

eds
Global-ModeratorsTip conținut
Profiluri
Forumuri
Calendar
Orice postat de eds
-
Adoptat deja de Apple, standardul de încărcare Qi2 wireless ar putea fi preluat și pentru seria de telefoane Galaxy S25, punând capăt „improvizațiilor” cu carcase de protecție care includ respectivii magneți, dar nu pot face nimic pentru creșterea vitezei sau măcar a eficienței la încărcare wireless. Pentru cine nu știe, toate versiunile Galaxy S24 sunt compatibile doar cu versiunea de debut, Qi wireless, mai puțin eficientă în privința eficienței transferului de energie și fără sistemul de prindere magnetic care poate rezolva o sumedenie de probleme. Iar dacă te întrebi de ce standardul Qi2 a fost până acum refuzat de Samsung, ei bine ține de… magneți. Spre exemplu, la al meu Galaxy S24 Ultra aplicarea unei carcase de protecție prevăzute cu magneți puternici, imitând prinderea integrată sub capacul dispozitivelor iPhone de generație recentă, are ca „efect” perturbarea focalizării pe camera periscope (cea mai de jos, cu zoom optic 5X). Pur și simplu, aceasta focalizează lent (sau deloc) în timp ce telefonul se află în respectiva husă de protecție. Dai husa jos și problema dispare. Citind printre rânduri, rezultă că Samsung a avut de făcut niște ajustări destul de costisitoare la partea de hardware, pentru a face posibilă certificarea Qi2. Dar dacă s-a înfăptuit, atunci te vei putea baza pe orice suport magnetic pentru fixare de bordul autoturismului, acesta dublând și ca încărcător wireless. Iar indiferent de situație, încărcarea wireless va risipi mai puțină energie prin alinierea incorectă a telefonului. Adică, mai puțină căldură generată și mai puțină degradare a bateriei atunci când încarci telefonul în mod wireless. Iar de această „inovație” se pare că vor beneficia toate versiunile Galaxy S25, S25 Plus și S25 Ultra. Aproape că nici nu-ți pare rău că actualul adaptor Samsung oficial pentru încărcare wireless va trebui înlocuit la următorul upgrade. Totuși, nimic despre creșterea vitezei efective de încărcare wireless. Până acum aveam o limită de 15W, putere de încărcare efectivă plus pierderi „pe traseu”, iar acum am putea avea 9W cu totul. Sau poate că e doar o greșeală de interpretare. Sursa
-
Tripwire Interactive a lansat un nou trailer captivant pentru Killing Floor 3 în cadrul The Game Awards 2025, confirmând fereastra de lansare din martie 2025. Trailerul oferă o privire dinamică asupra gameplay-ului intens, specific francizei, alături de indicii despre povestea extinsă și noile provocări de coșmar care îi așteaptă pe jucători. Jucătorii pot experimenta acțiunea în stil cooperativ, în echipe de până la șase persoane, sau individual, înfruntând cei mai periculoși zombi de până acum. Arsenalul va include o varietate de arme și instrumente inovatoare, promițând strategii variate pentru a combate amenințările. Înscrierile pentru versiunea beta închisă sunt deja deschise, oferind fanilor șansa de a testa jocul înainte de lansare. Sursa
-
- 1
-
-
- stiri gaming
- killing floor 3
-
(și 1 alta)
Setat cu taguri:
-
