PlayZeeK. # GFX

19429

Sursa Vântul şuiera printre crenelurile Mănăstirii Antim din București, anul 1860. Construcția medievală, sumbră și austeră, se ridica asemenea unui monolit în mijlocul nopții furtunoase. Fulgerele brăzdau cerul, luminând pe moment silueta neagră a unei tinere servitoare care se apropia cu pași ezitanți. Ana, cu o lampa tremurândă în mână, își strângea tare șalele rochiei subțiri. Venise la mănăstire cu o sarcină simplă: să livreze o scrisoare urgentă maicii starețe. În București, poveștile cu strigoi și fantome erau încă vii, iar Mănăstirea Antim avea propria sa legendă întunecată. Se spunea că o călugăriță fusese ucisă brutal în timpul unui ritual satanic cu secole în urmă, iar spiritul ei neliniștit bântuia încă mănăstirea sub forma Călugăriței Negre. Zvonurile tremurau pe buzele oamenilor, dar pentru Ana, o fată pragmatică crescută la oraș, erau simple povești din bătrânețe. Până acum. Bătând la poarta grea din lemn, aștepta cu inima strânsă. Ușa se deschise cu un scârțâit lugubru, dezvăluind o siluetă îmbrăcată în negru. O călugăriță cu o față aspră și ochi adânci o privi cu severitate. “Dumnezeu cu tine, copilă,” spuse ea cu o voce aspră. “Ce te aduce la mănăstirea noastră în această noapte furtunoasă?” Ana își înghiți nodul din gât. “Aduc o scrisoare urgentă pentru maica stareță,” bâlbâi ea, întinzând plicul sigilat. Călugărița luă scrisoarea și o duse în grabă printr-un coridor întunecat, lăsând-o pe Ana singură în curtea rece și umedă. Fiecare fulger care brăzda cerul părea să accentueze umbrele lungi ale clădirii și să amplifice ecoul vântului care gemea printre ziduri. Brusc, o voce gravă răsună dinspre intrare. “Vino, copilă. Maica stareță te așteaptă.” Ana o urmă pe călugăriță prin labirintul de holuri slab luminate, fiecare pas reflecta ecouri reci care veneau din adâncul mănăstirii. Aerul era încărcat cu mirosul de tămâie veche și o tăcere apăsătoare domnea pretutindeni. În cele din urmă, ajunseră într-o încăpere austeră, luminată doar de o lumânare. Așezată la o masă simplă era o femeie bătrână, îmbrăcată în robe negre. Fața ei era brăzdată de riduri care povesteau o viață lungă și plină de greutăți. Ochii ei, de un albastru palid, o priveau cu o intensitate neașteptată. “Tu ești Ana,” spuse maica stareță cu o voce caldă, surprinzător de blândă pentru chipul ei. Ana încuviință din cap, intimidată de prezența venerabilei starețe. “Scrisoarea pe care ai adus-o confirmă cele mai mari temeri ale noastre,” continuă maica stareță, deschizând plicul cu grijă. “Călugărița Neagră a revenit.” Ana își înăbuși un geamat. Nu se așteptase la asta. Poveștile din copilărie se revărsau acum în mintea ei ca un val rece. Maica stareță îi spuse povestea tragică a fostei călugărițe. Se numea Maria și fusese atrasă într-un cult satanic care se infiltrase odinioară în mănăstire. Când Maria a refuzat să participe la ritualurile lor depravate, a fost sacrificată într-o noapte furtunoasă, asemănătoare cu aceasta. Majoritatea detaliilor oferite de maica stareță erau vagi, învăluite într-o ceață deliberată. Se părea că unele aspecte ale poveștii erau prea îngrozitoare pentru a fi dezvăluite pe deplin. Totuși, era clar că moartea Mariei a fost violentă și a lăsat o rană adâncă pe sufletul mănăstirii. “De ce a revenit acum?” întrebă Ana, cu un nod în gât. Citeste si: Vipe Maica stareță oftă. “Nu știm cu siguranță. Poate că este deranjată de ceva, sau poate că sufletul ei este încă legat de acest loc din cauza ritualului nefast.” Frica se încolăcea în jurul inimii Anei ca un șarpe. Nu se înscrisese pentru asta când a acceptat să aducă scrisoarea. Totuși, o curiozitate morbidă și un sentiment de compasiune pentru nenorocita Maria o făcură să rămână. “Ce pot să fac pentru a vă ajuta?” întrebă ea, surprinzându-se pe sine cu hotărârea din voce. Un licăr de speranță trecu prin ochii maicii starețe. “Ai curaj, copilă,” spuse ea, “și poate un strop de noroc. Avem nevoie de ajutorul tău pentru a descoperi adevărul din spatele întoarcerii Călugăriței Negre și, dacă este posibil, să-i găsim sufletului ei liniștea.” A doua zi, Ana se trezi într-o cameră mică și sobra din cadrul mănăstirii. Soarele strălucea prin fereastra mică, alungând umbrele nocturne. Sentimentul de teamă din noaptea precedentă încă o urmărea, dar era amestecat cu o curiozitate crescândă. Următoarele zile fură pline de cercetări și discuții cu maica stareță și cu un preot bătrân, Părintele Mihai, care era exorcistul mănăstirii. Părintele Mihai, un om cu o prezență impunătoare și o voce profundă, avea o vastă cunoștință a folclorului românesc și a practicilor oculte. Din discuțiile cu ei, Ana a aflat despre credința în strigoi, spiritele neliniștite ale celor morți care se ridicau din morminte pentru a-și chinui dușmanii. De asemenea, a aflat despre ritualuri satanice care se zvonea că se practicau în locuri izolate din România, departe de ochii bisericii. Cărți vechi legate în piele, cu pagini îngălbenite de vreme, erau singurele surse scrise despre evenimentele din trecutul mănăstirii. Din ele, Ana a aflat despre un preot tânăr, corupt de putere și magie neagră, care încerca să invoce forțe demonice. Maica Maria, o novice tânără și devotată, a descoperit aceste ritualuri și a încercat să le oprească. Pentru curajul ei, a plătit cu viața. Unul dintre cele mai tulburătoare aspecte ale poveștii a fost menționarea unei cripte antice sub mănăstire, sigilată de secole. Se spunea că aici fusese ținut ritualul care o omorâse pe Maria. Părintele Mihai credea că redeschiderea criptei și binecuvântarea locului ar putea fi cheia pentru a alina spiritul neliniștit al Călugăriței Negre. Frica o paraliza pe Ana la gândul coborârii în criptă, dar hotărârea ei de a-l ajuta pe Părintele Mihai și pe maica stareță era mai puternică. Într-o dimineață rece, cu o lumânare tremurândă în mână, Ana coborî treptele umede și mucegăite care duceau spre criptă. Aerul era greu și rece, încărcat cu un miros de putreziciune. Pereții de piatră erau acoperiți cu simboluri ciudate, gravate cu o mână neîndemânatică. Simboluri care semănau izbitor cu cele din cărțile vechi despre ritualuri satanice. Acolo, în inima întunericului putred, Ana simți o prezență rece, o apăsare care-i tăia