Sari la conținut

CALIFICĂRILE EUROPENE PENTRU CAMPIONATUL TEAMFIGHT TACTICS: DESTINE


Claudiu;

Postări Recomandate

Article_Cover_Image.jpg

A sosit din nou timpul ca toată Europa să se reunească și să se pregătească de confruntarea cu restul lumii, pentru că sosește Campionatul Teamfight Tactics: Destine.

Foarte mulți dintre voi au participat și au interacționat cu prima versiune a turneului global și de-abia așteptăm să primim jucători vechi și noi la calificările europene. Însă, aveți grijă, pentru că jucătorul francez KCDouble61 a fost încoronat campion mondial mai devreme anul acesta, așa că ștacheta regiunii noastre a fost ridicată foarte sus.

Al doilea CM de TFT va începe în ianuarie, așa că vrem să le oferim jucătorilor toate detaliile despre cum pot participa la calificările turneului. După ce cei trei jucători europeni au avut cu toții reușite excelente la turneul mondial anterior, vrem să continuăm cu un proces similar de calificare, cu excepția câtorva mici ajustări.

Calificările

Ce e nou? Pentru prima modificare, suntem încântați să dezvăluim că jucătorii turci vor putea participa la calificările europene de data asta, serverul TR alăturându-se serverelor EUW, EUNE și CIS în competiție.

Vrem să le oferim cât mai multe ocazii cât mai multor jucători, deci concurenții de pe toate cele patru servere se vor putea califica. Vom recompensa jucătorii pe baza performanțelor din clasamentul ranked, însă, ca să ajungă la Mondiale, vor trebui să demonstreze o performanță puternică, atunci când contează cel mai mult, în timpul evenimentului final.

Cei mai buni 64 de jucători din Europa vor ajunge în faza finală, dintre care 40 de jucători din EUW, 10 jucători din EUNE, 10 jucători din TR și 4 jucători din CIS. Aceștia vor participa la turneul final de calificare, pentru a câștiga un loc la Mondiale.

Și, din fericire pentru toți pretendenții noștri, a doua modificare aduce mai multe locuri la Mondialele din acest an. Campionatul Destine se extinde de la 16 la 24 de jucători și, pentru că Europa este una dintre cele mai puternice regiuni, sloturile noastre s-au dublat. Dintre cei mai buni 64 de jucători, 6 vor avea șansa să-și arate valoarea împotriva celor mai buni jucători de pe planetă.

ro_ro_TFT-Fates-In-Body-Image-Article-1.

Procesul de calificare va începe după patch-ul de pe 21 ianuarie, care va include o resetare parțială a clasamentului ranked. Apoi, ciclul competitiv va începe marți, 26 ianuarie, la 01:01 ora României.

Ciclul va dura patru săptămâni, iar starea clasamentului ranked va fi preluată de trei ori, prezentând cei mai bine clasați jucători din acea săptămână. Starea clasamentului va fi preluată marți, 9, 16 și 23 februarie, la 0:59 ora României, fiecare prezentând cei mai buni 150 de jucători din EUW, cei mai buni 100 de jucători din TR și, respectiv, EUNE și cei mai buni 50 de jucători din CIS din acea săptămână. Aceste rezultate vor fi postate online pe leagueoflegends.com, dar poate dura până la cinci zile să fie publicate.

Cei mai buni jucători vor câștiga puncte în funcție de performanțele lor, cu un număr maxim de 60 de puncte disponibile pentru primii 10 jucători. Deși, pentru a putea primi puncte, jucătorii trebuie să joace minimum 10 meciuri în fiecare săptămână.

În tabelul de mai jos este prezentat în detaliu modul în care sunt acordate punctele. În caz de egalitate, vom lua în considerare poziția în clasament din săptămâna anterioară pentru a rezolva situația de baraj. Jucătorii care nu sunt eligibili, cum ar fi cei care au conturi secundare sau cei din alte regiuni, vor fi luați în considerare pentru scorurile totale, dar vor fi eliminați din clasamentul final.

