[ Champion Story ] Zac

[Cosmina]

• Numele campionului:  Zac - Arma secretă 
• Poza: 
• Poveste:

     Zac a fost creat când niște reziduuri toxice s-au deversat dintr-un bazin chimtech și s-au acumulat într-o peșteră izolată aflată în adâncurile Haznalei din Zaun. În ciuda originilor lui umile de mâzgă primitivă, Zac s-a dezvoltat și a devenit o ființă conștientă ce locuiește în țevile orașului, din care iese uneori pentru a-i ajuta pe cei slabi sau a repara infrastructura părăginită din Zaun.

    Primii care l-au descoperit pe Zac au fost niște copii care se jucau aruncând pietre într-o baltă toxică și făcându-le să sară pe suprafața lichidului... dar unele dintre ele erau azvârlite înapoi pe mal. ''Balta cu ricoșeu'' a devenit bine cunoscută printre locuitorii Haznalei din Zaun și, în cele din urmă, a atras atenția unei cabale îndoielnice de alchimiști chimtech. În ciuda protestelor celor ce locuiau în zonă, alchimiștii au extras lichidul din baltă și l-au mutat în containere în laboratoarele lor, ca să facă experimente asupra substanței necunoscute.

    Printr-o serie de experimente menite să testeze reacțiile bălții la stimuli pozitivi și negativi, alchimiștii au descoperit că masa de lichid coagulat părea să aibă tendințe psihoreflectorizante. Mai exact, oglindea orice stimul pe care i-l ofereau. Când alchimiștii s-au purtat frumos cu ea, le-a răspuns cu o bucurie jucăușă ca de copil, iar când i-au testat reacțiile la durere și agresivitate, a dat dovadă de reacții distructive care au dus la moartea mai multor deșenauți augmentați care ajutau în laborator.

     Majoritatea alchimiștilor au considerat că era vorba de un simplu răspuns-reflex, dar doi dintre ei nu s-au lăsat convinși. Mai mult, au pus sub semnul întrebării moralitatea experimentelor care păreau menite doar să creeze o ființă deosebit de agresivă. Când cei doi au cercetat problema mai îndeaproape, au descoperit că proiectul primea fonduri de la Saito Takeda, un baron chimic cu un temperament violent binecunoscut, despre care se spunea că se implică în războaiele sângeroase dintre bandele de nelegiuiți. Ramificațiile erau clare;          Takeda voia să creeze un luptător neafectat de rănile mortale, care să se supună oricărei porunci și să poată pătrunde în locuri în care oamenii nu puteau intra. Cei doi au descoperit și adevăratul nume al proiectului: ''Zaunian: Amorf Combatant''.

     Cât s-au întrebat care era cel mai bun mod de a acționa, cei doi alchimiști au văzut că materia vâscoasă începuse să facă mai mult decât doar să oglindească stimulul care-i era aplicat. Au văzut că uneori acționa și fără să fie stimulată, iar acțiunile sale dădeau semne de inteligență. Au început să-i spună creaturii ''Zac'' și au ajuns la concluzia că se comporta ca o ființă care putea simți și raționa. S-au dus la conducătorul echipei de cercetare, un bărbat cu membrele subțiri ca ața, ca să-l informeze de descoperirile lor, dar acesta le-a ignorat neliniștile.

     Cei doi n-au putut însă să-și uite descoperirile, așa că au început să facă eforturi pe ascuns pentru a contracara învățăturile violente ale celorlalți oameni de știință. S-au străduit să-l învețe pe Zac ce sunt binele și răul, să-l expună unor acte de altruism și generozitate.                    Eforturile lor au dat roade: Zac a dat semne de tristețe când o cercetătoare s-a rănit la mână și a reacționat urât când un alt alchimist a ucis un șobolan în laborator. Până la urmă, cei doi n-au mai putut tolera experimentele crude făcute asupra lui Zac.

       Într-o noapte, în timpul unor ceremonii de comemorare de Ziua Progresului din Zaun, când laboratorul era gol, l-au vărsat pe Zac într-un tanc septic pe roți și l-au dus într-un loc îndepărtat din oraș. Când fapta lor a fost descoperită, soldații Baronului Takeda i-au căutat peste tot. Însă Zaunul este un oraș mare, iar cercetătorii au reușit să rămână ascunși. Voiseră să-i redea lui Zac libertatea, însă el își dorea să rămână cu ei doi și îi considera familia sa. Erau singurii care îl trataseră cu blândețe, iar el voia să învețe mai multe de la ei. În adâncul inimii, cei doi au fost încântați de reacția lui Zac, pentru că ajunseseră să-l îndrăgească atât de tare încât îl considerau fiul lor adoptiv.

