[ Champion Story ] Diana

[Cosmina]

• Numele campionului: Diana -  Luna întruchipată
• Poza: 
• Poveste:

     Locul Dianei nu era pe Muntele Targon. Un grup de vânători o găsise zgribulită, între părinții ei, care fuseseră răpuși de ger. Nu erau de prin părțile locului și călătoriseră ceva ca să ajungă acolo. Vânătorii, care făceau parte din triburile ultimului soare, cunoscute și drept Rakkor, o aduseseră la templu și o crescuseră ca pe una de-a lor. La fel ca toți solarii, Diana a avut parte de o educație fizică și dogmatică severă și riguroasă. Însă, spre deosebire de toți ceilalți, Diana era hotărâtă să afle de ce credeau solarii ceea ce credeau și ce se ascundea în spatele acestei credințe și își petrecea serile devorând cărțile din biblioteci la lumina lunii.

     Însă cu cât afla mai multe, cu atât avea mai multe întrebări, iar aforismele cu care-i răspundeau dascălii nu-i potoleau deloc curiozitatea. Când a descoperit că din unele volume lipseau capitole întregi despre lună, profesorii au pedepsit-o aspru, intenționând să-i frângă spiritul și s-o aducă pe calea cea dreaptă. Ceilalți acoliți au început și ei să-i ocolească mai întâi întrebările, apoi pe ea. De-a lungul acestor ani marcați de o izolare confuză și frustrantă, o singură persoană i-a stat alături: Leona, cea mai credincioasă prietenă a ei. De multe ori, cele două aveau dezbateri aprinse, și, deși nici una nu putea să-i schimbe părerea celeilalte, între ele s-a creat o legătură strânsă.

     Apoi, într-o noapte, Diana a descoperit o nișă ascunsă în adâncul muntelui. Lumina lunii se revărsa pe pereții săi, dezvăluind imagini cu soarele și luna, și cu soldați îmbrăcați în armuri aurii și argintii, adunați pe cel mai înalt pisc al Targonului. Încântată de descoperirea ei, Diana s-a întors să-i spună și Leonei adevărul: până la urmă, soarele și luna nu erau inamici! Însă Leona n-a reacționat așa cum s-ar fi așteptat Diana. A rugat-o să ignore și să uite ce văzuse, avertizând-o în privința consecințelor pe care le sufereau ereticii. Diana n-o mai văzuse niciodată atât de sumbră pe prietena ei.

     Frustrarea o rodea pe dinăuntru. Ajunsese la capătul cunoașterii solarilor și nici măcar Leona nu voia s-o asculte. Oare ce ascundeau solarii? Cu trecerea timpului, Diana a devenit din ce în ce mai convinsă că singurul loc unde-ar fi putut afla ceea ce căuta era piscul Muntelui Targon. Urcușul i-a testat toate limitele, iar timpul a părut că îngheață în loc. Pentru a supraviețui, și-a pus nădejdea în însoțitoarea ei de pe cer și în aflarea răspunsurilor care-ar fi completat cunoașterea solarilor și i-ar fi făcut mai buni.

     Când a ajuns pe pisc, a fost întâmpinată de cea mai luminoasă și plină lună pe care-o văzuse vreodată. După o clipă, o coloană de lumină s-a pogorât asupra ei, iar Diana a simțit o prezență punând stăpânire pe ea, împărtășindu-i fragmente din trecut și cunoaștere despre o altă ramură a credinței Rakkor, lunarii. Diana și-a dat seama că prezența pe care o simțea nu putea fi decât unul dintre Aspectele legendare, care o alesese să-i fie gazdă. Când lumina s-a risipit, putea gândi din nou cu mintea ei. A descoperit că era îmbrăcată în armură și că ținea în mână un tăiș în formă de semilună, iar părul ei odată negru era acum de un argintiu strălucitor. Dar nu era singură pe munte – Leona era și ea acolo, îmbrăcată într-o armură aurie și înarmată cu o sabie și un scut, luminoase ca zorii.

     Diana a simțit o bucurie nemărginită la gândul că poate împărtăși acest moment revelator cu prietena ei, dar Leona voia doar s-o aducă înapoi. Diana a implorat-o să rămână cu ea și să clădească împreună acest nou viitor. Însă Leona a refuzat-o, iar în curând între cele două s-a iscat o luptă titanică, o încrâncenare între lumina Lunii și focul soarelui. Temându-se că se va pierde pe sine în puterea Aspectului, Diana a ales să fugă de pe munte. Însă acum știa cu siguranță că avusese dreptate să conteste învățăturile solarilor. Venise vremea să le ceară socoteală și să le arate cât de mult greșeau.

      După ce a trecut de gardienii Ra'Horak, Diana a pătruns în camerele înalților preoți. Le-a povestit ce aflase despre lunari, dar preoții, cuprinși de groază, au acuzat-o de blasfemie, au numit-o eretică și au încercat s-o condamne pentru a se fi închinat falșilor zei. Pe Diana a cuprins-o furia, iar puterea Aspectului, pe care-o purta în trup, a izbucnit într-o explozie colosală de lumină selenară. Speriată, Diana a părăsit templul, lăsând în urma ei un șir lung de cadavre.

       Acum, mânată de viziuni neclare și crâmpeie de cunoaștere antică, luptă pentru singurele certitudini pe care le mai are: faptul că lunarii și solarii n-ar trebui să fie dușmani și că pentru ea există un scop mai înalt decât a sluji în rândurile solarilor de pe Muntele Targon. Și, deși nu știe care este acel scop, îl va căuta indiferent de prețul plătit.