[Stiri GAMING] A Plague Tale: Requiem este mai bun decât primul joc din serie (review)

[Z1nNN]

 

Anul 2022 a fost o ascensiune gameristică pentru mine, iar apogeul rămâne fără doar și poate experiența trăită la Gamescom. În cadrul evenimentului din Germania am avut ocazia să pun mâna pe niște jocuri foarte tari și am devenit extrem de hyped pe unele dintre acestea. Și azi a sosit momentul să va povestesc despre unul dintre jocurile care mi-au atras atenția și pe care abia așteptăm să-l joc: A Plague Tale: Requiem.

Pentru cei care nu știu, asta servește drept o continuare directă a lui A Plague Tale: Innocence. La momentul lansării, adică prin 2019, primul joc reușea să cucerească gamerii prin modul în care spunea o poveste despre doi frați care se lupta să supraviețuiască în fața unui soi de ciumă și a unor hoarde imense de șobolani. Era un joc foarte fain, dar spre rușinea mea o să recunosc că nu am apucat să-l termin niciodată pentru că m-a pierdut pe parcurs.

Dar lucrurile s-au mai schimbat de atunci, am renunțat la FIFA Ultimate Team și CSGO competitiv și am început să mă bucur iarăși de jocuri single-player serioase. Și nici că se putea ca A Plague Tale: Requiem să pice într-un moment mai bun pentru că m-a prins fix în concediu. Și al naibii concediu, cum s-a nimerit el să pice fix în săptămâna în care am făcut cunoștință cu jocu’ ăsta, cu Uncharted pe PC și cu Gotham Knights. O să ajungem și la astea și nici nu cred că trebuie să va zic câte ore am deja în God of War Ragnarok, dar astăzi este despre Requiem, așa că fără s-o mai lungim aiurea, să trecem la treabă.

 

POVESTE

Nu găsești zilnic jocuri cu povești faine, iar prin toată invazia asta de open-world-uri goale și povești scrise de social justice warriors mileniali care încearcă să și-o ardă „cool bro”, mai răsare câte un A Plague Tale. Povestea primului joc începe în Franța prin 1300-toamna și ne vorbește despre războiul de 116 ani. Adică englezii au zis că și Franța pare teritoriu britanic și s-au dus până la ei cu săbii, arbalete și niște șobolani infestați cu ciumă. Cum salvează ei orice pământ pe care calcă… whatever, tu ești Amicia și alături de frate-tău mai mic, Hugo, trebuie să supraviețuiești atât molimei, cât și bolii ăleia aduse de șobolani. Taică-tău este linșat de soldați iar maică-ta e ceva soi de vrăijitoare alchimista.

 

 

Așa, mai pe repede înainte, cei doi frați scapă fugind spre alte orașe, iar pe parcursul călătoriei lor li se alătură mama lor, Beatrice, și Lucas, ucenicul unui nenea care a murit din cauza ciumei. Și ca să adauge putin spice la toată nebunia, Hugo, adică ăla micu’, e bolnav de Prima Macula. Ăsta–i un soi de boală de sânge care a fost răspândită printre familiile nobile și a rămas inactivă generații bune. Dar fix acu’ a revenit în trend, ori în cazul de față, în Hugo și cumva ii oferă abilitatea de a controla șobolanii. Pied Piper, tu ești tată? A nu, stai, ăla era neamț.

Și fix pe drum îi găsește și A Plague Tale: Requiem. Amicia, Hugo, Lucas și Beatrice fac ce fac și sfârșesc de fiecare dată într-o altă locație în care fie fermierii locali au devenit brusc asasini profesioniști și omoară pe oricine este intrus în coliba lor, fie în orașe care par curate și prospere, doar ca să descopere că, în realitate, sunt infestate de șobolanii englezoilor și ciumă aferentă. Începi jocul în forță, când un scenariu pitoresc în care trei puradei se joacă la bazele unei cetăți medievale abandonate, că mai apoi să între în cetatea cu pricina unde brusc s-a schimbat și vremea, iar fermierii cu coșuri de paie pe cap sunt acum un fel de Nae Topor și mătrășesc tot ce mișcă; inclusiv proprii copii.