Citat

 

Clasare 1-10 -> 11-25 -> 26-50 - > 51-100 -> 101-200

Puncte 60 -  50 - 40 - 25 - 10

 

Faza finală

Apoi, după ce am stabilit cei 64 de jucători calificați, va începe faza finală.

Turneul final va începe cu o primă rundă, care va avea loc de-a lungul a două zile. În ambele zile vom avea 6 runde, fără resetarea punctelor între ele, ceea ce asigură faptul că jucătorii cei mai consecvenți vor ajunge în vârf.

În fiecare rundă, jucătorii vor câștiga puncte în funcție de poziția obținută în joc. În prima rundă, jucătorii vor fi grupați în funcție de performanțele lor de pe serverele respective. Apoi, în fiecare rundă ulterioară, atribuirea lobby-ului se va face în funcție de numărul de puncte obținute de jucători.

Citat

 

Clasare Locul 1 -> Locul 2 ->Locul 3 -> Locul 4 -> Locul 5 -> Locul 6 ->Locul 7 -> Locul 8

Puncte 10 - 8 - 7 - 6 - 4 - 3 - 2 - 1

 

Prima jumătate a finaliștilor din fiecare zi va avansa în runda următoare, ceea ce va reduce numărul lor la 16 înaintea rundei 2. Nu uitați că numărul de puncte al jucătorilor nu se va reseta între zilele 1 și 2.

Egalitățile în ceea ce privește numărul de puncte vor fi departajate după punctajul SOS (numărul total de puncte acumulate de toți adversarii din lobby-urile anterioare/numărul total de jocuri jucate de toți adversarii din lobby-urile anterioare). Punctajul SOS va fi folosit pentru alegerea adversarilor din fiecare rundă și va decide și reducerea finală. În situațiile rare în care doi jucători au același număr de puncte și același punctaj SOS, departajarea va fi aleatorie.

În continuare, vom trece la runda 2 pe 13 martie, iar ultimii 16 jucători vor fi împărțiți în două lobby-uri fixe de câte 8, pe baza rezultatelor din weekendurile anterioare. Toate punctele vor fi resetate, astfel încât finaliștii noștri vor începe de la zero în călătoria spre calificarea la Mondiale.

În fiecare lobby vor avea loc patru meciuri în care jucătorii vor acumula puncte. La final, cei mai buni patru jucători din fiecare lobby vor avansa în finala cu opt jucători. Totuși, cei de pe locurile cinci și șase vor mai avea o a doua șansă, calificându-se în grupa ultimei șanse.

Apoi, pe 14 martie va fi ziua judecății. Toate punctele se vor reseta, iar cei opt finaliști vor concura în trei meciuri pentru a acumula cât mai multe puncte. Cei mai buni patru jucători își vor asigura locurile la Campionatul Mondial TFT: Destine.

Între timp, ultimii patru vor intra în grupa ultimei șanse, alături de cei care au terminat pe locurile cinci și șase în grupa anterioară. După o altă resetare a punctelor, acei opt jucători vor concura pentru ultima șansă de a se califica la Mondiale, însă doar cei mai buni doi jucători se vor califica, pentru a completa lista celor șase reprezentanți ai Europei.

În ambele grupe din ultima zi, egalitățile în clasament vor fi departajate pe baza poziției din lobby-ul anterior.

Citat

 

Clasare -> Locul 1 -> Locul 2 -> Locul 3 -> Locul 4-> Locul 5 -> Locul 6 -> Locul 7 -> Locul 8

Puncte 10 - 8 - 7 - 5 - 4 - 3 - 2 - 1

 

Câștigătorul la general va lua cu el și o parte semnificativă din fontul de premii de 30.000 de euro, restul fiind alocat celorlalți finaliști, după cum urmează:

  • câștigător: 15 mii;
  • locul 2: 5 mii;
  • locul 3: 3 mii;
  • locul 4: 2 mii;
  • locul 5: 1,5 mii;
  • locul 6: 1,5 mii;
  • locul 7: 1 mie;
  • locul 8: 1 mie.

Dacă un jucător nu poate participa la Campionatul Mondial, îi va lua locul următorul jucător cu cel mai mare scor.

