Livia Posted April 8, 2020 Share Posted April 8, 2020 Deținătoare a mărcii Ninebot, care a cumpărat cu ceva timp în urmă mult mai celebra Segway, Xiaomi a prezentat recent o motocicletă electrică mai rapidă decât un BMW M3. Ceea ce nu ar trebui să fie dificil, având în vedere faptul că vorbim de o motocicletă, mult mai ușoară decât orice mașină. Xiaomi este o companie chineză cunoscută pentru telefoanele sale cu un raport preț/performanțe imbatabil. Sub umbrela Xiaomi activează însă numeroase companii cu o gamă de produse aproape imposibil de imaginat, de la periuțe de dinți la trotinete electrice și, mai recent, chiar motociclete electrice. Prima motocicletă electrică este produsă de Ninebot sub brandul Segway și poartă numele „Apex”. Prezentarea conceptului a fost însoțită de un video care dezvăluie mai multe detalii despre viitoarea motocicletă electrică Xiaomi. Printre acestea, motorul electric de dimensiuni generoase, montat central pe cadrul motocicletei. În mod ironic pentru denumirea sa, în clip se pare că motociclistul ratează toate apexurile, iar viteza la care este filmată nu promite prea multă sportivitate. Pentru a reuși aceste performanțe, motocicleta produsă de Xiaomi folosește un motor de 150 CP. Acesta asigură suficientă putere pentru a împinge Seqway Apex la o viteză maximă de 200 km/h. Pentru o motocicletă de curse obișnuită, aceste cifre nu par grozave, dar pentru una electrică, Xiamo a reușit o minune inginerească. Dacă suntem cu toții de acord că motocicleta electrică produsă de Xiaomi le are cu viteza, mai rămâne doar să vedem și ce autonomia ar avea Segway Apex. Chinezii nu au prezentat nicio estimare pentru această caracteristică, dar nu așteptăm ca Segway Apex să se compare cu o mașină din acest punct de vedere. Spațiul pe care-l poate aloca bateriei este prea limitat la o motocicletă. Pentru cei care se tem că experiența Xiaomi cu motocicletele (sau lipsa completă a acesteia) ar putea compromite performanțele lui Segway Apex, merită menționat că motocicleta electrică a Xiaomi pare să aibă la bază șasiul modelului Yamaha R6. Sau cel puțin unul copiat destul de îndeaproape după acesta. Sursa Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts
Archived
This topic is now archived and is closed to further replies.