Sari la conținut

[NEWS] Incident tragic în Indonezia. Cel puțin șapte oameni au murit, după ce barca lor s-a răsturnat în timp ce făceau un selfie


PYnK

Postări Recomandate

62190337.jpg

Cel puţin şapte persoane au murit înecate când barca lor s-a răsturnat în largul insulei Java, Indonezia, după ce turiştii aflaţi la bord au vrut să facă un selfie de grup.

  • Incidentul s-a petrecut sâmbătă în regiunea Boyolali, când 20 de pasageri s-au mutat brusc într-o parte a bărcii pentru a face un selfie de grup, a declarat şeful poliţiei din Java, Ahmad Lutfi, potrivit Agerpres.

“Cauza accidentului a fost supracapacitarea ambarcaţiunii”, a declarat Lufti presei. “Cele 20 de persoane şi-au făcut un selfie, apoi barca s-a dezechilibrat şi s-a răsturnat”, a precizat el.

  • Potrivit poliţiei, 11 persoane au fost salvate, iar restul au pierit înecate. Două persoane sunt în continuare date dispărute, iar echipele de salvare sunt în căutarea lor.
  • Autorităţile vor demara o anchetă pentru a determina dacă a fost vorba de o neglijenţă din partea organizatorilor.
  • Potrivit lui Ahmad Lutfi, un adolescent de 13 ani a fost lăsat la conducerea ambarcaţiunii în momentul când s-a răsturnat.
  • Astfel de accidente sunt frecvente în Indonezia, un arhipelag din Asia de Sud-Est format din aproape 17.000 de insule, de obicei din cauza regulilor mult prea flexibile.

În ianuarie, 10 persoane au dispărut după ce o barcă ce transporta 20 de lucrători migranţi, veniţi din Malaysia vecină, s-a răsturnat în largul insulei Sumatra.

Sursa

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Arhivat

Acest topic este acum arhivat și este închis pentru alte răspunsuri.

  • Navigare recentă   0 membri

    • Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Termeni de Utilizare & Politică Intimitate