Sari la conținut

[Crypto] - Platforma cripto Nexo este anchetată pentru spălare de bani și crimă organizată


devylinn @ LCS

Postări Recomandate

  • Administrator

media-166236169448828500.jpg

Platforma cripto Nexo este investigată pentru spălare de bani, infracţiuni fiscale, crimă organizată, infracţiuni informatice şi activitate bancară fără licenţă, conform bnr.bg, informează Rador.

Siika Mileva, purtătorul de cuvânt al procurorului general al Bulgariei, Ivan Gheşev, a precizat că prin intermediul platformei au circulat peste 94 de miliarde de dolari în cinci ani.

Unul dintre clienţi este o persoană care are legături cu finanţarea terorismului. "În urma investigaţiilor preliminare, s-a stabilit că principalii organizatori ai acestei activităţi sunt cetăţeni bulgari, iar activitatea principală este de pe teritoriul Bulgariei. Criptobanca operează prin numeroase companii comerciale înregistrate, care în cea mai mare parte sunt pentru 'cutii poştale', adică sunt companii goale", a explicat Mileva.

În cadrul anchetei, vor fi audiaţi mai mulţi martori şi se vor efectua percheziţii. Şeful departamentului cibernetic implicat în investigaţie, Svetoslav Vasilev, a adăugat: "Platforma a funcţionat în multe ţări şi se ştie că în unele dintre acestea a fost interzisă. Se ştia despre problemele lor din SUA şi că au părăsit oficial SUA, deşi acest lucru nu s-a întâmplat".

>>>SURSĂ>>>

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Arhivat

Acest topic este acum arhivat și este închis pentru alte răspunsuri.

  • Navigare recentă   0 membri

    • Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Termeni de Utilizare & Politică Intimitate