The Boogeyman @ LCS

CreepyPasta Romania. Dacă oamenii ar ști despre acest obicei al meu, probabil că m-ar considera obsesiv, paranoic, excesiv de dramatic etc. Înțelegi ideea. Vezi, treaba cu mine este că trebuie neapărat, chiar trebuie neaparat, să mă asigur că totul este perfect chiar înainte de a adormi. Ca sa fiu sincer, habar n-am de unde a apărut această tendință îngrozitoare și odioasă a mea, dar acum trăiesc cu ea de parcă ar fi o mâncărime pe care nu o pot alina niciodată. În fiecare noapte, vehement, o iau razna verificând dacă ușile sunt încuiate, dacă totul în bucătărie este oprit, dacă nu rămâne nimic deschis în dulapuri pentru ca gândacii care găzduiesc in casa mea să nu se târască in Cerealele mele Nesquick. Ultima dată am găsit o fermă întreagă cu nen***ciții ăia care imi ronțăiau cerealele. Ceea ce face ca acest obicei al meu să fie îngrozitor este faptul că nu numai că mă asigur de siguranța casei mele o dată, nici măcar de două ori, ci uneori de trei ori; patru dacă simt ca ceva nu este inregula. Nici măcar nu e vorba ca uit sau ceva de genul ăsta. Doar am presimtirea ca uit. Când mă întorc să-mi încui din nou ușile, știu că voi găsi încuietorile exact așa cum le-am lăsat prima dată – inchise. Dar cu toate astea, întotdeauna ușile sunt cele care mă preocupă cel mai mult. Invazia casei nu este cea mai mare frică a mea, dar cu siguranță este in top, lângă frica de clovni și de a fi îngropat de viu. În plus, îmi amintesc de o dată mai de mult când aveam cincisprezece ani sau undeva pe acolo – e cam greu să-ți amintești când ești prea ocupat să fii leneș și să-ți faci griji de cosurile de pe fata – cineva mi-a jefuit casa in care stateam inainte în miezul nopții. A doua zi, familia mea și cu mine am găsit unele dintre bijuteriile noastre dispărute, iar cel care a spart casa, a luat și computerul familiei din sufragerie. Nici măcar nu eram atât de supărat că un nemernic ne-a furat majoritatea bunurilor noastre prețioase. Ceea ce mi-a lovit cu adevărat nervii a fost singurul gând că, în timp ce dormeam fără apărare și vulnerabil, o persoană ar fi putut să-mi vegheze trupul și sufletul și să facă orice și-ar fi dorit. Aș fi putut să mor în somn fără să știu vreodată că am fost ucis. Treaba asta mă sperie. Cred că unii ar putea califica acest eveniment drept originea blestemului meu, dar în acest moment am încetat să-l pun la îndoială. La naiba, cel puțin obsesia mea nu constă în a-mi atinge lucrurile cu mănuși de blana. Ai fi surprins de numărul de oameni care de fapt sunt interesați de treaba asta. Toate aceste gânduri îmi trec prin cap în timp ce stau în fața ușii mele de la intrare, cu mâinile mele moale înconjurate de clanța aurie a ușii, blocând-o pe loc. Îmi dau seama cât de înfiorător trebuie să arăt în afara ferestrei ovale, cu ochii mei uitându-mă la zecile de case din noaptea tenebroasă. Abia aștept să dorm în momentul în care corpul meu cade pe pat. Ochii mei se simt ca și cum pungile întunecate de sub pupilele mele poartă greutatea pământului. Mă uit în jurul sufrageriei și în bucătărie, lumina fluorescentă de lângă chiuvetă usturându-mi ochii încordați. Înainte să opresc chestia iritanta, verific pentru ultima dată să văd dacă aragazul și bucătăria sunt oprite. Consider că este necesar să trag maneta de două ori până la zero. Chiar îmi privesc ochii deja epuizați aproape de maneta pentru a mă asigura că semnul mic se aliniază cu numărul zero. Se aliniaza. „Bine, acum că s-a terminat…” Opresc lumina. Întunericul îmi acoperă brusc întregul decor. Singura lumină rămasă este luna care răsună prin numărul de ferestre din jurul meu. În orice caz, imi stiu camera asa ca pot sa ma deplasez cu ochii închiși. Îmi trag picioarele afară din bucătărie. Oasele mele se simt dense și dureroase, iar durerea muschilor nu face decât să-mi sporească lupta. Eram atât de aproape să adorm în patul meu, dar în ultima secundă mi-am amintit că nu am verificat dacă ușile erau încuiate. Oricât de mult m-am abținut să nu merg cu picioarele spre pat și să fac călătoria grea până în camera mea de zi, am cedat în obsesia mea; ca întotdeauna. Am uitat ceva? Nu, am verificat ușile, am căutat printre rafturi, am făcut rahatul ala din bucătărie… Nu, sunt bine. Și pentru un moment, par pe punctul de a înceta să-mi mai pese… Aud o bătaie în ușa dulapului. Un sunet scurt, dar zgomotos. Mă opresc, picioarele mele aproape că se împiedică de ele însele. La început sunt prea obosit să inteleg ce se intampla. Apoi aud pe cineva – sau ceva – mișcând din nou ușa. Inima e cea care acum imi functioneaza în loc de creier, care rămâne la fel de gol ca o foaie curată de hârtie. Deodată, întunericul devine mai gros, iar kilogramele care îmi lasă ochii în jos dispar. Mă simt alert. Stau nemișcat ca o statuie, o parte din mine gândindu-se că, dacă rămân nemiscat, cine s-a infiltrat în casa mea nu va putea să mă vadă. Voi fi invizibil și nu voi fi atacat sau ucis. „Ah, ce naiba fac?” Mă întorc și imi tarai picioarele înapoi spre sufrageria mea. Nu are ce sa fie, ca întotdeauna. În orice caz, cel mai rău lucru ar fi șobolanii blestemați care săpa prin toată mizeria din dulapul meu. Vecinii mei m-au avertizat că nenorociții astia intră în case prin ventilatia cladirii. Oricât de iritat mă simt în acest moment, nu m-a deranjeaza să lovesc una dintre aceste razatoare cu o mătură. „Ce naiba, poate chiar o sa-l pastrez pentru cină”, glumesc, desigur. Aprind luminile din sufragerie în loc de cele din bucătărie și îmi ridic mâna peste ochi. Lumina galbenă se răspândește peste masa și în unele zone ale sufrageriei. Îmi trântesc picioarele spre dulapul de vizavi de ușa de la intrare. Îmi înfășor mâinile pe clanta, dar simt un subtil indiciu de nedumirerire în miezul stomacului. Încearcă să se răspândească pe tot corpul și prin venele mele, dar il împiedic să facă acest lucru. „Doar pierd timpul”, șoptesc eu în timp ce rotesc clanța și deschid ușa larg. Un val de aer rece îmi prinde corpul pentru o secundă. Tremur ușor și ma ridic pe varful picioarelor pentru a ajunge la bulbul rotund de deasupra. Cu ceva timp în urmă, prietenul meu David a rupt sfoara care a funcționat ca întrerupător al luminii, așa că acum trebuie să rotesc ușor becul spre stânga pentru a ilumina zona dulapului. Becul radiază o lumină portocalie, o scuză jalnică pentru un bec după părerea mea. Scotocesc prin toate gunoaiele din dulapul meu, care constă doar dintr-o grămadă de genți de sport și paltoane vechi pe care nu le-am mai purtat de mult. Încerc mereu să-mi amintesc sa merg sa le donez, dar parcă uit de fiecare dată. Nimic, așa cum era de așteptat. Pentru orice eventualitate, totuși, intru mai adanc in dulap pentru o cautare mai amănunțită. Dar, ca de fiecare dată, nimic. Pierd timpul, adică. „Al naibii dulap.” Nu am timp pentru asta. În acest moment, somnul pare mai degrabă un dar de la Dumnezeu decât o necesitate. Mă strecor afară din dulapul meu, încercând să nu mă gândesc la cât de nervos sunt acum. Știu că după ce am făcut toate prostiile astea, nu mă voi putea simți din nou obosit, asta până când… Bang! Jos. In subsol acum? Cred ca glumesti. Sunt mai enervat decât orice acum… Bang! Bang! Sar de frică și cad peste grămezile de jachete. Inima mea pare de parcă ar vrea să-mi iasă din piept. Sângele îmi curge în cap, fața mi se furnică. Tot aerul din plămâni mi se epuizează și pentru o secundă cred că s-ar putea să am nevoie de un inhalator. A doua izbucnire m-a luat prin surprindere. Ce naiba s-a intamplat? De data aceasta aud sunetul a ceva ascuțit care zgârie usa de la subsol. Dacă înainte m-am simțit pe deplin treaz, acum mă simt de parcă tocmai aș fi băut trei Red Bull în decurs a două minute. Mă ridic și analizez totul, în ciuda faptului că mă simt ca o epavă plina de nervi. Inspir și expir ca să mă calmez. Bine, ma descurc! Nu am altă soluție decât să cobor și să mă asigur că totul este în regulă. Chiar dacă repet acele cuvinte în capul meu, totuși, nu mă pot abține să nu simt teamă de orice pericol care mă așteaptă sau nu in subsol. Sar în sus și în jos ca un prost, pentru că din anumite motive asta mă ajută să-mi relaxez corpul încordat. Bine, trebuie să nu mai fiu un fricos. Cel mai bun sfat pe care il pot oferi vreodata unei persoane este ca atunci cand ai chef sa faci ceva indraznet, doar nu te gandi la asta. Îmi urmez propriul sfat scandalos și aproape că alerg prin sufragerie și pe hol pentru a ajunge la ușa care duce la subsolul de la parter. Chiar ignor toate luminile aprinse, deși mă simt ușor enervat de ele. Hai sa vedem, nu mi-e frică. Nici măcar nu-mi permit minții să se gândească la nimic în timp ce trântesc ușa și cobor scările. Lumina este mereu aprinsă acolo unde sunt lucrurile de spălat rufe, așa că întunericul nu ar fi o problema. Mă opresc din coborat chiar pe ultima treaptă. Acea groază urâtă și nedorită îmi ia ostatici trupul și mintea și mă face să mă îndoiesc de motivele mele. Fiecare respirație pe care o iau doar îmi agravează starea. Este necunoscutul care mă atinge în sfârșit și faptul că sunt singur. Ambii factori fac echipă pentru a-mi face genunchii să tremure. Mă apropii încet de ușa subsolului meu. Văd posterul unei inimi de aur strălucind printre zeci de nori în ceea ce pare a fi o reprezentare a raiului. Mama mi-a sugerat să-l pun acolo pe ușă, astfel încât o atmosferă mai sfințită umple casa, chiar și atunci când negativitatea încearcă să se strecoare în ea. Sper că posterul mă v-a protejea de data asta. Nu permit ca anticiparea enervantă să mă omoare, așa că intru în subsol dintr-o data. Am pierdut deja prea mult timp, iar somnul pare doar un vis în acest moment. Lumina din zona de spălătorie se revarsă înăuntru, dar nu este suficientă pentru a investiga în jur. Ating peretii până găsesc nenorocitul ala de intrerupator și trag maneta în sus. Cel puțin subsolul meu nu este un dezastru ca și dulapul de mai devreme. L-am curățat cu cativa prieteni săptămâna trecută, pentru ca plănuim să jucăm beer pong aici pe la sfarsitul lunii. Slavă Domnului că altfel locul ăsta ar fi mirosit a praf și țigări. Privesc cu ochii in jur și nu găsesc nimic demn de remarcat. Totul pare neatins. Încă observ câteva dintre cutiile pe care le-am folosit ca sa ma mut peste tot în jurul podelei. Trec printre ele în timp ce mă îndrept spre dulapul din partea cealaltă a subsolului. Deschid ușile și nu găsesc decât praf și resturi. Praful îmi intra prin nas și simt nevoia bruscă de a strănuta. „Isuse,” exclam în timp ce mă pregătesc ca toti mucii să iasa din mine… Tap, tap, tap… aud iar, si nu-mi mai vine sa stranut. „ Ce naiba …” abia îmi aud propria voce găunoasă. Mă uit la ușa de la intrare. Jur că am auzit sunetele de acolo. Există o gaura mica sus in usa. Asta este singura mea opțiune în acest moment. Vezi, îmi spun asta, totuși picioarele mele rămân lipite de podea. Nici măcar atât, picioarele mele se chinuie să-mi mențină greutatea. Teroarea își scufundă dinții adânc în nervii mei, echilibrându-mi venele și arterele cu venin. Doar gândul de a arunca o privire în acea gaură și de a găsi o chestie care se uită la mine cu ochi lipsiți de inimă și morbizi, îmi face gura să se usuce. Până să-mi dau seama, sunt la doar câțiva metri distanță de uşă. Îmi țin cei doi pumni aproape de piept și usor, usor ajung mai aproape de destinația mea finală. Simt că podeaua vrea să-mi țină picioarele pe loc și să raman nemișcat pentru totdeauna. Mă simt de parcă mii de ochi invizibili de pe pereții din jurul meu îmi studiază fiecare mișcare și mă violează cu privirile lor false. Un țipăt îmi este blocat în gât, dar nu-i permit să-mi scape de buze. Bine, sunt în față. am ajuns pana aici… Îmi apropii fața de ușă și privesc cu un ochi in interior. Pentru o clipă, cred că o lamă va intra prin acea gaura din ușă și îmi va străpunge craniul. Nu văd nimic altceva decât curtea goală a vecinului meu. Nu, stai, și câinele lui enervant. Nenorocitul se trezește mereu în miezul nopții și latră la Dumnezeu știe ce. Isuse, într-o zi vreau să-i rup gâtul cu mâinile mele goale. Si totusi nimic. De ce naiba mă stresez atat? Poate că acesta este un semn că ar trebui să încetez să fiu atât de dramatic cu siguranța casei mele. Adică, uite unde m-a adus? Acum am pierdut cel puțin o jumătate de oră de somn fericit, sau poate chiar mai mult, si toate astea doar din cauza obsesiei mele. „Gata, am terminat cu asta”, îmi spun în timp ce mă întorc sus. Si cum am ajuns mi-am amintit, am lăsat luminile aprinse. Mă întorc în sufrageria mea și sting luminile. Văd apoi că am lăsat și luminile de deasupra dulapului aprinse. „Uf! Voi dormi vreodată?” Mă duc să sting și ultima lumină și să închid ușa dulapului. “In sfarsit” Ușa de la intrare isi bate joc de mine. Aproape că pare să șoptească: „Știi că vrei să mă verifici, iubitule …” Stau nemișcat, uitându-mă la ea. La naiba, de maine ma opresc din obsesia asta a mea. O ultimă oară doar de dragul vremurilor vechi, nu? În plus, oricum o voi găsi încuiata… Ajung acolo, pun mana pe clanta, si vad ca ambele incuietori sunt descuiate. SURSA