respirația. Lumânarea părea să pâlpâie mai slab, aruncând umbre contorsionate pe pereți. Dintr-o dată, un zgomot veni din adâncul criptei. Un sunet ca o șoapta înfundata, care părea să-i zgârie direct creierul. Ana tresări, inima bătându-i cu putere în piept. Se apropie cu grijă de sursa sunetului, lumina slabă a lumânării dezvăluind o intrare ascunsă, mascată de o lespede grea. Citeste si: Mi-e frica sa mai adorm Frica o sfâșia, dar curiozitatea o împingea înainte. Cu un efort imens, reuși să deplaseze lespedea, revelând o altă încăpere și mai întunecoasă. Un miros înțepător de sulf năvăli spre ea, iar aerul deveni brusc irespirabil. Strângându-și nasul și ghemulindu-se pentru a încăpea pe intrarea îngustă, Ana se strecură în încăperea secretă. Aici, lumina lumânării nu mai reușea să străpungă întunericul absolut. Doar un cerc de pentagrame gravate pe podea, emanând o lumină slabă, verzui, oferea un punct de referință. În centrul pentagramei stătea un altar improvizat, pe care se aflau obiecte macabre – un craniu uman, oase mici și un crucifix rupt în două. Ana simți o greață crescândă, iar lacrimile îi înțeapă ochii de groază. Dintr-o dată, o voce rece răsună în încăpere, o voce care vibra prin oasele ei. “Așa… ai venit. Te așteptam.” Lumânarea se stinse brusc, lăsând-o pe Ana în întuneric total. Panica o cuprinse, simțind o prezență dincolo de limita vederii, o forță întunecată care o înconjura. “Cine ești?” reuși să murmure ea cu o voce tremurândă. “Sunt cel pedepsit de biserică, cel alungat de lumină,” continuă vocea. “Sunt cel care a căutat putere în întuneric și a fost pierdut din cauza ei.” Din umbră se iviră doi ochi roșii strălucitori, ca niște jaruri arzând. Era Călugărița Neagră, dar forma ei era difuză, ca o umbră întunecată ce se contura vag în aerul rece. Frica paralizantă o părăsi pe Ana pe măsură ce compasiunea o copleșea. Vocea din umbră nu suna ca a unei creaturi malefice, ci ca a unui om pierdut, chinuit de propriile greșeli. Reunind curajul rămas, Ana se forță să vorbească. “Cine ești cu adevărat? Nu ești Maria, nu-i așa?” O tăcere apăsătoare o întâmpină. Apoi, vocea din umbră continuă: “Maria a fost o victimă. Eu sunt cel care am condus cultul, cel care am vrut puterea întunericului. Ea a încercat să mă oprească, să mă aducă înapoi la lumină, dar am orbit de dorință. Din cauza mea, ea a murit.” O poveste cutremurătoare se desfășura în mintea Anei. Nu era o fantomă răzbunătoare, ci spiritul regretului și al vinovăției, legat de locul crimei sale. “Ce pot să fac pentru tine?” întrebă cu blândețe Ana. “Cum te pot ajuta să-ți găsești pacea?” “Ai curaj, copilă,” spuse vocea cu o undă de admirație. “Adu-l pe Părintele Mihai și binecuvântați acest loc odată întunecat. Eliberați-mă de întunericul pe care l-am creat.” Lumina slabă din pentagramă se intensifică brusc, iar ochii roșii ai Călugăriței Negre deveniră mai palizi, pe măsură ce o speranță timidă strălucea în ei. Ana se strecură înapoi prin tunelul îngust și ieși precipitată din cripta principală. Plămânii îi ardeau de la aerul viciat, iar picioarele îi tremurau de emoție. A alergat spre mănăstire, nevoia de a împărtăși ce descoperise cu Părintele Mihai și maica Stareță fiind copleșitoare. O găsi pe maica stareță în camera ei, rugându-se cu fervoare. Ochii ei erau roșii și umflați de lacrimi. Când Ana povesti totul, de la intrarea în criptă la întâlnirea cu spiritul neliniștit, lumina speranței reveni în ochii maicii starețe. Citeste si: Omu' Din spate A doua zi, Părintele Mihai coborî în cripta principală, înarmat cu apă sfințită, crucifixe și rugăciuni. Ana și maica stareță așteptară în fața intrării, emoțiile amestecându-se într-un cocktail de teamă și speranță. Ritualul exorcismului dură ore întregi. Vocea din interior se contorsiona, plângându-se odată cu fiecare strop de apă sfințită. În cele din urmă, o liniște profundă umplură cripta. Părintele Mihai ieși, chipul său palid, dar cu un zâmbet reținut. “E liberă,” spuse el, vocea lui gravă încărcată de emoție. “Spiritul a găsit pacea.” Știrile despre dispariția bruscă a Călugăriței Negre se răspândiră repede prin București. Unii credeau că fusese doar o invenție, un produs al imaginației fierbinți. Alții, însă, șopteau despre o intervenție divină, despre exorcismul reușit din mănăstire. Ana a părăsit Bucureștiul cu inima ușoară, convinsă că a făcut bine. Călugărița Neagră era eliberată, pacea era restabilită. Totuși, o scânteie de neliniște persista, ca o presimțire rea ce nu putea fi ignorată. Vremea a trecut, dar liniștea sufletească nu a venit. Ana era bântuită de vise tulburi, cu umbre fugare și șoapte înghețate. Într-o zi, o vizită neașteptată a zguduit-o din temelii. O călugăriță bătrână, cu ochi pătrunzători și o voce caldă, a venit la ea. “Am venit să te avertizez,” spuse călugărița cu gravitate. “Călugărița Neagră nu a fost niciodată eliberată. Te-a păcălit.” Ana a simțit cum frica o cuprinde. “Cum e posibil?” a întrebat ea, cu vocea stinsă. “Ea a jucat un joc diabolic,” spuse călugărița. “Ți-a arătat o imagine falsă a eliberării, te-a făcut să crezi că ai reușit. Dar în realitate, ți-a implantat o sămânță de întuneric în suflet.” Ana a negat vehement, refuzând să accepte realitatea crudă. Dar cuvintele călugăriței bătrâne au prins rădăcini în mintea ei, hrănind o îndoială otrăvitoare. Zilele s-au transformat în săptămâni, iar îndoiala s-a transformat în paranoia. Ana a devenit obsedată de ideea că era posedată de Călugărița Neagră. Fiecare gând întunecat, fiecare emoție negativă era o confirmare a terorii sale. Într-o noapte, a auzit un râs rece în spatele ei. Când s-a întors, a văzut o siluetă neagră familiară. Călugărița Neagră era acolo, cu ochii ei roșii strălucind de satisfacție. “Te-am prins,” a spus fantoma cu o voce mieroasă. “Acum ești a mea.” Ana a țipat de groază, dar nimeni nu o putea auzi. Călugărița Neagră a dispărut, luând-o cu ea pe Ana în lumea umbrelor. Nimeni nu a mai văzut-o pe Ana niciodată. Legenda Călugăriței Negre a căpătat o nouă viață, mai terifiantă ca niciodată. Se spunea că ea nu era doar o fantomă, ci o entitate malefică capabilă să se transfere din corp în corp. O entitate care așteaptă o nouă victimă, o nouă gazdă pentru a-și continua jocul diabolic.

