[CHAMPION STORY] NASUS

[sunt un păcătos]

Numele campionului: NASUS 

Poza: 

Poveste: 

 

NASUS

CURATORUL NISIPURILOR

Geniul lui Nasus a fost recunoscut cu mult timp înainte ca el să se alăture Ordinului Iluminat. Era un elev însetat de cunoaștere și, încă dinainte să împlinească zece ani, știa pe de rost și putea critica cele mai importante lucrări de filozofie și de istorie a Shurimei.

Fratele lui mai mic, Renekton, nu-i împărtășea pasiunea, ci se plictisea repede și prefera să se bată cu alți copii. Cu toate acestea, cei doi erau apropiați, iar Nasus îi purta mereu de grijă lui Renekton și nu-l lăsa să dea de prea multe probleme.

După ce a ajuns la maturitate, Nasus a fost primit în prestigiosul și exclusivistul Colegiu al Soarelui, unde a avut parte de cei mai buni profesori din imperiu și a dezvoltat o înțelegere profundă a logisticii și strategiei militare, ajungând în curând cel mai tânăr general din istorie. Chiar dacă era un soldat competent, geniul lui nu consta în luptă, ci în planificarea bătăliilor.

Nasus era înzestrat cu o empatie profundă și își lua responsabilitățile în serios, asigurându-se mereu că soldații lui erau bine aprovizionați, erau plătiți la timp și erau tratați corect. A condus armatele muritoare ale împăratului în nenumărate victorii, ajungând respectat de toți cei care se aflau sub comanda lui. Așa cum era de așteptat, fratele lui, Renekton, s-a înrolat și el în armată și a avansat în grad, fiind un războinic priceput și de încredere.

Dar în ciuda victoriilor și distincțiilor, lui Nasus nu-i plăcea războiul. Îi înțelegea importanța temporară în expansiunea rapidă a imperiului, dar credea cu fermitate în faptul că cea mai mare contribuție pe care o putea aduce Shurimei era cunoașterea obținută și păstrată după fiecare cucerire. La cererea lui, toate cărțile, pergamentele și învățăturile culturilor înfrânte au fost adăugate bibliotecilor și arhivelor din imperiu, pentru a aduce înțelepciune și iluminare generațiilor următoare.

După decenii în care a slujit credincios imperiul, Nasus a fost lovit de o boală necruțătoare, iar doctorul lui a declarat solemn că generalul avea să mai trăiască cel mult o săptămână.

Poporul shuriman a suferit teribil, căci Nasus era cel mai de seamă și cel mai iubit om din imperiu. Însuși împăratul a implorat-o pe Setaka din Ordinul Iluminat să permită ca faptele generalului să fie judecate sub Discul Soarelui.

După o zi și o noapte, emisarii ei au confirmat că Nasus avea să fie binecuvântat prin iluminare. Avea să treacă prin ritualuri imediat, în ciuda bolii.

Renekton, acum și el o căpetenie războinică de renume, s-a grăbit să ajungă înapoi acasă pentru a fi alături de fratele său. A rămas șocat să vadă cât de slab și fragil era Nasus. Generalul era atât de lipsit de putere încât n-a reușit să urce ultimele trepte pentru a ajunge sub strălucirea aurie a Discului Soarelui.

Iubirea pe care Renekton o simțea pentru fratele lui era mai puternică decât orice dorință de a trăi. L-a luat în brațe pe Nasus, care protesta cu ultimele forțe, a urcat cu el pe platformă și s-a pregătit să-și accepte sfârșitul.

Dar Renekton n-a fost distrus, așa cum se aștepta. Când lumina s-a risipit, de pe platformă au coborât nu unul, ci doi zei-războinici. Frații nu doar că supraviețuiseră, ci erau mai măreți ca niciodată. Nasus devenise un avatar al înțelepciunii și puterii, cu trup înalt și cap de șacal. Renekton, în schimb, era o ființă enormă și musculoasă, care aducea cu un crocodil.

