Sari la conținut

"Încălțările tale au găuri după turnee? Ai puțin respect!” Milionarul care a refuzat să doneze bani, pus la punct


IoNuT™

Postări Recomandate

BNP Paribas Open - Day 14

 

Austriacul Dominic Thiem (26 de ani), locul 3 ATP, a anunțat că nu intenţionează să doneze la fondul de solidaritate pentru jucătorii mai slab clasaţi. Fondul respectiv a fost creat la inițiativa lui Novak Djokovic, pentru a-i ajuta pe tenismeni în contextul pandemiei de COVID-19.


Austriacul a fost criticat de mai multe persoane, iar ultimul astfel de mesaj a venit din partea tenismenei algeriene Ines Ibbou (620 WTA), în vârstă de 21 de ani. Până în prezent, ea a câștigat doar 27.825 de dolari din tenis.

Ibbou a postat un videoclip pe Instagram, în care îi oferă o replică lui Dominic Thiem. Ea povestește dificultățile prin care a trecut și prin care încă trece pentru a putea juca tenis. 

"Visez la ziua în care îmi voi putea permite un cadou pentru părinții mei. Sunt o fată singură, care călătorește în toată lumea, cu curse împărțite în trei, căutând cele mai ieftine bilete.


Și tu alternezi zgura cu suprafața dură de la o săptămână la alta, așa cum o fac eu? Și tu termini turneele având găuri în încălțări, așa cum mi se întâmplă mie? Dragă Dominic, spre deosebire de tine, multe persoane pățesc acest lucru. 

Nu datorită banilor tăi am supraviețuit până acum, iar nimeni nu ți-a cerut nimic. Inițiativa a plecat de la niște jucători generoși, care au arătat imediat compasiune. Nu ți-am cerut nimic. Poate doar puțin respect pentru sacrificiul nostru", a spus sportiva din Algeria, citată de france24.com.

https://www.instagram.com/ines_ibbou/channel/?utm_source=ig_embed
Venus Williams și Nick Kyrgios au reacționat și ei
Mesajul lui Ines Ibbou a fost văzut de multe persoane importante din circuitele ATP și WTA. Printre cei care au reacționat au fost Nick Kyrgios și Venus Williams.

"Respect! Sunt dispus mereu să ajut!", a scris Kyrgios, care a fost completat de Venus Williams: "Ești eroina mea!".

Abdelmadjid Tebboune, președintele Algeriei, a postat și el un mesaj de susținere prin tenismena din țara sa, asigurând-o că autoritățile o vor sprijini în această perioadă dificilă.

"Algeria nu își poate permite să piardă o sportivă talentată atât de tânără. Curând, Ministerul Tineretului și Sportului va avea grijă de munca ta. Ai întreaga mea susținere și îți doresc mult succes", a spus Tebboune.

"Nu văd de ce să le dau eu bani!" Cum a ajuns Dominic Thiem să fie criticat
Fondul de solidaritate pentru jucătorii mai slab clasaţi a fost creat la inițiativa lui Novak Djokovic, pentru a-i ajuta pe tenismeni în contextul pandemiei de COVID-19.

Thiem i-a acuzat pe jucătorii din partea inferioară a topului ATP de lipsă de profesionalism.

"Niciunul dintre aceşti jucători slab clasaţi nu luptă pentru supravieţuire. Pe tot parcursul anului, eu văd că mulți nu dau totul pentru tenis.

Mulţi dintre ei nu sunt foarte profesionişti. Nu văd de ce ar trebui să le dau eu bani", a declarat austriacul, pentru Krone Sport.

1.741.574 de dolari a câștigat Thiem, în 2020, din tenis.
23.873.943 de dolari a câștigat sportivul în toată cariera.

 

 

sursa:               DigiSport

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Arhivat

Acest topic este acum arhivat și este închis pentru alte răspunsuri.

  • Navigare recentă   0 membri

    • Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Termeni de Utilizare & Politică Intimitate