7 zile în probă

Sursa Era o noapte de vară, iar luna plină domina cerul senin, aruncând o lumină argintie pe vârfurile copacilor înalți. Eu și tata, pasionați de aventură, ne-am hotărât să mergem cu cortul în inima unei păduri dese, căutând un moment de deconectare și un strop de sălbăticie. Încântarea pulsantă din pieptul meu se amesteca ușor cu o senzație de neliniște, un presentiment obscur care părea să se ascundă în umbrele dansatoare ale copacilor. Am pornit la drum pe o cărare abia bătătorită, ghiozdanele pline cu provizii zăngănind vesel pe spate. Pădurea ne-a înghițit imediat, răcoroasă și misterioasă. Razele de soare se strecurau cu greu printre coroanele arborilor, pictând jocuri de lumini și umbre pe solul acoperit de frunze uscate. Ciripitul păsărilor se auzea sporadic, ca niște note de vioară într-o simfonie tăcută. “E liniștit, nu-i așa?” a comentat tata cu un zâmbet, încercând probabil să-mi risipească propria neliniște. “Prea liniștit,” am mormăit eu, ochii scanând întunericul verde din jurul nostru. Am găsit un luminiș potrivit pentru a instala cortul, la marginea unui pârâiaș care susura molcom. Tata, cu îndemânarea unui cercetaș adevărat, a montat cortul în câteva minute. Mirosul pânzei amestecat cu izul de pământ ud îmi aducea aminte de aventurile copilăriei, când construiam forturi din pături în camera mea. Dar, acum, departe de familiaritatea casei, o umbră de îngrijorare îmi apăsa pieptul. Când seara s-a lăsat, pădurea s-a transformat într-un regat al umbrelor și al sunetelor stranii. Zgomotele diurne au fost înlocuite de un cor sinistru: bufnetul unei bufnițe, trosnetul sincopatic al crengilor, și țipete îndepărtate, care făceau firele de păr de pe ceafă să mi se ridice. Inima îmi bubuia în piept, sincronizată cu fiecare foșnet suspect din jur. “Relaxează-te”, a șoptit tata dinăuntrul cortului. “Sunt doar zgomotele normale ale pădurii.” Am încercat să-i ascult sfatul, dar o teroare irațională pusese ghearele pe mine. Orice scârțâit, orice vuiet al vântului îmi trimitea fiori reci pe șira spinării. Când am auzit un foșnet persistent chiar lângă cort, am țipat speriat, ghemuindu-mă sub pătură. “E doar un animal. Probabil un arici,” a murmurat tata somnoros, dar ochii lui acum erau deschiși, fixând întunericul de la intrarea cortului. O liniște apăsătoare s-a așternut în cort, spartă doar respirațiile noastre accelerate. Dintr-o dată, silueta unei fețe a apărut lipită de fereastra transparentă a cortului. Am înghețat, ochii mei holbându-se la chipul distorsionat, palid ca hârtia, cu orbite goale ce mă fixau cu o privire goală. Apoi, la fel de brusc cum apăruse, apariția stranie a dispărut, lăsând în urmă doar sunetul bătăilor inimii mele care-mi bubuiau în urechi. “Ai… ai văzut asta?” am bâlbâit în cele din urmă. Tata nu a răspuns. M-am ghemuit mai aproape de el, căldura corporală singura sursă de confort în fața necunoscutului care se furișa prin pădure. Adrenalina îmi pulsa în vene, transformând orice zgomot amplificat de imaginația mea într-o amenințare. Citeste si: Marioneta “Trebuie să dormi,” mi-a șoptit tata, dar în voce i se simțea îngrijorarea. “Dimineață o să râdem de toate astea.” În ciuda oboselii care îmi apăsa pleoapele, somnul părea un concept îndepărtat. Fiecare clipă de liniște era doar o pauză înaintea următorului zgomot care să-mi zgâlțâie nervii. Am înțeles atunci că adevărata groază nu erau monștrii tangibili, ci amenințarea invizibilă, teama de necunoscut care îmi otrăvea gândurile. Apoi, somnul a venit totuși, ca o mantie grea acoperindu-mă. Când am deschis ochii, un licăr gri de lumină se strecura cu timiditate prin cort. M-am ridicat încet, simțind rigiditatea încheieturilor după o noapte neliniștită. Tata nu era nicăieri. O senzație de greață mi-a crescut în piept, amplificându-mi panica. Am ieșit disperat din cort, strigându-i numele. Niciun răspuns. Doar pădurea încremenită, arbori ca niște santinele mute, privindu-mă cu indiferență. Am pornit pe cărare, fiecare pas părând o eternitate. Frica ajunsese la un nivel paroxistic, umplându-mă cu un sentiment de urgență. “Tată!”, am urlat sfâșiat de panică, până am răgușit. Într-un final, picioarele mele m-au condus într-o poiană, iar priveliștea care mi s-a ivit m-a paralizat. Pe solul acoperit de frunze putrede, pete întunecate de sânge deschiseseră un drum șerpuitor spre întunericul dens al pădurii. Am înghițit în sec, încercând să-mi domolesc tremurul mâinilor. Trebuia să-l găsesc pe tata, nu aveam de ales. Am urmat petele de sânge, împiedicându-mă de rădăcini și tufișuri, teroare și determinare amestecându-se într-un cocktail infernal în sufletul meu. Apoi, l-am văzut. Trupul atârna nefiresc de creanga unui copac, o marionetă inertă legănată de briza dimineții. Un strigăt sfâșietor a ieșit din pieptul meu, amestecându-se cu vântul și foșnetul trist al frunzelor. Într-o stare de negare, o ceață de groază coborând peste mintea mea, m-am apropiat cu pași nesiguri. Fața tatălui meu avea o paloare bolnăvicioasă, ochii deschiși într-o expresie fixă, de teroare eternă. Am urlat, prăbușindu-mă lângă el, disperarea săpându-și adânc ghearele în mine. După ce am stat nu știu cât timp lângă silueta neînsuflețită a tatălui meu, ceva m-a smuls din apatie. Era un zgomot. O voce guturală, care șoptea cuvinte ininteligibile din umbra arborilor. Am tresărit, simțind cum toți mușchii mi se încordează. Un miros fetid, ca de putreziciune, îmi făcea stomacul să se revolte. Apoi l-am văzut. O siluetă umbratică, abia decupată din întuneric. Doi ochi, două găuri negre, fixate pe mine cu o răutate primordială. O forță invizibilă părea să mă tragă către el, către acea prezență care sfida orice logică, orice speranță. Picioarele mele însă erau țintuite locului, prinsă într-o menghină a terorii paralizante. Citeste si: Prezenta O idee nebunească a țâșnit atunci în mintea mea. Cu un efort supraomenesc, mi-am smuls privirea de la chipul întunecat și am luat-o la fugă. Crengile îmi zgâriau fața, lăstari subțiri se încolăceau în jurul picioarelor mele, amenințând să mă facă să mă împiedic. Dar adrenalina gonea prin vene, dându-mi puteri nebănuite. Fugeam orbește, lacrimile îmi șiroiau pe obraji, amestecându-se cu roua dimineții de pe frunze. Nu știam unde mă duce fuga mea disperată, dar știam că e singura mea șansă. Silueta neagră plutea în urma mea, o pată de întuneric urmărindu-mă cu o răbdare macabră. Puteam simți răsuflarea lui înghețată pe gât, șoaptele lui insinuante în urechi. Se hrănea cu frica mea, devenea mai puternic cu fiecare secundă. Strigătele mele de ajutor se pierdeau în vastitatea pădurii. Doar păsările păreau să-mi audă disperarea, zburând speriate dintre copaci. Când simțeam că puterile sunt pe terminate, că plămânii sunt gata să cedeze, am dat cu ochii de o lumină pâlpâindă la distanță. Într-un ultim efort, m-am îndreptat cu încăpățânare spre ea, ca un marinar pierdut pe furtună către luminița palidă a unui far. Era marginea pădurii. Încă puțin și aveam să scap din acel iad verde. Dar silueta întunecată părea să accelereze, să prindă forțe proaspete, probabil din dorința mea înfrigurată de scăpare. La ultima clipă, când simțeam pământul fugind de sub picioarele mele, am alunecat. Mâini reci ca gheața s-au încolăcit în jurul gâtului meu, strângând cu o forță inimaginabilă. Lumea se clătina în fața ochilor, ca și cum cineva ar fi dat planetei o lovitură puternică. Gâfâielile mele disperate se amestecau cu horcăitul înfiorător al creaturii din spate. Apoi, din ultimul colț lucid al minții, mi-am amintit de mama. Mi-am imaginat-o cu zâmbetul ei blând, cu ochii plini de dragoste infinită. Era farul meu călăuzitor, ancora mea emoțională. În acea clipă fatidică, nu ura sau furia m-au motivat, ci iubirea. Iubirea pentru cel mai puternic om pe care-l cunoșteam. Cu un efort uriaș, mi-am smuls o mână și am dibuit în buzunarul rucsacului, unde țineam briceagul primit de la tata în urmă cu mulți ani. Am deschis lama cu un gest automat, inspirând adânc. O ultimă luptă, deznădăjduită, pentru ceea ce îmi era mai drag: viața. M-am răsucit cu o viteză de care nu mă credeam capabil și am înfipt briceagul în pieptul siluetei întunecate. A urmat un urlet ascuțit, care a făcut păsările să se înalțe, speriate, spre cer, iar pădurea a tresărit de parcă s-ar fi cutremurat. Strânsoarea din jurul gâtului meu a slăbit, lăsându-mă să tușesc dureros, gâfâind după aer. Când am îndrăznit să privesc în sus, forma neagră dispăruse, lăsând în urmă doar o pâclă de fum și un miros sulfuroș. Citeste si: Tom Batjocoritul Lacrimi amestecate cu transpirație îmi inundau fața. Cu ultimele rămășițe de putere, m-am târât până am ieșit din umbra pădurii. M-am prăbușit pe un câmp scăldat în lumina soarelui, incapabil să articulez un sunet. Cât am zăcut acolo, nu știu. Timpul părea să curgă într-un mod nefiresc, marcat doar de bătăile întretăiate ale inimii mele istovite. Dincolo de epuizarea care mă amenința să mă înghită, o nouă senzație prindea contur – era o fărâmă de speranță. Supraviețuisem. Întunericul nu reușise să mă răpună. Iar această victorie amară îmi umplea sufletul răvășit cu o senzație necunoscută: curaj. Sirenele s-au auzit în depărtare. Au venit ambulanțele, poliția, elicopterele. Se pare ca au descoperit corpul tatalui meu. Am fost interogat, examinat, tratat cu o amabilitate robotică. Dar cuvintele lor păreau goale, incapabile să acopere prăpastia din mine, răul care părea să se înfiripat în pădurea aceea. Am revenit acasă, într-o lume dintr-o dată fadă și searbădă. Chipul tatălui meu, ochii neînchiși, aveau să-mi bântuie coșmarurile multă vreme. Au urmat ședințe de terapie, priviri pline de milă, dar nimic nu putea repara ce se fracturase în mine în acea noapte terifiantă. Totuși, o schimbare s-a produs. Pădurea – odinioară un loc de fascinație și aventură – devenise o amintire a ororilor absolute. Dar acum, când privesc pe fereastră și zăresc întunericul nopții, nu mai sunt paralizat de frică neputincioasă. Știu că întunericul există. Monștrii, fie că sunt reali sau doar născociri ale imaginației, sunt o parte din lume. Dar tot din acea experiență am învățat cea mai importantă lecție: în fața întunericului, singura armă adevărată este lumina care vine din noi înșine. Frica poate fi copleșitoare, dar curajul e o alegere. Speranța e firul subțire care ne leagă de viață. Noaptea aceea m-a marcat pentru totdeauna, dar nu m-a învins. Și am credința că, scriind aceste cuvinte, așezând pe hârtie trauma și victoria mea, pot să aprind o luminiță în întunericul din sufletul altcuiva. Căci povestea mea nu este doar despre groaza din pădure. Este despre forța pe care o găsim în noi înșine atunci când credem că nu mai avem nicio opțiune. Este despre faptul că, întotdeauna, există o speranță.

