[ Champion Story ] Ahri.

[IchiGod.]

Numele campionului: Ahri.

Poza:

Poveste:

 

Ahri este o vastaya care are o legătură profundă cu puterea latentă a Runeterrei, ceea ce-i permite să transforme magia în sfere de energie pură. Pe Ahri n-o încântă nimic mai mult decât să se joace cu victimele ei și să le manipuleze emoțiile înainte să le devoreze esența vitală. Însă în ciuda naturii ei de prădător, încă poartă în ea o urmă de empatie, pentru că fiecare suflet pe care îl devorează îi dezvăluie fragmente de amintiri.

Ahri a fost abandonată de mică în pădurile înzăpezite din nordul Ioniei și nu știe nimic despre familia ei. Tot ce i-a rămas de la aceasta e o pereche de nestemate. ÎÎntr-o dimineață, s-a alăturat unei haite de vulpi de gheață care își urmăreau prada și n-a trecut mult timp până când acestea au ajuns s-o adopte. Pentru că nu cunoștea pe nimeni care s-o învețe să folosească magia rasei sale, Ahri a trebuit să descopere prin instinct cum să extragă energia din jurul ei ca să creeze sfere distructive și să-și iuțească reflexele pentru a-și doborî mai ușor prada. A descoperit că, dacă se afla suficient de aproape de căprioare, putea să le liniștească atât de mult încât acestea să rămână calme chiar și când își înfigea colții în trupurile lor.

Ahri a întâlnit oamenii pentru prima oară când un grup de soldați străini și-a făcut tabăra lângă culcușul ei. Comportamentul lor i se părea neobișnuit și, dornică să afle mai multe despre ei, i-a urmărit de la distanță. S-a simțit deosebit de atrasă de un vânător care, spre deosebire de tovarășii lui care iroseau prea mult, folosea fiecare parte din animalele ucise, amintindu-i de familia ei de vulpi.

Când vânătorul a fost rănit de o săgeată, Ahri a simțit că viața i se scurgea și nu avea să mai supraviețuiască mult. Din instinct, i-a devorat esența și a avut viziuni scurte cu amintirile lui – iubirea pierdută în luptă, copiii săi de pe un tărâm straniu, din fier și piatră. A descoperit că-i putea transforma teama în tristețe sau bucurie și, în timp ce murea, l-a fermecat cu viziuni ale unei pajiști însorite.

Cu euforia vieții pe care o consumase curgându-i prin vene, Ahri a călătorit prin Ionia în căutarea altor victime. N-o încânta nimic mai mult decât să se joace cu victimele ei și să le manipuleze emoțiile înainte să le devoreze esența vitală. Uneori le uluia cu viziuni de o rară frumusețe, alteori cu halucinații de dor nemărginit și din când în când cu vise în nuanțele unei tristeți nesfârșite.

Se îmbăta cu amintiri care nu erau ale ei, furate din viețile altora. Viziunile i-au permis lui Ahri să vadă prin ochii lor cum jurau credință unui templu al umbrelor, îi aduceau ofrande unei zeități a soarelui, întâlneau un trib de păsări vastaya ce vorbeau doar prin cântece și zăreau peisaje muntoase care nu semănau cu nimic din ce mai văzuse ea vreodată. A simțit cum inima i se sfâșie și s-a ridicat pe culmile încântării în amintiri scurte ce o făceau să-și dorească enorm să cunoască mai mult și a plâns când a văzut sătenii Ioniei masacrați de invadatorii noxieni.

Ahri a rămas surprinsă când amintirile ei au ajutat-o să descopere povestea unei vulpi demonice nepământești. Pe măsură ce a absorbit din ce în ce mai multă esență vitală, a ajuns să se identifice din ce în ce mai mult cu victimele ei și a fost cuprinsă de vinovăție pentru că distrusese atât de multe vieți. S-a temut că miturile despre ea erau adevărate – că nu era decât un monstru crud. Dar dacă nu se hrănea o vreme, își simțea puterile scăzând și nu se putea abține să nu se hrănească iar.

Ahri și-a testat stăpânirea de sine devorând doar cantități mici de esență a vieții, suficientă încât să absoarbă una sau două amintiri, dar nu cât să ucidă. A reușit să reziste o vreme, însă a fost atât de chinuită de foamea nesfârșită încât până la urmă a cedat tentației și s-a hrănit cu visele unui întreg sat de pe coastă.

Tulburată de greșeala ei, Ahri nu s-a putut ierta, iar durerea profundă a forțat-o să-și pună propria existență sub semnul întrebării. S-a retras în peșterile înghețate, izolându-se în speranța că avea să învețe să-și controleze dorința necruțătoare. S-a întors după ani de zile, hotărâtă să exploreze toate fațetele vieții cu proprii ei ochi. Deși uneori se mai hrănește cu esență, n-a mai devorat niciodată vieți. Ahri a plecat în căutarea altora ca ea, având doar cele două nestemate ca indiciu al originii ei, dar hotărâtă să nu se mai bazeze pe amintiri împrumutate și pe vise nefamiliare.