A fost un adevărat ”thriller” la partida Rayo Vallecano – Real Madrid, scor 3-3, în etapa a 17-a din La Liga. Andrei Rațiu a fost titular, însă internaționalul român nu a avut mari realizări în fața ”Los Blancos”. Mai mult, o deviere ghinionistă a lui Rațiu a dus la golul marcat de Rodrygo în minutul 56. Gesturile făcute de Vinicius în fața fanilor lui Rayo Vallecano Dacă la precedenta întâlnire dintre Rayo Vallecano și Real Madrid, Rațiu l-a ridiculizat pe Vinicius, de această dată, brazilianul a fost trimis în teren abia în minutul 63. Deși nu a evoluat foarte mult, brazilianul a avut din nou o criză de nervi pe teren. A cerut un penalty și a primit un cartonaș galben după ce a fost aproape să sară la centralul partidei, nemulțumit că acesta din urmă a oprit un contraatac al lui Real Madrid. În timpul meciului, fanii gazdelor l-au huiduit și au scandat în mai multe rânduri împotriva fotbalistului brazilian. ”Vinicius, la fotbal de plajă”, a fost una dintre scandările fanilor lui Rayo Vallecano îndreptate împotriva brazilianului de la Real Madrid. Dacă până la finalul meciului, s-a abținut, după fluierul final, brazilianul le-a dat replica suporterilor. În timp ce se îndrepta spre vestiare, Vinicius le-a făcut mai multe gesturi fanilor lui Rayo Vallecano în care a sugerat că favorita lor va retrograda la finalul sezonului, lucru ce i-a înfuriat și mai mult pe suporterii echipei lui Andrei Rațiu. Sursa
-
- 1
-
-
- stiri sport
- fotbal
-
(și 2 altele)
Setat cu taguri:
-
Parlamentarii georgieni l-au ales, sâmbătă, în funcția de președinte pe fostul fotbalist Mihail Kavelaşvili, loial guvernului pro-rus. Asta în timp ce mii de oameni erau în stradă și protestau. Președinții georgieni sunt aleși de un colegiu electoral compus din parlamentari și reprezentanți ai guvernului. Actuala şefă a statului, Salome Zourabichvili (foto, dreapta), care susține protestele, a anunțat că va refuza să-şi predea mandatul până la organizarea de noi alegeri legislative. Fost star al echipei de fotbal Manchester City Mihail Kavelaşvili (foto, stânga) este cunoscut pentru opiniile sale anti-occidentale, adesea conspiraționiste. A fost singurul candidat, deoarece opoziţia a refuzat să-şi preia mandatele şi nu a propus pe nimeni. Țara este zguduită de tensiuni și proteste de la alegerile din 26 octombrie, câştigate de partidul pro-rus „Visul Georgian”, dar considerate fraudate de opoziţia pro-europeană. Decizia guvernului de a îngheța până în 2028 negocierile de integrare în blocul european a declanșat manifestaţii reprimate violent de trupele speciale. Sursa
-
- 1
-
-
- stiri lume
- georgia
-
(și 1 alta)
Setat cu taguri:
-
Vineri, în Japonia, a intrat în vigoare o nouă lege strictă, care va pedepsi comportamentul periculos al bicicliştilor. Cei care încalcă legea revizuită pot fi pedepsiţi cu cel mult şase luni de închisoare sau o amendă de peste 600 de dolari. Deci numărul total de accidente rutiere scade în Japonia, accidentele de biciletă sunt în număr tot mai mare. Spre deosebire de alte ţări, în Japonia este permisă circulaţia bicicletelor pe trotuar şi este frecventă. Oficialii au afirmat că unele accidente provocate de ciclişti care se uitau pe ecrane au dus la moartea unor pietoni. Potrivit noilor legi, mersul pe bicicletă sub influenţa alcoolului poate duce la o pedeapsă de trei ani de închisoare sau la o amendă de peste 300 de dolari. Sursa
-
- 2
-
-
- stiati ca?
- japonia
-
(și 2 altele)
Setat cu taguri:
-
[Stiati ca?] Cetăţenii niponi au ales „aur” drept cuvântul anului 2024
eds a postat un topic în Știați că?
Cetăţenii Japoniei au votat ca „aur” să fie cuvântul anului 2024. Cuvântul a fost ales printr-un sondaj desfăşurat de o asociaţie lingvistică niponă. Se crede că acesta se referă la succesul Japoniei în organizarea Olimpiadei de Vară din acest an. Caracterul japonez, care înseamnă, de asemenea, „bani”, poate să se refere şi la scandalul de corupţie care a dominat politica niponă în 2024. Sursa-
- 1
-
-
- stiati ca?