19361

Sursa PAOK și FCSB se pregătesc deja de meciul direct din etapa a doua a fazei ligii Europa League, care se joacă joi, de la ora 22:00, în direct la Digi Sport 1, la Salonic. Cele două echipe și-au jucat duminică seară meciurile de campionat. PAOK a pierdut acasă cu Aris, în timp ce FCSB a câștigat la Sfântu Gheorghe, cu Sepsi. Publicații importante din Grecia au scris despre ”Steaua București”, înainte de PAOK - FCSB Cele mai importante publicații din Grecia au scris despre victoria FCSB-ului cu Sepsi, dar toate au folosit numele ”Steaua București” când s-au referit la echipa lui Gigi Becali. ”Steaua București, din nou trei puncte, cu multe schimbări în echipă, înaintea deplasării pe Toumba. Steaua București a făcut opt schimbări în formula de start față de meciul cu Riga, a bătut-o pe Sepsi cu 1-0 și s-a bucurat de gustul victoriei înainte de meciul cu PAOK”, a scris Gazzetta.gr. ”Steaua București a bătut-o pe Sepsi cu 1-0, cu doar câteva zile înainte de meciul cu PAOK din Europa League”, a notat Sport24. ”Dublă încredere pentru Steaua înainte de meciul de pe Toumba. Cu câteva zile înainte de meciul cu PAOK, echipa lui Elias Charalambous a câștigat cu 1-0 la Sepsi și a arătat că este pe un trend ascendent”, se arată pe Paokmania. ”Înainte de meciul cu PAOK din Europa League, Steaua a obținut cu greu o victorie importantă”, a scris Athlosnews. PAOK, două eșecuri la rând După înfrângerea cu Aris, PAOK a ajuns la două meciuri pierdute consecutiv. La jumătatea săptămânii trecute, echipa lui Răzvan Lucescu a pierdut la debutul în Europa League, cu Galatasaray. FCSB, în schimb, și-a câștigat meciul din prima etapă a fazei ligii Europa League, 4-1 cu RFS din Letonia.

