[CHAMPION STORY] XERATH

[sunt un păcătos]

Numele campionului: XERATH 

Poza: 

Poveste: 

 

XERATH

MAGUL ILUMINAT

Xerath este un mag iluminat din anticul imperiu al Shurimei, o ființă de energie ocultă care se zbate între bucățile distruse ale unui sarcofag magic. Timp de milenii a fost prins sub nisipurile deșertului, dar renașterea Shurimei l-a eliberat din închisoarea sa antică. Înnebunit de prea multă putere, acum încearcă să cucerească ceea ce crede că este al lui de drept și să înlocuiască noile civilizații ale lumii cu una creată după propriul său chip.

Băiatul care avea să poarte numele de Xerath s-a născut ca sclav fără nume în Shurima, în urmă cu mii de ani. Era fiul unor învățați căzuți ostatici, iar viitorul lui nu părea să promită decât o viață în care să slujească etern. Mama lui l-a învățat să scrie și să socotească, iar tatăl i-a spus povești despre istorie, în speranța că o astfel de cunoaștere l-ar ajuta să ducă o viață mai bună. Băiatul a jurat să nu ajungă cocoșat de prea multă muncă și biciuit ca ceilalți sclavi.

Când tatăl lui a fost rănit în timpul săpăturilor pentru fundația unui monument dedicat calului favorit al împăratului, a fost lăsat să moară la marginea drumului. Temându-se că fiul ei ar putea suferi o soartă asemănătoare, mama lui a rugat un arhitect cunoscut care se ocupa cu construirea mormintelor să-l ia ca ucenic. Deși la început nu a fost foarte încântat de idee, arhitectul a rămas impresionat de atenția cu care băiatul remarca orice detaliu și de felul în care înțelegea matematica și limbile, așa că în cele din urmă l-a acceptat. Băiatul nu și-a mai văzut mama niciodată.

Învăța repede, iar stăpânul lui îl trimitea aproape în fiecare zi la Marea Bibliotecă a lui Nasus ca să-i aducă textele și planurile de care avea nevoie. Așa l-a cunoscut băiatul pe Azir, prințul cel mai puțin iubit de împărat. Azir se străduia să citească un pasaj dificil dintr-un text antic și, în ciuda faptului că știa că a se adresa cuiva din familia regală însemna să-și pună viața în joc, băiatul s-a oprit să-l ajute pe tânărul prinț cu gramatica complicată. În acel moment s-a pus baza unei prietenii care a devenit din ce în ce mai puternică pe măsură ce treceau lunile.

Deși sclavii nu aveau voie să poarte nume, Azir i-a dat unul băiatului. I-a spus Xerath, ''cel care împărtășește'', dar acest nume nu era folosit decât atunci când erau singuri. Azir a avut grijă ca Xerath să ajungă printre sclavii casei lui și l-a luat ca însoțitor personal. Mânați de dragostea lor comună pentru cunoaștere, au ajuns să citească tot ce puteau din bibliotecă și să devină apropiați ca doi frați. Băiatul sclav era mereu alături de prinț, învățând tot ce putea prin noua lui apropiere de cultură, putere și cunoaștere și îndrăznind în cele din urmă să spere că Azir l-ar putea elibera.

În timpul vizitei anuale a teritoriilor împăratului, asasinii au atacat caravana regală care se oprise peste noapte într-o oază bine cunoscută. Xerath l-a salvat pe Azir de sabia unui asasin, dar toți frații prințului au fost uciși, ceea ce a însemnat că tânărul era brusc la doar un pas distanță de tronul Shurimei. Ca sclav, Xerath nu se putea aștepta la vreo răsplată pentru fapta sa, dar Azir i-a promis că într-o zi urmau să fie ca frații.

