IoNuT™ Posted May 2, 2020 Share Posted May 2, 2020 Germania se pregătește de reluarea campionatului, iar DFL a început testarea jucătorilor de la cluburile de primă ligă. După ce trei membri ai grupării FC Koln au fost depistați pozitiv cu coronavirus, pe 1 mai, au apărut discuții privind reluarea competiției. Germania nu își schimbă planul. ”Știm cine e sănătos și cine nu!” Totuși, DFL consideră că cele trei cazuri de COVID-19 depistate reprezintă, de fapt, un imbold pentru revenirea la fotbal. ”Faptul că am depistat aceste cazuri ne ajută să știm cine este sănătos și cine nu. Luăm asta ca un lucru pozitiv și sigur că nu renunțăm la ideea noastră de a relua meciurile la mijlocul lunii mai”, a explicat purtătorul de cuvânt din Bundesliga, pentru cotidianul Marca. Ultimul cuvânt înaintea reluării campionatului îl va avea cancelarul Angela Merkel, care se va consulta cu ministrul Sportului din Germania. Decizia se va lua pe 6 mai, iar datele avansate pentru începerea partidelor sunt 16 și 23 mai. ”Nu avem niciun dubiu. Cei depistați pozitiv la Koln au fost identificați și izolați. E normal că dacă facem teste, vor fi găsiți jucători pozitivi, pentru că unii sunt asimptomatici. Filmul "A-X-L" e acum în Digi Online, pe canalul Film Now! Descarcă aplicația și poți urmări filmul de acțiune pe telefon sau tabletă Se întâmplă peste tot în societate. Când se va juca, vom ști sigur că cei implicați sunt sănătoși”, a mai spus purtătorul de cuvânt al campionatului german. Medicii susțin că fotbaliștii sunt protejați și își ”pot exercita profesia” Un raport al lui Tim Meyer, șeful Comitetului Medical al DFL, arată că fotbaliștii se pot pregăti în deplină siguranță. ”Suntem convinși că prin protocolul nostru, jucătorii își pot exercita profesia cu cea mai bună protecție împotriva infecției. Cu peste 1.000 de teste efectuate deja, ar fi fost statistic foarte, foarte puțin probabil să nu găsim pe nimeni infectat”, se transmite în raport. Și Horst Heldt, managerul sportiv al lui FC Koln, formația la care au fost descoperiți cei trei membri contaminați, sprijină reluarea fotbalului. ”Strategia de testare și măsurile luate ne arată că putem reacționa cu soluții individuale”, a spus el. sursa: DigiSport Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts
Archived
This topic is now archived and is closed to further replies.