Sursa Slender Man, enigma internetului, o ființă sinistră care a capturat imaginația și a alimentat coșmarurile a nenumărate persoane din întreaga lume. Această creatură misterioasă, adesea descrisă ca înaltă, slabă, îmbrăcată în negru, cu tentacule și fără chip, a bântuit poveștile online și cultura populară de ani de zile. Dar de unde a venit? Care sunt rădăcinile sale întunecate și cum a reușit să prindă atât de tare în fricile noastre? Origini antice: Picturi din peșteră, hieroglife și folclor Chiar dacă imaginea emblematică și numele “Slender Man” sunt înrădăcinate în sfera digitală, poveștile despre creaturi înalte, fantomatice, care urmăresc copiii par să rezoneze cu ceva străvechi în psihicul uman. Picturile rupestre din Parcul Național Serra da Capivara din Brazilia, datând de acum 9000 de ani, înfățișează o figură înaltă și subțire conducând un copil de mână. Este aceasta o simplă reprezentare a relației dintre adult și copil? Sau este o dovadă timpurie a unui motiv arhetipal ce va evolua mai târziu în legenda Slender Man? Misterul continuă în Egiptul antic. Un mormânt al faraonului Wazner din 3100 î.Hr. pare să prezinte o hieroglifă unică – o imagine aparentă a unui hoț cu multiple brațe. Această reprezentare neobișnuită ar putea fi o eroare de scriere, dar dacă nu? Este posibil ca această creatură neobișnuită să fie o altă versiune timpurie a unei figuri asemănătoare cu Slender Man? Europa are și ea partea sa de legende întunecate. Gravurile în lemn ale artistului german Hans Freckenberg din secolul XVI înfățișează “Der Ritter” (Cavalerul), un schelet înalt cu brațe anormal de lungi. Aceste imagini ar putea fi pur și simplu reprezentări artistice ale formei umane, dar par să se alinieze strâns cu descrierea tipică a lui Slender Man. În plus, legenda germană a lui “Der Großmann” (Omul Înalt) – o entitate răpitoare ce locuiește în Pădurea Neagră și care pradă copiii neascultători – aduce și mai multe paralele. Un fragment îngrijorător de jurnal din 1702 continuă acest șir de indicii. În el, un părinte disperat descrie dispariția fiului său, făcând aluzie la “Der Großmann” și făcând legătura între această legendă și potențiala răpire a copilului. Chiar dacă originile exacte ale lui Slender Man rămân învăluite în mister, aceste frânturi de istorie și folclor sugerează că fascinația noastră față de ființele umanoide sinistre, răpitoare de copii, poate fi mult mai veche decât era digitală. Legenda românească: Omul Înalt O legendă românească oferă o poveste și mai detaliată, ce rezonează puternic cu mitul Slender Man. Se spune că două gemene, Stela și Sorina, explorau pădurea cu mama lor. În adâncurile pădurii, au dat peste o figură misterioasă, “Omul Înalt”, îmbrăcat ca un boier, cu multiple brațe fantomatice dansând în jurul său. Mama fetelor i-a ordonat Stelei să intre într-un cerc de protecție desenat în pământ, în timp ce a instruit-o pe Sorina să o ucidă cu un cuțit ritualic. Sorina a refuzat, a fugit și s-a ascuns până ce tatăl ei a venit să o caute. La întoarcere, s-a trezit bătută la ușă de vocile care imitau familia ei – dar când a deschis, Omul Înalt îi ținea capetele decapitate ale părinților. Sorina nu a putut scăpa. Această poveste tulburătoare întruchipează multe elemente ale poveștilor moderne despre Slender Man: predilecția pentru copii, natura sa impunătoare, abilitățile aparente de a schimba forma și tendința de a distruge familii. Chiar dacă este imposibil să spunem dacă această legendă românească a influențat direct crearea lui Slender Man, ea sugerează că frica de un Omul Înalt misterios poate avea rădăcini profunde în conștiința colectivă a diferitelor culturi. Nașterea legendei: Slender Man intră în era digitală În timp ce miturile și legendele antice au oferit un teren fertil pentru fricile legate de ființe asemănătoare cu Slender Man, mitul așa cum îl știm astăzi s-a născut cu adevărat în lumea digitală. În 2009, un concurs de Photoshop pe forumul Something Awful a cerut participanților să creeze imagini paranormale convingătoare. Utilizatorul “Victor Surge” (Eric Knudsen) a postat două imagini alb-negru care au schimbat totul. Aceste imagini îl înfățișau pe Slender Man: o figură înaltă, slabă, fără trăsături, în costum negru, care pândește în spatele unor copii. Imaginile lui Knudsen au fost însoțite de texte scurte și deranjante, care sugerau o poveste de fundal mai largă și mai întunecată. Această combinație a stârnit imaginația internetului, iar Slender Man s-a răspândit ca un foc pe internet. Utilizatorii au creat noi imagini, povești și chiar au inventat jocuri de amatori în jurul acestei figuri fantomatice. De fapt, multe legende au susținut că imaginile erau reale, iar Slender Man era o amenințare autentică. Citeste si: Silueta din Pădurea Trivale Boom-ul Slender Man exemplifică puterea narațiunii colaborative online. A fost o creație organică, cu numeroase persoane participând la extinderea și solidificarea mitului. Acest factor participativ i-a permis să se dezvolte cu viteză și fluiditate, captivând un public global care căuta fiori de groază. Influența culturală: Din folclor online la jocuri video Slender Man nu a rămas doar în sfera forumurilor obscure. A pătruns rapid în conștiința publică, inspirând nenumărate lucrări creative, de la creepypasta (mici bucăți de groază online) la arta fanilor și proiecte de film. Cel mai cunoscut exemplu este, probabil, seria YouTube “Marble Hornets”, o poveste neliniștitoare de tip found-footage care a dat viață mitului Slender Man într-un mod terifiant de realist. Impactul lui Slender Man a atins apogeul odată cu lansarea a două jocuri video de succes: “Slender: The Eight Pages” și “Slender: The Arrival”. Aceste jocuri au aruncat jucătorii în lumi sumbre, pline de atmosferă, unde singurul obiectiv era să evadeze de urmărirea implacabilă a Slender Man. Aceste jocuri au fost un succes însemnat, amplificând în continuare popularitatea mitului și cimentând poziția lui Slender Man ca un adevărat fenomen cultural. Consecințe întunecate: Crima și controversa Din păcate, fascinația pentru Slender Man a luat o întorsătură sinistră în 2014, când două fete de 12 ani din Waukesha, Wisconsin, și-au înjunghiat o colegă de clasă de 19 ori, susținând ulterior că au vrut să devină adepții lui Slender Man. Victima a supraviețuit în mod miraculos, iar cele două fete au fost condamnate la pedepse lungi într-un spital de psihiatrie. Această crimă îngrozitoare a declanșat o dezbatere intensă cu privire la potențialele pericole ale miturilor online și la răspunderea pe care o avem atunci când le creăm și le răspândim. Cazul a scos, de asemenea, la iveală riscurile asociate persoanelor vulnerabile, în special copiilor, care se întâlnesc cu narațiuni online întunecate. A servit ca un memento brutal că linia dintre realitate și fantezie se poate estompa, uneori cu consecințe tragice. Psihologia lui Slender Man: De ce ne sperie? De ce a capturat Slender Man imaginația noastră atât de puternic și ce îl face atât de terifiant? Răspunsul poate sta în mai mulți factori: Nesiguranța: Slender Man este o întruchipare a necunoscutului. Faptul că nu are chip îl face o pânză goală pentru propriile noastre frici. Prezența sa enigmatică și lipsa unei povești de fond concrete amplifică sentimentul de neliniște. Distorsionarea familiarului: Slender Man răstoarnă așteptările noastre legate de forma umană. Corpul său înalt și zvelt, costumele elegante și tentaculele care apar de nicăieri creează un sentiment ciudat de disonanță care ne provoacă sentimente profunde de neliniște. Amenințarea la adresa copiilor: Poveștile despre Slender Man joacă pe frica primară a părinților pentru siguranța copiilor lor. Ideea unei figuri sinistre care pândește în umbră, ademenind tinerii nevinovați, atinge o vulnerabilitate fundamentală. Concluzie Slender Man rămâne o figură enigmatică și tulburătoare. Originile sale sunt învăluite în mister, iar scopurile sale sunt obscure. De la desenele din peșteri străvechi la jocurile video moderne, mitul s-a adaptat și a evoluat, dar fascinația noastră față de el a rămas constantă. Indiferent dacă este o creație pura a internetului sau o reflectare a temerilor ancestrale care se ascund în adâncurile minții noastre, Slender Man continuă să bântuie visele noastre și să facă să ne pară că umbrele devin puțin mai întunecate.

