[Champion Story] Veigar

[sunt un păcătos]

Numele campionului: Veigar 

Poza: 

Poveste: 

VEIGAR

MICUL MAESTRU AL RĂULUI

În cele mai multe cazuri, majoritatea locuitorilor Runeterrei nu se sperie de yordeli. Se spune că Orașul Bandle, căminul lor legendar, este un loc misterios și spiritual, plin de talismane și suveniruri ciudate, adunate de pe întreg tărâmul fizic. Deși aceste creaturi ciudate își părăsesc uneori orașul, pentru a trăi un timp alături de rasele muritoare, de obicei se întorc cu povești și experiențe noi de împărtășit.

Totuși, din păcate, mai există și yordeli care rătăcesc calea. Printre ei se numără și vrăjitorul Veigar.

Acum multe secole, după ce Marele Război al Darkinilor a lăsat lumea pustiită, singura lumină care mai strălucea deasupra Valoranului părea să fie cea din ceruri. Supraviețuitorii au început să-și înalțe din nou privirea către cer și au redescoperit studiul magiei celeste antice, iar acest lucru i-a stârnit interesul lui Veigar. Crezându-se un maestru al acestei arte mistice, Veigar s-a alăturat unui ordin de magi din teritoriile noxilor, sperând să afle mai multe despre magia pe care-o practicau. Aceștia nu s-a gândit să-l ia la întrebări pe înflăcăratul nou-venit, iar acesta i-a învățat cum să citească traiectoriile astrelor și să-și pună speranțele în ele.

Dar, deși mulți încercau să reclădească lumea, alții voiau s-o cucerească. Brutalul despot Mordekaiser și armatele sale au început să cutreiere ținuturile, ucigându-i și înrobindu-i pe toți cei care i se împotriveau; magii ordinului, care nu erau nici pe departe războinici iscusiți, nu valorau mai nimic pentru el. Ajuns în fața lor în armura sa blestemată, privirea i-a căzut pe Veigar. Mordekaiser și-a dat imediat seama cine era cu adevărat. L-a ridicat cu o mână îmbrăcată într-o mănușă de fier și l-a luat cu el, iar pe ceilalți magi i-a trecut prin foc și sabie.

Închis în inima noii fortărețe monolitice a despotului, Veigar a fost forțat să-și folosească magia în scopuri sinistre. Mordekaiser știa că yordelii erau mult mai ingenioși și talentați decât muritorii, așa că l-a legat pe Veigar de tărâmul fizic, împiedicându-l să se mai întoarcă vreodată în Orașul Bandle. Nu era singurul prizonier în acel loc infernal, dar pentru un yordle, această formă de izolare era cea mai crudă și mai rea tortură. În ciuda propriei voințe, Veigar a fost forțat să facă vrăji malefice – unele menite să sporească dominația stăpânului său, altele doar să provoace teroare de dragul terorii.

Teroarea părea într-adevăr să fie sursa puterii acestui imperiu groaznic. Peste măsură de trist, Veigar a devenit martorul neputincios al ascensiunii lui Mordekaiser către nemurire. Nu mai știa dacă trecuseră decenii sau secole, dar, încetul cu încetul, înfățișarea și puterile sale începuseră să se transforme...

Amintirile-i erau din ce în ce mai vagi. De ce venise în Valoran? De unde venise? Dusese și o altă viață înainte de asta? Soiul acesta de întrebări îi tulburau mintea fragilă, ca ultimele sclipiri de lumină de dinaintea unei eclipse.

Când supușii despotului spectral au început să comploteze împotriva lui, domnia sa de coșmar a luat sfârșit; Veigar însă devenise de nerecunoscut. Ochii îi ardeau. Până și în voce i se citea doar răutatea. Evadat din închisoarea sa, bietul yordle n-avea niciun interes față de războaiele de succesiune care se iscaseră. În sinea lui, tânjea să-și recapete sentimentul de siguranță și de libertate, către care tind toate ființele.

Cu toate astea, în loc să renunțe la răutate, a decis s-o îmbrățișeze. După ce s-a îmbrăcat cu o armură demnă de un vrăjitor sinistru ca el, a jurat să obțină respectul celorlalți în singurul fel pe care-l mai știa – prin fapte malițioase și prin frica insuflată în toți cei pe care-i întâlnea. Avea să cheme însăși furia stelelor asupra inamicilor săi și să-i prindă în infinitățile dintre momente.

Cu toate astea... Veigar n-a avut același succes ca fostul lui temnicer.

Într-adevăr, locuitorilor Valoranului le era teamă de el într-o anumită măsură. De cele mai multe ori, își descopereau pășunile arse; alteori, conacul vreunui baron local era distrus până-n temelii. Cu toate astea, uneori se întâmplau și lucruri inexplicabile: cete de tâlhari erau alungate din ascunzătorile lor din păduri, iar în centrul orașului apăreau cadavre uriașe de lupi; nimeni nu știa sigur dacă aceste acte erau malițioase sau binefăcătoare. Deși spera din tot sufletul să facă numai rău, se pare că Veigar nu reușea niciodată pe deplin ce-și propunea.

Cu toate astea, infamul yordle n-a renunțat la misiunea sa de a deveni cel mai mare și mai crud răufăcător din lume. Înarmat cu toiagul său diabolic, acum încearcă să-i îngenuncheze pe toți pe care-i întâlnește și să-i pedepsească crunt pe cei care-și permit să-l subestimeze.