Sari la conținut

[Stiri GAMING] Istoria Europei, povestită într-un joc educațional făcut de programatori români


Z1nNN

Postări Recomandate

EULBfwj.jpg

 

Dacă ești pasionat de istoria Europei sau doar vrei să îți îmbogățești cultura generală, am o veste bună pentru tine. The Spirit of Europe – Origins, un joc dezvoltat de o echipă de programatori din Arad, te va purta prin mare parte din istoria continentului, de la Grecia Antică până la era renascentistă. Și mai este și gratuit, pe deasupra.

Conform paginii oficiale de Steam, stilul jocului se încadrează în genul JRPG, adică vorbim despre elemente de role-playing cum ar fi peste 240 de NPC-uri cu care poți să interacționezi și să îi controlezi, și despre un sistem de combat turn-based, cu 58 de unități de luptă individuale și 50 de abilități. Totul sună foarte bine, iar trailer-ul jocului arată câteva secvențe de gameplay și poveste.

 

 

Când vine vorba de poveste, aici avem un fir narativ ficțional, dar care urmează îndeaproape momentele marcante din istoria continentului. Atât de îndeaproape, încât acest joc poate fi folosit ca material educațional în orice școală din lume care predă istoria Europei, ceea ce este destul de tare. Gândește-te cum ar fi fost să fi învățat tu istoria în acest fel, la școală. Îmi și imaginez cum tema pentru acasă era să finalizezi campania de aproximativ 15 ore a jocului, iar teza de la finalul semestrului să conțină întrebări din cele 20 de quest-uri implementate pe tot parcursul poveștii.

De menționat este faptul că, dat fiind faptul că vorbim aici despre un produs destinat educației, acest proiect este finanțat de Comisia Europeană prin programul Erasmus. Asta înseamnă că, pentru a putea să te joci, trebuie să dai un test din câteva întrebări din istorie, pentru a vedea nivelul la care te afli înainte să începi campania, și alt test la final, gândit pentru a vedea câte chestii în plus știi. Dar, dacă nu vrei să treci prin acest proces, poți să te joci și fără să dai teste ca la școală.

Trebuie să recunosc că îmi place tare mult ce au făcut aici băieții din Arad. Conceptul de joc din care poți să și înveți ceva nu este o idee nouă, dar mă bucur să văd un proiect atât de complex și bine pus la punct de pe meleagurile autohtone. În acest moment, jocul are review-uri foarte bune, iar 92% din recenzii sunt pozitive. Dacă ți-am trezit interesul, poți afla mai multe detalii aici.

 

zonait.ro

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Arhivat

Acest topic este acum arhivat și este închis pentru alte răspunsuri.

  • Navigare recentă   0 membri

    • Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Termeni de Utilizare & Politică Intimitate