Sari la conținut

Anamaria Prodan, atac frontal la LPF! Sare în apărarea lui Becali: ”Vă dă cu șuruburile în cap. El vă învață, dar nu înțelegeți”


IoNuT™

Postări Recomandate

anamaria prodan reghecampf

 

Impresarul Anamaria Prodan a lansat un atac frontal la adresa Ligii Profesioniste de Fotbal și sare în apărarea lui Gigi Becali, după ce LPF a trimis un comunicat cluburilor, din care reiese că finanțatorul FCSB a făcut discriminare după ce a băgat șase jucători în șomaj tehnic.


”Rușine! Atenție mare! LPF vorbește de discriminare... Doamne, Dumnezeule mare! Spune că ar fi greșit ca doar o parte dintre jucătorii aflați sub contract cu clubul să între în șomaj tehnic și o altă parte nu. Credeți că cei care au renunțat pentru 6 luni la jumătate din salariul lunar au pierdut mai puțin? Dacă erau interesați să facă lumină în fotbal, cei de la LPF puteau sa socotească cât au pierdut cei ce și-au înjumătățit salariile și cât au pierdut cei ce au fost băgați în șomaj tehnic.

Dacă e să calculam vedem că două luni de șomaj generează pierderi mai mici decât reducerea de salariilor o perioada de 6 luni! Cei de la LPF vorbesc numai prostii! Ce să facă un club cu un jucător ca Harlem Gnohre (dau exemplu FCSB că este la îndemână) dacă el nu a vrut să negocieze cu clubul? În condițiile în care toți ceilalți au negociat și au acceptat reducerea salariilor. Gnohere nu a vrut să primească doar jumătate din salariu, iar atunci clubul a activat ce avea la îndemână, șomajul tehnic.

Anamaria Prodan: ”Vă dă Gigi Becali cu șuruburile în cap”
Cei de la LPF au văzut o circulară FIFA, dar cine o înțelege? Normal era să o înțeleagă și să o explice cluburilor. O bazaconie au înțeles! Dar unde nu este, nici Dumnezeu nu cere. Zic cei de la LPF că e o problemă dacă se suspendă contractele anumitor jucători, dar tot ei singurei spun așa: «Cluburile pot reduce salariile unilateral, fără acordul jucătorilor dacă prevede legislația națională». Adică exact ce prevede Ordonanța în legătură cu șomajul tehnic. Poți băga în șomaj tehnic câți angajați vrei, ba chiar se recomandă să nu iei această măsură cu toți angajații.


Bă, alo, incompetența, vă dă Gigi Becali cu șuruburile în cap! El vă învață, dar voi nu înțelegeți! Nu s-a săturat nimeni de atâta incompetență? Nu vrea nimeni să schimbe din haosul ăsta? Cine ne conduce? Cine-i recomandă pe ăștia? Nu v-ați săturat, domnilor patroni din fotbalul românesc? Orbecăiți într-un sistem plin de hibe, dominat de parveniți fără școală și educație! Puneți mâna pe carte că nu vă curentează”, a reacționat Anamaria Prodan pe contul său de Instagram.

94706896_2624962571107218_8520662089770351873_n.jpg?_nc_ht=instagram.fotp3-1.fna.fbcdn.net&_nc_cat=1&_nc_ohc=wdCwsvUL1M4AX-7mQkf&oh=a1e26cbe1f641b395a1d80cac42e91f0&oe=5ECB2EC4 https://www.instagram.com/anamariaprodanreghecampf/?utm_source=ig_embed
LPF susține că Gigi Becali a făcut discriminare
Gigi Becali ar fi bun de plată, conform unui comunicat trimis de Liga Profesionistă de Fotbal către cluburile din Liga 1. Finanțatorul FCSB a decis să bage șase jucători în șomaj tehnic, pe perioada stării de urgență.

Conform comunicatului, Becali a făcut discriminare, dar dacă finanțatorul FCSB ar fi băgat toți jucătorii în șomaj tehnic nu ar fi avut nicio problemă, dar nici nu ar mai fi putut face antrenamente, cum se întâmplă în acest moment, până nu expira perioada pe care au fost băgați în șomaj tehnic.

”Prin Circulara FIFA nr. 1714 se arată că una din variante este aceea de suspendare integrală a contractelor. Condiția pe care FIFA o impune într-un astfel de caz este de menținere a unei nivel corespunzător de asigurare (În opinia noastră asigurările sociale plătite de club la nivelul indemnizației oferită de stat în perioada suspendării constituie un nivel corespunzător de asigurare).

Atenție! Dacă se suspendă doar contractele unor anumiți jucători, clubul nu se mai încadrează în această variantă prevăzută de FIFA și se expune riscului de a plăti jucătorilor în cauză drepturile financiare (în cazul unor litigii).

Suspendarea integrală a contractelor este incompatibilă cu desfășurarea antrenamentelor. Suspendarea nu poate fi dispusă pentru perioadele în care s-au desfășurat antrenamente. Suspendarea integrală a contractelor nu poate fi dispusă retroactiv”, mesajul trimis de LPF către cluburi.

Jucătorii băgați de Gigi Becali în șomaj tehnic
Cristi Bălgrădean
Marko Momcilovic
Alexandru Stan
Harlem Gnohere
Adi Popa
Bogdan Planic (pentru că a refuzat înjumătățirea salariului)

 

 

sursa:         DigiSport

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Arhivat

Acest topic este acum arhivat și este închis pentru alte răspunsuri.

  • Navigare recentă   0 membri

    • Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Termeni de Utilizare & Politică Intimitate