Nasus primise puteri mai presus de înțelegerea muritorilor, dar cea mai mare binecuvântare era timpul, căci acum putea petrece nenumărate vieți în studiu și contemplare... chiar dacă timpul avea să-i devină în cele din urmă și cel mai teribil blestem.

Dar primul lucru care l-a îngrijorat a fost sălbăticia lui Renekton, care devenise mai brutal ca oricând. În timpul asediului de la Nashramae, când orașul a fost adus în cele din urmă sub conducere shurimană, Nasus a aflat că fratele lui distrusese marea bibliotecă și îi masacrase pe toți cei care îi stătuseră în cale. Atunci a fost singura dată când cei doi au fost la un pas de a-și vărsa sângele unul altuia. S-au înfruntat printre dărâmături cu armele pregătite și doar privirea severă și dezamăgită a lui Nasus a alungat setea de sânge a lui Renekton. Fratele mai mic și-a plecat în cele din urmă privirea, rușinat.

Războiul cu țara rebelă a Icathiei i-a transformat pe mulți iluminați. Ororile pe care le-au văzut acolo i-au secătuit și i-au făcut iuți la mânie. Nasus a petrecut secole întregi în studiu singuratic, încercând să înțeleagă ce se întâmplase cu frații lui nemuritori și ce însemna transformarea lor pentru viitor.

Când ritualul de iluminare al împăratului Azir s-a terminat cu o catastrofă, Nasus și Renekton erau amândoi departe de capitală și, deși s-au întors cât de repede au putut, au ajuns mult prea târziu ca să mai poată face ceva. Printre trupurile a nenumărați shurimani căzuți, s-au luptat cu răuvoitorul și coruptul Xerath, cel care îl trădase pe Azir și se transformase acum într-o ființă alcătuită din energie pură, însă n-au reușit să-l omoare. Furios, poate dornic să-și răscumpere greșelile de la Nashramae, Renekton s-a luptat cu Xerath și a reușit să-l facă să intre în Mormântul Împăraților de sub oraș, cerându-i lui Nasus să-i închidă împreună înăuntru.

Nasus a refuzat, disperat să găsească orice altă cale, însă nu exista niciuna. Cu inima grea, i-a închis pe Xerath și pe Renekton în întuneric pentru eternitate.

Cu puterea furată de vrăjile lui Xerath, Discul Soarelui s-a prăbușit, iar toți
zeii-războinici rămași i-au simțit pierderea în inimile lor nemuritoare. Apele divine care izvorau din oaza orașului au secat, aducând foamete și moarte în toată Shurima. O vreme, ceilalți iluminați au încercat să mențină unit imperiul, dar nenumăratele rivalități i-au făcut să se întoarcă unul împotriva altuia. Nasus s-a retras cu totul din lume, purtând povara grea a vinovăției, rătăcind printre ruinele părăsite pe care deșertul le înghițea încet și deplângând tot ce se pierduse.

Au trecut secole la rând, iar Nasus aproape că și-a uitat fosta viață și fostele idealuri... până când Mormântul Împăraților a fost redescoperit de muritori, iar sigiliul i-a fost distrus. Nu știa cum se întâmplase, dar și-a dat seama repede că Xerath era liber.

S-a simțit cuprins din nou de puterea pe care o avea odată, dar chiar și așa a rămas înmărmurit când a văzut că Azir renăscuse, iar Discul Soarelui se ridicase din nou din nisipuri. Deși Xerath era în continuare o amenințare teribilă, Nasus știa că noul zeu-împărat avea să aibă nevoie de îndrumare și sfătuitori în anii care urmau.

Pentru prima oară după milenii, în sufletul lui Nasus a înflorit speranța. Să îndrăznească oare să creadă că l-ar putea reîntâlni pe fratele său iubit, Renekton?