- japonezi
-
(și 1 alta)
Setat cu taguri:
-
Anul Aparitiei: 2016 Gen: biografic/drama Sursa: Click Descriere: Pe 20 aprilie 1999, la Liceul Columbine, doi băieți adolescenți au intrat in liceu cu pistoale și bombe artizanale. Filmul este biografia lui Rachel Joy Scott, primua studenta ucisa. Trailer:
-
Google a găsit o metodă ingenioasă pentru actualizarea hărților Google Maps cu informații relevante despre condițiile de trafic, limite de viteză și alte semne de circulație. Chiar dacă aplicația Google Maps nu include funcție de Cameră Auto, asta nu va împiedica Google să folosească astfel de înregistrări furnizate de parteneri externi, cum ar fi companiile de curierat care dețin flote cu sute de mașini ce străbat drumurile europene. Un astfel de proiect a fost demarat în Marea Britanie, Google obținând sute de mii de ore de filmari numai bune de analizat cu ajutorul inteligenței artificiale și folosit pentru actualizarea automată a hărților de navigare. Pentru a evita complicații de ordin legal, filmările sunt obținute fără sunet, cu ajutorul unei aplicații ce asigură blurarea automată a numerelor de înmatriculare și fețele surprinse în imagini, păstrând doar detaliile relevante. Cât despre partenerii care colaborează cu Google furnizând aceste înregistrări, aceștia se aleg cu dispozitivele de înregistrare de care oricum ar fi avut nevoie pentru obținerea acestor filmări în interes propriu, cum ar fi pentru a le folosi drept dovezi în eventualitatea producerii unor accidente de circulație. Google susține că solicită imagini de pe camerele de bord doar atunci când apar indicii că este necesară actualizare hărților Google Maps pe un anumit traseu și nu face din acest proiect o operațiune de supraveghere la scară largă. Poate solicita filmări cu camera de bord care acoperă o anumită zonă a drumului care, de exemplu, include un semn pentru limită de viteză a cărui locație sau marcaj nu corespunde cu informațiile salvate anterior. Google folosește o combinație de inteligență artificială și ajutor din partea echipei sale de operațiuni, folosind informațiile extrase din înregistrările de pe camere de bord pentru a accelera procesul de împrospătare a hărților. Odată ce au fost procesate, înregistrările sunt eliminate de pe serverele Google. În afară de compania britanică de curierat Geopost Vision, Google mai lucrează și cu Nextbase, producător de camere video de bord, semn că acoperirea „rețelei” de monitorizare va fi în cele din urmă extinsă și prin includerea camerelor de bord folosite de consumatori obișnuiți, care aleg să-și dea acordul pentru folosirea înregistrărilor în acest scop. Sursa
-
- stiri it
- google maps
-
(și 1 alta)
Setat cu taguri:
-
Jocul Forever Skies face un salt major cu lansarea mult-așteptatului mod Co-Op pentru 4 jucători, acum disponibil gratuit pentru toți jucătorii de PC. Această actualizare le permite jucătorilor să colaboreze cu până la trei prieteni într-o experiență multiplayer de supraviețuire, în care munca în echipă este esențială pentru a înfrunta provocările unui Pământ toxic și post-apocaliptic. Jucătorii vor putea construi aeronave personalizabile, explora peisaje misteriose și căuta resurse critice în timp ce se confruntă cu pericolele unei lumi abandonate. Far From Home a adus și o serie de actualizări majore bazate pe feedback-ul comunității, inclusiv o revizuire a progresiei, introducerea biomelor variate, extinderea explorării prin altitudini diferite, un sistem de daune pentru aeronave și întâlniri aleatorii pentru a spori spontaneitatea jocului. În plus, Forever Skies beneficiază de o reducere limitată pe Steam pentru a sărbători această lansare. „Lansarea modului co-op este o piatră de hotar uriașă pentru noi. Experimentarea acestei lumi cu un prieten adaugă un nou strat de emoție și profunzime”, a spus Andrzej Blumenfeld, directorul creativ al Far From Home. Actualizarea este disponibilă acum pe PC, iar o demo exclusivă poate fi jucată pe PlayStation 5. Forever Skies va ieși din Early Access în 2025. Sursa