Votat

Crypto Solana a depășit Binance Coin și a devenit a patra cea mai mare criptomonedă după capitalizarea de piață, ceea ce îi determină pe investitori să se întrebe dacă următoarea monedă care va fi depășită este Ethereum. Solana întrece Binance Coin Conform celor mai recente date de la CoinMarketCap, capitalizarea de piață a Solanei este acum de 89,3 miliarde de dolari, mai mare decât cea a BNB-ului, de 85,6 miliarde de dolari. Această dezvoltare vine în contextul unei mai largi creșteri a pieței crypto, cu Solana tranzacționându-se la 201 dolari, având o creștere de 38,82% în ultima săptămână. Creșterea capitalizării de piață a Solanei demonstrează supremația sa în creștere în spațiul crypto și dezvoltarea sa ca un rival formidabil pentru concurenții stabiliți precum Ethereum. Unul dintre factorii care contribuie la creșterea Solanei este recenta acumulare a criptomonedei de către investitorii mari, cunoscuți sub numele de „balene”. În plus, creșterea Solanei este susținută de metrice puternice on-chain, care arată o utilizare crescută și un mediu prosper. Prețul a găsit frecvent minime mai mari, ceea ce este un indicator bullish în analiza tehnică. În plus, Solana reprezintă o parte considerabilă a statisticilor mondiale privind valoarea totală blocată (TVL) în finanțarea descentralizată (DeFi). Până acum, DeFi-urile Solanei au atras deja peste 4 miliarde de dolari în investiții. Urmează Ethereum? Mulți investitori se întreabă dacă performanța Solanei comparativ cu Binance Coin prevestește o potențială provocare a dominației Ethereum. În prezent, capitalizarea de piață a Ethereum este de 430,2 miliarde de dolari. Înainte ca actualizarea Dencun să fie implementată săptămâna trecută, Ethereum a avut mult timp probleme de scalabilitate și taxe mari de tranzacționare, limitându-i capacitatea de a crește cu succes pentru adoptarea pe scară largă. Acest lucru oferă un potențial de a fi depășit de către Solana dacă actualizarea Dencun nu oferă rezultatele sperate. Un raport anterior al LumeaCrypto arată că ecosistemul DeFi a văzut o transformare majoră în timp ce puterea s-a schimbat între Solana și Ethereum. În acel moment, datele DefiLlama arătau că Solana a întrecut Ethereum în ceea ce privește volumul total al schimbului descentralizat (DEX). Între timp, îmbunătățirea scalabilității și costurile mai mici de tranzacționare ale Solanei o fac un competitor puternic pentru Ethereum. În timp ce actualizarea Dencun lansată recent de Ethereum își propune să abordeze unele dintre aceste dificultăți de scalabilitate, rămâne de văzut dacă poate concura cu platforme precum Solana pe termen scurt. Sursa

