Sari la conținut

[Știri IT] - Următorul chipset A17 Bionic de la Apple ar putea fi mai rapid cu 20% decât generația anterioară


devylinn @ LCS

Postări Recomandate

  • Administrator

imageedit-1-5919727471.jpg

Când vine vorba despre performanța componentelor care alcătuiesc dispozitivele pe care le folosim în fiecare zi, ne așteptăm la creșteri de la generație la generație. Asta fiind zis, nici nu încape îndoială că următorul chipset care va fi montat pe iPhone, pe numele lui A17 Bionic, va fi ceva mai puternic decât ce găsim acum pe modelele din seria iPhone 14 Pro.

Mai exact, conform unui leaker de pe Twitter, am putea să vedem o creștere cu 20% față de generația trecută, un număr deloc mic dacă iei în considerare că diferența dintre A15 Bionic și A16 Bionic s-a învârtit în jurul a 10 procente. Dacă e să îl credem pe cuvânt pe individul de mai sus, A17 Bionic ar scoate 3019 puncte în testul Single-Core din Geekbench 6 și 7860 de puncte în testul Multi-Core. Pentru comparație, un iPhone 14 Pro cu A16 Bionic scoate 2504 în Single-Core și 6314 în Multi-Core.

Desigur, la fel ca orice altă informație de acest gen, numerele de sus nu trebuie luate ca atare. Sursa nu este confirmată iar astfel, nu vom știi cu siguranță performanța noului chipset decât după ce telefoanele se lansează. Un lucru de care putem fi oarecum siguri este faptul că Apple va opta pentru procesul de fabricație pe 3nm al TSMC.

Asta ar face din A17 Bionic primul chipset făcut pe acest proces de fabricație, fapt care ar putea conferi un avantaj notabil celor de la Apple atunci când vine vorba despre performanță și eficiență. Doar timpul ne va spune dacă toate astea se vor adeveri, însă.

S U R S Ă

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Arhivat

Acest topic este acum arhivat și este închis pentru alte răspunsuri.

  • Navigare recentă   0 membri

    • Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Termeni de Utilizare & Politică Intimitate