-
- stiri gaming
- forever skies
-
(și 1 alta)
Setat cu taguri:
-
Hoffenheim – FCSB se joacă în această seară, de la 19:45, LIVE TEXT în faza principală din Europa League. Contractul lui Andrej Kramaric, unul dintre titularii lui Hoffenheim, va expira în vară, iar nemții au luat o decizie importantă chiar înaintea meciului cu FCSB din Europa League. Decizia luată de Hoffenheim înainte de meciul cu FCSB Chiar dacă atacantul de 33 de ani nu traversează cea mai bună formă și nu a mai înscris de la mijlocul lunii octombrie, iar în acest sezon a reușit să marcheze doar de cinci ori în 19 partide, conducerea lui Hoffenheim s-a decis să îi prelungească înțelegerea fotbalistului cotat de Transfermarkt la 5 milioane de euro. Kicker scrie că după ce va ajunge la 20 de meciuri la Hoffenheim în acest sezon, lucru ce se va întâmpla cel mai probabil la partida cu FCSB, contractul lui Kramaric va fi prelungit automat cu încă un an. De altfel, sursa citată susține că șefii lui Hoffenheim ar dori să îi ofere fotbalistului un contract pe mai multe sezoane, însă acesta va trebui să accepte un salariu mai mic, în condițiile în care, în momentul de față, este cel mai bine plătit jucător din lotul lui Christian Ilzer. Elias Charalambous anunță, înainte de Hoffenheim - FCSB: ”Am decis echipa de start” La conferința de presă premergătoare duelului, Elias Charalambous, antrenorul cipriot al roș-albaștrilor, a anunțat că a decis deja primul ”11” al lui FCSB. De asemenea, tehnicianul a precizat și că Adrian Șut a avut o mică problemă și încă e incert pentru partida cu Hoffenheim. ”Întâlnim o echipă dintr-unul dintre cele mai tari campionate din lume, dar băieții au arătat că fac față la acest nivel. Sunt sigur că își vor arăta din nou calitățile. Ne propunem victoria, chiar dacă știm că nu e ușor. Da, am decis echipa de start de mâine. Am avut tot timpul indisponibilități, ceea ce ne-a făcut să căutăm soluțiile corecte pentru a arăta cel mai bine. Știți că avem un lot mare, credem în toți jucătorii, pentru că toți au arătat că pot face față la un nivel înalt. Adi a avut o mică problemă, dar credem că va fi bine. Vom ști mai bine după antrenamentul oficial”, a spus Elias Charalambous. Sursa
-
- fotbal
- hoffenheim
-
(și 2 altele)
Setat cu taguri:
-
Procurorul de caz a anunţat, joi, că dosarul împotriva lui Kylian Mbappé (al cărui nume nu a fost menţionat explicit) pentru acuzaţii de viol la Stockholm a fost clasat din lipsă de probe, informează Ouest France. „Consider că dovezile nu sunt suficiente pentru a continua ancheta, care este, prin urmare, închisă”, a declarat procurorul responsabil de caz, Marina Chirakova, într-un comunicat. „În cursul anchetei, au fost identificate o persoană suspectată în mod rezonabil de viol şi două cazuri de hărţuire sexuală, dar consider că dovezile nu sunt suficiente pentru a continua procedura şi, prin urmare, ancheta este închisă”, a explicat Marina Chirakova. Cotidianul suedez Expressen a dezvăluit în octombrie că jucătorul francez Kylian Mbappe era un „suspect rezonabil” într-o anchetă deschisă de poliţia suedeză pentru „viol şi agresiune sexuală” după ce a vizitat Stockholm. Sursa
-
- stiri lume
- kylian mbappe
-
(și 3 altele)
Setat cu taguri:
-
★ Config autor: deko ★ Instrucţiuni: In link este explicat. ★ Link de download: Click
-
★ Config autor: f0rest ★ Instrucţiuni: In link este explicat. ★ Link de download: Click
-
-
-
Anul Aparitiei: 2009 Gen: actiune/thriller Sursa: Click Descriere: Chelios se confruntă cu un mafiot chinez care și-a furat inima aproape indestructibilă și a înlocuit-o cu un ticker alimentat de baterii, care necesită șocuri regulate de electricitate pentru a continua să funcționeze. Trailer:
-
- film
- crank: high voltage
-
(și 1 alta)
Setat cu taguri:
-