Votat! 19437

CreepyPasta Romania. Întotdeauna avea destul de multe probleme în a adormi, nu până la insomnie, dar a adormi era de obicei destul de dificil pentru el. În cele din urmă, a găsit mai multe canale pe YouTube care au postat diverse videoclipuri cu titluri precum „meditație ghidată pentru un somn bun” sau „tonuri bineurale pentru a te ajuta să dormi” și lucruri de genul acesta. Videoclipurile au fost câteva ore de zgomote blânde, zgomote albe, cum ar fi tonuri reverberante, zgomote ușoare și alte lucruri asemănătoare, adesea însoțite de o voce liniștită care vă îndruma cum să vă relaxați corpul și mintea, astfel încât să puteți dormi cu ușurință. Audio-ul a fost însoțit de imagini statice cu lacuri, sau animații învolburate, dar imaginile nu erau cu adevărat relevante. Le-a ascultat pe un iPod touch vechi conectat la un speaker care ii statea pe noptieră. În fiecare noapte, se urca în pat, începea videoclipul, regla volumul, stingea lumina și incepea sa ameteasca în câteva minute. După câteva luni de ascultat aceste videoclipuri înainte de culcare, erau aproape necesare pentru ca el să poată adormi. În timp ce naviga pe net, a observat un canal necunoscut, numit pur și simplu „SomnLinistit”. Avea aproximativ cinci videoclipuri încărcate, toate fiind, desigur, videoclipuri de meditație în somn, fără narațiune. De obicei, au avut un număr foarte mic de vizualizări, opt fiind recordul unui video. A dat play la unul care era intitulat „SomnLinistit relaxatia usoara pentru a adormi”. Pe măsură ce a jucat, a descoperit că era foarte asemănător cu majoritatea celorlalte videoclipuri de meditație în somn, dar din anumite motive a adormit aproape intr-o clipă. Datorită rezultatelor excelente, a continuat să asculte conținut de pe acest canal. Când le ascultase pe primele cinci, încă două au fost încărcate. Apoi, după aceea, nu au existat încărcări noi timp de o săptămână sau două. După scurta pauză, a fost încărcat un nou videoclip intitulat „Somn 001.mp4”. El a crezut că persoana care conduce canalul a uitat să-i dea un nume real. Când l-a ascultat, sunetul era puțin mai silentios decât de obicei, dar tot același tip de videoclip. Cu asta, s-a culcat. S-a trezit a doua zi dimineață cu o sângerare nazală. Acest lucru nu a fost deloc neobișnuit pentru el, dar ceea ce i-a părut ciudat a fost că nu a putut ieși din videoclip. A încercat butonul înapoi și butonul de acasă și videoclipul tot nu s-a închis. Acest lucru nu l-a surprins atât de mult, deoarece iPod-ul era destul de vechi și predispus la a se misca incet. După repornirea iPod-ului, a funcționat din nou bine. În noaptea aceea, când s-a culcat, a pus noul videoclip al zilei respective, „Somn 002.mp4”. În acea noapte, a avut niște vise destul de tulburătoare, este suficient să spun că nu a vrut sa intre în detalii. S-a trezit cu o durere de cap care se il despica și cu un alt nas plin de sânge. De data aceasta, videoclipul s-a inchis de la sine, în mod ciudat. Mai târziu în acea zi a încercat să pună niște muzică, dar tot ce a obținut a fost un sunet static. Speaker-ul ce era conectat la iPod a facut scurt-circuit. Era puțin supărat din cauza asta pentru că era un speaker destul de scump. În noaptea următoare, din motive evidente, el a decis să nu mai puna videoclipuri și s-a culcat după aproximativ treizeci de minute. Ca de obicei, au fost coșmaruri și mai îngrozitoare decât precedentele și s-a trezit cu o durere de cap și nas însângerat. De data aceasta, videoclipul mergea când s-a trezit. În acel moment, a fost destul de speriat și a oprit iPod-ul. După noaptea aceea, a început să audă sunetele când era liniște și se simțea obosit tot timpul. Când s-a culcat, a auzit în continuare videoclipurile, deși nu erau deschise. Așa a fost în fiecare seară și asa s-a trezit la fel în fiecare dimineață, dar mai rău. Se luptă să nu adoarmă la serviciu sau în mașină, iar când ațipeste, are coșmaruri, indiferent de ora din zi. Avea de gând să lase un comentariu pe canal, avertizând oamenii să nu-l urmărească, dar când s-a uitat, nu l-a mai găsit. Doarme din ce în ce mai mult, ar rămâne treaz dacă ar putea, mai ales din cauza coșmarurilor, dar nu poate. Acum aude sunetul tot timpul. Nu mai conduce și cade des când merge lesinand la pământ. Începe să se destrame complet. Programarea lui la doctor este mâine, dar nu-și poate aduna energia pentru a-și părăsi casa. Încercările sale zadarnice de a rămâne treaz îi iau toată puterea. Îi sângerează din nas în mod constant și are dureri de cap puternice 24/7. Încearcă să oprească sângerarea, dar nimic nu ajută. Tensiunea lui este pana la cer. Este pe moarte și este împietrit de ororile care il așteaptă într-un somn nesfârșit. Am oprit monitorul. Îi voi ridica corpul și voi merge sa deconectez camerele de supraveghere de la el din casa mâine. Sursa

Votat 19428

CreepyPasta Romania. Sursa Cum să te joci de-a v-ați ascunselea SINGUR: Ritualul care te provoacă să înfrunți întunericul Avertisment: Ritualul prezentat în aceast articol este unul foarte periculos, având potențialul de a atrage energii negative și entități răuvoitoare. Nu este recomandată încercarea lui de către persoane fără experiență în domeniul paranormalului. Citiți pe propria răspundere. Jocul de-a v-ați ascunselea este o activitate nostalgică ce ne amintește de copilărie. Însă ce s-ar întâmpla dacă ai modifica acest joc clasic, adăugând elemente paranormale și un adversar… invenit din lumea de dincolo? Ritualul de-a v-ați ascunselea cu o papusa posedată nu este pentru cei slabi de inimă. Este o experiență terifiantă pentru care ai nevoie de o doză zdravănă de curaj și poate chiar de puțină inconștiență. Pregătește-te să îți depășești limitele și să pășești pe tărâmul întunericului. Mit sau realitate? Acest ritual își are originea în obiceriurile oculte japoneze, fiind practicat de generații întregi cu scopul de a invoca spirite și chiar de a dobândi puteri paranormale. În timp, povestea ritualului s-a răspândit dincolo de granițele Japoniei, căpătând nuanțe sinistre. Mulți oameni au raportat experiențe de-a dreptul terifiante în timpul jocului – lumini bizare, sunete ciudate, obiecte care se mută singure sau chiar prezența unei entități răuvoitoare în casă. Întrebarea rămâne: este acesta doar un joc al minții sau atrage ritualul cu adevărat forțe paranormale? Fiecare trebuie să decidă pentru sine. Dar dacă alegi să îți încerci norocul, fii pregătit pentru consecințe pe care nu le poți anticipa. Pregătirile: Ce îți trebuie și la ce să te aștepți Papusa blestemată: Ai nevoie de o păpușă veche, care să inspire un sentiment de neliniște. Scoate-i umplutura și umple-o cu orez – simbolul vieții – și câteva bucăți din unghiile tale – un element care conține ADN-ul tău. Coase păpușa la loc cu ață roșie, reprezentând sângele. Leagă-i corpul cu aceeași ață, sugerând captivitatea. Obiectul sacrificiului: Ritualul necesită un obiect contondent – foarfece, cuțit, ciob de sticlă – pe care îl vei folosi pentru a “sacrifica” păpușa. Purificarea spațiului: Alege o cameră care va fi locul tău de ascunzătoare. Purifică încăperea cu ajutorul tămâiei și plasează un talisman japonez protector undeva la vedere. Acest talisman are rolul de a te proteja de eventualele energiile negative. Apa sfințită: Pregătește un pahar cu apă în care ai dizolvat sare naturală. Apa salină este considerată purificatoare și te va proteja în timpul jocului. Cada blestemată: Umple cada din baie cu apă. Acesta va fi locul unde vei ascunde păpușa după ce o vei boteza și îi vei oferi un dar ritualic – propria identitate. Momentul adevărului: Ora ideală pentru începerea ritualului este 03:00 AM, considerată de ocultiști “ora demonului”. La această oră, vălul dintre lumea noastră și cea a spiritelor este mai subțire. Regulile jocului: O călătorie către necunoscut Ritualul trebuie să fie efectuat cu maximă precizie, conform instrucțiunilor, altfel riști să întâmpini consecințe neplăcute. Botezul: Primul pas este botezarea păpușii. Evită să îi pui propriul nume! Alege un nume cu rezonanță ciudată, care sună sinistru sau neobișnuit (ex: Taruma, Kaori, Hitori). Invocarea: Spune de trei ori “Taruma este prima!” (folosește numele pe care l-ai ales). Prin acest gest simplu, chemi spiritul în păpușă. Ascunderea: Pune păpușa în cada plină cu apă, stinge becurile din toată locuința și ascunde-te în camera purificată. Pune televizorul pe un canal cu purici – zgomotul static va amplifica energiile paranormale. Confruntarea: După ce numeri până la 10 cu ochii închiși, mergi în baie cu obiectul tăios ales. Spune “Te-am găsit, Taruma!”. Apoi înjunghie păpușa repetând “Tu ești următoarea, Taruma!”. Sacrificiul: Leagă păpușa blestemată de țevile de lângă cadă sau de tejgheaua din baie și întoarce-te în grabă la ascunzătoare. Ritualul abia începe… Poțiunea protectoare: Bea jumătate din apa cu sare. Ține-o în gură, nu o înghiți! Aceasta este arma ta împotriva spiritului răuvoitor pe care l-ai trezit. Căutarea: Acum începe partea cu adevărat înfiorătoare. Părăsește ascunzătoarea și caută păpușa prin toată casa. Ai grijă să nu scuipi apa cu sare! Se spune că spiritul îți urmărește fiecare pas! Finalul: Atunci când găsești păpușa, varsă restul de apă sfințită peste ea și scuipă apa din gură, spunând de trei ori “Am câștigat!”. Acest gest alungă spiritul și pune capăt ritualului. Ritualul de purificare: Importanța protejării tale Chiar dacă ți-ai învins adversarul din lumea de dincolo, ritualul nu se termină aici. E vital să iei măsuri de protecție și purificare: Distrugerea păpușii: Usucă bine păpușa blestemată. Este recomandat să o arzi și să îngropi cenușa departe de casă. Protejarea casei: După încheierea ritualului, purifică din nou toate încăperile cu tămâie. Este important să ții ferestrele și draperiile deschise câteva zile, pentru a permite energiilor negative să iasă afară. Avertismente: Joacă-te pe propria răspundere Ritualul de-a v-ați ascunselea cu o papusa posedatăeste extrem de riscant. Nu ar trebui încercat de cei slabi de nervi, de persoane singure în casă sau de cei care nu cred în paranormal. Iată câteva precauții esențiale: Nu părăsi locuința! Rămâi în casă indiferent cât de terifiant devine jocul. Dacă ieși, riști ca spiritul invocat să se agațe de tine sau să urmeze pe altcineva acasă. Ține luminile stinse! Lumina alungă entitățile. Intunericul este aliatul tău în acest joc. Ascunderea în tăcere! Nu scoate niciun sunet cât ești în ascunzătoare, altfel spiritul te va localiza cu ușurință. Nu pune apă cu sare în gură de la început! Apa cu sare trebuie băută DOAR la mijlocul jocului. Dacă nu respecți această regulă, spiritul te va putea ataca. Ține ușile deschise! Ușile deschise, mai ales cea de la ieșire, îi oferă spiritului o cale ușoară de a ieși din casă după încheierea ritualului. Apeleaza la experți paranormali!Dacă simți că ai pierdut controlul sau situația devine prea periculoasă, nu ezita să apelezi la un expert în paranormal pentru a te ajuta să alungi spiritul. Povești tulburătoare: Cei care au îndrăznit Ritualul de-a v-ați ascunselea cu o papusa posedată a fost încercat de multe persoane de-a lungul timpului. Iată câteva relatări tulburătoare: Lumini misterioase: “Am făcut ritualul cu doi prieteni. Totul mergea bine până când am început să vedem lumini ciudate pâlpâind în bucătărie. Eram în ascunzătoare, dar simțeam că ceva ne privește din încăperea alăturată. Nu am mai putut rezista și am ieșit, scuipând apa cu sare. Nici acum nu știm ce-a fost…” – Alexandra, 25 ani. Prezența apăsătoare: “Cea mai înspăimântătoare parte a fost când căutam păpușa. Nu era nicăieri. M-a cuprins o frică irațională, ca și cum aș fi fost urmărită de ceva rău. Am întrerupt jocul atunci – știam că dacă rămân, o să pățesc ceva groaznic.” – Ioana, 31 ani. Sunete ciudate: “După ritual, am tot auzit zgomote în casă, pași, voci șoptite… Și nu eram singură. Prietenul meu a simțit și el. A fost groaznic! Abia după câteva zile a încetat…” – Mihai, 28 ani. Semne că ritualul a mers prea departe!!! Uneori, ritualul poate lua o turnură foarte întunecată. Iată câteva semne că trebuie să întrerupi imediat jocul și să soliciți ajutorul unui expert paranormal: Modificări inexplicabile de temperatură. Senzația că ești urmărit sau atins de ceva rece. Lumini care se aprind și se sting singure, obiecte care se mișcă de la locul lor. Senzația de apăsare în piept, dificultăți în respirație. Gânduri negative intruzive, schimbări bruște de stare. Prezența unor mirosuri neplăcute, inexplicabile. Coșmaruri recurente, vise lucide înfricoșătoare. Nota autorului: Ritualul japonez de-a v-ați ascunselea cu o papusa posedată este o adevărată cutie a Pandorei. Deși poate părea fascinant pentru cei pasionați de paranormal, atrage riscuri enorme. Poate deschide ușa către o lume a întunericului din care nu există scăpare. Este un joc extrem de periculos, care se recomandă DOAR în situații excepționale și cu îndrumarea unui expert în paranormal. Nu îmi asum răspunderea pentru cei care decid să experimenteze! Succes..daca vei mai avea!