După asasinate, Shurima a îndurat ani de groază, în care mulți se temeau de răzbunarea împăratului. Xerath știa suficient de multe despre istoria și felul în care funcționa curtea Shurimei ca să înțeleagă că viața lui Azir atârna de un fir de ață. Faptul că era moștenitorul tronului nu însemna nimic, căci împăratul îl ura chiar mai mult decât înainte, pentru că supraviețuise atunci când fiii lui iubiți muriseră. Pericolul era cu atât mai iminent cu cât soția împăratului era încă destul de tânără încât să poată avea alți copii și născuse deja mulți fii sănătoși. Șansele erau mari ca ea să nască un alt moștenitor pentru soțul ei, iar atunci Azir ar fi fost pierdut.

Deși prințul se simțea mult mai bine în compania cărților, Xerath l-a convins că, pentru a supraviețui, trebuia să învețe să lupte. Tânărul a urmat sfatul sfătuitorului său și l-a ridicat în rang, insistând ca acesta să-și continue educația. Amândoi au excelat în domeniile lor, iar Xerath s-a dovedit a fi un elev eminent, căruia îi plăcea enorm să capete cunoaștere. Prietenia lui cu Azir a crescut și a fost prima oară când un sclav devenea omul de încredere și mâna dreaptă a vreunui nobil shuriman. Astfel, a ajuns să aibă o influență majoră – care nu i se cuvenea, ar spune unii – asupra tânărului prinț, iar acesta a început să se bazeze din ce în ce mai mult pe judecata lui Xerath.

Sclavul a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a căuta cunoașterea, indiferent de prețul sau de sursa ei. A deschis biblioteci demult pecetluite cu vrăji puternice, s-a avântat în galerii uitate și a vorbit cu mistici întemnițați sub nisipuri, pentru a învăța totul și a-și îndeplini ambițiile, care creșteau pe zi ce trecea. Când începea să se șoptească prea insistent la curte că mergea în locuri nu tocmai cinstite pentru a-și atinge scopurile, găsea căi șirete de a pune capăt zvonurilor. Azir nu vorbea niciodată de șoaptele curtenilor, iar pentru Xerath, asta însemna că prințul era de acord cu faptele sale, care nu aveau decât scopul de a-l apăra.

Anii au trecut și slujitorul a luat măsuri din ce în ce mai întunecate ca să se asigure că soția împăratului nu aducea pe lume niciun copil, folosindu-și abilitățile magice de-abia învățate ca să distrugă fiecare posibil moștenitor încă din pântece. Fără rivali la tron, Azir urma să rămână în siguranță. Când au început să se audă zvonuri despre un blestem, Xerath le-a potolit din fașă, iar deseori cei care își rostiseră suspiciunile au dispărut fără urmă. Dorința lui Xerath de a scăpa de trecutul lui de sclav devenise o ambiție arzătoare de a căpăta putere pentru sine însuși, dar el își justifica fiecare crimă spunându-și că o făcea pentru a salva viața prietenului său.

În ciuda tuturor eforturilor sale, însă, împărăteasa a născut în cele din urmă un nou prinț al Shurimei. În noaptea aceea, sclavul și-a folosit puterile magice pe care se străduise atât să le obțină pentru a invoca spiritele elementelor din deșertul sălbatic și a crea o furtună îngrozitoare. Xerath a lovit încăperile împărătesei cu fulger după fulger, transformându-le în ruine și ucigând-o împreună cu fiul ei nou născut. Împăratul s-a repezit înspre camerele soției sale, unde a fost întâmpinat de Xerath, în ale cărui mâini ardeau flăcări oculte. Soldații împăratului l-au atacat, însă sclavul i-a ars pe toți de vii, inclusiv pe împărat. După aceea s-a asigurat că magii dintr-un teritoriu înfrânt au fost învinuiți de acele morți, iar primul lucru pe care l-a făcut Azir după ce s-a urcat pe tron a fost să treacă acel popor prin foc și sabie.

