Sari la conținut

[Știri gaming] - PlayStation Portal este cea mai proastă glumă făcută de Sony în ultimii ani.


seven7sin

Postări Recomandate

Sony au dezvăluit cu mare fast pe scena gamescom 2023 noua lor consolă portabilă. Ăăă, pardon, am zis cumva consolă? Am greșit, ce voiam să zic este nou lor controller tăiat pe jumătate cu un ecran lipit în mijloc, pentru că asta este esența PlayStation Portal. Ai citit titlul și poate te întrebi ce au făcut japonezii încât m-au supărat atât de tare, așa că hai să îți explic.

Istoric vorbind, Sony au un palmares bunicel atunci când vine vorba despre console portabile. PlayStation Portable (PSP) s-a vândut foarte bine și, chiar dacă până la final Nintendo DS s-a dovedit a fi consola mai populară, nimeni nu poate uita de impactul pe care primul handheld al Sony l-a avut în gaming. Ce a urmat în continuarea lui PSP nu a mai fost așa de strălucit (mă refer, bineînțeles, la PlayStation Vita), dar asta e mai mult vina companiei care nu s-a zbătut prea tare atunci când vine vorba de suportul de jocuri. Și dacă nici cei care au făcut consola nu se spetesc să scoată jocuri bune, de ce ar face-o dezvoltatorii terți?

 

Dar vezi tu, diferența dintre PSP/Vita și PlayStation Portal este că primele două pot rula jocuri intern, în timp ce Portal este folosit doar ca un ecran pentru a face stream jocurilor de pe PS5. Sony marketează chestia asta drept o opțiune pentru cei care au un singur televizor în casă și vor să se joace God of War Ragnarok atunci când altcineva se uită la telenovele pe TV, și pentru asta e o soluție chiar bună. Până la preț, dar ajungem imediat și acolo.

Până atunci am zis că, cu PlayStation Portal poți juca jocurile de PS5 de pe PS5, deci asta înseamnă că, implicit, dispozitivul are Wi-Fi. Și, cum în ultima vreme a fost mare tam-tam pe subiectul cloud gaming din cauza achiziției Activision-Blizzard de către Microsoft, suportul pentru cloud gaming era ca și garantat pe handheld-ul Sony. Dar ce să vezi, lucrurile nu stau chiar așa. În practică, PlayStation Portal nu poate juca jocuri în cloud via PS Plus, ceea ce înseamnă că, în lipsa unui PS5 în apropiere cu care să faci Remote Play, „consola” Sony este degeaba.

Și acum, prețul. PlayStation Portal va costa 200 de dolari în Statele Unite, iar tradus în lei (cu TVA și adaosurile comerciale adăugate) ar veni undeva pe la 1.200. Iar aici intervine, de fapt, problema. Cu un PlayStation Portal poți doar să te joci jocuri de pe PS5, în timp ce cu un Nintendo Switch Lite (care vine cu o librărie imensă de jocuri, printre care se numără și opere de artă cum ar fi The Legend of Zelda: Tears of the Kingdom) costă pe acolo și te poți juca jocurile tale preferate offline.

O altă chestie care mi se pare de-a dreptul strigătoare la cer este că PlayStation Portal nu are suport pentru Bluetooth audio. Adică nu vei putea să îți conectezi căștile tale obișnuite pe care le folosești la muzică și apeluri pentru a te juca. Asta nu înseamnă că funcția în sine nu există, dar este limitată să funcționeze doar cu căștile oficiale Sony, ceea ce mi se pare o lovitură sub centură. Practic, pe lângă prețul de 200 de dolari, Sony vor să mai dai încă pe atât pe o pereche de căști doar ca să poți să folosești dispozitivul în liniște atunci când altcineva folosește televizorul, exact use case-ul pe care compania îl împinge atât de tare.

 

Înțeleg scenariul pe care cei de la Sony îl împing în față cu PlayStation Portal, dar absența suportului pentru cloud gaming este, după părerea mea, o greutate care atârnă prea mult în balanța asta. Totuși, poate dispozitivul în sine mă va impresiona dacă va ajunge pe la noi la review, deci ține un ochi aici pe site dacă ai vrea să vezi asta.

 

SURSA:ZONAIT

 

  • Like 1
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Vizitator
Acest topic este acum închis pentru alte răspunsuri.
  • Navigare recentă   0 membri

    • Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Termeni de Utilizare & Politică Intimitate