19304

Sursa Cu toate acestea, debitele estimate pentru fluviul Dunărea nu ar trebui să ne pună în niciun pericol, mai spune ministrul, care precizează faptul că situaţii mai grele vom avea, probabil, pe cursurile interioare din bazinele hidrografice aflate sub avertizări. "Ca urmare a Comitetului ministerial pe care l-am avut astăzi la nivelul ministerului şi în care am am evaluat avertizările meteo de Cod galben şi Cod portocaliu şi avertizările hidrologice de Cod portocaliu, înainte de toate, am dispus tuturor colegilor mei să fie pregătiţi pentru intervenţii. Am dispus Sistemelor de Gospodărire Apelor şi Administraţiilor Bazinale de Apă să fie pregătite, precum şi dispeceratelor să foarte bine pregătite, să încercăm să câştigăm ore ori minute, în cazul unor evenimente periculoase. Important de ştiut este şi care sunt acele situaţii care ar trebui să alerteze comunităţile în aval de pe un curs de apă. Totodată, este important să monitorizăm în teren, să nu ne bazăm doar pe instalaţiile de colectare a datelor automate pe care le avem. Am dispus, mai ales în judeţul Galaţi, acolo unde avem foarte multe albii colmatate deja să încercăm să decolmatăm, să regularizăm cât mai multe dintre ele pentru a avea o secţiune suficientă care să permită scurgerea apei. Una peste alta, suntem pregătiţi, toată lumea e în alertă în ceea ce priveşte Ministerul Mediului şi instituţiile din subordinea Ministerului Mediului. Ne pregătim pentru ziua de duminică care va fi cea mai grea zi", a spus Fechet. În ceea ce priveşte situaţia de pe Dunăre, oficialul a menţionat că debitele estimate de către specialiştii hidrologi nu vor crea probleme, situaţiile grele fiind prognozate pentru cursurile interioare de apă. Citește și Avertisment de la ANM. Din cauza ciclonului, vremea se va răci ”semnificativ” în România, vin ploi torențiale și vijelii Ce ar face Budapesta dacă ar fi atacată de ruși. Răspunsul a stârnit furie în Ungaria, ce a spus un apropiat al lui Viktor Orbán "Debitele comunicate de către hidrologi pentru Dunăre nu ar trebui să ne pună în niciun pericol. Dacă vom avea situaţii mai grele, le vom avea cel mai probabil pe cursurile interioare de apă din bazinele hidrografice care sunt deja bine delimitate pe harta comunicată de către colegii de la INHGA şi care precizează foarte clar care sunt acele cursuri de apă unde există riscul unor inundaţii. Mi-am propus să mai fac o întâlnire mâine (sâmbătă, 28 septembrie, n.r.) cu colegii mei pentru a actualiza, dacă va fi cazul, toate avertizările dispuse deja încă de astăzi", a subliniat ministrul Mediului. Specialiştii Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) au transmis, vineri, în cadrul şedinţei Comitetului ministerial pentru situaţii de urgenţă (CMSU), organizate la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), că valoarea maximă estimată a debitului Dunării ar putea atinge 8.000 mc/s, dar nu va depăşi 9.000 mc/s, în zilele următoare. "În ceea ce priveşte Dunărea, hidrologii au informat că se menţine prognoza emisă ieri (joi, 26 septembrie, n.r.), cu valoare maximă aşteptată pe data de 1 octombrie, de 7.600 mc/s, maxim care se va menţine, probabil, şi pe data de 2 octombrie. În cazul în care vor fi precipitaţii importante în zona afluenţilor Dunării, din Serbia, este posibil să se atingă un debit maxim al Dunării 7.800-8.000 mc/s. De asemenea, pe sectorul românesc, ca urmare a precipitaţiilor care se vor înregistra în zilele următoare, hidrologii estimează că debitul nu va depăşi 9.000 mc/s", au menţionat hidrologii, citaţi într-un comunicat de presă al MMAP. La rândul lor, reprezentanţii Administraţiei Naţionale "Apele Române" (ANAR) au informat că pentru aceste zone au fost deja suplimentate materialele de intervenţie şi au fost deplasate buldozere şi excavatoare, astfel încât să nu existe probleme din cauza colmatărilor. În plus, aceştia au transmis faptul că a fost finalizată linia de apărare provizorie cu panouri de aluminiu, în zona localităţii Islaz, la confluenţa râului Olt cu Dunărea şi că au fost continuate lucrările de consolidare pe sectoarele de dig Stelnica - Borduşani, Ciocăneşti şi Borcea. În ceea ce priveşte evoluţia debitului Dunării, specialiştii ANAR estimează că nu vor fi niciun fel de probleme. În context, reprezentanţii Hidroelectrica au precizat că acumulările gestionate sunt pregolite şi că există rezerve pentru preluarea debitelor suplimentare sau a viiturilor. Pe fondul acestor informaţii, se recomandă turiştilor să evite deplasările în zonele aflate sub avertizare hidrometeorologică şi să fie atenţi la sfaturile autorităţilor. De asemenea, autorităţile publice locale trebuie să fie în legătură cu operatorii apă-canal din zonele afectate, deoarece cantităţile mari de precipitaţii pot conduce la incapacitatea canalizărilor de a prelua aceste cantităţi de apă. Şedinţa extraordinară a CMSU a fost organizată, vineri, ca urmare a avertizărilor meteorologice de Cod galben şi Cod portocaliu, emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), dar şi a avertizării hidrologice realizată de INHGA.