Azir a devenit împăratul Shurimei, iar la dreapta lui l-a păstrat pe Xerath, băiatul care fusese odată un sclav fără nume. De multă vreme visase slujitorul credincios acea clipă și se așteptase ca Azir să elibereze toți sclavii din Shurima și să-l numească fratele lui. Însă noul împărat a continuat să-și crească imperiul și a evitat să vorbească despre sfârșitul sclaviei cu Xerath. Pentru Xerath, aceasta era o dovadă a eșecului moral al Shurimei. Dându-și seama că Azir n-avea de gând să-și țină promisiunea, s-a lăsat cuprins de furie. Când Xerath i-a reproșat acest lucru, împăratul s-a înfuriat la rândul lui și i-a amintit prietenului său că era un simplu sclav și nu trebuia să-și uite poziția în lume. În ziua aceea, Xerath și-a pierdut orice urmă de noblețe pe care o avusese vreodată, dar a făcut o plecăciune și a pretins că acceptă decizia lui Azir. A rămas alături de împărat în timpul fiecărei noi cuceriri, dar acum scopul lui era să-și crească influența asupra unui tărâm pe care și-l dorea pentru sine. Nu avea să-i fie ușor să fure un imperiu, iar Xerath știa că avea nevoie de mai multă putere.

Faimoasa legendă a iluminării lui Renekton îi dezvăluise faptul că un muritor nu trebuia ales de Preoții Soarelui, ci că oricine se putea supune ritualului. Așa că a decis să fure puterea iluminării. Sclavii nu aveau dreptul să fie ridicați sub Discul Soarelui, iar Xerath s-a văzut nevoit să hrănească mândria împăratului, făcându-l să-și imagineze viziuni imposibile ale unui imperiu care să cuprindă întreaga lume. Un astfel de vis ar fi fost posibil doar dacă Azir devenea un iluminat, ca marii eroi din vechime ai Shurimei. În timp, perseverența lui Xerath a dat roade și în cele din urmă împăratul a anunțat că avea să treacă prin ritualul iluminării, căci își câștigase dreptul de a sta lângă Nasus și Renekton ca ființă iluminată. Preoții Soarelui au protestat, dar mândria oarbă a lui Azir a fost atât de mare încât le-a poruncit să se supună sau să moară în chinuri.

În ziua aleasă, Azir a mers către Platforma Iluminării, iar Xerath i-a fost alături. Nasus și Renekton nu erau acolo, căci Xerath avusese grijă să le distragă atenția, slăbind sigiliul de pe un sarcofag magic în care se afla o bestie din foc viu. Când creatura a reușit să scape de vrăjile care o legau, Renekton și Nasus au fost singurii războinici capabili să o înfrângă. Astfel, Xerath a îndepărtat singurele două ființe care-l puteau salva pe Azir de la ce avea să urmeze.

Azir a stat sub Discul Soarelui, dar în ultimul moment înainte ca preoții să înceapă ritualul, lucrurile au luat o întorsătură la care sclavul nu se așteptase. Împăratul s-a întors spre Xerath și i-a spus că era acum liber. El și toți sclavii Shurimei erau eliberați din sclavie. L-a îmbrățișat pe Xerath și l-a numit fratele său etern. Xerath a împietrit. Avea acum tot ce-și dorise, dar succesul planurilor sale depindea de moartea lui Azir și nimic nu-l mai putea opri. Pusese prea multe lucruri în mișcare și sacrificase prea mult ca să renunțe acum, indiferent cât de mult și-ar fi dorit o parte din el s-o facă. Decretul împăratului a străpuns amărăciunea care cuprinsese inima lui Xerath, dar cu câteva decenii prea târziu. Fără să-și dea seama de pericolul care-l aștepta, Azir s-a întors cu spatele, iar preoții au început ritualul, invocând puterea extraordinară a soarelui.

Cu un răcnet de furie și durere, Xerath l-a aruncat pe Azir de pe platformă, privind cu lacrimi în ochi cum fostul său prieten a devenit scrum. Xerath i-a luat locul și lumina soarelui l-a pătruns, transformându-i trupul în cel al unui iluminat. Însă puterea ritualului nu-i era menită, iar consecințele trădării sale au fost devastatoare. Puterea dezlănțuită a soarelui a distrus Shurima, nimicind templele și transformând orașul în ruine. Poporul lui Azir a pierit în flăcări, apoi deșertul s-a ridicat și a înghițit orașul. Discul Soarelui a căzut, iar imperiul clădit de generații de împărați s-a prăbușit într-o singură zi.

