[ Champion Story ] Jayce

[Cosmina]

• Numele campionului: Jayce -Protectorul viitorului 
• Poza: 
• Poveste: 

      Jayce este un inventator genial care a jurat să protejeze Piltoverul pe calea spre progres. Cu ciocanul hextech transformabil mereu la îndemână, își folosește puterea, curajul și inteligența extraordinară pentru a-și apăra orașul natal. Deși cei din jur îl consideră un erou, lui Jayce nu-i place să i se acorde atenție din cauza asta. Însă are intenții bune și chiar și cei care-i invidiază talentul sunt bucuroși să se afle sub protecția lui.

      Jayce s-a născut în Piltover și a fost crescut în spiritul principiilor care au pus bazele măreției orașului: invențiile. Descoperirile. Evitarea Zaunului, pe cât se poate. Avea un talent deosebit care-l ajuta să înțeleagă repede mașinăriile, așa că a reușit să obțină onoarea de a fi cel mai tânăr ucenic acceptat vreodată de clanul Giopara, unul dintre cele mai respectate de la conducerea Piltoverului. Faptul că i se oferea un contract atât de devreme în carieră nu l-a surprins deloc pe Jayce, așa că a acceptat propunerea și și-a petrecut cea mai mare parte a tinereții construind prototipuri de dispozitive hextech și creând multi-unelte transformabile pentru clasa muncitoare din Piltover: o cheie care se transforma într-o rangă, un târnăcop care putea deveni lopată și un ciocan care ar fi devenit tun de demolare, dacă i-ar fi găsit o baterie suficient de puternică. Când se ocupa Jayce de ceva, reușea să-i eclipseze pe toți cei din jur.

     Majoritatea lucrurilor i se păreau la mintea cocoșului și nu reușea să înțeleagă de ce colegii lui se chinuiau atât de mult să priceapă niște concepte simple. Așa se face că majoritatea celor care lucrau alături de el au ajuns să-l considere arogant, disprețuitor și neinteresat să-i ajute pe ceilalți să-l prindă din urmă. De-a lungul timpului, a devenit din ce în ce mai nerăbdător, ceea ce l-a făcut să se îndepărteze și mai mult de tact. Doar un singur om a reușit vreodată să țină pasul cu inteligența lui Jayce și să rămână indiferent față de atitudinea lui superioară. Acel om era Viktor.

     Cei doi s-au întâlnit la o petrecere obligatorie de Ziua Progresului și s-au împrietenit imediat la o discuție despre cât de tare își doreau să nu fie acolo. N-a trecut mult până au început să lucreze împreună. Viktor a extins orizontul intelectual al lui Jayce și l-a făcut să-și pună multe semne de întrebare în privința unor lucruri pe care le considerase de la sine înțelese. Dacă Jayce încerca să îmbunătățească omenirea prin tehnologii adaptive, Viktor încerca să rezolve problemele înnăscute ale umanității, de exemplu îmbătrânirea și prejudecățile iraționale. Se certau constant, dar nu puneau nimic la suflet; deși metodele lor erau diferite, amândoi știau că obiectivele lor erau de fapt aceleași. Mai mult decât atât, amândoi fuseseră respinși de colegii lor, Viktor din cauza gândirii neconvenționale, iar Jayce din cauza lipsei de politețe, așa că se înțelegeau unul pe celălalt.

      Împreună, cei doi au inventat un costum mecanizat de construcții pentru lucrătorii de pe docurile din Piltover – unul suficient de zdravăn încât să-i facă mai puternici ca să poată ridica lăzile enorme, dar ușor, ca să nu se înece instantaneu atunci când cad în mare. Însă cei doi au ajuns într-un impas atunci când Viktor a inclus un implant chimtech în următoarea versiune a costumului, unul care să crească forța lucrătorului de zece ori, dar fără să-l lase să obosească, să intre în panică sau să sfideze ordinele superiorilor. Viktor considera că era o caracteristică grozavă, care avea să reducă frecvența accidentelor de construcție, dar lui Jayce i s-a părut imorală indiferența față de liberul arbitru. Cei doi aproape că s-au luat la bătaie în privința planurilor. În cele din urmă, Jayce a avertizat academia cu privire la invenția lui Viktor, ceea ce a dus la revocarea tuturor onorurilor pe care le primise acesta și la alungarea sa din comunitatea științifică din Piltover.

      Viktor era singurul om care-i fusese vreodată cât de cât prieten și, îndurerat de cearta pe care o avuseseră, Jayce s-a întors la muncă de unul singur. În timp, a devenit din ce în ce mai retras, iar răbdarea lui față de cei din jur aproape că a dispărut cu totul. Cât timp el se adâncea în singurătate, exploratorii clanului Giopara au descoperit un cristal albastru în formă brută îngropat adânc în deșertul Shurimei. Deși Jayce s-a oferit voluntar să experimenteze asupra lui (sugerând explicit că ceilalți cercetători ai clanului nu erau suficient de inteligenți ca să și descopere ceva), lipsa lui de tact i-a convins pe cei din clan să le dea cristalul unor învățați cu maniere mai elegante, ca să-i mai taie din orgoliu.

