[creeppyPasta] Blestemul Vrăjitoarei: O poveste terifiantă din Salem

[PlayZeeK. # GFX]

Sursa

Procesele vrăjitoarelor din Salem: Un capitol întunecat din istoria Americii

În anii 1690, o serie de evenimente terifiante au zguduit micul oraș Salem din Massachusetts Bay Colony. Totul a început cu acuzații de vrăjitorie împotriva a trei tinere, acuzații care s-au transformat rapid într-o isterie colectivă ce a cuprins întreaga colonie. Peste 200 de oameni au fost acuzați, iar 20 au fost condamnați la moarte și spânzurați.

Povestea lui Matthew: O călătorie în inima terorii

M-am trezit în bucătăria întunecată, repetându-mi rutina obișnuită de dimineață. Am făcut cafea, am turnat-o în ceașcă, am pregătit cereale, am mâncat și apoi m-am jucat cu toasterul până am obținut temperatura perfectă. Painea trebuia să fie aurie și crocantă, exact ca la carte. Până la urmă, eram un perfecționist.

Așezat la masa singură din bucătărie, am început să am amintiri de tip flashback de seara precedentă. Femeia cu ochii sticloși, care mă privea fix, aproape furioasă. Parcă o recunoșteam. Era ceva legat de ochii aceia cenușii, fără viață, pe care îi mai văzusem undeva. Oare fusese o pacientă de-a mea?

Am pus bolul în chiuvetă și mi-am verificat ceasul. Arăta 06:15, deci eram devreme. M-am îmbrăcat cu calm și am ieșit spre mașină. Așezându-mă pe scaunul șoferului, am observat că ceasul de pe bord arăta deja 06:50. “Cum dracu’?” am murmurat. Mi-am verificat ceasul de mână și acesta indica aceeași oră. Era fizic imposibil, dar nu am pus la îndoială informația. Am accelerat pe stradă, oprindu-mă la spitalul unde lucram.

Intrând pe ușă, am simțit că ceva nu e în regulă. Lumina era slabă, iar unele becuri pâlpâiau. Parcă se luptau să rămână aprinse, ca o luptă pentru viață. O adiere rece venea dinspre interior, aș fi putut jura că o ceață vagă plutea deasupra podelei. Agitația obișnuită din spital lipsea, nu era niciun suflet de găsit.

Citeste si:  Orice ca sotia mea sa fie fericita

Ezitant, am mers agale pe hol, verificând fiecare cameră. Dar nu am găsit niciun pacient în paturi. Eram pe cale să plec când am auzit o șoaptă slabă în urechea stângă. “Matthew…” vocea suna bătrână și obosită, dar și inocentă în același timp. “Nu eram vinovată.” Am ridicat privirea confuz, dar înainte să pot reacționa, am simțit o pereche de mâini pe spate. Au început să mă împingă pe hol, ghidându-mă brutal spre ușile de la capăt.

“Ce vreți?!” am strigat, încercând să rezist la mâinile care apăsau ferm pe mine.

“Răzbunare!” am auzit un țipăt înfiorător și mi-am acoperit urechile. Am încercat cu toată ființa mea să scot acel țipăt îngrozitor din cap. Până la urmă, a încetat, lăsându-mă într-o liniște stranie. Mi-am deschis încet ochii, dar nu m-am mai aflat nicăieri în spital. Eram într-un sat mic, dar nu purtam uniforma mea obișnuită de spital. În schimb, eram îmbrăcat într-o jachetă incomodă și pantaloni eleganți care mă zgâriau la fiecare mișcare. O mulțime de oameni stăteau în centru, iar eu m-am apropiat curios. Toți s-au întors să se uite la mine. Nu erau oameni normali. În loc de ochi, aveau găuri mari, negre. Mă priveau intens în timp ce intram în mijlocul lor strâns.

“Domnul Hopkins!” a strigat un bărbat corpolent, stând pe o spânzurătoare mare, “Ați sosit. Haideți să terminăm cu asta, nu-i așa?” Și-a întins mâna, iar eu am strâns-o. Am fost tras pe platformă și am stat în fața grupului mare de cetățeni, confuz. Când am privit spre dreapta, la victima spânzurătoarei, am văzut femeia. Cu ochii ei sticloși și aceeași privire furioasă pe care o avusese cu o seară înainte.

Citeste si:  Nu trebuia sa ma uit ...

“Molly Clark,” a început bărbatul, vorbind cu o voce puternică. “Optsprezece ani. Acuzată de utilizarea repetată a vrăjitoriei pentru a-și susține activitățile păcătoase.” Mulțimea a început să huiduie, dar Molly și-a plecat doar capul în tăcere. “Aveți ultimele cuvinte înainte să vă aducem la justiție?” Ea s-a uitat direct la mine și a murmurat cuvintele “vituperație”.

Am văzut platforma din lemn căzând de sub ea și am auzit trosnetul îngrozitor al gâtului ei. În timp ce ii vedeam corpul fără viață atârnând acolo, am simțit că ar trebui să fiu tras la răspundere.

Un val de vinovăție mi-a copleșit spiritul și a rămas acolo. Mi-am închis ochii, apoi, într-o clipă, m-am trezit din nou în bucătăria mea. Dar de data aceasta, am găsit un laț perfect nodat atârnând de tavan și un scaun așezat sub el. Fără să mă gândesc, m-am urcat pe scaun și mi-am pus lațul în jurul gâtului.

“Vituperație,” am repetat. Pe fereastră o puteam vedea pe ea. Gâtul îi era răsucit și avea aceiași ochi negri pe care îi văzusem mai devreme. A dat din cap, apoi, cu o lovitură a piciorului meu, am căzut brusc și am auzit trosnetul înfiorător al gâtului meu.

Blestemul s-a sfarsit cu mine.

Procesele vrăjitoarelor din Salem rămân o pată neagră pe istoria Americii. Ele ne servesc ca o reamintire a pericolelor intoleranței, a isteriei de masă și a puterii distructive a acuzațiilor false.

Povestea lui Matthew se termină tragic, dar ne oferă o speranță pentru viitor. Prin înțelegerea greșelilor din trecut, ne putem educa și lupta împotriva prejudecăților și a discriminării în toate formele lor.