Sari la conținut

[Stiri Lume] Ce spune Zelenski despre retragerea din Avdiivka: "O decizie logică pentru a salva vieţi ucrainene"


Postări Recomandate

  • Administrator

OTkwMTlmMjMyYWVjMzg4NGZlOThlNTlhYzFkNDA3

S U R S A

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a descris sâmbătă retragerea trupelor ucrainene din oraşul Avdiivka ca fiind "foarte logică şi profesionistă" şi a explicat că obiectivul acesteia este de a salva vieţile soldaţilor ucraineni care apărau oraşul din estul ţării în faţa asaltului rus, informează AFP şi EFE. "Este o decizie foarte logică şi profesionistă de a salva cât mai multe vieţi ucrainene", a spus şeful statului în timpul discursului său la Conferinţa de Securitate de la Munchen. Zelenski a subliniat importanţa pentru Ucraina de a proteja vieţile soldaţilor săi, care sunt, alături de armament, elementul cheie al apărării ucrainene. "Este o decizie corectă pentru a nu fi înconjuraţi", a adăugat preşedintele ucrainean, referindu-se la retragerea anunţată vineri seară de şeful Forţelor Armate ucrainene, Oleksandr Sîrski. Zelenski a vorbit despre soldații ruși care au murit Zelenski a insistat pe numărul mare de victime suferite de Rusia în ofensiva de preluare a controlului Avdiivka, oraş situat în apropierea oraşului ocupat Doneţk. Pentru fiecare soldat ucrainean care a murit în luptă în această zonă a frontului, şapte soldaţi ruşi şi-au pierdut viaţa, potrivit lui Zelenski. "Din octombrie au atacat bietul Avdiivka cu toate armele şi cu toată puterea pe care o au, cu mii de soldaţi care au murit. Cu zeci de mii de morţi. Ce a obţinut Rusia? Epuizarea armatei sale", a remarcat el. Președintele Ucrainei a spus că Ucrainei îi lipsesc armele. Zelenski a recunoscut că Ucrainei îi lipsesc armele de care are nevoie. "Nu avem arme cu rază lungă de acţiune şi Rusia le are", a spus el, menţionând inferioritatea ucraineană în domeniul artileriei drept o altă problemă pe care armata sa o are în acest război. Ucraina, a spus Zelenski, "are artilerie cu o rază de acţiune mai mică de 20 de kilometri, iar artileria rusă are o rază de acţiune de aproximativ 40 de kilometri". Şeful statului ucrainean a mai subliniat că Ucraina are nevoie de mai multe sisteme de apărare antiaeriană pentru a pune capăt dominaţiei aeriene ruse şi astfel să poată garanta securitatea mai multor zone ale ţării şi să facă posibilă avansarea din nou a soldaţilor săi. Zelenski şi-a încheiat analiza cu o predicţie "Vom putea să-i surprindem anul acesta cu sistemele noastre de drone, cu sistemele noastre de război radio-electronic", a spus el despre materialul de producţie proprie pe care îl dezvoltă Ucraina. Separat, generalul de brigadă ucrainean Oleksandr Tarnavskîi a declarat sâmbătă că militari ucraineni au fost capturaţi de Rusia în timpul retragerii lor din oraşul Avdiivka, informează Reuters. "În etapa finală a operaţiunii (de retragere), sub presiunea forţelor inamice covârşitoare, un anumit număr de militari ucraineni au fost capturaţi", a scris Tarnavskîi pe Telegram. El a adăugat că trupele ucrainene s-au deplasat acum către a doua linie de apărare, în apropiere de Avdiivka. În fine, Ministerul Apărării rus a anunţat sâmbătă că forţele ruse şi-au consolidat poziţiile pe liniile frontului în patru zone diferite, inclusiv în regiunea Doneţk din Ucraina, potrivit agenţiilor ruse de ştiri, citate de Reuters

  • Like 2
  • Fortzaaaa 1
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Vizitator
Acest topic este acum închis pentru alte răspunsuri.
  • Navigare recentă   0 membri

    • Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Termeni de Utilizare & Politică Intimitate