CreepyPasta Romania. Sursa Ed Wilson era doar un adolescent obișnuit dintr-un orășel liniștit numit New Storm. Avea părul castaniu, ochi căprui sclipitori și un zâmbet contagios. Era un elev model, popular printre colegi, iubit de familie. Dar, într-o noapte îngrozitoare, viața lui avea să se transforme într-un coșmar din care nu exista trezire. Era o vineri seara ca oricare alta. Cerul își schimba nuanța, de la un albastru palid la un portocaliu aprins, iar cartierul lui Ed părea să adoarmă încet–încet. Casele cu grădini îngrijite își aruncau umbrele lungi pe trotuar, iar singurele sunete care se mai auzeau erau ciripitul îndepărtat al păsărilor și câte un lătrat de câine. Ed, în camera lui, își făcea temele de matematică, fredonând o melodie cunoscută. Deodată, liniștea a fost spartă de un țipăt ascuțit, venit dinspre parter. Ed s-a încruntat, recunoscând clar vocea mamei sale. Zgomotul brusc l-a făcut să tresară, iar creionul i-a alunecat din mână. S-a ridicat, neștiind ce să facă. Ar trebui să coboare? Dar ce se întâmpla oare? Frica îi pulsa în vene. Țipătul s-a transformat într-un geamăt înfundat, apoi a tăcut brusc. Ed a stat câteva secunde ca paralizat, apoi și-a luat inima în dinți și a ieșit din cameră. Pe holul întunecat, inima îl bătea să-i spargă pieptul. Ezitând, a coborât scările, picioarele goale călcând pe treptele de lemn. A aprins veioza din sufragerie, dar nu era nimeni acolo. Neliniștea a crescut, aducându-i furnicături în vârfurile degetelor. “Mamă?” a strigat cu voce tremurată. “Tata?” Niciun răspuns. A căutat prin casă, dar părinții lui erau de negăsit. Unde s-ar fi putut duce în toiul nopții? Un val de panică amenința să-l copleșească. Tocmai când era gata să iasă pe ușă, a auzit un sunet straniu. Venea dinspre curtea din spate. Era un foșnet ritmic, însoțit de un fel de zgomot umed, înfiorător. Cu pași nesiguri, a deschis ușa glisantă și s-a uitat afară. Întunericul îi îngreuna vederea, dar putea distinge ceva în depărtare. A înaintat câțiva pași, și-a mijit ochii, și a simțit că i se taie răsuflarea. Nu mai putea nega ce văzuse. Înainte să se întoarcă și să fugă înapoi în casă, a mai zărit încă o dată silueta întunecată… a mamei sale. A doua zi dimineață, New Storm zumzăia de agitație. Zvonurile se răspândiseră ca focul. Crima înfăptuită în casa familiei Wilson a șocat întreaga comunitate. Vecinii ieșiseră pe la porți, șușotind și arătând cu degetul spre casa cu pricina, care acum era înconjurată de bandă galbenă “Poliția – nu treceți”. Ed se învârtea fără țintă prin dormitorul lui, incapabil să proceseze cele întâmplate. Încă vedea imaginea oribilă a mamei sale. Își dorea să se trezească, să realizeze că a fost doar un coșmar îngrozitor. Dar realitatea era sfâșietoare. Părinții lui fuseseră uciși în mod brutal, iar cadavrele lor mutilase. Amănuntul macabru: ochii le fuseseră îndepărtați cu o forță inimaginabilă. O crimă fără sens, care a lăsat oamenii legii fără nicio pistă clară. Suspiciunea a căzut imediat pe Ed. Adolescentul era de negăsit. Casa era perfect intactă, fără vreun semn de intrare forțată sau luptă. Poliția a lansat o căutare intensă, alertând media și distribuind fotografii cu băiatul pe toate căile posibile. Imaginea lui Ed a apărut la știri, la radio, pe internet. Din adolescentul mereu cu zâmbetul pe buze, el se transformase în fugarul numărul unu. Ed, ascuns într-o cabină abandonată la marginea pădurii, urmărea încremenit știrile de la un televizor vechi. Nu își putea crede ochii. El, ucigașul părinților săi? El, monstrul despre care se vorbea la televizor? Nu avea sens. Nu putea fi. Dar dovezile erau împotriva lui. Dispăruse. Nu avea niciun alibi. Iar ochii… imaginea acelor găuri goale în locul unde odată străluceau ochii părinților săi îl făcea să vomite. Zilele au trecut într-un ritm amețitor. Ed se ascundea pe timp de zi și ieșea doar noaptea să caute mâncare prin gunoaie sau să fure din magazine. Trăia într-o teroare perpetuă, imaginându-și polițiști înarmați după fiecare colț, auzind ecoul sirenelor chiar și când nu existau. Dormea iepurește, tresărind la cel mai mic zgomot, coșmarurile bântuindu-i somnul puțin pe care și-l permitea. Oboseala și frica făceau din fiecare zi o tortură greu de îndurat. Știa că nu putea continua așa la nesfârșit. Trebuia să găsească o cale să-și dovedească nevinovăția. Dar cum? Erau toți împotriva lui, nimeni nu l-ar fi crezut. Și, mai presus de toate, cine era adevăratul ucigaș? Cine putea să comită o crimă atât de îngrozitoare? Într-o noapte, în timp ce căuta hrană printr-un cartier rău famat, Ed a simțit o prezență în spatele lui. Un fior rece i-a străbătut șira spinării. Știa că e urmărit. Fără să se întoarcă, a luat-o la fugă, străbătând alei întunecate și garduri, cu inima bubuindu-i frenetic. A simțit că urmăritorul se apropie, respirația lui gâfâită răsunând în noapte. Tocmai când credea că a fost prins, a zărit o clădire părăsită. A intrat în fugă, a baricadat ușa, și s-a pitit în întuneric. Urmăritorul lui a ajuns câteva momente mai târziu. Ed și-a ținut respirația, încercând să înțeleagă unde se afla individul. Apoi, a auzit un zgomot distinct—un fel de zgomot umed, ritmic, același zgomot pe care-l auzise în noaptea crimei. Sudoarea rece l-a podidit. Știa exact cine stătea dincolo de ușă. Ed a făcut cel mai nebunesc lucru pe care și l-ar fi putut imagina. A descuiat ușa. În lumina palidă a lunii, și-a văzut urmăritorul. Era vecinul lor, domnul Smith, un bărbat liniștit, care se pensionase de curând și stătea mai mult în curtea lui, îngrijindu-și florile. Dar acum nu mai era nimic liniștit la domnul Smith. Ed a înghețat când a văzut… a văzut lipsa ochilor, găurile goale în mijlocul feței lui. Iar în mâini, domnul Smith ținea ceva care sclipea în bezna nopții. Erau ochii părinților lui Ed. “Îmi pare rău, Ed!” a spus o voce șoptită, aproape neauzită. “Dar am avut nevoie de ei.” Ed nu știa ce să facă, ce să spună. Creierul lui refuza să accepte realitatea. În timp ce domnul Smith înainta spre el, un singur gând i-a străbătut mintea: trebuia să fugă, să fugă cât de departe putea. Dar n-a mai apucat. O durere ascuțită l-a străpuns în piept, urmată de căldură și apoi… neant. Întunericul l-a înghițit, iar Ed și-a pierdut cunoștința. S-a trezit în propria lui casă, legat de un scaun în mijlocul sufrageriei. Domnul Smith stătea în fața lui, cu un zâmbet straniu pe față. “Te-ai întrebat vreodată de ce te-am ales pe tine, Ed? De ce ți-am ucis părinții?” a întrebat bătrânul, cu o voce calmă ce contrasta cu priveliștea oribilă. “Am făcut-o pentru ochi. Ochii tăi, Ed.” Ed a încercat să se elibereze din legături, dar nu era nicio șansă. “Sunteți nebun!” a reușit să articuleze printre dinții încleștați. Domnul Smith a clătinat din cap trist. “Nu, Ed. Sunt doar… singur. Bătrân. Iar ochii mei nu mai văd bine. Aveam nevoie de o pereche nouă. Și ochii tăi sunt atât de frumoși, de plini de viață.” Bătrânul a făcut câțiva pași spre el, iar Ed a văzut clar bisturiul ascuțit din mâna lui. Durerea pe care avea să o simtă era inimaginabilă. Oare așa se terminase totul? Oare era sortit să moară aici, pe podeaua casei în care crescuse, ucis de propriul vecin? Tocmai când își pierduse orice speranță, a auzit un zgomot la ușă. Poliția. Auziseră țipătul lui Ed sau îi văzuseră lumina aprinsă în casă. Domnul Smith a înghețat. Nu se aștepta la asta. A privit o clipă disperat în jur, a înjurat printre dinți, apoi a scos un pistol din buzunar. “Spune adio vieții tale, Ed,” a șuierat bătrânul, ridicând arma. Dar Ed n-a mai așteptat. A reușit, printr-un efort supraomenesc, să-și rupă legăturile de pe picioare. S-a aruncat înainte, chiar în clipa când un glonț trecea pe lângă el. A prins scaunul cu ambele mâini și a izbit cu toată forța în picioarele domnului Smith. Bătrânul a scăpat țipăt, pierzându-și echilibrul. Ed a profitat de moment și i-a smuls pistolul din mână. Acum, el era cel care ținea arma îndreptată spre criminal. Poliția a dat buzna înăuntru, imobilizându-l rapid pe domnul Smith și eliberându-l pe Ed. Adolescentul era în stare de șoc. În numai câteva zile, viața lui se transformase radical, iar inocența lui se năruise. O echipă de paramedici i-a acordat primul ajutor, încercând să-i potolească tremurul. Un polițist i-a pus o pătură pe umeri și i-a adus un pahar cu apă. “Vrei să ne spui ce s-a întâmplat aici?” a întrebat ofițerul, blând. Ed a inspirat adânc, încercând să-și adune gândurile. Știa că va fi greu de crezut, dar nu avea de ales. Așa că a povestit tot. Despre vizitele repetate ale domnului Smith, fascinația lui ciudată pentru ochii băiatului, crima îngrozitoare, urmărirea, și cum a aflat până la urmă că ucigașul era chiar vecinul lui, cel pe care îl considera un bătrânel inofensiv. Povestea lui Ed a fost confirmată de probele găsite la percheziția casei domnului Smith. Pe lângă ochii îngropați în grădină, polițiștii au descoperit și alte perechi de ochi, ascunși în cutii de carton, încuiate într-un sertar secret. Se pare că domnul Smith fusese un criminal în serie, un vânător de ochi, călătorind prin țară și alegându-și victimele cu mare atenție. Ed fusese, în mod tragic, doar ultimul de pe o listă lungă și secretă. Numele lui Ed a fost curățat în cele din urmă. Era privit ca un erou, ca băiatul care și-a prins singur criminalul. Dar el nu se simțea ca un erou. Se simțea gol, traumatizat, încă bântuit de imaginea mamei sale mutilate. Știa că va purta cu el povara acelor clipe de teroare toata viața. Procesul domnului Smith a stârnit fascinația publicului, fiind unul dintre cele mai macabre cazuri din istoria orășelului. Avocații au încercat să pledeze nebunia, dar faptele erau de necontestat. Bătrânul a fost condamnat la închisoare pe viață, fără posibilitatea de eliberare condiționată. A murit câțiva ani mai târziu în celula sa, fără să-și explice crimele îngrozitoare. Ed a încercat să se întoarcă la viața de dinainte, să-și continue studiile, să-și refacă prieteniile. Dar nimic nu mai era la fel. Se simțea diferit, marcat, ca și cum o parte din el murise în acea noapte fatidică. Râsul nu îi mai venea la fel de ușor, zâmbetul îi părea forțat. Și mai presus de toate, nu mai suporta să se privească în oglindă. Ochii lui, odată sclipitori și plini de viață, i se păreau acum goi, lipsiți de lumină, oglindind doar ororile prin care trecuse. În nopțile cele mai dificile, Ed se gândea că ar fi trebuit să-l împuște pe domnul Smith. Ar fi trebuit să-l vadă murind, sângele lui împroșcând pereții. Poate doar atunci ar fi simțit că justiția a fost cu adevărat înfăptuită. Poate doar atunci s-ar fi putut elibera cu adevărat de trecutul care îi bântuia coșmarurile. Dar nu o făcuse. Și acum, fantoma criminalului îl urmărea la tot pasul, șoptindu-i în ureche: “Îți datorez viața, Ed. Și, într-o zi, voi veni să mi-o recuperez.”

CreepyPasta Romania. Sursa Numele meu este Jason Beckett. Am 17 ani și sunt elev în ultimul an de liceu, singurul copil al lui Julie și Ryan Beckett. Familia mea este una care călătorește constant datorită locurilor de muncă pe care tatăl meu le primește. Tatăl meu a devenit farmacist la CVS-ul local. Mama stă acasă în timp ce tatăl meu este plecat. Din cauza mutărilor constante ale familiei, nu am reușit să-mi fac niciodată prieteni, nici măcar nu planific să fac vreunul. Nu am simțit nevoia de prieteni. Ne-am mutat într-o casă albastră-țipătoare de pe Windham Avenue 15 din Mandan, Dakota de Nord. Nu este prea asemănătoare cu celelalte case cu gazonuri și decorațiuni fancy. Nu mă interesează ce crede cineva despre noi. Fie că suntem săraci, bogați, de clasă mijlocie… oricum plecăm. Când eram copil, am avut o ceartă uriașă cu trei adolescenți care, din ceea ce am crezut, încercau să mă omoare. Nu știu de ce voiau să mă omoare, poate pentru că erau într-o bandă? A fost în mijlocul străzii și lupta a fost mai mult o încercare de a mă apăra după ce am fost amenințat de ei și înjurat. Am fost împins înapoi și am început să-mi pierd echilibrul. Am căzut și am aterizat cu capul pe trotuar. Stând acolo sângerând din craniu, totul a început să dispară. Am observat că cei trei adolescenți s-au grăbit spre mine și, pe măsură ce făceau asta, am văzut pe cineva în spatele lor… apoi am leșinat. Când mama și tata m-au găsit pe jos sângerând, am fost dus de urgență la spital unde mi s-a făcut un scan complet al corpului. Am întrebat-o pe mama ce s-a întâmplat cu acei copii care m-au atacat… ea mi-a spus că sunt prea mic să aflu, dar ceva “nefericit” li s-a întâmplat. După ce scanarea CT a fost completă, mediciiau observat ceva ciudat și neregulat întâmplându-se în creierul meu. Au spus ceva despre “Sistemul Limbic”, zona care are legatura cu emoțiile mele. Mi s-a întrebat dacă ii urăsc pe acei băieți care m-au atacat, la care am răspuns calm “nu, ce este ura? Dacă este ceva rău, atunci nu, nu-i urăsc pentru ce mi-au făcut. Au concluzionat că am o formă rară, poate nouă, de “Tulburare de Personalitate Psihopatică” care nu-mi permite să “urăsc” pe nimeni sau nimic. Au fost destul de surprinși pentru că nu știau ce înseamnă asta sau ce cauzează asta, deoarece este ciudat că ar viza o singură emoție specifică. Le-au spus părinților mei că nu ar trebui să se teamă pentru că vizează doar “ura”, care ar putea fi considerată o chestie foarte bună. Era doar un sentiment care nu-mi va fi prezentat niciodată din cauza acestei probleme necunoscute. Dar știu că din cauza aceluiași beneficiu al “problemei” mele, neputând să urăsc pe alții și să rămân calm, exista și un dezavantaj. În fiecare noapte am vise recurente. Este un loc întunecat, aproape gol și întunecat în care sunt aruncat. Întotdeauna simt că nu am fost niciodată aici, deși am aceste vise în fiecare noapte. Este cineva… stând în întuneric, nemișcat. Am putut să văd că este cineva acolo în aceast abis întunecat pentru că, deși peste tot este întuneric… acea persoană era întotdeauna si mai întunecată. Nici măcar definiția din cărți nu poate explica pe deplin cum poate fi văzută această ființă. Ca și cum nu există lumină care să poată ajunge la această persoană misterioasă, dar prin prezența mea este la fel de vizibilă ca o floarea soarelui în mijlocul unui câmp de trandafiri. În aceste “vise” sta întotdeauna acolo, în aceast abis, tăcut și imobil. Este întotdeauna în visele mele… ei bine, spun vise pentru că nu se întâmplă niciodată nimic rău cu adevărat. Cu toate acestea, este o viziune sumbră. Părinții m-au înscris la Liceul Mandan. Sunt în ultimul an, deci nu prea am multe conexiuni speciale cu acești străini. De obicei stau de unul singur. M-am îmbrăcat în pantaloni de blugi, o cămașă roșie în carouri și o căciulă. Mi-am luat geanta în care aveam doar un caiet de desen, cinci creioane (pentru că îmi place să desenez în timpul liber), trei caiete și un manual despre mintea umană pe care l-am furat de la tatăl meu. Tatăl meu este fascinat de problema mea psihologică, dar asta nu mă deranjează. Am așteptat la stația de autobuz și apoi am urcat. Eram noul copil din oraș, așa că normal că toată lumea era cu ochii pe mine când am urcat în autobuz și m-am așezat jos. Apoi s-au întors la activitățile lor zilnice. Se vorbea, se dadeau mesaje, se vorbea și se citea, ca majoritatea adolescenților. Am ajuns la școală, am primit orarul de la consilierul școlar și am mers la prima mea oră. Oferea multe informații despre emoțiile umane, cunoștințe, creșterea creierului, reacțiile umane. Dar, pe măsură ce a început ora, am simțit nevoia să scot caietul meu de desen și un creion. Am început să desenez, dar nu știam ce desenez… pur și simplu desenam instinctiv. Pe măsură ce desenam, m-am simțit obosit și am început să casc. Începeam să adorm încet și apoi am căzut inconștient pe caietul meu de desen la 25 de minute de la începutul orei. Am avut din nou același vis. Eram în același loc întunecat, doar eu și “aceea” persoană stând acolo. M-am întrebat mereu dacă avea un chip, dar de fiecare dată când mă apropiam… se îndepărta. Parcă nu voia să mă apropii. Dar de data asta era diferit, această manifestare a întunericului nu s-a mișcat când m-am apropiat. Am mers încet spre el și când am ajuns aproape sa-i ating pielea… m-am trezit. Erau cinci minute înainte ca ora să se termine și aveam saliva pe caietul meu de desen. Era închis și creionul nu mai era în mână, ci așezat pe caietul meu. Creionul părea uzat, deoarece radiera dispăruse complet și vârful părea ars de la utilizare. Am scuturat creionul și nu am auzit nimic, chiar nimic. Tot grafitul dispăruse. Poate cineva mi-a furat grafitul? Nu știam și nu mă interesa. Pot să imi iau întotdeauna mai mult. Toți cei din jurul meu socializau sau ascultau muzică și aici eram eu… obosit și confuz. Mă întrebam ce desenam înainte să adorm, poate l-am si terminat. Am luat caietul și am răsfoit paginile pentru a observa că toate paginile prin care am răsfoit erau goale. Eram sigur că atunci când am început să desenez, am început de la prima pagină. Niciodată nu încep de altundeva decât de la prima pagină a unui caiet nou. Odată ce am ajuns la ultima pagină, am lăsat caietul. Ochii mi s-au deschis larg de la o privire adormită la aceea a unui copil speriat. Era acea persoană, în acel loc gol. Dar… era o pată albă în mijlocul acolo unde ar fi fost fața lui. Aproape ca și cum fața lui începea să iasă din întuneric. A sunat clopoțelul și ora de psihologie s-a terminat. M-am trezit brusc și am închis caietul și am continuat sa merg spre următoarea mea oră. Imaginea încă îmi ardea în psihic și pulsa ciudat ca și cum ar fi ceva ce îmi lipsea, voiam, aveam nevoie, dar cu toate astea nu puteam sa am. Ziua de școală s-a terminat și nu m-am mai simțit somnoros. M-am întors acasă și atât, nimic altceva nu s-a mai întâmplat. Le-am spus părinților, când am ajuns acasă, ce mi s-a întâmplat la școală și ce am văzut. Mama mi-a spus că probabil este doar imaginația mea care se juca cu mine, tatăl meu, pe de altă parte, a gândit diferit. M-a făcut să-mi reexplic detaliat ce am văzut și a luat notițe. La scurt timp după ce a încheiat întrebările, s-a îndreptat spre telefon și a format un număr. Nu îmi amintesc clar ce a spus, “Cred că s-ar putea…din nou…sistem limbic…cei trei copii…astăzi…” Nu am mai stat sa ascult și am mers direct în camera mea, deoarece era deja 10 seara când a terminat cu întrebările. Pe măsură ce mă îndreptam spre pat, mă întrebam dacă voi avea cu adevărat acel vis din nou după întreaga poveste de la școală. Întotdeauna am aceste vise ca și cum ar fi o rutină zilnică, bine, pentru mine sunt cel putin. Așa că am decis să-mi închid ochii… și să adorm. Destul de ciudat, nu am avut acel vis din nou ca în fiecare altă noapte. În schimb, m-am trezit… fără niciun vis sau conștiență despre ce am visat. Era ca și cum mi-am închis ochii și apoi i-am deschis la răsăritul zorilor de urmatoarea zi. Sincer, am simțit un sentiment de ușurare. Părea că viața mea urma să ia o altă intorsatură și lucrurile aveau să se schimbe în sfârșit. Au trecut două luni de la ceea ce s-a întâmplat în clasa de psihologie și încă nu am avut vise legate de acel eveniment sau în general. Am citit deja cartea tatălui meu de cinci ori și am învățat multe din ea. O parte în special mi-a atras mereu atenția, „Fiziologia emoției este strâns legată de excitarea sistemului nervos, cu diferite stări și grade de excitare care se referă, aparent, la anumite emoții”. Chiar dacă cei care acționează în principal pe baza emoției pot părea că nu gândesc, cogniția este un aspect important al emoției, în special interpretarea evenimentelor.” Emoțiile sunt stimulate în relație cu anumite evenimente… Interesant. Cu toate acestea, am așteptat la stația de autobuz ca de obicei. A venit același autobuz galben însorit și s-a oprit să mă ia. Am urcat în autobuz și m-am așezat, din păcate, lângă Zack. Zack este atletul senior care are tendința de a-și arăta dominația asupra altora. Nu am fost o excepție, imediat mi-a spus să plec și să mă așez în altă parte. Dar nu era altundeva unde să merg și sub nicio formă nu cobor. I-am spus să “se obișnuiască și să înceteze să fie un cap încăpățânat.” M-a privit fix, ca și cum ar avea toate motivele să mă dea jos cu forța din autobuz. M-a împins de pe scaun… Am sărit imediat să mă întorc pe scaun. M-a împins din nou și m-a injurat ca să audă întreg autobuzul. Toate privirile erau asupra mea, nu știam ce să fac sau ce să spun. În mod surprinzător, ceva a intrat în mine… ceva… ciudat… rău… furios… Am sărit de pe podeaua autobuzului și l-am lovit pe Zack direct în față, părând că i-am rupt nasul. Impactul a fost atât de puternic încât capul i-a bătut de sticla ferestrei autobuzului, provocând o crăpătură. Părul blond murdar al lui Zack și geaca roșie de sport au căzut pe scaunul verde de piele. Era inconștient… Nu știam ce am făcut, dar m-am simțit fericit că am făcut-o. M-am întors si vazand că toți mă privesc, m-am blocat. Eram complet împietrit și șocat de persoana pe care am văzut-o printre mulțime. Acea “fiinta” era acolo, lângă șoferul autobuzului înainte ca șoferul să sară să vină la mine și la Zack. Părea că fața sa se materializa din întunericul care s-a produs. Pielea era palidă și albă și apărea doar pe un sfert din locul unde ar fi fost fața sa. Un gol negru era locul unde ar fi fost ochiul său și în centrul acestui gol… un punct roșu cenușiu care strălucea ușor. Înainte să pot chiar să țip, am fost împins de șoferul autobuzului. Nu am mai fost la fel după ceea ce s-a întâmplat în acea zi… si asta fix chiar când am crezut că lucrurile se vor schimba. Am alunecat în inconștiență… și în lumea “lui”. Nu mai vorbesc despre visul meu, ci despre o lume întunecată unde “el” o populează și mă bântuie pentru totdeauna mental, și acum a venit si aici în realitate. Stătea acolo din nou… în acest abis. Ochii lui care străluceau slab erau fixați direct pe mine. Nu știam ce voia, dar eram furios pentru faptul că nu aveam control nici macar asupra acestei lumi acum. Era vina acestei chestii, totul, fiecare ultim strop din ceea ce a cauzat asta sau ce mi s-a întâmplat în viață, toate lucrurile rele… vina lui. Pe măsură ce trec prin toate aceste evenimente fiind blamate pentru ele… o mască asemănătoare cu pielea a început să crească pe fața lui. Un al doilea ochi a apărut din acea ființă. Amândoi ochii sunt acum fixați pe mine și a început să se apropie încet. Se deplasa de la stânga la dreapta ca și cum nu ar avea un sens al direcției și pe măsură ce se apropia de mine, capul îi se răsucea și se scutura violent la fiecare pas pe care îl făcea. Tot ce știam era că nu voiam să fie aproape de mine. Dar, orice aș fi făcut, picioarele mele erau plantate ferm în întuneric. Nu puteam să țip sau să-mi ridic vocea suficient de tare pentru ca cineva să audă, doar o șoaptă șubredă, strigând după ajutor, parcă era tot ce corpul meu putea permite. Acum era la o lungime de braț față de fața mea… se înclina și își îndrepta ochii direct către ai mei… și apoi a urmat un țipăt care îmi străpungea sângele… si m-am trezit. Eram într-un pat de spital acoperit cu cearșafuri albe ca zăpada și fire subțiri medicale legate in jurul capului. Capul îmi pulsa și mă durea foarte tare. Eram într-o cameră izolată înconjurată de geamuri cu oglinzi unidirecționale. Nu puteam vedea ce se întâmpla afară, dar cine era în spatele acestor oglinzi mă putea vedea pe mine inauntru. Mă simțeam ca un șoarece în cușcă. Eram observat și experimentat în timp ce eram inconștient? De cât timp eram inconștient? Mă durea capul… ce mi-au făcut? Toate aceste gânduri mă făceau să fiu furios… doar… furios. Au intrat doi medici și trei paznici printr-o ușă de sticlă aproape camuflată. I-am întrebat cine sunt și ce vor. M-au ignorat. În schimb, cei trei paznici m-au imobilizat pe patul de spital în timp ce unul dintre medici se apropia de mine cu o seringă. Încearcau să mă sedatizeze? De ce îmi fac asta? Eram speriat… apoi acest sentiment ciudat a năvălit din nou peste mine și în aceeași goană… am văzut reflecțiile “lui” pe toate oglinzile unidirecționale… Stând acolo și râzând de mine. Toate râdeau de mine și toate aveau aceiași ochi roșii cenușii slab luminați. M-am eliberat de cei trei bărbați și am sărit să apuc seringa pe care medicul o ținea. Înainte să poată reacționa, am apucat-o din mână și am înțepat acul în gâtul lui aproape de jugulară. Aterizase pe podea cu un zgomot puternic și cei trei paznici și ceilalți doctori s-au oprit pe loc. La ce se uită? Ce am făcut? Sângele a început să se prelingă din rana de pe gâtul medicului căzut. Am făcut eu asta? Mâinile mi-au început să tremure și am început să râd. Nu puteam să fiu eu… era vina “lui”. M-am miscat și m-am uitat la fereastra cu oglindă pentru a vedea reflecția mea, dar am fost întâmpinat de aceiași ochi roșii cenușii slab luminați. Am fost copleșit din nou de acel sentiment ciudat și străin și am lovit oglinda cu pumnul. Doar am lovit și am lovit, sperând că va dispărea. Crăpături au apărut, dar orice aș fi făcut, ochii lui erau întotdeauna fixați pe mine. Am oprit asaltul asupra oglinzii când am auzit deschiderea ușii de sticlă și o grabă de pași care au urmat imediat. Culorile din viziunea mea s-au transformat într-o nuanță mai întunecată. Podeaua albă de gresie pe care îmi țineam picioarele era acum întunecată și gri și patul de spital și cearșafurile albe își schimbaseră culoarea în aceeași întunecime. Realitatea mea era acum realitatea “lui” și pe măsură ce mi-am întors încet capul… toți au devenit “El” în ochii mei. Singurul lucru care era puțin normal era reflecția mea, dar am început să devin acea umbră. Aceeași piele albă palidă a început să iasă la iveală pe fața mea și am crescut acei ochi roșii cenușii înfiorători și adânci. M-am întors către toți cei care au intrat în cameră și care acum luaseră forma acelei ființe care mă bântuia de când eram mic. M-am îndreptat către ei și pe măsură ce am făcut-o am auzit zgomotul armelor tranchilizantelor care ma tinteau pe mine. Încet am început să adorm, dar am continuat să mă îndrept către ei până când am ajuns la o distanță la care aș fi putut ajunge cu mâna la cel mai apropiat. L-am prins de cămașă si i-am spus… “Te… urăsc…”

Puncte cheie Astăzi, 89,000 opțiuni Bitcoin și 718,000 opțiuni Ethereum urmează să expire. BTC se tranzacţionează peste $65,000 iar ETH are un preț de peste $2,600. Datele privind opțiunile Bitcoin și Ethereum din 27 septembrie tocmai au fost lansate pe fondul unei creșteri a încrederii în piața crypto. Conform datelor oficiale de la Greeks.live, 89,000 opțiuni BTC urmează să expire astăzi cu un raport Put Call de 0.64, un punct Maxpain de $59,000 și o valoare notională de $5.8 miliarde. De asemenea, 718,000 opțiuni ETH vor expira cu un raport Put Call de 0.47, un punct Maxpain de $2,500 și o valoare notională de $1.9 miliarde. Activele digitale au înregistrat o creștere susținută care a debutat săptămâna trecută înainte de întâlnirea FOMC și a continuat după decizia Fed din SUA de a reduce ratele dobânzii cu 50 bps. Această mișcare a crescut semnificativ încrederea în piață. BTC se tranzacţionează peste $65,000 și ETH, peste $2,600 În momentul scrierii acestui articol, BTC are un preț de peste $65,000, în creștere cu 3% în ultimele 24 de ore. Prețul BTC în USD astăzi Activul digital a depășit nivelul important pe 25 septembrie, pentru prima dată din 1 august. Trendul ascendent pentru BTC a început săptămâna trecută, susținut de decizia Fed din SUA, și a continuat și în această săptămână. Prețul BTC a fost impulsionat ieri, urmând ultimele date din SUA care au arătat o creștere anualizată de 3% pentru economie, cererile de șomaj săptămânale scăzând sub așteptări. Referitor la prețul ETH, în momentul scrierii acestui articol, moneda se tranzacţionează peste $2,600, în creștere cu aproape 2% în ultimele 24 de ore. Prețul ETH în USD astăzi Săptămâna ETH a fost mai volatilă comparativ cu traiectoria BTC; totuși, moneda a atins preţuri apropiate de $2,700 pe 23 septembrie. Previziuni pentru piața crypto Q3 2024 se apropie de final și, contrar așteptărilor, BTC pare să fie pe cale să încheie cea mai bună lună septembrie de până acum. 2016 a fost un alt an în care BTC a înregistrat creșteri de peste 6% în această lună. Date CoinGlass Q4 este cunoscut istoric ca o perioadă bullish pentru Bitcoin, iar, ținând cont de alegerile din SUA care urmează, ambele partide arătând un interes crescut pentru crypto, împreună cu posibilitatea a două noi reduceri ale ratei dobânzii în SUA, acest an nu va face excepție. Greeks.live menționează că această livrare trimestrială arată că toate termenele majore IV sunt la niveluri scăzute. Toate semnele indică o doză crescută de optimism pentru ultimele luni ale anului. Crypto.RO

Optimismul din jurul lunii octombrie, denumită în mod obișnuit „Uptober” de comunitatea crypto, a început să se diminueze pe măsură ce piețele de criptomonede se confruntă cu scăderi continue. Perspectiva optimistă, care a câștigat tracțiune pe rețelele de socializare la începutul lunii octombrie, își pierde avântul pe fondul scăderii prețurilor și a unei schimbări în sentiment. Pe 4 octombrie, furnizorul de analize on-chain Santiment a observat o scădere semnificativă a mențiunilor despre „Uptober.” Traderii, care inițial au anticipat că această lună va servi drept un „tiparniță de bani” pentru criptomonede, au devenit mai sceptici, generând termeni precum „Selltober” și „Octobear.” Maksim Balashevich, fondatorul Santiment, a remarcat că această scădere în optimism ar putea deschide calea pentru un rebound pe termen scurt al pieței. „Entuziasmul Uptober scade pe măsură ce piața scade, ceea ce deschide ușa pentru un rebound,” a spus el, deși a avertizat că nu este sigur dacă acest lucru va pune capăt tendinței descendente mai mari. Între timp, faimosul trader „Ash Crypto” a speculat către cei 1.1 milioane de urmăritori ai săi de pe X că Bitcoin ar putea să înregistreze scăderi suplimentare înainte ca taurii să preia controlul. El a observat, „BTC ar putea scădea puțin mai mult astfel încât oamenii să înceteze să mai creadă în Uptober,” dar a anticipat o recuperare bruscă odată ce sentimentul de piață bear va atinge apogeul. Declinul sentimentului pieței a surprins pe unii. Un raport de la 10x Research din 4 octombrie a sugerat că mulți entuziaști ai crypto-ului nu au fost pregătiți pentru scăderea recentă a pieței, în ciuda semnelor de avertizare timpurii. Analiștii au arătat către indicatorii tehnici care au arătat că raliul recent a fost suprasolicitat, cu vânzări mari de la adoptatorii timpurii și deblocări semnificative de tokenuri care au împins prețurile în jos. De la începutul lunii octombrie, capitalizarea totală a pieței de criptomonede a scăzut cu aproximativ 8%, echivalentul unei pierderi de $200 miliarde. La 3 octombrie, capitalizarea totală a pieței era de $2.2 trilioane, reflectând o scădere suplimentară de 1.9%. Bitcoin însuși a scăzut temporar sub $60,000 pe 3 octombrie, dar a revenit puțin peste $61,000 la scurt timp după aceea. Istoric, totuși, luna octombrie a fost o lună pozitivă pentru Bitcoin, cu nouă din ultimele unsprezece luni octombrie înregistrând câștiguri. În ciuda începutului ezitant din acest an, unii traderi rămân optimiști, menționând că piețele au revenit adesea în a doua jumătate a lunii. În 2023, de exemplu, Bitcoin a pierdut inițial 7% la începutul lunii octombrie înainte de a crește aproape cu 30% până la sfârșitul lunii. Crypto.Ro

RECOMAND!!!!

Votat 19415

Data vineri, 11 octombrie 2024 Ora de începere 19:00 Ora de acces / deschidere porți 18:00:00 Tip locație Centre culturale & Institute LocArenele Romane, București Pe 11 octombrie, Arenele Romane găzduiesc un concert mult așteptat de fani: Fire Club: Where we all grew up! Evenimentul își dorește să aducă aproape găștile, distracția și atmosfera din Fire Club, locul unde mulți au luat contact prima oară cu muzică buna a anilor '90 și 2000. Bilete concert Fire Club: Where we all grew up! Earlybird - 89 lei (+comision) Presale - 1 - 99 lei (+comision) Presale 2 - 109 lei (+comision) La intrare - 120 lei Participanții vor avea parte de o seara fix ca acum aproape 25 de ani pe Gabroveni: cu muzică bună, Hefe la butoane, Dodo la pază și o serie de trupe geniale pe scenă: Coma, E.M.I.L., Implant Pentru Refuz, Luna Amară și OCS. InfoMusic.Ro

Data joi, 10 octombrie 2024 Ora de începere 20:00 Ora de acces / deschidere porți 19:00:00 Tip locație Restaurante LocPalatul Bragadiru, București Pe 10 octombrie, Vița de Vie va susține un concert special la Palatul Bragadiru, oferind participanților o experiență muzicală unică, în formulă acustică. Bilete concert Vița de Vie la Palatul Bragadiru Wine Tasting Menu - 360 lei Front Seat - 220 lei Simplu - 180 lei Concertul promite să fie de neuitat pentru fanii artiștilor. Vița de Vie va reinterpreta piesele care au marcat generații, aducându-le un suflu nou, intim și plin de emoție. Vița de Vie este una dintre cele mai influente trupe de rock alternativ din România, având o carieră de peste două decenii în care a redefinit constant peisajul muzical autohton. Cu un stil muzical versatil, ce îmbină rock-ul cu elemente de funk, jazz, hip-hop și chiar muzică electronică, Vița de Vie a cucerit publicul prin autenticitatea și energia sa. InfoMusic.Ro

Nume actual: FabyHl Numele pe care il doriti: boogeyman @ LCS Motivul pentru care doriti sa il schimbati: Imi place mai mult, si asta il folosesc Link de la ultima cerere: E prima cerere.

Lucifer doar sezonul 1 si 2 sunt ceva mai interesante..(actiune, drama, suspans etc) Incepand cu sezonul 3, Lucifer Morning Star, devine slab, din cauza iubirii fata de Detective Decker..mai multe mini-videouri am vazut pe internet, dar lipsa de interes m-a facut sa renunt la serial..totusi recomand primele 2 sezoane

Sursa CreepyPasta Romania. Blocurile de apartamente au întotdeauna o aură misterioasă. Pereții lor par să ascundă povești susurate între etajele de beton, istorii ale căror ecouri rămân prinse în holurile slab iluminate. Blocul în care locuiam eu nu era diferit. Un monolit gri pe o stradă cenușie, căminul unei mulțimi de oameni ale căror vieți le cunoșteam doar în treacăt. Totul părea obișnuit, un soi de rutină a existenței urbane, până a apărut ea – Alice. Inițial, prezența unei fetițe mici nu mi-a trezit nicio suspiciune. Vecina mea, doamna Peterson, o doamnă în vârstă cu un zâmbet permanent și ochi blânzi, mi-a spus că este nepoata ei venită în vizită. Alice stătea cuminte în urma ei, privindu-mă cu niște ochi verzi enormi ce păreau să nu clipească, o privire care m-a făcut să simt un fior de neliniște. Concediul meu de vară a coincis cu vizita lui Alice, iar doamna Peterson m-a rugat să stau cu nepoata ei câteva ore pe zi. Era o femeie văduvă, singură, iar drumurile spre și dinspre farmacie sau piață începuseră să devină prea obositoare. Am acceptat, mai mult din politețe și puțin din milă, neavând nicio idee despre teroarea ce avea să urmeze. Alice nu era un copil obișnuit. De la început, o liniște bizară i-a înconjurat prezența. Nu vorbea mult. Nu cerea jucării. Părea plictisită de aproape orice îi ofeream, de la cărțile de povești la jocurile copilărești inventate pe loc. Ochii ei verzi, mereu larg deschiși, priveau lumea din jur cu o detașare care, la un copil atât de mic, mi s-a părut nelalocul ei. Singurul lucru pentru care manifesta un dram de interes era foarfeca mea de bucătărie. La început, i-am refuzat insistent accesul la ea. Obiectele ascuțite nu aveau ce căuta în mâinile unui copil, iar teama că s-ar putea răni îmi întețea hotărârea. Însă Alice insista cu o încăpățânare calmă, cu o maturitate șocantă pentru vârsta ei. Până la urmă, i-am oferit-o, supravegheată îndeaproape, alături de câteva coli de hârtie colorată. Ceea ce a urmat mi-a schimbat percepția asupra acelei fetițe pentru totdeauna. Hârtia, sub lamele foarfecii conduse de mâinile mici ale lui Alice, căpăta forme noi. Nimic din ce mă așteptam – flori, animale, forme abstracte. Mâinile ei precise decupau siluete de oameni, contururi de case, figuri simple la prima vedere. Dar nu simplitatea era elementul bizar. Toate siluetele aveau imperfecțiuni… mutilări, goluri. Casele aveau ferestrele sparte sau uși lipsă. Oamenii aveau capetele tăiate, membre lipsă, găuri în abdomen. Alice făcea asta ore întregi, cu o concentrație ce sfida copilăria. Când așterneam silueta lângă silueta, se crea un tablou macabru. La întrebarea ce reprezintă, răspundea scurt: “Ceea ce este”. Nu am putut înțelege atunci, dar cuvintele ei s-au lipit de mine ca un avertisment premonitoriu. Îngrijorarea mea a crescut, dar doamna Peterson refuza să vadă un motiv de a se alarma. “E doar un copil care se exprimă. Nepoata mea a trecut prin multe. Părinții o ignoră… Nu o mai vor”, îmi spunea aproape plângând. Cuvintele ei m-au surprins. Totuși, am încercat să cred că e normal pentru un copil crescut într-o familie disfuncțională să-și manifeste frustrările într-un mod artistic macabru. După câteva săptămâni, concediul meu s-a terminat, iar doamna Peterson plângea în pragul ușii când am anunțat-o că nu o voi mai putea ajuta. A implorat, m-a privit cu ochi disperați, spunându-mi că Alice se înțelege bine doar cu mine, că prezența mea îi face bine. Dar știam că era mai mult de atât. Vedeam în adâncul ochilor bătrânei ceva mai mult decât simpla îngrijorare a unei bunici. Era teamă. Ziua în care m-am întors la serviciu m-a marcat puternic. Am primit un telefon de la spital chiar la pauza de prânz. Era doamna Peterson, abia respirând, șoptind incoerent. Din câte am înțeles, căzuse pe scări și era în stare foarte gravă. Nu am apucat să o întreb despre Alice. Aveam să aflu curând adevărul. Câteva ore mai târziu, aceleași asistente mă sunau, informându-mă, cu voci sobre, că doamna Peterson a decedat. Șocul inițial a fost repede înlocuit de o altă emoție, mai puțin clară. O combinație de milă autentică pentru bătrână și presimțirea că ceva sinistru se ivea la orizont. Eram, într-un fel absurd, singura persoană care ar fi putut-o îngriji și proteja pe Alice. Cu strângere de inimă, dar și cu un vag simț al datoriei, m-am trezit, câteva zile mai târziu, stând în fața ușii doamnei Peterson. Un asistent social îmi înmânase cheile spunându-mi că fetița a fost preluată temporar de o familie adoptivă din afara orașului, și că, în următoarele săptămâni, se vor stabili demersurile legale pentru viitorul ei. Alice stătea în același colț în care o văzusem ultima dată, decupând hârtii. O durere bruscă m-a străbătut în zona inimii. Oamenii de hârtie erau și mai grotesc mutilați, iar pe mulți dintre ei, scrisul copilăresc inscripționase cuvinte îngrozitoare: “mama”, “tata”, “buni”. Am înghițit în sec. Era o imagine terifiantă… dar am zis, cu o voce pe care abia o recunoșteam, că totul o să fie bine. A ridicat privirea. Ochii ei verzi erau injectați, iar pe obraji rămăseseră urme de lacrimi. “Ei nu mă vor”, a șoptit, și apoi a început să plângă în hohote. “Ei nu mă plac… M-au lăsat… ” repeta printre suspine. Am încercat s-o consolez, dar nimic nu părea s-o potolească. A alergat brusc spre ușă, strigând că “ei nu o vor”. Instinctiv, am fugit după ea, dar totul s-a întâmplat prea repede. Am țipat de groază doar, fără să pot articula cuvinte. Am auzit zgomotul unei căzături, un geamăt înfundat… și apoi tăcere. Alice zăcea contorsionată la baza scărilor. Ochii ei, cândva atât de vii, erau acum sticloși, nemișcați, iar din abdomenul mic, foarfeca mea îi străpungea trupul fragil. Aș fi vrut să țip, dar am rămas cumva anchilozată, o statuie a ororii. În zilele și săptămânile care au urmat, am fost consumată de vină și durere. Incidentul a fost catalogat ca accident, o tragedie cumplită, iar eu am rămas cu amintirea ultimului zâmbet strâmb al fetiței înainte de a cădea, și cu privirea ei moartă, acuzatoare, ce mă urmărea în vise. Nu puteam lucra, nu puteam dormi, mâncarea îmi provoca repulsie. Am încercat să le explic tuturor, poliției, asistenților sociali, medicilor, că Alice nu a fost un copil obișnuit, că ceva întunecat se ascundea în ea. Am povestit despre decupaje, despre comportamentul ei bizar. Am fost catalogată drept nebună sau cel puțin traumatizată, incapabilă să raționalizez tragicul eveniment. Am acceptat resemnată, închisă într-o lume a singurătății mele. După câteva luni, am început să-mi revin încet. Am reușit să mă întorc la serviciu, să ies din casă, să răspund la telefoane. Mă obligam să trăiesc o viață pe cât se putea de apropiată de normalitate, în ciuda a ceea ce rămăsese înlăuntrul meu – o rană deschisă, o frică permanentă, o presimțire rea. Într-o noapte, m-am trezit brusc din somn. Zgomotul venea dinspre holul mic al apartamentului. Țipete răgușite, urmate de lovituri puternice în ușa de la intrare. Tremuram toată. Inima îmi bătea să-mi spargă pieptul, mintea îmi șoptea că e imposibil. Am sunat la poliție, în timp ce țipetele și loviturile continuau. Erau voci ale unor persoane cunoscute, vocea înăbușită a doamnei Peterson și vocea pițigăiată a lui Alice. Nu știu cât am stat acolo, înghețată în așteptarea poliției, dar țipetele au încetat, iar când ușa s-a deschis, nu era nimeni acolo. În următoarele zile, m-am dus la poliție, le-am povestit, și am fost din nou trimisă psihologului lor, care mi-a sugerat că halucinez. Insist însă că ce am auzit era real. Nu am rezistat mult în apartamentul acela. Am renunțat la serviciu, mi-am vândut locul și am fugit mâncând pământul din acel oraș. Am simțit că era singura modalitate de a scăpa de grozăviile ce păreau să se fi lipit de mine. Dar chiar și după ce m-am mutat, anii au trecut, și m-am refugiat în anonimatul unei vieții solitare, am continuat să simt acea privire urmărindu-mă. Știam că ea, cumva, era încă acolo. Aștepta. Apoi, frica mea cea mai mare s-a adeverit. Într-o dimineață geroasă de decembrie, când mergeam să cumpăr ziarul, am simțit o durere ascuțită în spate, ca și cum o lamă mi-ar fi fost înfiptă adânc între coaste. M-am întors instinctiv, și am văzut-o – Alice, îmbrăcată în același palton vișiniu, murdar de pământ și sânge. Ținea foarfeca mea în mână. Ochii ei verzi erau două vortexuri de ură și răzbunare. “Și tu mă lași?”, a șoptit ea, printre dinți. “Te rog, nu mă lăsa…” Vocea ei s-a amestecat cu țipătul meu, apoi a urmat o agonie ce părea să nu se mai sfârșească, în timp ce simțeam cum fierul rece se răsucește în carnea mea. În ultimele clipe de conștiență, am înțeles. Nu fusesem doar un martor al răului, ci devenisem o victimă a lui. Întunericul care trăia în Alice s-a hrănit cu mine, cu durerea mea, cu teroarea mea. Iar acum, în sfârșit, venise să-și revendice recompensa. “Nici tu nu mă placi?”… au fost ultimele cuvinte pe care le-am auzit în timp ce mă abandonam neantului.

19403

Nume : Faby Vârstă : 19 De ce dorești să aplici pentru acest grad? : Pentru ca vreau sa revin la voi, sincer imi pare rau ca am plecat de aici si ca nu m-am dedicat, cat probabil ar fi trebuit sa ma dedic Ce sectiune dorești spre moderare? : Oricare sectiune are nevoie de moderator Ce îmbunătătiri poti aduce sectiunii moderate? : Probabil ordine? Mai multe view-uri? Explică activitatea ta pe forum și sectiune din ultima vreme : In ultima vreme nu am prea avut mare chef de forum, si asta o pit explica, dar nu pe forum..regulamentul nu-mi permite:)) In schimb..activ pot fi non-stop, oricand pot intra Ești conștient că vei fi pus într-o perioadă de probă, iar dacă nu te vei descurca riști să fii suspendat?: Da. Ești recomandat de cineva din comunitate? : Stiam inainte, nu stiu acum daca m-ar recomanda cineva.. Alte precizări : @X-Treamstiu ca probabil esti suparat pe mine, dar imi pare sincer rau Poti intra pe teamspeak la ședinte? : Da

Florian Rus