Așa cum au dovedit-o calificările de anul trecut, nu vă doriți să ratați acțiunea. Așa că este important să rețineți că meciurile din runda 1 vor putea fi vizionate numai prin intermediul stream-urilor personale ale jucătorilor, însă va exista o transmisiune oficială de la turneul final.

Regulamentul oficial al finalei va fi distribuit în jurul sfârșitului lunii martie, pe măsură ce vom deschide platforma dedicată competiției. Cei 64 de jucători calificați vor trebui să se înregistreze pe această platformă pentru a participa. Tot acolo, administratorii noștri vor actualiza rezultatele.

Pe măsură ce continuăm să adaptăm scena eSports, sperăm să oferim un turneu captivant și suntem din nou deschiși să primim feedback-ul vostru. După o reușită fantastică a Europei la Mondialele anterioare, de-abia așteptăm să vedem ce vor reuși să obțină de data aceasta jucătorii noștri incredibili.

Eligibilitatea pentru participare la calificările europene trebuie să respecte Politica pentru jucători mondiali de TFT.

Întrebări frecvente

Care sunt diferențele principale față de calificările anterioare?

  • Jucătorii de pe serverul TR pot participa acum la competiție.
  • 24 de jucători vor juca la Mondiale în loc de 16 ca în trecut. 6 jucători din Europa se vor califica la Mondiale în loc de 3.
  • Formatul se schimbă: 64 de jucători de pe 4 servere se vor califica la turneul final. Turneul final se va desfășura în 2 runde. Cei 64 de jucători vor rămâne 16 după prima rundă. În a doua rundă, vom afla cine va reprezenta Europa la Campionatul Mondial TFT: Destine.
  • Fondul de premii este de 30.000 de euro. Ne pare rău, nu veți primi ouă cu mici legende de data asta.

Asta înseamnă că turneul final EU va avea loc de-a lungul a 2 săptămâni?

  • Da, exact. Runda 1 va avea loc pe 6 și 7 martie, iar runda 2 pe 13 și 14 martie.

Unde pot citi regulile?

  • Regulamentul oficial al finalei va fi distribuit la sfârșitul lunii martie, pe măsură ce vom deschide portalul dedicat turneului.#

Când vor începe calificările?

Calificările vor începe pe 23 ianuarie, la 1:01 ora României, iar noul patch va fi lansat pe 21 ianuarie. De atunci și până pe 23 ianuarie, la 0:59 ora României, jucătorii vor avea o ''perioadă de încălzire'' pentru a se obișnui cu noul patch. Recomandăm insistent jucătorilor să joace cel puțin 2 meciuri ranked în perioada de încălzire, pentru a stabili o legătură între contul lor și sistemul nostru de urmărire a performanței. Va trebui să jucați cel puțin 10 meciuri în fiecare perioadă competitivă pentru a fi eligibili să câștigați puncte în perioada respectivă.

Trebuie să mă înscriu pentru a participa?

Nu trebuie să vă înscrieți pentru a participa la calificări. Unul dintre motivele din spatele deciziei de a implementa un proces de calificare pe baza clasamentului este de a invita automat toată comunitatea să participe la eveniment. Totuși, jucătorii de pe primele locuri în clasamentul general de la finalul perioadei de 4 săptămâni vor trebui să se înregistreze pe platforma turneului pentru a-și confirma participarea la turneul final. Dacă un jucător nu se înscrie, atunci următorul jucător din clasament îi va lua locul.

Când va fi preluată starea clasamentului?

Starea clasamentului va fi preluată conform următorului program:

  • Starea nr. 1 – 9 februarie, la 0:59 ora României
  • Starea nr. 2 – 16 februarie, la 0:59 ora României
  • Starea nr. 3 – 23 februarie, la 0:59 ora României

Ultimul meci al zilei: în fiecare săptămână, vom include toate meciurile care au început până la 0:58 ora României. De exemplu, dacă un meci începe la 0:50 pe 8 februarie și se termină după ora 1:00 (de exemplu, la 1:32), acest meci va fi luat în calcul pentru starea clasamentului nr. 1.

