[ Champion Story ] Azir

[Cosmina]

• Numele campionului: Azir - Împăratul nisipurilor
• Poza: 
• Poveste:

Azir a fost odată împăratul imperiului antic al Shurimei, un muritor care aproape că a reușit să atingă nemurirea. Însă mândria l-a orbit și, în clipa în care ar fi trebuit să fie pe culmea triumfului, a fost trădat și ucis. Acum, după lungi milenii, a renăscut ca o ființă iluminată cu o putere imensă. Orașul lui îngropat s-a ridicat din nisipuri, iar Azir încearcă să readucă gloria de odinioară a Shurimei.

Acum mii de ani, imperiul Shurimei era enorm și cuprindea multe state vasale cucerite de armate puternice în fruntea cărora se aflau războinici invincibili cunoscuți ca ''iluminați''. Shurima, condusă de un împărat ambițios și avid de putere, era cel mai glorios tărâm din acele vremuri, un ținut fertil binecuvântat de puterea soarelui ce se reflecta într-un mare disc de aur care plutea deasupra templului aflat în inima capitalei.

Azir era cel mai tânăr fiu al împăratului și cel mai puțin iubit, iar destinul lui nu părea să fie unul măreț. Pentru că avea mulți frați mai mari, nimeni nu se gândea că ar fi putut deveni vreodată împărat. Cel mai probabil, avea să ajungă preot sau avea să guverneze vreo provincie îndepărtată. Era un băiat subțirel, căruia îi plăcea să învețe și care petrecea mai mult timp citind textele din Marea Bibliotecă a lui Nasus decât învățând să lupte sub îndrumarea severă a eroului iluminat Renekton.

Printre rafturile pline de pergamente, cărți și tablete, Azir a cunoscut un tânăr sclav care vizita biblioteca aproape în fiecare zi ca să caute textele dorite de stăpânul lui. Sclavilor din Shurima nu le era permis să poarte vreun nume, dar când cei doi băieți s-au împrietenit, Azir a încălcat legea și l-a numit pe noul său prieten Xerath ''cel care împărtășește''. Băiatul a avut grijă să nu-și pună prietenul în pericol, spunându-i pe nume doar când nimeni nu ar fi putut să-l audă. În curând, l-a ales pe Xerath ca sclavul său personal, iar cei doi băieți și-au împărtășit iubirea pentru istorie învățând tot ce puteau despre trecutul Shurimei și tradiția lungă de eroi iluminați.

Odată, când împăratul și fiii lui se aflau în vizita anuală a imperiului alături de Renekton, caravana regală a înnoptat într-o oază bine cunoscută. Azir și Xerath s-au furișat afară din tabără în mijlocul nopții ca să deseneze stelele și să adauge propriile lor hărți ale cerului printre cele pe care le studiaseră în Marea Bibliotecă. Cât timp desenau constelațiile, însă, caravana a fost atacată de un grup de asasini trimiși de inamicii împăratului. Unul dintre asasini i-a găsit pe cei doi băieți în deșert și era gata să-l omoare pe Azir când Xerath i-a sărit în spate. În lupta care a urmat, Azir a reușit să-și scoată pumnalul de la cingătoare și să-l împlânte în gâtul celui care-l atacase.

Azir a luat sabia mortului și a fugit către oază, dar când a ajuns acolo asasinii erau deja înfrânți. Renekton îl apărase pe împărat și îi ucisese pe atacatori, dar frații lui Azir erau toți morți. Azir i-a vorbit tatălui său de curajul lui Xerath și l-a rugat să-l răsplătească pe băiat, dar rugămințile lui nu l-au înduplecat pe împărat pentru el, băiatul era un sclav care nici nu merita să fie observat. Atunci, Azir a jurat că, într-o bună zi, el și Xerath urmau să fie frați.

Împăratul s-a întors în capitală cu noul său moștenitor, acum în vârstă cincisprezece ani, și a pornit o campanie neîndurătoare și sângeroasă împotriva celor despre care credea că trimiseseră asasinii. Shurima a intrat într-o perioadă de teroare și vărsare de sânge, în care împăratul s-a răzbunat pe toți cei pe care-i suspecta de trădare. Deși era acum moștenitorul la tron, viața lui Azir atârna de un fir de ață. Tatăl lui îl ura și-și dorea ca fiul cel mai mic să fi murit în locul celor mai mari, iar împărăteasa era încă destul de tânără încât să mai poată avea copii.