       Ca să rămână ascunși de oamenii lui Takeda, și-au creat identități false, și-au schimbat înfățișarea și s-au mutat într-o zonă izolată din Hazna, departe de privirile curioșilor. Zac a învățat să le imite vocile și s-a adaptat repede, reușind să-și modeleze masa gelatinoasă în așa fel încât să poată crea sunete. A locuit cu părinții lui adoptivi timp de mulți ani, iar atunci când era nevoit se ascundea în bălți toxice sau în crăpăturile stâncilor. ''Părinții'' lui i-au vorbit despre lumea în care trăiau, i-au explicat că putea fi frumoasă și plină de lucruri minunate. I-au arătat răsăritul lunii deasupra Porților Soarelui, curcubeiele reflectate pe vitraliile Comerciilor din Zaun și frumusețea plină de viață a forfotei din inima orașului. I-au spus și că lumea putea fi crudă și dură, iar Zac a înțeles că oamenii erau uneori meschini și lipsiți de bunătate, plini de ură și prejudecăți. A învățat să respingă astfel de comportamente și și-a susținut părinții când își foloseau aptitudinile pentru a-i ajuta pe cei din jur, având grijă să nu atragă prea multă atenție.

       Împreună, au făcut tot ce au putut ca să-i trateze pe cei bolnavi, să repare mașinăriile stricate și să-și folosească cunoștințele chimice pentru binele comunității. Așa au trecut ani fericiți, în care Zac a bătut Zaunul în lung și-n lat prin nenumăratele țevi ce străbăteau orașul și prin miile de crăpături ale stâncilor din jur. Chiar dacă era o ființă conștientă, când simțea prea mulți stimuli din mediu, Zac putea fi copleșit de ei, absorbind temporar emoțiile dominante din jur, fie că erau bune sau rele. Deseori nu se putea abține să se implice când un om sărman era chinuit de bandele și brutele din jur, așa că, în cele din urmă, au ajuns să se răspândească zvonuri despre el în Zaun. Deși majoritatea poveștilor despre Zac spuneau că sare în ajutorul celor slabi, uneori îi erau atribuite și acțiuni distructive, cum ar fi fost explozia unei fabrici sau crearea unei crevase dintr-un cartier din Hazna.

      În cele din urmă, zvonurile acestea au ajuns și la Saito Takeda, care a trimis o bandă de brute augmentate ca să prindă și să-i aducă ceea ce el considera a fi proprietatea sa. Alchimiștii lui încercaseră fără succes să repete procesul care-l crease pe Zac, folosind picături din ce mai rămăsese în containerul lui. Acum, Takeda își voia creatura înapoi, iar banda lui a înconjurat casa părinților adoptivi ai lui Zac și a atacat. Cei doi au luptat curajos și eficient, pentru că erau cercetători chimtech și aveau metode ezoterice de a se apăra, însă n-au putut să le țină piept atacatorilor la nesfârșit. În cele din urmă au fost uciși, în ciuda ordinului lui Takeda de a fi capturați și aduși înapoi ca prizonieri.

    Zac explora crăpăturile subterane aflate în inima Zaunului când a simțit primejdia în care se aflau părinții săi, așa că s-a grăbit înapoi prin țevile orașului ca să le sară în ajutor. A ajuns prea târziu ca să-i mai poată salva, iar furia care l-a cuprins când le-a văzut trupurile neînsuflețite a fost mai mare decât își putuseră imagina vreodată oamenii baronului. Zac i-a atacat cu ferocitate, lovindu-i cu membre care se întindeau enorm și zdrobeau totul în jur. Plin de durere și furie, a demolat zeci de case din jur și, până să se termine bătălia, toate brutele augmentate erau la pământ.

     Când s-a liniștit, Zac a fost cuprins de remușcare pentru tot ce distrusese și a jurat să continue munca în folosul altora pe care o începuseră părinții lui. A ajutat la reconstruirea clădirilor distruse, dar în clipa în care a terminat tot ce putea face, a dispărut în rețeaua enormă de țevi din Zaun.

     Acum, Zac trăiește singur în tunelurile și peșterile care înțeasă Zaunul și e cuprins de emoțiile locuitorilor orașului. Uneori acestea îl ajută să înțeleagă mai multe despre lume, dar alteori se întristează când simte și ce e bun, dar și ce e rău în oraș. Printre oamenii din Zaun a devenit un fel de legendă urbană, o creatură misterioasă care iese uneori din crăpăturile din piatră sau dintr-o secțiune distrusă a țevilor.         De cele mai multe ori se arată când cineva are nevoie de ajutor, dar, când vremurile sunt grele și orașul mocnește de ură și resentimente, apariția lui poate fi un motiv de îngrijorare.