Puteți folosi platformele publice de urmărire a clasamentului ca referință, dar numai datele Riot Games vor fi considerate oficiale și vor fi folosite pentru a stabili clasamentul săptămânal, precum și clasamentul general. Clasamentul săptămânal va fi disponibil, în decurs de 3-5 zile după preluarea stării clasamentului, pe serverul oficial de Discord dedicat competiției. Clasamentul general va fi publicat la sfârșitul perioadei de 5 săptămâni.

Mă calific automat la turneul final dacă termin printre primii jucători de pe server după cele 4 săptămâni?

Clasarea pe primele locuri ale serverului la sfârșitul săptămânii 4 nu vă va garanta accesul la faza finală. Administratorii competiției vor actualiza clasamentul săptămânal și vor aloca puncte pe baza performanței săptămânale din momentul preluării stării clasamentului. Dacă vă încheiați subit aventura pe primul loc de pe serverul EUW în săptămâna 4, acest lucru nu înseamnă în mod obligatoriu că vă veți califica. Clasamentul general se bazează pe performanța săptămânală a jucătorilor.

Pot încerca să mă calific pe mai multe servere?

  • RU CIS > pentru jucătorii din regiune, în funcție de reședință
  • TR > pentru jucătorii din țară, în funcție de reședință

Pentru ceilalți jucători: puteți încerca să vă calificați atât pe serverul EUW, cât și pe EUNE. Totuși, deoarece locurile sunt limitate în funcție de server, va trebui să decideți între a juca pe mai multe servere și a risca să nu vă calificați sau a petrece mai mult timp pe un server pentru a avea șanse cât mai mari la calificare. Mai mult, punctele sunt alocate săptămânal, ceea ce înseamnă că trebuie să mențineți toate conturile în vârful clasamentului pentru a vă califica la finalul perioadei de 4 săptămâni și să jucați cel puțin 10 meciuri pe săptămână pe fiecare cont. Dacă un jucător se califică pe ambele servere cu conturi diferite, vom lua în considerare contul cu poziția cea mai bună și le vom elimina pe celelalte din clasament.

Este foarte important să menționăm în acest punct că Politica pentru jucători mondiali de TFT este regulamentul competiției. În acest document, Riot Games limitează participarea per server în conformitate cu Regulile privind rezidența.

Pot să-mi schimb numele de invocator în timpul calificărilor?

Trebuie să vă păstrați numele de invocator pe toată perioada calificărilor. Dacă îl schimbați, nu vom asocia noul nume cu cel vechi, astfel că punctele nu vor mai fi cumulate.

Ce veți face în legătură cu conturile smurf și conturile secundare?

Pe perioada de calificare de 4 săptămâni, vom distribui punctele în funcție de datele extrase de pe platforma noastră. Apoi, vom monitoriza primii 64 de jucători de pe fiecare server pentru a detecta și a semnala conturile secundare. La sfârșitul perioadei de calificare, vom elimina conturile secundare. Evident, dacă aveți mai multe conturi, punctele nu se cumulează.

Asta înseamnă că în starea clasamentului vom vedea conturi care nu sunt eligibile să joace în turneul final?

Da, în starea săptămânală a clasamentului veți vedea clasamentul exact așa cum a fost extras de pe platforma noastră. Ar putea include conturi secundare, jucători neeligibili sau toxici. Clasamentul general oficial și final va fi publicat la sfârșitul perioadei de 4 săptămâni.

Mai mult, nu considerați ca fiind clasamente finale listele săptămânale cu starea clasamentului sau orice altă listă provizorie de jucători pe care Riot sau comunitatea ar putea-o publica. Vom elimina din clasament jucătorii care nu îndeplinesc regulile de eligibilitate, conturile secundare, jucătorii care nu contactează Riot Games pentru a-și confirma participarea sau jucătorii care nu trec de testele privind comportamentul. Lista oficială a celor 64 de jucători calificați la turneul final va fi publicată la sfârșitul lunii februarie.

 

 

 

 

 

Sursa: eune.leagueoflegends.com

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Arhivat

Acest topic este acum arhivat și este închis pentru alte răspunsuri.

  • Navigare recentă   0 membri

    • Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Termeni de Utilizare & Politică Intimitate