19283

Sursa A fost o zi lungă și plictisitoare la serviciu. James căuta cheile sub ploaia torențială, scăpând câțiva lei din buzunar. Nu-i păsa. Voia doar să intre în casă și să-și ia binemeritatul somn, deși știa că acesta îl va ocoli din nou. Somn. Cuvântul i se părea atât de străin. De pe altă lume, chiar. Cât timp trecuse? Trei zile? Nu putea continua așa. Avea nevoie de somn, dar știa că imediat ce capul va simți îmbrățișarea moale a pernei, iar pleoapele îi vor acoperi ochii injectați, oboseala va dispărea. Încercase tot felul de medicamente, legale și ilegale, disperat să obțină măcar câteva ore de odihnă. Insomnia începuse să-i controleze viața. James înghiți câteva pastile, fără să-i pese de efectele secundare, și își lăsă capul pe pernă. Ochii i se închiseră și fu aruncat într-o beznă densă. Mintea sa refuza să se golească. Încercă să se concentreze, să uite de lumea reală și să alunece departe în întuneric, dar nu putea. Dintr-o dată simți nevoia să se uite la televizor, să mănânce ceva. Uitase să se spele pe dinți? Da, așa era. James se târî din pat și se duse clătinându-se spre baie. Își trecu mahmur periuța de dinți electrică peste dantură, apoi se clăti. Când privi în oglindă, se holbă la reflexia lui. O barbă neîngrijită începuse să-i crească. Nu-i plăcea. James se întoarse brusc pentru a-și căuta aparatul de ras. Oare îl rătăcise? Nu era în duș, unde îl ținea de obicei. Căută prin toată baia și chiar se uită și pe coridorul îngust din fața ușii. Nu era felul lui să piardă lucruri, mai ales obiecte banale ca un aparat de ras. Credea cu tărie în filosofia “un loc pentru fiecare lucru, și fiecare lucru la locul lui”. Se scărpină în cap, se întoarse în baie și trase o sperietură zdravănă. Nu era sigur de ce a tresărit sau de ce a fost atât de surprins de ceea ce a văzut. Aparatul de ras pe care îl căutase fusese tot timpul pe chiuvetă. Sau nu? Nu, își spuse, nu fusese acolo. Ar fi trebuit să-l vadă. Trebuia să-l vadă. Ridicând din umeri, James decise că n-avea răbdare să se bărbierească oricum. Ceea ce avea nevoie era de un duș fierbinte și plăcut. Asta sigur îl va ajuta să se relaxeze. Să-și limpezească mintea. Citeste si: Iti stiu toate secretele Apa era liniștitoare, aproape amețitoare. James închise ochii și gustă cea mai apropiată senzație de somn pe care o avusese în ultimele trei zile. Apa îi săruta vârful nasului în timp ce începea ușor să adoarmă. Chiar atunci când simțea că se pierde, apa deveni mai fierbinte. Nu o schimbare semnificativă de temperatură, doar puțin mai caldă decât trebuia. James nu-i acordă atenție, crezând că e doar o problemă cu instalația. În plus, era mult prea relaxat ca să deschidă ochii acum. Apoi, auzi scârțâitul foarte subtil al butonului care controlează temperatura apei, urmat de senzația intensă a apei clocotite țâșnindu-i pe față. Înjură și se trase înapoi, căutând disperat butonul ca să oprească apa fierbinte. Mânerul fusese rotit până la capăt spre partea marcată cu un “F” roșu aprins. Insomnia era a naibii, asta era clar. O nenorocită nestatornică, crudă și fără suflet. James era confuz și dezorientat, cu fața ușor arsă de apa clocotită. După ce se îmbrăcă, se uită la ceasul de lângă pat. Era 3:22 dimineața. Realizând că n-are nicio șansă să adoarmă, James se întoarse în baie și privi din nou în oglindă. Ochii lui, în mod normal de un albastru profund, erau acum de un gri obosit. Vene groase, roșii se ițeau pe ambele părți ale retinei. Pupilele i se măriseră, ca și cum ar fi luat un halucinogen. Stătu nemișcat acolo un timp, examinându-și trăsăturile în oglindă. Din când în când își schimonosea fața, strângând din ochi. Apoi, își apropie chipul de oglindă până ce nasul îi atinse sticla rece. Ca să facă pe prostu’, James își coborî vocea într-un mârâit amenințător. “Cine ești tu?” șuieră el, fără să-și îndepărteze fața. Reflexia lui clipi. James țipă și se dădu înapoi. Nu se întâmplase așa ceva. Era doar obosit, atât. Ar fi fost o prostie să creadă altceva. Dar era îngrozit să se uite din nou în oglindă, să vadă ce monstru oribil, desfigurat, îl aștepta să se ridice de pe jos. Când adună în sfârșit curajul, nu văzu decât propria reflexie. Totuși, James observă ceva. Nu fusese ușa de la baie închisă când intrase prima oară? Credea că da, deși nu era sigur. Citeste si: Visul Creierul îi era prăjit, avea nevoie de odihnă. Mintea îi juca feste, evident. Când întoarse spatele oglinzii, auzi un zgomot. Un sunet de zgârieturi, venind chiar din spatele lui. Ca și cum cineva ar fi zgâriat o tablă cu unghiile. Se întoarse și observă o zgârietură lungă și subțire pe oglindă. O durere ascuțită îi pulsase în degetul arătător al mâinii drepte. Unghia i se tăiase și se îndoi straniu, ca și cum ar fi zgâriat frenetic ceva. Era oglinda cauza tuturor confuziilor și a nopților de nesomn? Ori de câte ori îi întorcea spatele, se întâmpla ceva straniu. Ceva ciudat. James se năpusti înapoi în baie și se holbă la reflexia lui. Făcu o grămadă de mișcări bruște, încercând disperat să păcălească orice se ascundea în spatele oglinzii. Nu se întâmplă nimic neobișnuit. Era groaznic de speriat să se întoarcă, dar știa că n-avea încotro. Își roti încet corpul, dar nu rupse contactul vizual cu ceea ce-l privea din spatele reflexiei. Copiindu-i mișcările. Când James se uită în sfârșit în altă parte, era liniște deplină. Așteptă acolo zece secunde întregi, pregătit ca ceva monstruos să iasă țâșnind din sticlă și să-l înghită. Dar, mult timp, nu se întâmplă nimic. Apoi, un POCNET asurzitor sparse tăcerea. Se răsuci pentru a vedea ce produsese zgomotul. O crăpătură imensă apăruse în centrul oglinzii, ca și cum cineva o lovise cu pumnul în forță. Din nou, o durere fulgerătoare îi străbătu mâna dreaptă, de data asta mai intensă. Când se uită în jos, avea mai multe tăieturi în jurul articulațiilor, sângerând abundent. Instinctiv, se repezi să-și curețe rana, uitând complet de oglindă. Își înfășură pumnul în prosoape de hârtie și apăsă, dorind cu disperare să oprească lichidul roșu. Dură cam cinci minute, dar, brusc, tăieturile încetară să mai sângereze. După ce sângerarea se opri, James își aminti de oglindă. Țâșni pe scări, împiedicându-se și lovindu-și degetul de la picior de una dintre trepte. O luă la fugă pe coridor spre baie, inima bătându-i nebunește în piept. Odată ajuns în baie, căzu într-un colț, sufocându-se în respirații grele. Sânge era împrăștiat pe toată oglinda, de parcă cineva l-ar fi aruncat și stropit peste tot. Pe jos era un ciob lung și zimțat de sticlă, din care picura același lichid familiar. O baltă mică de sânge se acumula sub corpul neînsuflețit al lui James. Gâtul îi fusese tăiat. Citeste si: Umbra — Ei bine, ce părere ai despre asta, George? Au spus că au găsit urme de marijuana la subsol, zise detectivul particular Paul Kyte, privind cu o expresie sumbră scena macabră. Detectivul George Henderson chicoti: — Mary Jane nu face asta oamenilor, știi și tu. Am găsit cel puțin zece tipuri diferite de somnifere în dulapul lui de medicamente de jos. Ai văzut vreodată efectele secundare ale chestiilor ălora? Anxietate, halucinații, paranoia… Pun pariu că săracul ăsta a luat pur și simplu prea multe pastile. Detectivul Kyte se încruntă în timp ce privea oglinda spartă, acoperită cu sânge uscat. Ar fi putut jura că, pentru o secundă, a văzut un alt bărbat acolo, o față diferită de a lui. Fața era posomorâtă și lipsită de expresie. Era a unui bărbat, fără îndoială, cu ochii extrem de injectați. Un roșu aprins începu să acopere chipul reflexiei, ca și cum ar fi fost ars de ceva. Kyte își frecă ochii și se holbă din nou în oglindă. Nu văzu decât propria reflexie. Mijindu-și ochii, se apropie de sticla pătată de sânge, până ce vârful nasului aproape o atingea. În timp ce-și fixa reflexia, aceasta clipi.