Azir s-a antrenat în luptă, pentru că atacurile de la oază îi arătaseră cât de puține știa despre arta de a ucide. Renekton și-a asumat rolul de învățător al tânărului prinț, iar sub tutela lui Azir a învățat să stăpânească sabia și sulița, să le poruncească războinicilor și să citească bătăliile dintr-o privire. Tânărul moștenitor l-a ridicat în rang pe Xerath, singurul lui prieten de încredere, și l-a numit ajutorul lui cel mai de nădejde. Pentru ca noul lui consilier să-l poată ajuta mai mult, Azir i-a dat sarcina de a căuta cunoaștere oriunde o putea găsi.

Anii au trecut, dar împărăteasa n-a reușit să aducă pe lume niciun alt copil, căci toți mureau înainte de a se naște. Atâta timp cât nu avea frați, viața lui Azir era cât de cât sigură. Unii credeau că asupra casei regale se abătuse un blestem și chiar se șoptea că tânărul moștenitor i-ar fi dat vreo mână de ajutor destinului, dar Azir își susținea nevinovăția și chiar i-a executat pe unii dintre cei care îndrăzneau să rostească astfel de acuzații.

În cele din urmă, împărăteasa a născut un fiu sănătos, dar chiar în noaptea aceea o furtună teribilă a cuprins Shurima. Încăperile ei au fost lovite din nou și din nou de fulgere teribile, iar în incendiul care a urmat au pierit atât ea, cât și fiul ei de-abia născut. Se spune că împăratul a înnebunit de durere și că și-a luat singur viața la auzul veștii, dar nu după mult s-au auzit zvonuri cum că el și gărzile lui ar fi fost găsiți în bucăți pe podelele palatului, cu trupurile arse ca de fulgere.

Azir a fost șocat să audă de morțile lor, dar imperiul avea nevoie de un conducător, așa că a urcat pe tronul Shurimei, cu Xerath la dreapta lui. De-a lungul deceniului care a urmat, a cucerit noi teritorii și și-a condus poporul sever, dar drept. A creat reforme pentru a îmbunătăți viața sclavilor și, în privat, a conceput un plan prin care să răstoarne milenii întregi de tradiție și să-i elibereze în cele din urmă pe toți. Nu a împărtășit nimănui planurile sale secrete, nici măcar lui Xerath, pentru că problema sclaviei era o dispută eternă între ei. Imperiul fusese construit cu sclavi, iar multe dintre casele nobile depindeau de munca lor pentru a-și menține bogățiile și puterea. Astfel de instituții enorme nu puteau fi dărâmate peste noapte, iar planurile lui Azir ar fi fost distruse dacă cineva ar fi aflat de ele. În ciuda faptului că împăratul voia să-și adopte prietenul ca frate, nu avea cum s-o facă înainte să elibereze toți sclavii din Shurima.

De-a lungul anilor, Xerath l-a apărat pe Azir de rivalii săi politici și l-a ajutat să mărească teritoriul imperiului. Împăratul s-a căsătorit și a avut numeroși copii, unii născuți din uniunea sa cu împărăteasa, alții din aventuri mai puțin înțelepte cu sclave și femei din harem. Xerath l-a încurajat pe împărat să viseze la un imperiu mai mare decât mai existase vreodată. Dar l-a convins și că, pentru a conduce întreaga lume, trebuia să fie invincibil, un adevărat zeu între oameni – un iluminat.

Când Shurima a ajuns la apogeul puterii, Azir a anunțat că urma să se supună ritualului iluminării, că era timpul să-și ia locul între Nasus, Renekton și eroii glorioși de dinaintea lor. Mulți i-au pus decizia sub semnul întrebării; ritualul iluminării era extrem de periculos și era menit doar celor care se apropiau de sfârșitul vieții, care își devotaseră viața Shurimei și care urmau să fie onorați prin iluminare. Preoții Soarelui erau cei care trebuiau să-i aleagă pe cei care să fie binecuvântați astfel – era un gest de o mândrie terifiantă ca un împărat să-și aleagă singur acest destin. Azir însă nu s-a lăsat convins să-și abandoneze planul nesăbuit; aroganța lui crescuse odată cu imperiul, așa că le-a poruncit preoților să se supună sau să moară.

Când a sosit ziua ritualului, Azir a mers către Platforma Iluminării, cu mii de soldați de o parte și de alta, iar zeci de mii de supuși îl priveau de la depărtare. Frații Renekton și Nasus nu erau acolo, pentru că fuseseră trimiși de Xerath să se ocupe de o amenințare nouă, însă Azir n-a vrut să renunțe la ceea ce considera a fi destinul său măreț. A urcat către marele disc de aur care plutea deasupra templului din mijlocul orașului și, înainte ca preoții soarelui să înceapă ritualul, s-a întors spre Xerath și în sfârșit l-a eliberat. Și nu doar pe el, ci pe toți sclavii din Shurima.

