Moderators Mr.JohnnySins Postat Martie 25 Moderators Postat Martie 25 Formația londoneză, amenințată cu retrogradarea în Premier League, are o ultima tentativă de a rămâne în elita fotbalului englez. La Tottenham începe un nou capitol! Al treilea, în același sezon, în ceea ce privește postul de antrenor. Danezul Thomas Frank a pornit, în acest sezon, alături de Spurs, dar a fost îndepărtat, în februarie, după ce rezultatele au fost tot mai slabe. Din păcate pentru Drăgușin și colegii săi, al doilea antrenor, croatul Igor Tudor (foto, jos), nu doar că n-a îmbunătățit lucrurile, dar mai mult a „îngropat“ echipa. Care acum are o serie șocantă. Igor Tudor pleacă de la Tottenham. Vine austriacul Adolf Hütter, zis Adi Hütter Având în vedere taboul sumbru de la Tottenham, conducerea a luat decizia de a încerca o ultima tentativă de a „trezi“ echipa. În acest sens, urmează rezilierea contractului lui Igor Tudor pe cale amiabilă. Anunțul va fi făcut, în următoarele ore, potrivit presei britanice. Mutarea n-a fost oficializată de duminică până acum, întrucât tehnicianul croat a fost lovit de decesul tatălui său. Între timp însă, părțile au ajuns la un acord pentru rezilierea contractului. În paralel cu negocierile purtate cu Igor Tudor, Tottenham a discutat și cu alți antrenori, pe listă pentru a prelua echipa din mers. Italianul Roberto De Zerbi a spus „nu“, punând o condiție Așadar, s-a ajuns la varianta Adolf Hütter (foto, sus), zis Adi Hütter. Austriacul în vârsta de 56 de ani e un nume respectat în fotbalul european. Ultima dată, Adi Hütter a lucrat la Monaco, în perioada iulie 2023 – octombrie 2025. Anterior, a avut mandate la Gladbach, Frankfurt, Young Boys sau Salzburg. În CV-ul lui Adi Hütter sunt trei trofee majore: câte un titlu cu Young Boys și Red Bull Salzburg, plus o cupă cu formația austriacă. Numirea lui Adi Hütter e aproape de finalizare însă, în cazul în care va fi o surpriză, Tottenham are și „planul B“. Acesta constă în instalarea lui Chris Hughton. Sursa
Postări Recomandate