19252

19221

Sursa Orele mici ale dimineții au fost întotdeauna momentul meu preferat. Nimeni nu mai era pe străzi în afară de mine… iar toate luminile erau stinse de ore întregi. Am așteptat la capătul aleii, ascuns în buruieni. Adrenalina îmi pulsa prin vene. Inima îmi bătea cu putere. În orice moment va urma… Pași ușori se apropiau. Mi-am întors capul și l-am văzut. Johnny Stănescu, un boboc de liceu atât de necopt încât nici nu-ți venea să crezi. Scund, slăbănog și neîndemânatic din punct de vedere social, Johnny eșua mereu în a înțelege cele mai simple nuanțe ale conversației. Era atât de ușor să-i câștig încrederea și să-l atrag din siguranța dormitorului său în miez de noapte. Mi-am ajustat masca și am ieșit din ascunzătoare. “Johnny,” am spus. “Ai venit.” Johnny a tresărit ușor văzându-mă. Părea că uitase de ce venise. În cele din urmă, și-a revenit și a vorbit. “Da, domnule.” Am zâmbit. “Ești pregătit să ți se îndeplinească dorința?” Orice urmă de frică din vocea lui Johnny a dispărut. “Da, domnule. Sunt.” “Bine”, am spus. “Acum vino cu mine.” Mi-am pus un braț în jurul umărului lui Johnny și l-am condus pe pistele de biciclete și străduțe lăturalnice până în singurul loc care părea să-l atragă cel mai mult. “Terenul de baschet?” a întrebat Johnny, cu vocea tremurândă din nou. “Da,” am spus. “Desigur. Nu e dorința ta să joci baschet cu ceilalți băieți?” Ochii i s-au pierdut într-o privire îndepărtată. Aș fi putut jura că se formau lacrimi în lumina lunii. “Da”, a spus el. “Îi rog în fiecare zi, dar nu mă lasă niciodată să joc.” Tonul vocii sale a coborât. “Dănuț îmi spune să plec. Mereu spune că sunt prea scund… și prea prost…” Citeste si: De ce nu ma iubesti? “Chiar crezi că ești acele lucruri, Johnny?” Am întrebat. “Nu!” a răspuns el repede. “Știu că nu sunt prost! Nu trebuie să fii deștept să faci sport!” Sinceritatea sa și lipsa totală de ironie m-au făcut aproape să izbucnesc în râs. Din fericire, a vorbit din nou înainte să am șansa. “Dar”, a adăugat el, “sunt cu siguranță prea scund.” Și-a lăsat umerii să cadă și a plecat capul dramatic, așa cum ar face un personaj de desene animate. Tipic pentru Johnny. “Ei bine”, am spus. “Înveselește-te, Johnny. Pentru că ai noroc. Diseară, te vom face mai înalt!” Ochii i s-au mărit și un zâmbet s-a strecurat pe buzele sale. “Pe bune? Cum?” Am scos o frânghie pe care o aveam legată în jurul taliei și am ridicat-o ca să o vadă Johnny. “Cu asta!” am spus. “O să te întindem.” Zâmbetul lui Johnny a dispărut. A clipit din ochi un moment, încercând în mod clar să înțeleagă cum ar putea funcționa un astfel de lucru. În cele din urmă, m-a întrebat: “O să doară?” “Nu a durut niciodată pe nimeni pe care l-am întins până acum”, am spus. Atât a fost de ajuns. Zâmbetul lui a revenit și a scos un râs încântat. Săracul, prostuțul Johnny. I-am spus lui Johnny să stea nemișcat și să aștepte în timp ce m-am grăbit să iau un coș de gunoi din apropiere. L-am răsturnat și l-am poziționat chiar sub unul dintre coșurile de baschet. Creanga metalică ce lega panoul de stâlp părea suficient de rezistentă pentru planul nostru. În sfârșit, l-am chemat pe Johnny. “Acum”, am spus. “Urcă-te în coșul ăsta.” Băiatul a făcut întocmai, ca un câine dresat, dornic să-și primească recompensa pentru ascultare. “Foarte bine”, am spus. “Acum, ia frânghia asta și leagă un capăt chiar deasupra ta.” Am urmărit cu atenție în timp ce făcea asta. “Așa e bine. Așa. Acum trage de ea. E rezistentă? Bun.” Puteam simți fiorul entuziasmului prin mine. Aproape am reușit! Citeste si: Live-urile de pe retelele intunecate de socializare. “Acum,” am continuat, “eu voi lega celălalt capăt în jurul gâtului tău.” “Gâtului meu?” a întrebat Johnny. “Ei bine, da”, am spus, ca și cum ar fi fost cel mai firesc lucru din lume. “Cum altfel crezi că te vom întinde?” Mulțumit, Johnny nu a opus rezistență în timp ce înfășuram și înnodam frânghia în jurul gâtului său. “Acum, Johnny”, am spus, injectând cât mai multă dramă și suspans în vocea mea. “Când voi scoate coșul de gunoi de sub picioarele tale, vei fi întins și perfect pentru a juca baschet! Ești pregătit?” “Da”, a spus el. Puteam să văd că tremura tot. Era momentul să acționez, înainte să se răzgândească. O lovitură a trimis coșul de gunoi zburând. Frânghia s-a întins brusc. O pocnitură puternică a răsunat în terenul de baschet pustiu, apoi totul s-a cufundat în tăcere. A doua zi, tot orașul era în doliu. Sărmanul Johnny se sinucisese, spuneau ei. De ce ar face așa ceva? Nimeni nu putea înțelege. Johnny, băiețelul prostuț care își dorise doar să fie mai înalt. Au ținut o slujbă de pomenire pentru el la liceu. Directorul s-a înecat în lacrimi în timp ce se adresa elevilor. “Știu”, a spus el, “că Johnny Stănescu a reușit să atingă multe inimi în viața sa scurtă.” Am chicotit. Nu m-am putut abține. “Scurtă!” am repetat în șoaptă. Singurul lucru care m-a oprit a fost un cot rapid primit în coaste. M-am întors și am dat de privirea furioasă a prietenului meu, Petru. “Taci din gură, Dănuț”, mi-a șoptit el. Am cedat. Merita să tac și să mă prefac un pic trist câteva zile, atata timp cât mă voi putea bucura de acum înainte să joc baschet linistit.

Model postare Creepypasta (Video) Nume creepypasta: Narator: Link video: Regulament postare Creepypasta Daca vreti sa postati un creepypasta text, nu aveti nevoie de niciun model. (Titlul trebuie sa fie plasat center cu un size ceva mai mare decat textul) Aveti voie sa postati maxim 5 Creepy Pasta-uri pe zi. Precizarea autorului este obligatorie. (Daca autorul nu este precizat in video, scrieti numele youtuberului / nu scrieti nimic) Daca creepypasta-ul contine mai multe parti, le postati in acelasi topic. In topic nu sunt permise reply-urile de genul "fain, imi place etc". Numele post-ului trebuie sa aiba [Creepypasta], urmat de titlu. Sursa este obligatorie! Topic-urile se vor inchide dupa 72 de ore de la deschidere. Repostarea unui material creepypasta deja indexat pe forum va fi sancționată cu avertisment verbal. La repetare, se va aplica un avertisment global' Tag-urile sunt Obligatorii! Posting Model Creepypasta (Video) Creepypasta Name: Narrator: Video link: Posting Rules Creepypasta If you want to post a creepypasta text, you don't need any model. (The title must be placed in the center with a size slightly larger than the text) You are allowed to post a maximum of 5 Creepy Pastas per day. Specifying the author is mandatory. (If the author is not specified in the video, write the name of the YouTuber / do not write anything) If the creepypasta contains several parts, post them in the same topic. In the topic, replies like "fain, I like, etc" are not allowed. The name of the post must have [Creepypasta], followed by the title. The source is obligatory! Topics will be closed after 72 hours from opening. Reposting a creepypasta material already indexed on the forum will be sanctioned with a verbal warning. On repeat, a global warning will apply'. Tags are obligatory!

un interviu frumos nota 10 felicitari amandurora

19186

Nume : @PlayZeeK. # GFX Care este sugestia/propunerea dumneavoastră? :sa se faca Categoria creepy pasta Cum va ajuta această sugestie/propunere comunitatea? : Activitate si varietate si posibil staff nou care doreste sa ajute

19166

va pup