       Însă, după multe luni, aceștia au ajuns la o concluzie unanimă: cristalul era inutil. Era o bucată de piatră lipsită de putere. Dezamăgiți, conducătorii clanului i-au dat în cele din urmă cristalul lui Jayce, presupunând că până și el, cu remarcabila lui inteligență, avea să ajungă la aceeași concluzie. Însă, lui Jayce, cristalul părea să-i vorbească. Nu, mai mult decât atât – îi cânta. Nu putea explica de ce, dar știa că nestemata shurimană ascundea mistere nedescoperite. A petrecut multe luni conducând zeci de teste. L-a pus într-o centrifugă creată din roți zimțate; l-a supraîncălzit și l-a înghețat la temperaturi extrem de scăzute; a modificat tot felul de mașinării ca să-l studieze, a observat, a emis ipoteze și s-a dat cu capul de pantograful de cupru. Jayce pur și simplu nu era obișnuit să lucreze din greu: acel cristal blestemat era primul lucru pe care nu reușise să-l învingă prin inteligența sa incredibilă. Pentru prima oară, și-a dat seama cum se simțeau colegii lui când se chinuiau să rezolve o problemă, dar se loveau de propriile lor limitări. Era frustrant.

        Era nedrept. Și probabil că era mult, mult mai rău pentru cei care lucrau alături de un inventator arogant care le desconsidera toate eforturile. Jayce și-a dat seama că oricât se uitase de sus la ceilalți erudiți și oricât îi jignise, niciunul nu renunțase vreodată. Niciunul dintre ei nu încetase să caute acele lucruri care defineau Piltoverul: progresul. Descoperirile. Dacă ei nu renunțau, Jayce a decis că nici el n-avea să renunțe. Și poate că avea să încerce să fie mai politicos. Poate. Până la urmă, a abordat problema dintr-un alt unghi. În loc să încerce să experimenteze pe cristal ca întreg, s-a întrebat de ce să nu facă experimente mai invazive pe o porțiune mai mică? Jayce a cioplit o bucățică de cristal și a suspendat-o într-un aliaj lichid.

       I-a indus metalului lichid un curent voltaic și aproape că a asurzit când așchia a început să vibreze puternic și să bubuie ca un tunet ce nu se mai oprea. A început și să radieze căldură și, brusc, s-a aprins atât de tare încât lumina aproape că l-a orbit. Jayce nu se așteptase deloc la așa ceva. Era o situație ce putea deveni periculoasă. Dar era un progres. Inventatorul a continuat să lucreze cu zâmbetul pe buze până târziu, în zori.

       A doua zi, Jayce s-a trezit cu vechiul lui prieten, Viktor, la ușă. Acesta observase de la distanță puterea enormă radiată de așchia de cristal și avea o propunere simplă. De când fusese expulzat din comunitatea științifică din Piltover, Viktor începuse să lucreze la un proiect secret în Zaun. În sfârșit era la un pas de a-și vedea visul cu ochii – știa cum putea să alunge pentru totdeauna boala, foametea și ura. Dacă Jayce i s-ar fi alăturat, cei doi ar fi reușit să obțină mai mult decât visase oricine din Piltover sau Zaun: aveau șansa să salveze omenirea de sine însăși. Însă Jayce mai auzise astfel de monologuri din partea prietenului său. Nu-i plăcea unde ajungea cu ele.

       Viktor i-a spus că avea nevoie de un singur lucru pentru a-și înfăptui ''Evoluția glorioasă'' – de o sursă de putere cum era acel cristal. Însă Jayce l-a refuzat și l-a informat că ce-i lipsea lui nu era o sursă de putere, ci un dram de moralitate. Viktor se săturase de multă vreme de impertinența fostului său prieten, așa că a înșfăcat cristalul și l-a lovit pe Jayce în moalele capului cu piatra mistică, lăsându-l inconștient. Când s-a trezit câteva ore mai târziu, Jayce a descoperit că era singur și că cristalul shuriman dispăruse, dar Viktor ori nu observase așchia mai mică, ori nu-și bătuse capul cu ea.

