RedOne Posted November 23, 2019 Share Posted November 23, 2019 După cum promiseseră acum câteva zile, cei de la Valve au prezentat, în premieră, Half-Life: Alyx, următorul episod al seriei legendare, de această dată special conceput pentru VR. Povestea va avea loc între evenimentele din primul Half-Life şi cele din Half-Life 2, iar jucătorii vor intra în pielea eroinei Alyx Vance, care, împreună cu tatăl său – dr. Eli Vance – luptă în continuare împotriva ameninţării venite dinspre noii stăpâni ai planetei Pământ: rasa extraterestră Combine. Această revenire a celor de la Valve în universul Half-Life a fost gândită încă de la bun început pentru VR, gameplay-ul din Half-Life: Alyx urmând să includă interacţiuni semnificative cu mediul înconjurător, rezolvare de puzzle-uri, explorare şi, bineînţeles, lupte intense. Producătorii promit numeroase moduri de control pentru Half-Life: Alyx, precum mişcarea directă, caracteristică titlurilor non-VR (care poate da însă dureri de cap şi stări de greaţă anumitor persoane) sau teleportarea dintr-un punct în următorul, folosită de foarte multe alte titluri VR. Deşi Valve comercializează propria soluţie hardware pentru VR – Valve Index –, Half-Life: Alyx nu va fi disponibil în exclusivitate pentru acest dispozitiv, realizatorii confirmând că jocul va funcţiona pe toate headset-urile VR compatibile cu SteamVR. Aici intră soluţiile din gama HTC Vive, familia Oculus Rift, precum şi cele compatibile cu standardul Windows Mixed Reality (cum ar fi, spre exemplu, Samsung HMD Odyssey+). Totuşi, deţinătorii de Valve Index vor avea acces la conţinut exclusiv, precum posibilitatea de a explora medii de joc din Half-Life: Alyx în spaţiul virtual SteamVR Home, skin-uri alternative pentru armele eroinei Alyx şi conţinut tematic Half-Life: Alyx pentru jocurile Counter-Strike: Global Offensive şi Dota 2. Half-Life: Alyx este realizat folosind motorul grafic Source 2, iar Valve va pune la dispoziţia comunităţii toate uneltele necesare pentru realizarea de mod-uri şi conţinut nou. Half-Life: Alyx urmează să fie lansat în martie 2020 şi poate fi precomandat chiar acum, prin intermediul Steam, la un preţ echivalent cu 44,99€. Mai mult, posesorii de headset-uri Valve Index vor primi Half-Life: Alyx în mod gratuit. Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts
Archived
This topic is now archived and is closed to further replies.