Sari la conținut

[Stiri IT] NVIDIA Big Accelerator Memory sau modul în care placa video începe să devină mult mai importantă decât procesorul


Demon

Postări Recomandate

NVIDIA-Logo-720p-780x470.jpg


 

Rolul unui procesor într-un setup de gaming a devenit din ce în ce mai puțin important în ultimii ani, iar un Ryzen 5 5600X poate ține frâu chiar și plăcilor video high-end precum RTX 3080. Chiar și în situația asta, tehnologia Big Accelerator Memory (BaM) de la NVIDIA este impresionantă, întrucât are potențialul de a elimina aproape complet procesorul din ecuație atunci când vine vorba de performanță în gaming și aplicații 3D.
 

Tehnologia BaM a fost dezvoltată alături o echipă de cercetători universitari și IBM și reprezintă următorul mare pas în evoluția plăcilor video. Prin intermediul acesteia, placa video poate transfera date direct către SSD-ul din PC, fără nevoia de a mai trece aceste informații prin procesor. Ori dacă vreți descrierea mai tehnică, avem un extras dintr-un document oficial:
 

Vrem să demonstrăm că infrastructura software BaM care rulează pe plăcile video, poate identifica și comunica accese fine la o viteză destul de mare încât să țină pasul cu SSD-uri consumer-grade, iar un sistem BaM poate susține performanță comparabilă cu cea a sistemelor mai scumpe care utilizează doar DRAM și reducerea amplificării I/O poate duce la beneficii semnificative de performanță.


NVIDIA-BaM-Big-Accelerator-Memory.jpg


 

Pe Limba Română, asta se traduce prin faptul că placa video nu trebuie să se bazeze doar pe memoria GDDR6, încât are acces direct la SSD. În acest fel, procesorul care servea ca om de legătură este ocolit, ceea ce rezultă în transferuri mai rapide și performanță sporită. Mai mult de atât, noua tehnologie dezvoltată de NVIDIA nu necesită un API proprietar precum DirectStorage de la Microsoft. Transferul de date se face prin intermediul PCIe, RDMA (Remote Direct Memory Access) și un kernel Linux construit special.

Îmi place direcția pe care au ales-o cei de la NVIDIA, care pe lângă plăcile video foarte puternice oferă și o suită de soluții software foarte diversă. De la DLSS, la Resizable BAR, Reflex și acum BaM. Să nu uităm și de GeForce Experience și optimizările pe care dezvoltatorii de jocuri le fac pentru produsele din tabăra verde și vedem rețeta care va garanta succesul companiei pe termen lung, indiferent de cât de periculoasă devine competiția.

Sursa

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Arhivat

Acest topic este acum arhivat și este închis pentru alte răspunsuri.

  • Navigare recentă   0 membri

    • Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Termeni de Utilizare & Politică Intimitate