Per total, povestea nu este rea și o să ajungi de multe ori să îți pui întrebări d-astea existențiale. Adică mă plângeam în timp ce mă jucam A Plague Tale: Requiem că îmi scârțâie un mâner ajustabil de la scaun. În același timp, ăștia doi se târau printr-o infuzie de apă cu măruntaie de oameni după ce au fost fugăriți de șobolani. Și credeam că ziua mea e grea. Oricât de duzină ar fi personajele, și sunt, au fost construite într-un mod în care te vei atașa de ele. Anumite momente mi-au lăsat așa un nod în gât și chiar sunt impresionat de faptul că povestea unui joc m-a mișcat destul de mult cat să mă gândesc la el și după ce l-am închis. That’s good writing și apreciez eforturile care au intrat în bucata asta a jocului.

 

 

Povestea din A Plague Tale: Requiem are undeva la 18-20 de ore, adică dublu față de jocul original și culmea, în tot timpul ăsta nu devine plictisitoare mai deloc. Ai un mix bun de explorare și storytelling, ca după aceea să intri brusc într-o secțiune plină de acțiune. Și odată ce-ai scăpat de acolo, dai de o camera plină de puzzle-uri. M-a dus puțin cu gândul la God of War din 2018, iar este un compliment al naibii de mare.

GAMEPLAY

Povestea nu ar fi fost însă completă fără momentele de gameplay dintre cinematice. Am vorbit despre acțiune și am comparat A Plague Tale: Requiem cu God of War, dar să nu credeți cumva că jocul ăsta este de acțiune. Accentul pică mult pe componenta narativă, iar gameplay-ul mă duce mai de grabă cu gândul la jocurile de supraviețuire. Până la urmă controlezi o copila de 16-17 ani și pe tovarășu’ ei oleacă mai mic. Aproape orice inamic te omoară dintr-o bucată, maxim două, iar damage-ul pe care îl poți face este limitat, așa că abordarea stealth și fuga sunt cele mai bune opțiuni.

Când și când, A Plague Tale: Requiem te mai lasă, ori chiar te încurajează să te bați cu unii adversari, dar vei descoperi brusc că este mai mare deranjul. Da, da, praștia aia cu care le dai soldaților cu pietre în cap e cool, dar cred că e puțin cam exagerat modul în care o piatră destul de mică cât s-o lansezi cu praștia poate doborî un malac care rezistă la câțiva pumni și-o tăietură de sabie într-o zi normală de muncă. E un anumit balans in joc, dar cred că ar fi fost mai realist dacă adversarii picau ceva mai greu.

 

 

Da’ ce vorbesc eu aici? Ăsta-i jocul în care o torță ține la distanță vreo 1.000 de șobolani carnivori. Și e mișto că e valabil pentru toată lumea, așa că dacă ai niște pudră la îndemână că să arunci peste inamici și să le stingi torțele, practic i-ai transformat în fast-food pentru cireada de rozătoare zombie. A Plague Tale: Requiem nu se vrea neapărat un joc realist, iar asta este evident la fiecare pas, dar cumva, amestecul ăsta de istorie înflorită cu tot felul de născociri merge bine. De cele mai multe ori te simți neajutorat și primul instinct este s-o rupi la fugă printre șobolani ca să nu te prindă un soldat inamic, de și mai multe ori o să îți bagi capul în boscheți ca să nu te vadă adversarul cu cască pe cap pentru că pe ăla nu merge praștia și resursele destul de limitate pe care le ai sunt mai utile în mediul înconjurător decât în lupte. Spre final de poveste luptele devin ceva mai ușoare, mai ales după ce pui mâna pe arbaletă, dar tot abordarea pâș-pâș e aia mai bună.

A Plague Tale: Requiem oferă și câteva elemente RPG, astfel poți să colecționezi tot felul de materiale. Pe care materiale, le folosești în sistemul de crafting pentru a-ți încropi tot felul de arme și chestii utile. Poți să îți faci un soi de napalm, pe care fie-l lansezi cu praștia ca să aprinzi torțe și focuri, fie îl bagi la borcan și-l spargi pe jos creând o explozie de lumină care îți face spațiu printre șobolani. Același lucru este valabil pentru pudra cu care stingi focuri și mai ai și ceva smoală pe care o poți arunca pe o suprafață mai mare, îi dai foc, și golești tot ce mișcă. Mici trucuri d-astea merg bine în joc și oferă o diversitate ceva mai mare gameplay-ului care riscă, în anumite momente, să cadă în capcana plictiselii.

