Răzvan- Postat Septembrie 14, 2022 Postat Septembrie 14, 2022 Antrenorul echipei FC Barcelona, Xavi Hernandez, a recunoscut că este supărat după eşecul nemeritat, în opinia sa, suferit de catalani pe terenul formaţiei Bayern Munchen (scor 0-2), marţi seară, în etapa a doua a Ligii Campionilor la fotbal. "Sunt supărat, pentru că ar fi trebuit să câştigăm. Am avut şase sau şapte ocazii clare de a marca. Prima repriză a fost a noastră. Am făcut destule, nu doar pentru a egala, ci ar fi trebuit să câştigăm. Vom învăţa din greşelile noastre şi vom continua să muncim din greu", a declarat Xavi la finalul jocului de pe Allianz Arena. "Diferenţa dintre noi şi Bayern este că ei nu iartă în faţa porţii. Rezultatul nu reflectă ceea ce s-a petrecut pe teren. Dar aceasta este Liga Campionilor. Dacă ratezi ocaziile pe care le ai, vei ajunge să plăteşti pentru asta. Putem spune că Bayern are o echipă deja construită. Noi suntem încă în construcţie, suntem abia la începutul călătoriei noastre", a mai spus antrenorul Barcelonei. Meciul de la Munchen, contând pentru Grupa C a Ligii Campionilor, a fost câştigat de Bayern graţie golurilor marcate în repriza secundă de Lucas Hernandez (50) şi Leroy Sane (54). Aceasta este a doua victorie consecutivă obţinută de bavarezi de la debutul actualei ediţii a competiţiei, după cea din partida cu Inter de la Milano (2-0), în prima etapă. Sursă: AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir, editor online: Gabriela Badea).
Postări Recomandate
Arhivat
Acest topic este acum arhivat și este închis pentru alte răspunsuri.