Jump to content

Cercetătorii au descoperit urme de azot într-un meteorit de pe Marte


IoNuT™

Recommended Posts

marte-pixxaabay-descopera.jpg?width=618&height=361

 

Meteoritul cu o vechime de patru miliarde de ani dovedeşte prezenţa unor compuşi pe bază de azot pe Marte.

Oamenii de ştiinţă de la Institutul Tehnologic din Tokyo au desfăşurat un studiu care a dus la descoperirea unor urme de azot într-un meteorit marţian cu o vechime de patru miliarde de ani. Prezenţa azotului reprezintă un element important al apariţiei vieţii, fapt dovedit chiar şi de către propriul nostru ADN format din baza azotate, iar prezenţa sa într-un material atât de vechi sugerează faptul că Marte a avut, la un anumit moment dat, condiţiile ideale pentru evoluţia vieţii, notează Science Alert.


„La începutul istoriei Sistemului Solar, Marte a avut, probabil, cantităţi semnificative de materie organică, de exemplu din meteoriti, comete şi particule bogate în carbon”, explică Atsuko Kobayashi, chimist al Institutului.

Deşi, în prezent, oamenilor de ştiinţă le este greu să stabilească modul exact în care s-au format compuşii care au avut la bază azot pe Marte, concluzia evidentă este că, în trecut, Marte a fost un mediu care ar fi putut favoriza apariţia vieţii şi care a avut un ciclu propriu al azotului.

Cercetătorii explică faptul că meteoritul pe care l-au analizat a fost „aruncat” de pe Marte în urmă cu 16 milioane de ani, probabil de impactul unui alt meteorit şi a reuşit să ajungă pe Pământ, unde a fost descoperit în anul 1984 în Antarctica. Meteoritul a ajuns cunoscut în lume şi datorită culorilor sale, nuanţele sale portocalii indicând formarea într-un lichid cu săruri pe Marte.

Studiul a fost publicat în Nature Communications.

 

 

sursa:             Descopera.Ro

Link to comment
Share on other sites

Archived

This topic is now archived and is closed to further replies.

  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...

Important Information

Terms of Use & Privacy Policy