Sari la conținut

[Stiri Lume] NATO se pregătește în cazul unui atac în România. „Dacă ei cred că pot ajunge la porțile Focșaniului, atunci crește riscul”


Ev3nk

Postări Recomandate

                                                                                                                          th.jpg

Sursa  )

 

Potrivit forțelor terestre americane din Europa, care au anunțat, de fapt, exercițiul, la Dynamic Front participă 400 de militari americani și 600 de aliați din peste 20 de țări NATO. Exercițiul va avea loc simultan în Germania, Polonia, România și Turcia și va fi coordonat în premieră de Cartierul general al NATO Rapid Deployable Corps din Spania. Antrenamentul se va desfășura până pe 25 februarie.Scopul este legat de lecțiile învățate în mod sigur din ucraina unde artileria este un element de bază. Ca atare și NATO trebuie să își exerseze sprijinul de artilerie. Nu numai sprijinul de artilerie, dislocarea unităților de artilerie și sigur planificarea focului.

Este important pentru că trebuie să le dovedim rușilor că ne putem mișca la fel sau chiar mai repede decât ei. Este parte a descurajării. Dacă ei cred că pot ajunge la coridorul Suwalki (n.r. culoarul spre enclava Kaliningrad) sau la porțile Focșaniului înaintea forțelor NATO, atunci crește riscul că chiar vor încerca să facă ceva. Deci e vorba de viteză care e absolut necesară pentru a preveni un conflict.

  • Like 1
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Vizitator
Acest topic este acum închis pentru alte răspunsuri.
  • Navigare recentă   0 membri

    • Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Termeni de Utilizare & Politică Intimitate