Un studiu recent al Consiliului Superior pentru Cercetare Științifică (CSIC) dezvăluie că oceanul emite un gaz sulfuros, metantiolul, în cantități mai mari decât cele estimate, ceea ce crește impactul acestuia asupra reglementării climatice. Acest gaz, produs de viața marină, contribuie semnificativ la formarea aerosolilor și a norilor, amplificând efectul lor de răcire asupra atmosferei. Cercetarea, condusă de Institutul de Științe Marine (ICM-CSIC) și Institutul de Chimie Fizică Blas Cabrera (IQF-CSIC), a cuantificat emisiile globale de metantiol pentru prima dată. Acest compus, mai eficient decât sulfura de dimetil, considerată anterior principala sursă de sulf marin, crește emisiile cunoscute cu 25%. Mai mult, oxidarea sa rapidă îl face un factor cheie în formarea particulelor care reflectă radiaţia solară şi favorizează crearea de nori denşi, cu un puternic efect de amortizare. Modelul climatic dezvoltat încorporează aceste emisii, arătând un impact extrem de mare în emisfera sudică, unde există o influență mai mică a sulfului derivat din combustibili fosili. În Oceanul Antarctic, de exemplu, formarea aerosolilor de sulf crește cu între 30% și 70%, reducând radiația solară incidentă vara cu până la 1,5 W/m². Acest lucru îmbunătățește acuratețea modelelor climatice, care au supraestimat istoric radiația solară în această regiune. Acest progres subliniază complexitatea sistemului climatic și rolul crucial al oceanelor nu numai în captarea carbonului, ci și în producerea de gaze cu efecte imediate asupra valului de radiații al Pământului. Totuşi, oamenii de știință avertizează că aceste efecte naturale nu compensează încălzirea globală cauzată de activitățile umane, reiterând necesitatea urgentă de măsuri pentru atenuarea schimbărilor climatice. Sursa
-
- stiati ca?
- oceane
-
(și 1 alta)
Setat cu taguri:
-
Noua Zeelandă a anunțat planuri de a interzice cursele de ogari, invocând o rată „inacceptabil de ridicată” a animalelor rănite. Sportul se confruntă de mult timp cu critici în țară, unii crescători fiind acuzați că au maltratat sau dopat animalele. Guvernul intenționează să desființeze industria în următoarele 20 de luni, pentru a oferi timp pentru relocarea câinilor de curse și pentru ca angajații să găsească alte locuri de muncă. În afară de Noua Zeelandă, cursele comerciale de ogari sunt permise în Australia, Irlanda, Marea Britanie și SUA. Sursa
-
- stiati ca?
- noua zeelanda
-
(și 1 alta)
Setat cu taguri:
-
19953
-
-
Anul Aparitiei: 2010 Gen: actiune/aventura/sci-fi/thriller Sursa: Click Descriere: Un hoț care fură secrete corporative prin utilizarea tehnologiei de partajare a viselor i se încredințează invers, de a planta o idee în mintea unui C.E.O., dar trecutul său tragic poate condamna proiectul și echipa sa la dezastru. Trailer:
-
Nume : bLaZe. Vârstă : 22 De ce dorești să aplici pentru acest grad? : pentru ca doresc sa imi repar greselile negative ale trecutului meu pe aceasta comunitate. Ce sectiune dorești spre moderare? : nu am pretentii, doar ca avand in vedere activitatea mea la multimedia, stiri si jocuri online, as vrea sa alegeti voi una dintre acestea. Ce îmbunătătiri poti aduce sectiunii moderate? : activitate si posturi. Explică activitatea ta pe forum și sectiune din ultima vreme : nu am avut o activitate asa mare, dar nu cred ca e o problema, avand in vedere ca am avut o activitate foarte buna cand am fost ultima data in staff. Ești conștient că vei fi pus într-o perioadă de probă, iar dacă nu te vei descurca riști să fii suspendat?: da. Ești recomandat de cineva din comunitate? : @dRama t i c a Alte precizări : imi pare rau pentru ca nu am fost om. Poti intra pe teamspeak la ședinte? : posibil.
-
Anul Aparitiei : 2017 Gen: animatie/drama/mister/thriller Descriere: Un minune al jocurilor de noroc vine la o școală de elită condusă de jocuri și întoarce ordinea peste cap. Sursa: Click Imagine: Trailer: