Sari la conținut

[Tenis] Jucatoarea australiana Storm Hunter s-a accidentat


Yumii

Postări Recomandate

                                                                                          16987389.jpg

Jucătoarea australiană de tenis Storm Hunter, numărul trei mondial la dublu, a suferit joi o ruptură a tendonului lui Ahile în timpul unui antrenament, punând astfel capăt, în mod brutal, visului său de a obţine o medalie la Jocurile Olimpice de la Paris, în această vară, informează Reuters.
 

Hunter, în vârstă de 29 de ani, care a încheiat anul trecut în poziţia de lider al clasamentului feminin la dublu şi a avut cea mai bună prestaţie din cariera sa la simplu, s-a accidentat în timp ce se pregătea pentru întâlnirea Australia - Mexic din cadrul competiţiei Billie Jean King Cup, care are loc la Brisbane.

"Din păcate, ieri, la ultimul antrenament efectuat înaintea startului întâlnirii, am căzut iar radiografiile făcute aseară au confirmat că mi-am rupt tendonul lui Ahile"a precizat Storm Hunter într-o postare făcută vineri pe Instagram.

Australia nu a anunţat deocamdată componenţa echipei de tenis pentru Jocurile Olimpice de la Paris (26 iulie - 11 august), dar accidentarea suferită de Storm Hunter înseamnă că ea va fi indisponibilă între patru şi şase luni.

 

                                                                                                                                                                                                                        sursa: click aici

  • Like 1
  • Ador 1
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Vizitator
Acest topic este acum închis pentru alte răspunsuri.
  • Navigare recentă   0 membri

    • Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Termeni de Utilizare & Politică Intimitate