Sari la conținut

[Stiri Lume] Explozie la o stație GPL din Crevedia/ Dâmbovița. Cel puțin 7 arși și o persoană decedată.


ZoZoLe @ LCS

Postări Recomandate

O explozie s-a produs sâmbătă seară la o stație GPL (gaz petrolier lichefiat) din Crevedia/județul Dâmbovița, de pe DN1A. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție iar Spitalul Floreasca, planul alb.

01000000-0aff-0242-7d49-08dba65cf0f2_w10

Incendiul s-a extins la culturile din zonă, iar una din case a luat foc.

Patru roboți au fost trimiși înaintea pompierilor, care nu pot interveni direct la locul tragediei din cauza pericolului permanent de explozie.

Trei arși vor fi trimiși la Spitalul Floreasca, doi la Bgdasar Arseni și alți trei la Spitalul Universitar din Capitală.

Cei doi pacienți trimiși la Bagdasar Arseni, unde există o secție de terapie intensivă pentru mari arși, sunt în stare foarte gravă, un român de 62 de ani - care are arsuri pe 70% din suprafața corpului și un nepalez de 35 de ani, care are arsuri pe 80% din suprafața corpului.

Cinci persoane din rândul forțelor de intervenție au primit îngrijiri medicale și au fost trimiși la spital pentru că au fost prea aproape de suflul celei de a doua explozii.

A fost activat planul alb la Spitalul Floreasca, adică personalul care nu este de serviciu a fost chemat la spital pentru a întări liniile de gardă, a anunțat medicul Bogdan Oprița, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgență „Floreasca” din Capitală.

01000000-0aff-0242-63cd-08dba6582a52_cx0

Imagini de la locul tragediei, chiar din momentul uneia dintre explozii

Actualizare - Pompierii nu se pot apropia de stația GPL pentru a stinge incendiul, iar în primă instanță un robot pentru stingerea incendiilor a fost trimis înaintea lor.

01000000-0aff-0242-5bc9-08dba65cda43_w65

De asemenea, un mesaj ro-alert a fost trimis locuitorilor din zonă și București pentru a nu bloca zona, ca să permită accesul mașinilor de intervenție.

Ministrul Sănătății Alexandru Rafila a anunțat că cel puțin două persoane au murit, dar are confirmat decesul cu certitudine doar pentru una din persoane.

De asemenea, sunt 8 arși grav, cu arsuri pe 80% din suprafața corpului, iar capacitatea de preluare la București, la „Bagdasar Arseni” și Floreasca, este deja depășită, unde nu mai sunt decât două locuri pentru mari arși, a adăugat el într-o intervenție la Digi 24.

„Noi mai avem câteva locuri și la Timișoara, suntem în legătură cu directorii de spitale”, a mai spus Rafila.

Din acest motiv pentru care vor fi preluați la primiri urgențe pentru primele îngrijiri și vor fi transferați de urgență în străinătate.

România are în total 24 de paturi pentru mari arși.

Actualizare - Au fost înregistrate mai multe victime, cel puțin cinci persoane sunt rănite în stare gravă, din care două intubate, trimise la București la spitalul de arși și doi muncitori din zonă nu sunt de găsit, spune primarul Petre Florentin într-o intervenție la Digi 24.

Locuitorii din zonă au fost evacuați după ce una din case ar fi luat foc în urma exploziei unei butelii, spune primarul.

Un alt locuitor din zonă a postat pe rețelele de socializare mai multe postări care arată extinderea incendiului în lanurile de grâu și porumb din zonă.

Mai multe ambulanțe și un elicoper sunt în drum spre locul exploziei, transmite Pro TV.

ISU Dâmbovița anunță că explozia a fost urmată de un incendiu la stația GPL și că au fost alocate 4 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 1 autospecială de intervenție la înălțime, 3 ambulanțe SMURD, 7 ambulanțe SAJ.

De asemenea, în sprijinul ISU Dâmbovița au fost alocate și 10 autospeciale de stingere, 10 ambulanțe SMURD, 1 autospecială de intervenție la înălțime și 1 autospecială CBRN din cadrul ISU B-IF.

La locul intervenției se deplasează și elicopterul SMURD.

„Misiunea este în dinamică”, arată sursa citată.

Medicul Bogdan Oprița, purtătorul de cuvânt de la Spitalul de Urgență din București, a spus inițial că au fost trimise patru unități mobile de terapie intensivă, cinci ambulanțe cu paramedici și un elicopter și că s-a luat legătura și cu spitalul „Bagdasar Arseni”, din Capitală, care are, de asemenea, unități mobile de terapie intensivă pentru arși.

În acest moment, ar fi circa opt-zece arși, a declarat și primarul Petre Florentin la Digi 24, la scurt timp de la producerea exploziei.

SURSA

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Vizitator
Acest topic este acum închis pentru alte răspunsuri.
  • Navigare recentă   0 membri

    • Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Termeni de Utilizare & Politică Intimitate