Xerath a înmărmurit, dar Azir nu terminase încă de vorbit. L-a îmbrățișat pe Xerath și l-a numit fratele său în eternitate, așa cum îi promisese cu mulți ani în urmă. Azir s-a întors, iar preoții au început ritualul prin care invocau puterea extraordinară a soarelui. Ce nu știa însă împăratul era că prietenul lui nu studiase doar istoria și filosofia în calea sa către cunoaștere. Învățase artele întunecate ale magiei, nutrind o dorință de libertate care crescuse treptat în el până se transformase în ură.

În mijlocul ritualului, fostul sclav și-a folosit puterea extraordinară pentru a-l arunca pe Azir de pe podium. Nemaifiind protejat de cercul runic, Azir a ars în focul soarelui și Xerath i-a luat locul. Lumina i-a dăruit putere trădătorului, care a început să urle atunci când trupul său muritor a fost iluminat.

Însă magia ritualului nu-i era menită lui, iar astfel de energii celeste extrem de puternice nu puteau fi obligate să urmeze un alt curs fără consecințe teribile. Puterea ritualului iluminării a explodat, devastând Shurima și lăsând orașul în ruine. Oamenii au ars de vii, palatele s-au prăbușit, iar nisipurile s-au ridicat și au înghițit orașul. Până și Discul Soarelui s-a prăbușit de pe templu. Tot ce fusese construit de-a lungul secolelor a fost distrus într-o clipă de ambiția unui om și de ura nesăbuită a altuia. Din orașul măreț al lui Azir au mai rămas doar ruine și ecourile urletelor supușilor lui, purtate multă vreme de vânturile nopții.

Împăratul, însă, n-a văzut nimic din toate acestea. Pentru el, nimic nu mai exista. Ultimele lui amintiri erau pline de durere și foc; nu știa nimic despre ce se întâmplase în vârful templului și nici despre ce se petrecuse cu imperiul lui. A rămas pierdut în uitare până când, la mii de ani după distrugerea Shurimei, sângele ultimului său descendent a fost vărsat pe ruinele templului și l-a trezit din morți. Azir a revenit la viață, dar nu complet. Trupul lui nu era decât nisip viu, ținut laolaltă de ultimele rămășițe ale voinței sale neînfrânte.

Recăpătându-și treptat forma fizică, împăratul s-a împleticit printre ruine până a găsit cadavrul unei femei răpuse de un cuțit înfipt în spate. N-o cunoștea, dar a recunoscut în trăsăturile ei ecoul îndepărtat al propriului său sânge. Toate gândurile lui Azir despre imperii și putere au fost uitate. A ridicat-o pe această fiică a Shurimei, ducând-o la ceea ce fusese odată Oaza Răsăritului. Oaza era uscată și goală, dar cu fiecare pas făcut de Azir, pe fundul de piatră al lacului începea să apară apă limpede. Împăratul a scufundat corpul femeii în apele vindecătoare ale oazei și, când sângele i-a fost spălat de ape, acolo unde fusese împlântat cuțitul a mai rămas doar o cicatrice abia vizibilă.

În urma acestui gest altruist, Azir a fost ridicat într-o coloană de foc, iar magia Shurimei l-a reînnoit, transformându-l în ființa iluminată care ar fi trebuit să devină. Strălucirea nemuritoare a soarelui l-a cuprins, i-a creat o formă magnifică, înveșmântată într-o armură de șoim, și i-a dăruit puterea de a-i porunci nisipului. Când Azir a ridicat brațele, orașul său în ruine s-a ridicat din nisipul ce-l îngropase de secole. Discul Soarelui s-a ridicat pe cer, iar apele vindecătoare au început să curgă între temple, care se înălțau din nou la comanda împăratului.

Azir a urcat treptele templului soarelui, care reapăruse după milenii de uitare, și i-a poruncit vântului din deșert să recreeze ultimele clipe ale orașului. Fantomele de nisip i-au arătat ce se petrecuse în urmă cu milenii, când orașul fusese distrus, iar Azir a văzut oripilat trădarea lui Xerath. Durerea l-a doborât când și-a văzut familia ucisă, imperiul prăbușit și puterea furată. De-abia atunci, după milenii, a înțeles profunzimea urii pe care i-o purta fostul său prieten și aliat. Cu puterea și clarviziunea unei ființe iluminate, Azir a simțit că Xerath există încă undeva în lume și a invocat o armată de soldați de nisip. Pe când soarele strălucea, reflectat de discul de aur ce plutea deasupra templului, iar Azir a făcut un jurământ solemn.

Îmi voi recuceri teritoriile și voi lua înapoi ce a fost odată al meu!