Sari la conținut

În 2021 vom vedea mai multe telefoane pliabile


Claudiu;

Postări Recomandate

Pentru 2021 se anunță o avalanșă de modele pliabile de smartphone-uri. Cel puțin la nivel de zvon, pentru că nu este nimic sigur. Iar pandemia și efectele ei la nivel economic fac și mai dificile previziunile.

Dar, dacă este să ne luăm după știrile din piață, la anul vor fi câteva modele noi foldable pe care le vom vedea lansate. Personal nu le prea văd scopul, dar e clar că mai multe lansări vor transforma un produs de nișă într-unul mainstream.

samsung-galaxy-fold-6.jpg?resize=1200,90

Companii precum OPPO, Vivo, Xiaomi, dar și Google, vor fi prezente cu astfel de terminale. Dacă adăugăm deja mult-așteptatele Samsung Galaxy Z Fold3, Z Flip2 și Z Flip Lite, precum și viitoarele generații de la Motorola, putem anticipa o mică aglomerație acolo. Nu mă miră deloc prezența companiilor asiatice, unde am înțeles că este un trend, dar Google pare puțin probabil să lanseze un Pixel pliabil, deși sunt știri și de la ei.

După cum spuneam, nu sunt mare fan al acestor terminale, dar aș fi interesat să pun mâna pe un model cu ecran rulabil, ca OPPO X 2021:

 

Ei bine, la final și câteva remarci despre Apple. 🙂 Se pare că ei nu au încă în plan așa ceva, din motive specifice, pe care le împărtășesc și eu: tehnologia este încă la început, nu este matură, utilizatorii mainstream nu sunt atrași încă de ea și, extrem de important, nu vor să canibalizeze piața deja existentă de iPad. Se știe că Apple și-a făcut un renume din a lansa produse deja mature și la care rata de monetizare este mare.

Voi ce părere aveți – ați face pasul către un astfel de terminal, cu ecran pliabil sau rulabil?

 

Sursa : ArenaIT

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Arhivat

Acest topic este acum arhivat și este închis pentru alte răspunsuri.

  • Navigare recentă   0 membri

    • Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Termeni de Utilizare & Politică Intimitate