LCS PREMIUM Claudikes Postat Aprilie 25, 2024 LCS PREMIUM Postat Aprilie 25, 2024 SURSA George Pușcaș (28 de ani) a suferit o accidentare destul de serioasă în urmă cu câteva zile. Atacantul a evoluat în acest sezon 13 partide pentru Bari, marcând de patru ori, cea mai recentă reușită, a doua consecutivă pentru el, fiind cea din penalty din meciul de pe teren propriu, cu Pisa, din etapa a 34-a din Serie B. După ce a transformat un penalty în meciul cu Pisa, scor 1-1, George Pușcaș s-a lovit la mână, iar presa din Italia a anunțat că internaționalul român a fost operat la deget și va fi indisponibil pentru o săptămână, apoi va putea să-și reia activitatea cu o proteză specială. George Pușcaș a început să înscrie în Serie B Jurnaliștii italieni nu s-au ferit să laude evoluția atacantului român din ultima etapă, pentru care a primit nota 6,5, cea mai mare din echipa sa. "În prima jumătate de oră, fotbalistul nu a fost la fel de combativ ca în săptămânile precedente, iar publicului nu i-a plăcut deloc. Până în punctul în care Di Cesare a ridicat vocea de mai multe ori. Apoi are flerul unui mare jucător și, după scurt timp, scoate mingea din poartă în urma unui penalty transformat. Acea minge poziționată cu personalitate a cântărit o tonă, cu atât mai mult cu cât a durat aproape patru minute între fluier și lovitură, efectiv", au scris cei de la Tutttomercatoweb. 1
Postări Recomandate