Chiar și atunci când orașul ardea în flăcări, Xerath i-a ținut pe preoți captivi prin magia lui, nepermițându-le să întrerupă ritualul. Energiile care-l pătrundeau erau imense și se amestecau cu magia lui neagră, creând o ființă de o putere incredibilă. Pe măsură ce absorbea puterea soarelui, trupul său muritor era distrus, ca apoi să renască sub forma unui vortex strălucitor de putere ocultă.

Când au auzit de trădarea lui Xerath, Renekton și Nasus s-au repezit către centrul furtunii magice care distrugea orașul. Purtau cu ei sarcofagul magic în care se aflase spiritul focului etern. Frații iluminați au înaintat cu greu până la Platforma Iluminării și au reușit în sfârșit să-și croiască drum acolo tocmai când Xerath a căzut din strălucirea ucigătoare care cuprinsese orașul. Înainte ca magul de-abia iluminat să poată reacționa, cei doi i-au aruncat trupul în flăcări în sarcofag și l-au închis din nou cu lanțuri binecuvântate și sigilii puternice.

Dar n-a fost destul. Puterea lui Xerath ca muritor fusese extraordinară, iar acea putere, împreună cu darul iluminării, îl făcuse aproape invincibil. A sfărâmat sarcofagul, dar bucăți din el și din lanțuri au rămas lipite de trupul magului. Renekton și Nasus s-au aruncat spre Xerath, dar noua putere a acestuia era atât de mare încât a reușit să-i oprească din drum. Și-au purtat bătălia prin orașul care se prăbușea în jurul lor, distrugând ceea ce nu dispăruse deja în nisipuri. Frații au reușit să-l târască pe Xerath către Mormântul Împăraților, cel mai mare mausoleu din Shurima, un cavou ale cărui sigilii și gărzi erau imposibil de distrus și care nu răspundea decât la comenzile celor de sânge imperial. Renekton a reușit să ducă lupta cu Xerath în interiorul cavoului și i-a strigat lui Nasus să închidă intrarea în urma lor. Nasus l-a ascultat, cu inima plină de durere, pentru că știa că doar așa puteau preveni evadarea lui Xerath. Renekton și Xerath au căzut într-un întuneric etern și acolo au rămas, într-o bătălie nesfârșită în timp ce marea civilizație a Shurimei se prăbușea.

Au trecut nenumărate secole și, în timp, chiar și forța enormă a lui Renekton a slăbit, iar eroul a devenit vulnerabil la influența lui Xerath. Cu minciuni și iluzii, Xerath i-a otrăvit mintea lui Renekton, umplându-l de amărăciune față de Nasus, fratele necredincios care, în povestea urzită de Xerath, îl abandonase cu atât de mult timp în urmă.

Când Mormântul Împăraților a fost în cele din urmă descoperit sub nisipuri și deschis de Sivir și Cassiopeia, Xerath și Renekton au fost amândoi eliberați într-o explozie de nisip și pietre. Simțind că fratele său era încă în viață, Renekton s-a năpustit dintre ruine, cu mintea atât de otrăvită încât ajunsese aproape o bestie sălbatică. După o epocă pierdută în legende, Shurima a renăscut, iar atunci când s-a ridicat măreață din deșert, Xerath a simțit că odată cu ea s-a întors un alt suflet aflat sub nisipuri, unul pe care îl crezuse mort de multă vreme. Azir fusese și el readus la viață ca iluminat, iar Xerath și-a dat seama că niciunul dintre ei doi nu putea trăi în pace cât timp celălalt era încă în viață.

Xerath s-a ascuns în inima deșertului pentru a-și recăpăta forțele și a înțelege cum s-a schimbat lumea în mileniile de când fusese întemnițat. Puterea lui furată creștea cu fiecare clipă, iar în imaginație începea să vadă o lume gata să fie cucerită, plină de muritori care să venereze un zeu nou și teribil.

Însă, în ciuda puterii sale noi, indiferent de cât de departe a ajuns de sclavul fără nume de odinioară, Xerath știe că este tot în lanțuri.