoare de 45 de milioane de euro, iar pentru România – 10,8 milioane de euro, notează Euractiv. (Foto: Dreamstime.com) SURSA
  5. Tox1cMan>?

    Prezentare VenuS

    Bine ai venit pe comunitatea noastră!
  6. Compania italiană Aehra a dezvăluit oficial cel de-al doilea model de serie al său, botezat simplu, Sedan. Noul model promite să fie un rival electric pentru Porsche Taycan și primește o baterie capabilă să ofere o autonomie de 800 de kilometri. Aehra este o companie italiană înființată recent, cu care am făcut cunoștință la finalul anului trecut. Primul model al mărcii este Aehra SUV, care este un model de performanță electric. Acum, a venit timpul să asistăm la debutul celui de-al doilea model al companiei. Noul model este botezat simplu, Sedan, iar acesta este un viitor rival electric pentru modele ca Porsche Taycan și Mercedes-AMG EQS. Caroseria noului Aehra Sedan are un design neted și fluid, fiind desenată de către Filippo Perini și Alessandro Serra, foști designeri Lamborghini. Partea frontală cuprinde faruri LED subțiri, alături de o bară sculptată agresiv cu o priză de aer mare și cu un element aerodinamic ce încorporează și luminile de ceață. În părțile laterale avem prize de aer în zona portierelor din față, alături de camere video desenate în formă aerodinamică, în locul unor oglinzi tradiționale. Plafonul de dimensiuni mari conține o suprafață de sticlă, fiind panoramic și care are o curbură ușoară și elegantă. Aici avem stopuri LED foarte subțiri, alături de încă două prize de aer pentru un design mai agresiv. Deocamdată, Aehra nu a publicat imagini cu interiorul noului model. De asemenea, nu avem nici foarte multe detalii tehnice despre noul model. În schimb, noul Aehra Sedan ar fi bazat pe aceeași platformă cu modelul SUV și ar urma să primească o baterie de 120 de kWh pentru o autonomie de 800 de kilometri. Așteptarea pentru noul Aehra Sedan va mai dura câțiva ani. Primele exemplare ale noului model vor fi livrate abia în 2026, iar prețul de pornire ar urma să fie undeva în jur de 160.000 de euro. SURSA
  7. BattleBit Remastered, lansat în fază early-access pe 15 iunie, a devenit al doilea cel mai popular joc video de pe Steam, fiind depășit doar de Counter-Strike: Global Offensive. Titlul, care are grafică de Roblox și acțiune ca în Battlefield, costă doar 15 dolari. BattleBit Remastered este, în acest moment, cel mai bine vândut joc plătit de pe Steam. Performanța este extraordinară, ținând cont de prețul accesibil. Clasamentul Steam este realizat în funcție de veniturile generate de titluri, nu de numărul de copii vândute. Jocul, cu grafică low poly, a fost dezvoltat de o echipă de doar patru oameni. Ei lucrează la acest proiect de șapte ani. În BattleBit Remastered jucătorii pot folosi arme, vehicule, pot construi structuri defensive sau bandaja răni. Există o clasă specială de luptări medici, care au abilitatea de a vindeca alți jucători. Jocul este unul stabil. În afară de unele neplăceri cu serverele, care s-au resetat din cauza numărului neașteptat de mare de jucători care au intrat în acțiune, nu au fost descoperite probleme serioase. Hărțile din BattleBit Remastered sunt uriașe. La o bătălie pot participa maxim 254 de jucători, dar chiar și așa există suficient spațiu pentru retrageri, flancări sau alte manevre tactice. BattleBit Remastered – cerințe minime de sistem: Sistem de operare: Windows 10 sau Windows 11 pe 64 de biți Procesor: Intel Core i5-2310 Memorie RAM: 6 GB Grafică: GeForce GTS 450 sau un model echivalent DirectX: Versiunea 11 Spațiu liber disponibil: 2 GB Găsiți mai multe detalii despre joc pe pagina lui de pe Steam. SURSA
  8. Noul premier, Marcel Ciolacu, și-a actualizat CV-ul cu anii de studii lipsă, după ce presa a ridicat semne de întrebare legate de faptul că șeful PSD nu a menționat în biografia sa liceul absolvit și de ce a început facultatea la o vârstă mai înaintată. Totodată, din CV-ul publicat pe site-ul Camerei Deputaților lipseau anii dintre perioada post-liceu, dinainte de Revoluție, până în 2004. În noul CV, care poate fi consultat aici, obținut de Digi24.ro, Marcel Ciolacu menționează că a studiat la Liceul de Filologie-Istorie „Mihai Eminescu”, din Buzău, în perioada 1982-1986. Între 1991 și 1995, președintele PSD a urmat cursurile Facultății de Drept la Universitatea Ecologică din București, susținând examenul de licență, conform jurnaliștilor de la G4Media, în 2004, când a urmat și cursuri postuniversitare despre Economia Dezvoltării locale tot la Universitatea Ecologică din București. Contactat de Digi24.ro, Marcel Ciolacu a explicat că ”La fel ca zeci de mii de alți români, care și-au făcut facultatea în timp ce munceau, am amânat cu câțiva ani susținerea licenței”. ”Poate am neglijat eu comunicarea pe acest subiect și e momentul să clarific: m-am angajat la 21 de ani la Întreprinderea Electronica Industrială, unde am lucrat până după Revoluție. Apoi, la fel cu sute de mii de români, am avut propriile firme, axate în principal pe comerț. După ce am terminat facultatea, am devenit consilier juridic la propria firmă. Restul îl știți deja”, a spus noul prim-ministru. În CV-ul postat pe site-ul Camerei Deputaților nu apare nimic din activitatea profesională a actualului premier înainte de 2005, când a fost numit prefect interimar la Buzău. În noul CV, Marcel Ciolacu menționează că între 1988 și 1990 a lucrat la Întreprinderea Electronica Industrială, în București, apoi, din 1992 până în 1998, a fost antreprenor, „administrator la mai multe companii private”. Din 1998 până în 2007, a fost consilier juridic la SC Alcom, iar din 2000 și-a început cariera în serviciul public, pe post de consilier local la Buzău. SURSA
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Termeni de Utilizare & Politică Intimitate