A Plague Tale: Requiem reușește însă să ocolească aceste momente și să umple cu poveste și cinematice părțile care devin plictisitoare. Zici că cineva chiar a testat jocul că să vadă cum merge… oh stai, am uitat că e ceva normal. Scuze, joc prea multe chestii de la EA.

Tot pe partea asta de role-play ai și un skill tree, numai că aici funcționează puțin diferit. Este împărțit în trei ramuri, iar fiecare dintre aceasta evoluează pe măsură ce progresezi în poveste și in funcție de ce faci. Dacă ești mai mayhem și la fel ca și mine, încerci să omori adversarii, nu să-i ocolești, ți se dezvoltă mai mult ramura de combat. Îți place să craftezi și să te folosești de trucuri ca să evadezi? Urcă ramură specifică, iar aceeași chestie este valabilă și la stealth. A Plague Tale: Requiem te răsplătește pentru că te joci, indiferent de cum îți place s-o faci, și asta mi s-a părut chiar fain. Nu trebuie tu să completezi niște obiective stupide doar ca să îți crească nu știu ce stat, ci jocul se obișnuiește cu tine, oricât de haosat ai fi, și te și premiază pentru asta.

 

 

Au mai fost și momente mai puțin plăcute, spre exemplu când Amicia s-a blocat în ceva soi de perete invizibil și a trebuit să reiau un nivel de la zero ca să pot să trec de partea aia. Am pățit să-mi pice un adversar prin harta, ceea ce-l făcea să mă vadă oriunde m-ascundeam și a trebuit, încă o dată, să dau restart la întregul nivel, nu doar la checkpoint. Astea nu-s chestii atât de grave, dar îți rup puțin filmul și pot strica experiența, de altfel decentă.

GRAFICA SI SUNET

Suportul vizual pentru poveste este și el foarte interesant. A Plague Tale: Requiem este dezvoltat folosind motorul grafic Unreal Engine 5 și exact cum m-am așteptat, arată al naibii de bine. Texturile sunt foarte bogate în detalii, iluminarea este realistă, personajele arată foarte bine și au individualitatea asta care te face să le recunoști drept persoane diferite și, per total, ai momente în care crezi că te uiți la ceva film animat.

Sunt momente și momente, însă am dat de părți în care am simțit nevoia să mă opresc și să admir împrejurimile. Și cred că cei de la Asobo Studio știau că va fi un succes vizual, așa că au inclus un Photo Mode foarte mișto care te lasă să vezi și secvențele cinematice din alte unghiuri.

 

 

Dar cu atâta laudă la adresa graficii, am cam trecut cu vederea un aspect important.  Și anume faptul că am jucat pe o configurație puternică, cu Ryzen 7 5800X și RTX 3080 și tot am dat de stuttering și ceva sughițuri d-astea pe zona de FPS. Adică da, în multe secvențe, A Plague Tale: Requiem a mers la 144FPS cu grafica la Ultra, dar aici am avut nevoie de DLSS. Fără tehnologia de upscale de la NVIDIA, jocul este cam hit or miss pe partea de optimizare. Am înțeles că problema asta se resimte și pe console, iar pe PlayStation 5 are dropuri destul de urâte din când în când. Și cam aceeași chestie am putut-o observa și eu. În 75% din timp merge foarte ok și arată fenomenal, dar alea câteva secvențe în care o ia razna chiar îți strică experiența de altfel fluidă. Și e mare păcat, dar nici motorul asta grafic nu cred că și-a atins încă formă finală și nici dezvoltatorii nu sunt dintre “ăi’ mai mari”, deci să zicem că se poate trece cu vederea.

Dacă tot vorbim de chestii pe care le vezi, am sa ma leg si de interfața grafică aici. A Plague Tale: Requiem face o treaba excelenta in a-ți pune la îndemână toate comenzile rapide de care ai nevoie, astfel poți crafta chestii doar ținând apăsat pe TAB, iar restul de comenzi se întâmplă rapid, cu mouse-ul. Cam la fel funcționează și selecția armelor, însă si aici am întâmpinat o mică dilemă.

