Tip conținut
Profiluri
Forumuri
Calendar
Orice postat de eXeDuS
-
Erling Haaland (24 de ani),a tacantul lui Manchester City, a fost blocat din nou excelent de Inter Milano într-un meci de Champions League. După finala Champions League din sezonul 2022/2023, câștigată de echipa lui Pep Guardiola cu 1-0, Manchester City și Inter s-au întâlnit din nou, de această dată în faza principală a competiției. Cele două formații au remizat, 0-0, iar Erling Haaland a avut din nou probleme în fața jucătorilor lui Simone Inzaghi. Pep Guardiola explică de ce Erling Haaland "n-a mișcat" în fața fundașilor lui Inter Deși avea un start de sezon extraordinar, cu 9 goluri în 5 meciuri, Haaland nu a reușit să deblocheze tabela la partida cu Inter. Întrebat la conferința de presă despre acest aspect, Pep Guardiola a susținut că motivul este reprezentat de apărarea supranumerică a lui Inter, care i-a pus mari probleme golgheterului norvegian. "Au fost șase jucători în jurul lui. Șase! Trei în spate, trei în față. Așa l-au scos din joc. E dificilă o astfel de situație pentru orice jucător. Acerbi și Bastoni erau la cinci metri de el, Calhanoglu și Zielinski erau în fața lui. E dificil. Am încercat să folosim spațiile, de aceea Gundogan a avut câteva ocazii de a marca, însă Inter a fost mai puternică decât noi din punct de vedere fizic. Trebuia să mai aducem jucători în față lângă Erling și asta am făcut. Știam că Inter se va apăra așa", a spus Pep Guardiola, potrivit Manchester Evenind News. Pep Guardiola: ”Am jucat mult mai bine decât în finala din 2023!” Pep Guardiola a mărturisit că este mulțumit de felul în care s-a prezentat echipa sa împotriva lui Inter și a transmis chiar că este de părere că Manchester City a avut o prestație mai bună decât în finala Champions Legue din 2023. ”Am întâlnit o echipă de top, campioana Italiei. Inter este o echipă grozavă, au jucători puternici chiar din linia de fund, ca Sommer sau Bastoni. Sunt satisfăcut cu jocul nostru. Sunt specialiști pe faza defensivă, nu te poți aștepta să îți creezi prea multe ocazii de gol, dar noi le-am avut. Am jucat mult mai bine decât în finala din 2023. Ne-ar fi plăcut să câștigăm, dar este în regulă”, a spus Pep Guardiola la conferința de presă. SURSA
-
- 2
-
-
- stiri sport
- fotbal
-
(și 2 altele)
Setat cu taguri:
-
Fostul proprietar al Harrods, Mohamed Al Fayed, a fost acuzat că a violat cinci femei şi că a abuzat sexual cel puţin alte 15 pe când lucrau la magazinul de lux, potrivit unei investigaţii BBC. Mai mult de 20 de femei, toate foste angajate ale lui Fayed, au declarat într-un documentar BBC că au fost agresate sexual de acesta şi că Harrods a acoperit abuzurile. Proprietarii actuali ai magazinului s-au declarat „absolut îngroziţi” de aceste acuzaţii şi au prezentat scuze victimelor. Fayed, care a vândut Harrods în 2010, a murit anul trecut la vârsta de 94 de ani. În necrologul său din The Guardian se menţionează că, în timpul vieţii sale, au existat acuzaţii repetate de hărţuire sexuală a personalului feminin. În 2009, Crown Prosecution Service a decis să nu-l pună sub acuzare pe Fayed pentru că ar fi agresat sexual o fată de 15 ani la magazin. În 2013, Fayed a fost interogat de poliţie după ce o femeie a afirmat că a atacat-o sexual în apartamentul său din Park Lane, după un interviu de angajare. Poliţia a redeschis cazul în 2015, dar nu a luat nicio altă măsură. Fayed a negat întotdeauna acuzaţiile. Presupusele victime oferă relatări detaliate ale abuzurilor, inclusiv unele filmate, în noul documentar, "Al Fayed: Predator la Harrods". Acesta susţine că abuzurile au avut loc în Londra, Paris, Saint-Tropez şi Abu Dhabi. Realizatorii documentarului spun că femeile au depus mărturie după ce l-au văzut pe Fayed portretizat cu simpatie în serialul Netflix "The Crown". Episoadele în cauză au arătat relaţia Dianei, Prinţesa de Wales, cu fiul lui Fayed, Dodi, şi moartea lor într-un accident de maşină în 1997. CLICK
-
- 2
-
-
- stiri lume
- harrods
-
(și 1 alta)
Setat cu taguri:
-
[Rebelii] ★Votati Serverul Rebelii
eXeDuS a răspuns la topic lui e[X]b în REBELII | Discuti / Propuneri
Votat. -
Votat.
-
19199
-
Anul Aparitiei: 2014 Gen: actiune/thriller/drama/crima Sursa: CLICK Descriere: După 10 ani de la comiterea unui furt într-un cazinou, membrii unei bande de hoți ies din închisoare hotărăsc să afle cine i-a trădat și să strângă 10 milioane de dolari pentru a dispărea fără urmă. Din păcate, un caz de amnezie face misiunea lor mai dificilă decât se așteptau. Trailer:
-
Anul Aparitiei: 1999 Gen: actiune/drama Sursa: CLICK Descriere: Eddie Lomax este un vagabond satul de viata si deprimat. Dupa moartea celui mai bun prieten al lui, Johnny (Danny Trejo), Eddie nu-si mai gaseste linistea si singura lui dorinta este sa se retraga in desert si sa moara. In drum spre locul unde s-a hotarat sa-si traiasca ultimele clipe, el trece cu motocicleta printr-un orasel in care a stat prietenul lui mai demult. Aici Eddie este atacat de o banda de batausi care il lasa intr-o balta de sange si ii fura motocicleta. Din fericire, Eddie este salvat de un prieten si, pentru ca nu este genul de om care sa treaca indiferent peste o asemenea nedreptate, razbunarea devine un nou motiv pentru a trai. Trailer:
-
Anul Aparitiei: 2006 Gen: actiune/thriller Sursa: CLICK Descriere: Phillippe Sauvage este un fost luptator care si-a petrecut ultimii trei ani in Afganistan si Irak. Acum Phillippe este angajat pe un post de bodyguard pentru a proteja un cunoscut campion de box, Wayne, de razbunarea lui Terrell Singletery, un rapper bogat. Insa Phillippe nu are grija doar de Wayne, ci de intreaga lui familie.....Cand boxerul banuieste ca sora lui s-a indragostit de garda de corp, incep complicatiile. Trailer:
-
- 2
-
-
- film
- the hard corps
-
(și 2 altele)
Setat cu taguri:
-
-
Zimbabwe intenționează să sacrifice 200 de elefanți pentru a hrăni comunitățile care se confruntă cu foamete acută, după cea mai gravă secetă din ultimele patru decenii, au declarat, marți, autoritățile locale care administrează fauna. Seceta indusă de fenomenul El Niño a distrus culturile din sudul Africii, afectând 68 de milioane de oameni și provocând penurie de alimente în regiune. „Putem confirma că intenționăm să sacrificăm aproximativ 200 de elefanți în toată țara. Lucrăm la modalități despre cum o vom face”, a declarat pentru Reuters Tinashe Farawo, purtătorul de cuvânt al Zimbabwe Parks and Wildlife Authority (Zimparks). Potrivit oficialului, carnea de elefant va fi distribuită comunităților din Zimbabwe afectate de secetă. Sacrificarea, prima în țară din 1988 încoace, vizează districtele Hwange, Mbire, Tsholotsho și Chiredzi. Decizia a fost luată după ce Namibia a procedat la fel luna trecută, când a sacrificat 83 de elefanți și a distribuit carne persoanelor afectate de secetă. Se estimează că peste 200.000 de elefanți trăiesc într-o zonă de conservare răspândită în cinci țări din sudul Africii – Zimbabwe, Zambia, Botswana, Angola și Namibia – făcând din regiune una dintre cele mai mari deținătoare de populații de elefanți din întreaga lume. Farawo a spus că sacrificarea face parte, de asemenea, din eforturile țării de a-și decongestiona parcurile, care pot întreține doar 55.000 de elefanți, în Zimbabwe trăind peste 84.000 de elefanți. „Este un efort de a decongestiona parcurile în fața secetei. Cifrele sunt doar o picătură în ocean pentru că vorbim de 200 (elefanți) și avem peste 84.000, ceea ce este un număr mare”, a spus el. Cu o secetă atât de gravă, conflictele dintre om și viața sălbatică pot escalada pe măsură ce resursele devin mai rare. Anul trecut, Zimbabwe a pierdut 50 de oameni din cauza atacurilor elefanților. Țara, care este lăudată pentru eforturile sale de conservare și pentru creșterea populației proprii de elefanți, a făcut lobby la Convenția ONU privind comerțul internațional cu specii pe cale de dispariție (CITES) pentru a redeschide comerțul cu fildeș și elefanți vii. Cu una dintre cele mai mari populații de elefanți, Zimbabwe are stocuri de fildeș în valoare de aproximativ 600.000 de dolari pe care nu le poate vinde. SURSA
-
- 1
-
-
- stiati ca?
- zimbabwe
-
(și 1 alta)
Setat cu taguri:
-
Potrivit informațiilor obținute pe surse, Intel negocia încă din anul 2022 un parteneriat cu Sony, compania urmărind să „sufle” de sub nasul rivalului AMD un contract de 30 miliarde dolari pentru motorizarea seriei de console PlayStation 6. Dacă ar fi ajuns să fie semnată, colaborarea cu Sony ar fi susținut business-ul de semiconductoare Intel cu suficiente comenzi pentru cel puțin următorii cinci ani, asigurând companiei americane suficientă finanțare pentru a depăși fără prea mari emoții actualul fiasco. Cel cu procesoarele pentru desktop care „mor” înainte de vreme, forțând înlocuirea pe garanție sau, în lipsa stocurilor cu procesoare de schimb, restituirea integrală a prețului la cumpărare. Aparent, câștigarea contractului cu Sony a fost o prioritate majoră pentru Intel, angrenând inclusiv planurile recent concretizate prin lansarea de acceleratoare grafice pentru gaming. Cine se gândea că lansarea cam lipsită de strălucire a primelor soluții Intel dedicate pentru accelerare grafică a fost doar un exercițiu de imagine, sau aroganță din partea companiei americane, cu siguranță nu a privit imaginea în ansamblu. Cea în care Intel încerca să arate că poate fi o alternativă credibilă pentru AMD și SOC-urile cu grafică Radeon. Ambițiile Intel au intrat cu adevărat la apă abia când s-a ajuns la împărțirea profiturilor, Intel respingând în cele din urmă condițiile impuse de Sony pentru abandonarea parteneriatului foarte convenabil cu AMD. Mergând pe mâna Intel, Sony ar fi avut un parcurs potențial-dificil, cei doi parteneri trebuind să adreseze cumva problema compatibilității uriașei colecții de titlul PS 5 cu noul hardware PS 6 bazat pe Intel, plus nenumărate probleme cu jocurile de PlayStation 6 nou lansate pe o platformă Intel, dar dezvoltate folosind drept șablon vechia arhitectură AMD. Altfel spus, multe probleme și costuri pe măsură, pe care Sony ar fi dorit să le paseze cât mai mult către Intel. Nu este clar dacă în ecuație au intrat și alți factori (ex. neatingerea parametrilor de performanță și eficiență promiși de Intel pentru noul SoC), sau poate că dependența de soluțiile AMD este deja atât de mare încât o schimbare de platformă pentru Sony este pur și simplu nepractică, dar colaborarea cu Intel a fost abandonată. În timp ce Intel se îndreaptă tot mai mult către irelevanță, reînnoirea parteneriatului dintre Sony și AMD nu poate fi decât o veste bună pentru amatorii de jocuri pe consolă, platforma de procesare creată de AMD și produsă de TSMC folosind metode de fabricație moderne având toate șansele să livreze un nivel de performanță competitiv, mai mult decât suficient pentru jocuri next-gen. Iar dacă jocurile pentru consolă rulează pe hardware suficient de puternic, atunci cu atât mai simplă va fi portarea acestora către PC și vice-versa. SURSA
-
Diablo 4 de la Blizzard Entertainment a continuat să înregistreze un succes remarcabil de la lansarea sa de anul trecut. După ce a acumulat venituri de peste 666 de milioane de dolari în primele cinci zile, noi informații arată că jocul a depășit pragul de 150 de milioane de dolari doar din microtranzacții și a atins 1 miliard de dolari în venituri totale pe durata sa de viață. Aceste detalii au fost dezvăluite de Harrison Froeschke, manager senior de produs la Blizzard, într-un profil de LinkedIn (descoperit de GamePressure). Froeschke a fost responsabil pentru strategia de monetizare a produselor cosmetice din joc, prețurile, pachetele și planificarea ofertelor speciale, generând astfel aceste venituri semnificative din microtranzacții. Profilul său a menționat, de asemenea, că a coordonat vânzările de la precomenzi până la prima expansiune, contribuind la depășirea pragului de 1 miliard de dolari în venituri pe viață. Deși profilul lui Froeschke a devenit inaccesibil, cifrele nu au fost confirmate oficial de Activision Blizzard sau de Microsoft, dar oferă o perspectivă asupra succesului continuu al jocului ca titlu live-service. Este posibil să primim actualizări suplimentare cu privire la vânzările Diablo 4 și lansările viitoare, inclusiv expansiunea Vessel of Hatred, programată să apară pe 8 octombrie, împreună cu o actualizare majoră a jocului. Aceasta va aduce noi funcții, cum ar fi Party Finder, noi niveluri de dificultate și abilități suplimentare pentru fiecare clasă. Diablo 4 este disponibil pe Xbox One, PS4, Xbox Series X/S, PS5 și PC. SURSA
-
- 2
-
-
- stiri gaming
- diablo 4
-
(și 2 altele)
Setat cu taguri:
-
Meciul dintre Bayern Munchen și Dinamo Zagreb s-a încheiat cu un scor incredibil, 9-2. Croații au sperat, la începutul reprizei secunde, că pot pleca de la Munchen cu un rezultat pozitiv. Bayern a condus cu 3-0 la finalul primei reprize, iar în partea secundă Dinamo a marcat de două ori pentru 3-2. Apoi a urmat ”asediul”. Pentru echipa lui Vincent Kompany au mai înscris Harry Kane, de încă trei ori, Michael Olise, încă o dată, Leroy Sane și Leon Goretzka. Meciul s-a terminat cu 9-2, scor care va rămâne în istoria celei mai importante competiții intercluburi din Europa. Dinamo Zagreb, făcută praf în Croația Chiar dacă au evoluat împotriva unei echipe cu pretenții la marele trofeu, croații nu trec prea ușor peste umilința de la Munchen. Jurnaliștii au ”taxat-o” pe Dinamo Zagreb și cred că fotbalul lor este ”mult sub elita din Europa”. În ultimii 18 ani, Dinamo Zagreb a pierdut un singur titlu în Croația, cel din sezonul 2016-2017, câștigat de Rijeka. Jurnaliștii croați cred că jucătorii lui Dinamo Zagreb ar trebui să vizioneze de mai multe ori rezumatul acestei partide, pentru a trage concluzii. Croații au reacționat dur după Bayern - Dinamo Zagreb 9-2 ”Dezastrul lui Dinamo, cea mai urâtă înfrângere din istorie. Ați jucat împotriva lui Bayern, dar acest gen de prăbușire este inacceptabil. (...) Nu există nicio scuză pentru a justifica acest 9-2 de pe Allianz Arena. Dinamo a arătat teribil în prima repriză și în a doua și nu merită să fie în Champions League, a arătat ca o echipă care s-a pierdut acolo, ca cineva care a primit un wild card pe baza unei guvernări bune. Mulți trebuie să se întrebe dacă au dat tot ce au putut și dacă a fost tot ce au putut să facă. Jucați pe Allianz Arena în fața tribunelor pline, cu mare sprijin din partea fanilor voștri, care au făcut și câteva sacrificii pentru a veni aici, iar majoritatea ați jucat sub capacitatea voastră. (...) Nimic nu a mers bine la Munchen și asta pentru că Bayern a știut să pedepsească toate defectele lui Dinamo. Dinamo este cu mult înaintea celorlalți din campionat, dar este și mult sub elita fotbalului din Europa. Jucătorii trebuie să se gândească bine și să se gândească dacă vor să continue așa. În loc să se antreneze, ar trebui să li se arate de mai multe ori videoclipul acestui meci, astfel încât să poată vedea singuri cum arată. Asemenea stânjeniri sunt inacceptabile, chiar și cu patru Kane și trei Musiala în echipa cealaltă”, au fost doar câteva dintre pasajele editorialului semnat de Branimir Korać în sportnet.hr. Dinamo Zagreb, după 2-9 contra lui Bayern: "Am visat pentru câteva momente" La scurt timp după meci, Dinamo Zagreb a postat un mesaj adresat în special fanilor. "În ciuda eșecului drastic de la Munchen, credem în continuare în băieții noștri. Am visat pentru câteva momente, am luptat, însă gazdele au fost pur și simplu mai bune, iar la final s-au bucurat pe merit. Le mulțumit fanilor pentru susținerea extraordinară. Să știți că vă iubim și suntem cu voi", a transmis Dinamo Zagreb. SURSA
-
- 2
-
-
- stiri sport
- fotbal
-
(și 3 altele)
Setat cu taguri:
-
Coreea de Nord a lansat, miercuri, o serie de rachete balistice cu rază scurtă de acţiune, a anunţat armata Seulului, acesta fiind al doilea astfel de test de armament efectuat de Phenian într-o săptămână, transmite Yonhap. Statul Major Întrunit (Joint Chiefs of Staff - JCS) a comunicat că a detectat lansările în jurul orei 6:50 a.m. din zona Kaechon, la nord de Phenian, iar rachetele au zburat aproximativ 400 de kilometri. JCS nu a furnizat detalii suplimentare, cum ar fi numărul de rachete trase sau locul unde au aterizat. Cu toate acestea, potrivit guvernului japonez, se crede că au căzut în afara zonei economice exclusive a Japoniei, în Marea Japoniei, fără a fi raportate avarii la aeronave sau nave, relatează Kyodo. Ministerul japonez al apărării a anunţat că Japonia, Statele Unite şi Coreea de Sud lucrează împreună pentru a determina distanţa parcursă şi altitudinea atinsă de rachete. Statul Major Întrunit de la Seul a condamnat cu fermitate lansările de rachete ale Coreei de Nord, pe care le-a calificat drept acte clare de provocare care ameninţă grav pacea şi stabilitatea în Peninsula Coreeană, conform unui mesaj text trimis presei, citat de Yonhap. Biroul prezidenţial de la Seul a convocat o reuniune prezidată de Yin Sung-hwan, al doilea consilier adjunct pentru securitate naţională, pentru a discuta despre lansări şi a evalua situaţia de securitate. SURSA
-
- 2
-
-
- stiri lume
- rachete
-
(și 1 alta)
Setat cu taguri:
-
19190
-
★ Config autor: franj ★ Instrucţiuni: Se dezarhiveaza in cstrike ★ Link de download: CLICK
-
- 2
-
-
- config
- counter-strike 1.6
-
(și 1 alta)
Setat cu taguri:
-
★ Config autor: naikon ★ Instrucţiuni: Se dezarhiveaza in cstrike ★ Link de download: CLICK
-
- 2
-
-
- config
- counter-strike 1.6
-
(și 1 alta)
Setat cu taguri:
-
★ Config autor: storm ★ Instrucţiuni: Se dezarhiveaza in cstrike ★ Link de download: CLICK
-
- 2
-
-
- config
- counter-strike 1.6
-
(și 1 alta)
Setat cu taguri:
-
CARE ESTE MELODIA TA PREFERATA IN ACEST MOMENT?
eXeDuS a răspuns la topic lui devylinn @ Leaguecs în Studio de muzică
-
-
19152
-
Cunoscătorii ar spune că Apple a imitat Sony când a adăugat noua tastă multifuncțională pentru camera iPhone 16. Dar cum imitarea poate fi și o formă de recunoaștere a unei idei bune, acum și alți producători de telefoane cu Android pregătesc propriile interpretări pentru shutter key-ul iPhone 16. Cert este că tastele fizice pentru activarea/controlarea camerei foto din echiparea telefoanelor mobile nu sunt nici pe departe o noutate. De fapt, sunt șanse mari să poți face asta și cu telefonul actual, o dublă apăsare pe tasta Power aducând interfața de captură fără să mai fie nevoie să deblochezi ecranul. Iar dacă aplicația de captură este configurată cum trebuie, probabil că poți folosi tasta Volum pentru ajustarea funcției zoom, sau măcar pentru declanșarea procesului de captură. Dar soluția oferită de Apple pentru utilizatorii iPhone 16 este mult mai elegantă, luând forma unei taste capacitive multifuncțională. Spre exemplu, cu o apăsare ușoară pregătești obținerea pozei focalizând mai întâi imaginea, iar cu o apăsare puternică declanșezi direct funcția de captură. Și mai interesant, poți folosi alunecări stânga dreapta pentru a controla funcția zoom, sau pentru a schimba între pozele redate în aplicația galerie. Toate astea cu un buton capacitiv ușor îngropat în rama laterală pentru a nu incomoda manevrarea obișnuită a telefonului. Singurul lucru care lipsește este funcția de recunoaștere a amprentei, ce ar fi mers de minune cu acest format de buton. Dar poate că Nubia sau Oppo vor veni cu o implementare și mai bine gândită a acestui buton, oferind inclusiv autentificare biometrică, sau alte inovații la care nici nu ne-am fi gândit. Potrivit dezvăluirilor făcute chiar de președintele Nubia, Nei Fei, compania pregătește o ”versiune mai realistă” de camera button pentru următorul model Nubia Z70 Ultra. Acesta a confirmat și că aceasta va fi o tastă cu acționare în două etape, permițând utilizatorilor să pre-focalizeze imaginea pe subiectul dorit, o apăsare completă finalizând procesul de captură. De această dată pe surse, aflăm că și Oppo are un plan similar pentru modelul Find X8, luând forma unei taste rapide la care apelezi pentru a ”îngheța acțiunea”. Nu este clar dacă acesta va fi un buton standard cu acționare mecanică, sau va include tehnologie capacitivă pentru recunoașterea comenzilor bazate pe gesturi, similar iPhone 16. Potrivit altor zvonuri recente, OPPO Find X8 va fi primul smartphone care include și o cameră periscope cu zoom optic 10x, nou lansat după generația Galaxy S23 Ultra. Reamintim că Sony oferă deja tastă de captură cu acționare în două etape, aceasta fiind prezentă și pe actualul model Xperia 1 VI. Ce-i drept, implementarea este fără tehnologie capacitivă, limitând funcționalitatea oferită. SURSA
-
- 1
-
-
- stiri it
- telefoane android
-
(și 2 altele)
Setat cu taguri:
-
Actualizarea 3.4 pentru PUBG Mobile aduce o atmosferă înfricoșătoare de Halloween, cu vampiri, vârcolaci și o bătălie epocală împotriva lui Dracula în noul mod tematic Bloodmoon Awakening. Lansată pe 9 septembrie, această actualizare introduce o serie de noi caracteristici și conținuturi care transformă jocul într-o experiență de groază captivantă. Modul tematic Bloodmoon Awakening Noua actualizare se centrează în jurul modulului Bloodmoon Awakening, care permite jucătorilor să se transforme în vampiri sau vârcolaci folosind obiecte speciale. Cu Wolf Salve, jucătorii devin Wolf Warriors, beneficiind de viteză crescută și mobilitate îmbunătățită. Blood Oath Extract transformă jucătorii în Vampiric Fiends, oferindu-le capacitatea de a zbura, de a absorbi sănătatea inamicilor și de a utiliza abilități speciale de debuff și lovituri de aterizare. Modul include două hărți tematice: Crimson Castle și Wolf Settlement, fiecare având mecanisme unice și provocări de zi și noapte, precum și puzzle-uri care oferă recompense suplimentare. Jucătorii pot, de asemenea, să înfrunte pe Dracula dacă găsesc un Cristal Crimson. Acest cristal deschide o ruptură către camera șefului Dracula, unde trebuie să supraviețuiești două faze de luptă pentru a câștiga recompense exclusive. Actualizări în modul clasic Modul clasic a fost îmbunătățit cu câteva adăugiri interesante. Dual MP7 este acum disponibil, o pereche de pistoale cu muniție de 9 mm ce oferă o mobilitate excelentă și o rată ridicată de tragere. De asemenea, a fost introdus un nou vehicul cu patru locuri, Hovercraft, care funcționează ca un rezervor amfibiu ușor, cu sticlă blindată pentru protecție suplimentară. Modul clasic include acum și un auto-AED, care ajută jucătorii să se stabilizeze dacă toți membrii echipei sunt doborâți, oferind o șansă suplimentară de supraviețuire. Alte actualizări și caracteristici Actualizarea 3.4 aduce și alte îmbunătățiri, printre care: Capacitatea de a se transforma în Wolf Warrior sau Vampiric Fiend în modul Zombie Uprising de la Metro Royale și World of Wonder. O serie de articole noi pentru casă și un nou eveniment pentru casă cu recompense suplimentare. Ajustări ale potrivirii în World of Wonder, inclusiv potrivirea în mai multe cozi și capacitatea de a potrivi în funcție de limbă. Diverse actualizări ale interfeței de utilizator și ale sistemului. Pentru detalii complete ale corecțiilor și modificărilor, consultați pagina oficială PUBG Mobile. SURSA
-
- 1
-
-
- stiri gaming
- pubg mobile
-
(și 3 altele)
Setat cu taguri:
-
CFR - FCSB e duminică, de la 21:00, în cadrul etapei a noua din Superliga României. FCSB l-a transferat de la Farul pe Mihai Popescu în ziua în care l-a convins și pe Daniel Bîrligea, fostul atacant de la CFR Cluj. Cu un început modest de campionat, echipa lui Elias Charalambous încearcă să urce cât mai mult în ierarhia Superligii și să se exprime la un nivel înalt în Europa League. Dacă mulți susțin că Ngezana - Dawa e un cuplu sudat de fundași centrali, iată că Becali le-a adus celor doi stoperi un fotbalist la fel de bun, campion cu Farul, cu o poziționare excelentă și cu un joc aerian foarte bun. Noul pariu al lui Gigi Becali. "Mă bucur că s-a făcut acest transfer" Mihai Popescu a povestit pe scurt momentul transferului său la FCSB. "Am ştiut despre acest transfer din vară, după care am ştiut că a căzut la un moment dat sau intrase în impas. Am fost surprins oarecum de revenirea ofertei şi, în cele din urmă, mă bucur că s-a făcut acest transfer. Mă bucur că sunt aici şi sunt gata să dau drumul la treabă", a povestit Mihai Popescu. Fostul stoper de la Dinamo a vorbit și despre interacțiunea cu patronul campioanei, George Becali, om care a făcut mai multe transferuri importante în această vară. "Negocierile au fost scurte, am dicutat foarte puţin cu domnul Becali şi, după ultimul meci, am venit la Bucureşti şi asta a fost. Cu nea Gigi mă ştiam oarecum, doar că n-am avut niciodată o discuţie faţă în faţă, dar este Un om care ştie ce vrea, care vrea să facă performanţă în ţară şi în Europa. Mă bucur că s-a gândit la mine", a declarat Mihai Popescu, într-un interviu acordat vineri, înainte de CFR - FCSB, care va avea loc duminică, în Gruia, în cadrul etapei a noua din Superliga României. După două sezoane petrecute la Farul Constanța, Mihai Popescu a plecat de la fosta campioană a României ca să semneze cu FCSB 250.000 de euro au plătit roș-albaștrii pentru Mihai Popescu. SURSA
-
- 1
-
-
- stiri sport
- fotbal
-
(și 3 altele)
Setat cu taguri: