Sari la conținut

Ştiaţi că… Portocalele au fost cultivate prima dată în China?


Postări Recomandate

  • Administrator

stiati-ca-portocalul.jpg

Istoria cultivării portocalelor începe undeva în jurul anului 2500 îHR în partea de sud-est a Chinei, pentru ca mai apoi plantațiile să se extindă către țările vecine precum India, Pakistan și Vietman.


Locuitorii arabiei au fost cei care au adus aceste fructe în Europa pentru ca mai apoi cultivarea acestui fruct să se extindă către America Centrala si de Sud. Este cunoscut faptul că în secolul al XVIII-lea, marinarii britanici luau portocale pe vas pentru a preveni scorbutul și se crede că, Cristofor Columb a fost cel care a dus acest fruct in America în timpul celui de-al doilea voiaj al său.


Portocalul este un arbore de mărime mijlocie, dar în condiții optime poate ajunge până la 13 m înălțime, are coroana mare, rotundă sau piramidală, cu frunze ovale de 7–10 cm și o margine dreaptă cu ramuri care au uneori spini mari de circa 10 cm.
Florile portocalului sunt albe parfumate care apar izolate sau în buchet, iar fructul este dulce și zemos.


Acestea reprezinta soiul de citrice cel mai recoltat din lume, iar Brazilia este considerat pe baza statisticilor cel mai mare producator de portocale din lume.
Portocalele conțin vitaminele A și C, fier, calciu și potasiu, având un rol important în dezvoltarea sistemului imunitar al organismului, iar prin antioxidanții componenți reduc efectele îmbătrânirii.

Mineralele conținute contribuie la scăderea tensiunii arteriale, reduc riscul de infarct și de accident vascular, ajută la menținerea ritmului cardiac regulat și oferă energie organismului.

S U R S A

  • Like 3
  • Ador 1
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Vizitator
Acest topic este acum închis pentru alte răspunsuri.
  • Navigare recentă   0 membri

    • Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Termeni de Utilizare & Politică Intimitate