Sari la conținut

[Mistere] Egiptul Antic


InferNal

Postări Recomandate

Piramidele sunt cele mai cunoscute monumente ale civilizației antice egiptene. Acestea au fost construite acum circa 4 500 de ani ca morminte uriaşe pentru faraonii egipteni. Orașul Gizeh este locul unde se află cea mai faimoasă piramidă, singura dintre cele șapte minuni ale lumii antice care a supravieţuit până în zilele noastre. Aici sunt trei piramide grandioase, cea mai mare dintre ele, Marea Piramidă a lui Kheops, avea, la momentul ridicării, 147 de metri înălțime.

                                                                                                  459aa28583a6688b83e94c9e453c84580cf2237b

ÎNMORMÂNTAREA MORŢILOR

Înainte de a fi depuse în mormânt, cadavrele erau pregătite în mod special. După moarte, toți faraonii și alte persoane foarte importante ale Egiptului erau mumifiate pentru a li se păstra corpul intact, deoarece egiptenii antici credeau că spiritul continuă să trăiască după moarte numai atunci când corpul este conservat sub formă de mumie. De acest ritual se ocupau persoane concrete, denumite îmbălsămători.

După mumificare, mumia era depusă într-un sarcofag viu colorat, care, la rândul său, era pus într-un sicriu masiv din piatră, în camera mortuară, împreună cu comorile, despre care se credea că faraonul ar avea nevoie în viaţa viitoare. Mormântul era apoi sigilat în cea mai mare siguranţă. Din nefericire, hoții de morminte pătrundeau adeseori în piramide și jefuiau din comorile aflate în camera mortuară. Din această cauză, faraonii de mai târziu nu au mai fost înmormântaţi în piramide, ci în nişte morminte săpate în stâncă, în izolata Vale a Regilor.

Se spunea că atunci când era deranjat un mormânt și se fura din comori, mumiile se supărau și se răzbunau crunt. Când s-a descoperit mormântul lui Tutankhamon și conținutul acestuia a fost îndepărtat pentru teste ştiinţifice şi examinări istorice, oamenii s-au temut că faraonul mort ar fi blestemat pe oricine i-ar fi intrat în mormânt.

Sursa Click aici !

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Arhivat

Acest topic este acum arhivat și este închis pentru alte răspunsuri.

  • Navigare recentă   0 membri

    • Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Termeni de Utilizare & Politică Intimitate