        Îi era clar că, indiferent ce plan avea, Viktor nu s-ar fi dedat la astfel de măsuri dacă nu ar fi fost aproape gata de realizarea lui. Chiar dacă nu știa în ce consta ''Evoluția glorioasă'', Jayce putea să bage mâna în foc că nu ținea prea mult cont de liberul arbitru al celor din jur. Fără să piardă nicio secundă, a luat așchia suspendată în aliaj și a introdus-o într-un ciocan enorm, care se putea transforma într-un tun – un instrument de demolare pe care-l abandonase în urmă cu mulți ani pentru că nu reușise să-i găsească o sursă de putere suficient de puternică. Deși Jayce nu știa unde dusese Viktor cristalul, ciocanul hextech vibra și îl trăgea nu spre nord, sud, est sau vest, ci în jos, către Zaun, orașul din abis.

       Așchia voia să fie reunită cu cristalul din care fusese smulsă, așa că l-a condus către un depozit aflat în adâncul Haznalei. Când a ajuns în clădirea săpată în piatră, Jayce s-a îngrozit. Zeci de cadavre zăceau peste tot, cu craniile tăiate și scobite, iar creierii lor fuseseră transplantați într-o armată de soldați de metal imobili, atașați la cristalul care pulsa.

       Acesta era primul pas din ''Evoluția glorioasă'' a lui Viktor. Pe măsură ce se apropia de vechiul lui prieten, Jayce își pierdea din încredere. El și Viktor nu fuseseră mereu de acord, dar aici era vorba de cu totul altceva. Pentru prima oară, Jayce și-a dat seama că putea fi nevoit să-l ucidă. Când l-a strigat pe Viktor pe nume, armata de roboți s-a ridicat în poziție de drepți, făcându-l pe Jayce să se înfioare și să-l roage pe celălalt să se uite în jur – să-și dea seama ce făcea. Orice ar fi fost această ''Evoluție'', nu era progresul pentru care luptaseră în tinerețe. Spre surprinderea lui Viktor, Jayce chiar și-a cerut scuze că se purtase atât de urât de-a lungul anilor.

      Viktor a oftat. A avut un singur răspuns:

– Ucideți-l.

      Automatonii au alergat spre Jayce, smulgându-se din firele care-i conectau la cristal și făcându-l pe inventator să simtă o altă emoție cu totul nouă pentru el: panica. A strâns ciocanul în mână și și-a dat seama că nu-l mai folosise niciodată. Când primul golem s-a apropiat, Jayce l-a izbit cât de tare a putut și a simțit energia așchiei trecându-i prin mușchi și accelerând mișcarea ciocanului până când aproape că l-a făcut să-i zboare din mână. Automatonul a explodat într-o grindină de metal. Însă celelalte mașinării care veneau din urmă nu au ezitat când și-au văzut fratele ucis, ci s-au năpustit indiferente în direcția lui Jayce pentru a încerca să-l doboare.

      Inventatorul a analizat formația valului de roboți care venea spre el și a încercat să calculeze rapid cum putea să distrugă cât mai mulți cu un număr cât mai mic de lovituri. Degeaba; au ajuns la el înainte să poată măcar să apuce să-și învârtă ciocanul. Când s-a prăbușit sub forța loviturilor lor, l-a văzut pe Viktor privindu-l nu victorios, ci trist. Acesta reușise să-l învingă prin inteligență și asigurase viitorul omenirii, dar știa că trebuie să-și ucidă vechiul prieten ca să-și înfăptuiască planul măreț. Jayce a dispărut sub trupurile de metal ale roboților.

      Atunci, pentru prima oară în viață, mândrul inventator a decis să nu mai gândească atât și pur și simplu să distrugă totul în cale. Fără să-i mai pese de propria siguranță, și-a folosit toate forțele ca să se elibereze de automatoni. A alergat către cristalul strălucitor și l-a izbit cu toată forța ciocanului său îmbunătățit prin hextech, pulverizându-l. Viktor a urlat, îngrozit, când cristalul s-a sfărâmat în bucăți și unda de șoc a dărâmat totul în jur, iar automatonii s-au prăbușit fără viață. Depozitul s-a cutremurat și Jayce de-abia a reușit să scape înainte să se dărâme toată clădirea. Corpul lui Viktor n-a fost găsit niciodată.

       La întoarcerea în Piltover, Jayce i-a anunțat pe conducătorii clanului de planurile îngrozitoare ale lui Viktor. În scurt timp, Jayce a ajuns miezul discuțiilor atât în Zaun, cât și în Piltover. A fost lăudat pentru faptul că reacționase rapid într-o situație de criză și și-a câștigat iubirea cetățenilor (cel puțin, a celor care nu-l cunoscuseră pe viu) și porecla de protector al viitorului. Pe Jayce nu l-a impresionat adorația celor din Piltover, dar și-a luat în serios noul titlu. Știa că Viktor era viu și își plănuia răzbunarea. Într-o zi – poate curând – urmau să vină vremuri grele pentru Piltover. Iar Jayce avea să le aștepte cu arma în mână.