[CreepyPasta] Umblatorul de piele din padure (Skinwalker)

[RĂDUCU]

Locuiesc chiar lângă o rezervație din Navajo și m-am împrietenit cu mulți dintre tinerii de vârsta mea. Ne place să ieșim, să jucăm jocuri video, suntem adolescenți normali. Merg mult, deoarece cel mai bun prieten al meu locuiește la peste un kilometru distanță de mine, plimbare care, de obicei, durează aproximativ 25-30 de minute.

Am făcut această călătorie de zeci de ori și m-am simțit foarte confortabil. Știu oamenii care mai merg pe drum, așa că nu mă sperii si nu ma simt inconfortabil. Există totuși un petic de pădure la jumătatea drumului. Uneori este puțin deranjant. Există întotdeauna acel sentiment ca sunt urmărit. E o întâmplare obișnuită pentru mine, așa că si de data asta am încercat să o ignor și să ma gandesc la alte lucuri.

În această zi am petrecut mai mult timp decât as fi vrut acasa la prietenul meu și când am plecat, se întunecase deja. Am ajuns la întinderea pădurii chiar când soarele dispărea de pe cer. Am tremurat puțin în timp ce mă pregăteam să încep călătoria.

Am făcut 10 pași când am auzit o crenguță. Știi sunetul. E semnul clar ca cineva sau ceva este acolo cu tine. Am înghețat, nefiind sigur de ce ar trebui să fac în continuare. Ar trebui să fug? Ar trebui să mă întorc înapoi la casa prietenului meu? Nu știam cea mai bună opțiune în această situație.

Am șoptit un “hei”, cu vocea tremuranda. Stateam nemiscat, ascultand un raspuns. Inima mi-a stat când răspunsul a revenit în sunetul vocii mele, „Hei?” Am început să respir repede, inima-mi sarea din piept. Simțeam că leșin.

“Hei?” Vocea a venit din nou, dar nu de la mine. Voiam să alerg, dar picioarele imi pareau cimentate in pământ. Nu puteam țipa, nu puteam răspunde, vocea mea răsunând totusi mereu de la mică distanță. Nu puteam identifica exact de unde venea, părea să fie peste tot în jurul meu. “Hei”, “hei”, “hei”, se tot repeta. “Încetează!”, in cele din urmă am reușit să smulg de pe buze. Nu s-a mai auzit nimic.

Timp de un minut lung, nu s-a întâmplat nimic. Aerul a devenit statut și mi-am dat seama pentru prima dată că nu existau sunete tipice de pădure. Nu se auzea niciun zumzet, nici broaște sau greieri; nimic. Am rămas acolo, îngrozit, așteptând să văd ce se va întâmpla în continuare. “Încetează!”, m-a imitat înapoi. Ma saturasem, mi-era frica si-mi doream ca picioarele grele să mi se miște. Înainte să pot face un pas, am auzit foșnet în tufișuri la cativa metri la stânga mea.

Priveam îngrozit cum un cap de cerb cu coarne uriașe ieșea din tufis. Pe măsură ce iesea si se ridica in doua picioare, eu am inceput sa fug. Am ajuns din padure pana acasă într-un timp record. Nu i-am spus nimic mamei când am ajuns. Doar am urcat în camera mea, m-am întins și m-am gândit la ce s-a întâmplat.

Mama a venit la un moment dat și m-a întrebat dacă totul este în regulă. I-am răspuns că da, doar că eram obosit. Nu știu de ce nu i-am spus. Cred că mi-a fost frică de cum va reacționa.

L-am sunat pe prietenul meu și i-am spus totul. S-a speriat și mi-a spus că indiferent ce s-a întâmplat în noaptea aceea, să nu ma uit pe fereastra si sa n-o deschid. Acest lucru m-a îngrozit și mai mult. Mi-a spus să-l sun a doua zi dimineață, cand imi va explica mai multe și că trebuie să vorbească cu bunicul său cât mai curând posibil.

În noaptea aceea nu am dormit deloc. Am rămas treaz ascultând fiecare sunet mic adus de noapte. În jurul orei 3:00, chiar când eram pe punctul de a adormi, aerul s-a schimbat, noaptea s-a liniștit. Am simțit cum inima mea începea să bată tare. M-am întins acolo și am așteptat, trăgând patura peste cap ca un copil, mult prea speriat pentru a mă mișca.

După un moment lung s-a auzit un “Hei?”. Am inceput sa plang, era tot ce puteam face. “Hei?” “Încetează!”. Imita din nou tot ce spusesem în pădure. Ca si cum n-ar fi fost suficient de terifiant faptul ca-mi copia vocea si ceea ce am spus, a făcut ceva nou; mi-a strigat numele.

“David?”. Vocea mamei mele. „David? David, hai la masa!”. “Hei?”, “Încetează!”, vocea mea din nou. Tot restul nopții, creatura din fața ferestrei mele mi-a chemat numele în vocea mamei și a repetat ceea ce spusesem în pădure.

Dimineața, când soarele a străpuns întunericul, s-a oprit. Am căzut într-un somn adanc. M-am trezit la 12, când prietenul meu a sunat să-mi spună că a vorbit cu bunicul său și că-mi putea explica ce mi s-a întâmplat.

A spus că există o creatură pe care o numeau Yee Naaldlooshii: Cel care merge in patru labe, sau un Skin-Walker. El a explicat că e o vrăjitoare malefică care foloseste magia întunecată pentru a se transforma într-un animal cu atributele pe care le cerea și că mi-a prins mirosul și mă cunoștea acum. Mi s-a dat și un avertisment că, din moment ce mă știa, mă va urmări mereu si ca trebuie să fiu tot timpul atent.

Aseară am auzit zgârieturi pe fereastră, apoi un zumzet scăzut. Creatura a început să-mi spună din nou numele, dar și adăugând, în vocea mamei mele, lucruri pe care nu le spusesem. La un moment dat, a început să-mi strige numele, dar foarte prelungit, „Daaaaaaaviiiiiiiiid”. Incerca să mă determine să ies pe fereastra sau să o deschid și sa o las în casa mea. A durat toată noaptea.

În acest moment, simt că înnebunesc. Nu știu ce să fac. Va fi asa tot restul vietii mele? Nu cred ca pot suporta ce mi se intampla.

CREEPYPASTA.RO