Sari la conținut

Unul dintre cele mai sigure locuri din lume. Planul din ţara care a luptat exemplar cu pandemia de COVID-19 + imaginile surprinse


crd

Postări Recomandate

Melbourne Victory A-League Player Leigh Broxham Trains in Isolation

Dacă în urmă cu o lună se înregistrau acolo 460 de cazuri într-o singură zi, vineri, în prima zi din mai, s-au înregistrat doar 16.

Australienii au raportat până acum 6.875 cazuri de coronavirus.

26 în ultima zi.

În total, în această ţară s-au înregistrat 97 de decese provocate de COVID-19.

A-League a fost oprită în luna martie, din cauza pandemiei de coronavirus, când mai erau de disputat cinci etape din sezonul regulat, precum şi faza play-off a campionatului.

"Am înţeles că (responsabilii federaţiei) vor ca sezonul să se încheie până la sfârşitul lunii august. Deci, matematic, cu trei meciuri pe săptămână, se poate ajunge la final în patru sau cinci săptămâni. Înainte de asta este nevoie însă de patru sau cinci săptămâni de antrenamente, ceea ce ne duce către sfârşitul lunii iunie, începutul lui iulie pentru reluarea sezonului", a declarat Djite pentru presa australiană.

Federaţia australiană are în vedere, de asemenea, să adune toate echipele din campionat la Sydney, unde acestea ar urma să dispute toate meciurile restante cu porţile închise.

Cum a devenit Australia printre cele mai sigure locuri din lume în raport cu pandemia de coronavirus

Situația din Australia s-a schimbat foarte mult în bine în ultima lună. Dacă în ziua de 28 martie, acolo s-au raportat 460 de cazuri de noi îmbolnăviri de COVID-19, pe data de 1 mai, numărul cazurilor a fost doar de 16!

Și veștile bune nu se opresc aici. Regiunea Queensland nu a mai raportat niciun caz nou din 27 aprilie 2020, în timp ce Australia de Sud de mai bine de o săptămână.

Toate aceste elemente i-au determinat pe oficialii australieni să declare că țara lor a devenit una dintre cele mai sigure din lume. Așa că au relaxat limitele privind adunările publice, de la două la zece persoane. De asemenea, în Australia de Vest au fost redeschise vineri parcurile naționale, iar 60% dintre elevii școlilor publice s-au întors în sălile de clasă.

Și mai sunt și alte noutăți: bazinele de înot, dar și piscinile publice au fost redeschise, s-a dat iar drumul bazelor și terenurilor de golf, precum și pescuitului.

În Australia, o țară cu aproximativ 25 de milioane de locuitori, au fost confirmate până azi 6.875 de cazuri de coronavirus și 97 de decese. 

De asemenea, restaurantele, puburile și sălile de gimnastică se vor deschide la data de 15 mai, dar nu este exclus să mai apară noutăți importante după ședința de Guvern de pe data de 8 mai.

Sursa: digisport.ro

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Arhivat

Acest topic este acum arhivat și este închis pentru alte răspunsuri.

  • Navigare recentă   0 membri

    • Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Termeni de Utilizare & Politică Intimitate