Dolha: "Am dormit pe preș când am ajuns la Rapid". Coreea de Nord, Martin Tudor și influencerii "maimuțoi" de pe Instagram

[wizface]

Cel mai bun goalkeeper din campionatul Poloniei în sezonul 2006-2007 pe când juca la Wisla Krakovia, Emilian Dolha (40 de ani) e acum antrenor de portari. 

A evoluat la Gloria Bistrița, Olimpia Satu Mare, Rapid, Wisla, Lech Poznan, Dinamo, Fakel Voronej sau U Cluj și spune că fiecare întâmplare din carieră are farmecul ei. Și-a creat cariera pe o fundație solidă.

A crescut acordându-le respectul cuvenit colegilor și trăiește dublu intens pentru "portărie", așa cum îi zice meseriei care i-a mers la inimă de când era un țânc, în Turda.

Dolha e direct. Radiază o simpatie explozivă când vorbește despre fotbal și pledează pentru muncă și corectitudine în sport. Ultima dată antrenor de portari la Sepsi Sf.Gheorghe, "Ema" e conectat la un stil de viață sănătos, cu accent pe mișcare și o alimentație ca la carte.

Face în continuare sute de abdomene, merge la sală și susține că nu va plonja vreodată în mediul virtual. Digi Sport l-a provocat pe actualul antrenor de portari la o discuție pe larg, la început de iulie. Începem.

Salut, Ema! Cum ai depășit perioada restricțiilor din pandemie?
Îți dai seama că mi-a fost greu cu sălile de forță închise, dar sunt în grafic, am găsit soluții. În pandemie am respectat regulile, am făcut mult cardio, alergări, aveam traseul meu bine definit, pe lângă casă, pe care alergam în fiecare zi. 

Și acum? 
Acum merg la sală, mi-am reluat programul obișnuit, nu mă abat vreo zi de la el. Dacă pui suflet, ajungi departe. Trebuie să faci totul cu suflet. Și în fotbal, și în meseria de portar, și în orice domeniu de activitate. Asta le tot spun și portarilor pe care i-am antrenat. Pentru că un portar e 50 la sută dintr-o echipă. "Dacă pui suflet, ajungi departe!". Asta e o sintagmă în care cred, chiar dacă unii mă consideră naiv. 

Dolha și un... ospăț pantagruelic: "La Satu Mare luam cina la ora 17:00, ciorbă de burtă"

Spune-mi o întâmplare care te-a întărit ca tânăr portar.
La Satu Mare luam cina la ora 17:00, ciorbă de burtă. Ce să înțeleagă copiii ăștia de azi!? Noroc că ne aducea mâncare prietena unui coleg, ea ne salva, îi suntem recunoscători și acum. Pe mine mă împrumutase Bistrița la Satu Mare. Plecase Martin Tudor la Steaua.

Ați devenit adversari și prieteni în timp. Care e cea mai puternică amintire care-ți vine acum, 1 iulie, în minte (interviul a fost realizat ieri, 1 iulie)
E o frustrare mare pentru mine ce s-a întâmplat cu băiatul ăsta și cât de puțin i s-a dat importanță. E unul din primii cinci portari ai României din ultimii 15 ani și nici nu i s-a alocat mult spațiu prin ziare. Văd numai găinării prin ziare, de-asta nici nu citesc.

S-a scris o zi și pe urmă am văzut numai cancanuri despre el. Mă doare asta!

Dolha și ultima întâlnire cu Martin Tudor: "Se simțea stânjenit că vedea primul 11 pe tablă, în vestiarul nostru". Situația inedită, pe ploaie, de la Sepsi - Craiova

Când te-ai văzut ultima dată cu Martin Tudor?
A fost un mare portar. M-am întâlnit ultima dată cu el la un meci Sepsi - Universitatea Craiova, când echipa era condusă de Pițurcă. Avea doi antrenori de portari: Martin și Robert Tufiși. Ei doi au ajuns mai devreme, afară era vijelie, ploua! Sosiseră înaintea echipei!

Martin nu-mi dăduse telefon înainte și deodată m-am trezit cu el. Cum acolo n-aveam pe unde să-i invit, i-am invitat direct în vestiarul nostru! Nu erau băieții de la noi, dar era primul 11 pe tablă.

Și cum a reacționat?
Se simțea stânjenit că vedea echipa, un om excepțional, de nota 10! I-am spus: "Crezi că se schimbă ceva dacă vezi echipa? Stai liniștit!". Mă doare sufletul rău de tot când mă gândesc la el, dispariția lui e una dintre marile mele frustrări.