Eu folosesc mouși de gaming, care-n mod natural au butoane laterale. Din butoanele astea laterale trec prin tipurile de muniție disponibile și totul se simte extrem de comod, însă mă întreb ce se întâmplă cu aceia care nu folosesc un mouse cu butoane extra. Sper că jocul înțelege asta și face remapping pe alte taste, dar asta este o problemă mică care rămâne de explorat.

Vizual e nice, iar componenta auditivă, la fel ca orice așchie, nu a sărit prea departe de trunchi. O să încep cu cea mai importantă chestie în A Plague Tale: Requiem, și-anume vocile personajelor. Având un focus puternic pe poveste, actorii vocali trebuiau să fie buni, iar în Requiem fac o treaba excelentă. În plus, orașele și mediul înconjurător sunt cât se poate de vii date fiind condițiile, astfel vei auzi tot felul de dialoguri între NPC-uri, vei ascultă muzică live din târgurile prin care te plimbi, toate băltoacele și scârboșeniile prin care calci sună exact la fel de grețos pe cum arată și chițăiala șobolanilor îți va face pielea de găină.

 

 

Muzica este și ea un punct solid, astfel umple momentele monotone și pică ca zgomot alb perfect pentru cadrul în care se desfășoară jocul. Până la urmă vorbim despre un titlu atmosferic, cu locații mari și arătoase, așa că trebuia să sune bine, altfel s-ar fi simțit pustiu și anost.

CONCLUZIE

Da’ bine că-i invers, pentru că aveam așteptări, iar A Plague Tale: Requiem le-a atins. Spune o poveste mișto, destul de lungă și diversă, iar finalul este foarte satisfăcător și pune punctul pe i așa cum trebuie. Așa că, din partea mea, povestea primește un nouă. Este un cadru explorat prea puțin in jocuri ăsta cu ciuma și războiul dintre Anglia și Franța, combină elemente d-astea de folclor precum alchimia și magia cu realitatea dură a vremurilor respective, ceea ce rezultă într-o abordare destul de originală.

Pe partea de gameplay îmbunătățește binișor rețeta originalului și are un sistem de combat mult mai bine dezvoltat, ceea ce deschide calea către abordări diferite. Am spus deja că-mi place cum jocul se mulează pe stilul tău de joc, iar cu toată liniaritatea sa reușește să se simtă deschis și să-ți ofere opțiuni. Așa că gameplay-ul iese bine cu un opt.

Grafica este curată și jocul arată și se simte next-gen, însă problemele de optimizare nu îi fac prea multă dreptate. Este însă un proiect ambițios, folosește cel mai cel motor grafic de pe piață, include și DLSS 3 pentru bogații cu RTX 4000 și cred că va fi reparat. Interfață grafică e și ea accesibilă și ușor de înțeles, de sunat sună bine, așa că luând toate astea în considerare, zic că un opt este potrivit.

Așadar, o matematică de clasa a-ntâia mai târziu și media pentru A Plague Tale: Requiem este de 8.33. Și nu doar atât, dar cred că are șanse să se bată cu ale’ mai tari lansări de anul ăsta la titlul de jocul anului. Dar până atunci, mai avem de jucat și de scris. Și până dată viitoare, vreau să îmi spuneți în comentarii dacă ați jucat A Plague Tale: Requiem și care e părerea voastră. Și dacă tot v-am băgat la interogatoriu, câți dintre voi ați jucat Innocence, jocul care-l precedează pe cel de astăzi? Îmi pare că este un titlu care a trecut pe sub radarul multor gameri, așa că sunt curios să văd câți dintre voi știau măcar de el.

Vă las mai jos și recenzia video.

 

Spoiler

Poveste - 9

Gameplay - 8

Grafica si Sunet - 8

 

A Plague Tale: Requiem este un joc care se simte fresh și oferă aproape 20 de ore de aventură prin Franța anilor 1300, în timpul războiului de 100 de ani și a ciumei. Oferă un gameplay interesant, grafică arătoasă și în ciuda problemelor pe care le prezintă, reușește să fie un joc foarte bun.

 

User Rating: 4.9 ( 3 votes)

 

zonait.ro