-
Număr conținut
1489 -
Înregistrat
-
Ultima Vizită
-
Zile Câștigate
3 -
Country
Romania -
Points
34,903 [ Donate ]
Tip conținut
Profiluri
Forumuri
Calendar
Orice postat de Mr.JohnnySins
- Anterioară
- 4
- 5
- 6
- 7
- 8
- 9
- 10
- 11
- 12
- 13
- 14
- Următoarea
-
Pagina 9 din 25
-
Pe Dumnezeu nu pot să-l încapă cele nouă colțuri ale cerului și nici cele șapte ale pământului, îl încape însă inima omului.” (Zorba grecul – Nikos Kazantzakis)
-
“Trecerea de la destin la menire se face când certitudinea unei fericite coincidențe se transformă în bănuiala unei cauzalități ascunse” (Despre limită – Gabriel Liiceanu)
-
Una dintre cele mai importante conferințe din lumea inteligenței artificiale a produs un șoc în comunitatea academică după ce a anunțat respingerea a 497 de lucrări, în urma depistării folosirii nepermise a modelelor de limbaj în procesul de peer review. Cazul privește ediția din 2026 a International Conference on Machine Learning, cunoscută drept ICML, eveniment programat în iulie, la Seul. Măsura nu vizează conținutul științific al articolelor în sine, ci încălcarea regulilor de evaluare asumate de autori și recenzori. Decizia este una rară prin amploare și vine într-un moment în care lumea cercetării încearcă să stabilească limite clare pentru folosirea inteligenței artificiale în activități sensibile, precum evaluarea lucrărilor științifice. Organizatorii ICML au transmis că miza reală nu este doar respectarea unei reguli interne, ci protejarea încrederii dintre cercetători, într-un sistem deja presat de volum mare de articole și de ritmul accelerat în care AI schimbă practicile academice. Cum a prins conferința folosirea ilegală a inteligenței artificiale Elementul care a făcut diferența a fost un sistem de watermarking ascuns în lucrările trimise la evaluare. Mai exact, organizatorii au introdus în PDF-uri instrucțiuni invizibile pentru cititorul uman, dar detectabile de un model de limbaj. Dacă un recenzor încărca lucrarea într-un LLM pentru a genera review-ul, modelul era împins să includă în text anumite expresii-capcană. Apariția acestor formule în evaluările returnate a devenit semnalul că AI-ul fusese folosit contrar politicii acceptate. Potrivit informațiilor publicate de ICML, au fost identificate sute de review-uri problematice, provenite de la recenzori aflați în categoria în care utilizarea LLM-urilor era interzisă complet. Organizatorii au precizat că nu au folosit detectoare generice de text AI, ci un mecanism propriu, iar fiecare caz semnalat a fost verificat manual pentru a evita erorile. În total, asta a dus la respingerea a 497 de lucrări, adică aproximativ 2% din toate trimiterile la conferință. Sursa
-
Curățenia din locuință a devenit, în ultimii ani, un teren tot mai important pentru tehnologie. Producătorii de electrocasnice nu mai mizează doar pe putere mare de aspirare sau pe un design elegant, ci încearcă să răspundă unei nevoi simple și foarte concrete: mai puțin timp pierdut, mai puțin efort și rezultate mai bune. În acest context, Dyson anunță lansarea noului Clean+Wash Hygiene™, un aspirator inteligent cu funcție umedă și uscată, gândit pentru a aspira și a spăla simultan pardoselile dure. Noul model este poziționat ca o soluție premium pentru cei care vor să elimine din rutina zilnică etapele separate de aspirare și spălare. Practic, Dyson promite un aparat capabil să colecteze praful, părul și resturile de zi cu zi, dar și să îndepărteze murdăria umedă și petele, folosind permanent apă curată pe suprafața podelei. Rezultatul urmărit este unul cât se poate de clar pentru utilizator: o podea curată, care se usucă repede și nu rămâne pătată sau încărcată de urme. Ce aduce nou Dyson Clean+Wash Hygiene Miza principală a noului aparat este combinația dintre funcția de aspirare și cea de spălare, într-un singur pas. Dyson susține că rola din microfibră folosită de acest model este cea mai absorbantă dezvoltată până acum de companie, fiind proiectată să curețe simultan murdăria uscată și pe cea umedă. În loc ca utilizatorul să treacă întâi cu aspiratorul și apoi cu mopul sau cu un alt dispozitiv de spălare, Clean+Wash Hygiene promite să rezolve totul dintr-o mișcare, pe pardoseli dure. Un alt element pe care compania îl pune în prim-plan este sistemul de hidratare a rolei cu apă curată. Practic, aparatul nu se bazează pe reutilizarea aceleiași ape murdare pe toată suprafața, ci alimentează permanent rola cu apă proaspătă, pentru ca fiecare zonă a podelei să fie tratată igienic. Pentru utilizator, diferența poate fi importantă mai ales în locuințele cu trafic intens, în bucătării, holuri sau în casele în care există copii și animale de companie, unde petele și murdăria umedă apar frecvent. Sursa
-
HONOR a adus oficial în România noul HONOR 600 Lite, iar azi Playtech a fost la sesiunea de hands-on dedicată modelului care vrea să mute mai aproape de zona accesibilă o experiență inspirată din segmentul premium. Primele impresii sunt clare: producătorul mizează pe un mix foarte atent ales între design, autonomie, cameră foto și funcții AI cu adevărat utile, nu doar bifate în fișa tehnică. La un preț de 2.199 de lei, noul telefon intră într-o categorie extrem de competitivă, dar încearcă să iasă în evidență prin detalii pe care, de regulă, le vezi pe modele mai scumpe. HONOR 600 Lite pare construit pentru publicul care nu mai caută doar un telefon „bun la toate”, ci un dispozitiv care să arate bine, să reziste o zi întreagă fără emoții și să ofere o experiență cât mai apropiată de cea a unui flagship. Într-o piață plină de compromisuri în zona mid-range, noul model încearcă să demonstreze că nu trebuie să renunți nici la aspect, nici la cameră, nici la baterie pentru a rămâne într-un buget rezonabil. Un design care încearcă să urce telefonul într-o clasă superioară Unul dintre primele lucruri care atrag atenția la HONOR 600 Lite este construcția. Telefonul vine cu un design unibody din aluminiu, realizat prin tehnologia vacuum forging, iar acest detaliu îl ajută imediat să iasă din mulțime. În segmentul de preț în care se află, majoritatea producătorilor merg în continuare pe plastic, uneori bine finisat, dar rareori capabil să ofere aceeași senzație premium pe care o ai când ții în mână un telefon metalic. Dincolo de materialele folosite, HONOR a lucrat și la profilul general al dispozitivului. Cu o grosime de doar 7,34 mm și o greutate de aproximativ 180 de grame, modelul reușește să păstreze un echilibru bun între eleganță și confort. Nu pare un telefon masiv, deși are o baterie foarte generoasă, iar asta este deja un avantaj important într-o perioadă în care tot mai multe modele cu autonomie mare devin automat și mai grele. Ecranul contribuie și el decisiv la impresia de produs dintr-o categorie superioară. HONOR 600 Lite vine cu un panou AMOLED de 6,6 inci, rezoluție 1.5K și margini foarte subțiri, ceea ce îl face să pară modern și bine calibrat pentru consum multimedia, rețele sociale și gaming casual. Un element care poate conta enorm în utilizarea de zi cu zi este luminozitatea de până la 6.500 de niți. Pe hârtie sună spectaculos, dar în practică asta înseamnă ceva foarte simplu: vizibilitate mai bună afară, inclusiv în lumina puternică a soarelui, unde multe telefoane din acest segment încep să aibă probleme. Sursa
-
Dacă până acum trebuia să alegi între un procesor bun pentru gaming și unul serios pentru muncă „greu de dus”, AMD pare că vrea să încheie definitiv discuția asta. Noul Ryzen 9 9950X3D2 Dual Edition vine cu o promisiune simplă, dar ambițioasă: performanță de top în ambele lumi, fără compromisuri. Este genul de lansare care nu încearcă doar să fie „mai rapidă ca anul trecut”, ci să schimbe modul în care te gândești la un PC. Pentru prima dată, un procesor desktop aduce tehnologia 3D V-Cache pe ambele chiplet-uri, ceea ce în teorie și, din primele teste, și în practică, duce performanța la un alt nivel. Mai mult cache, mai puține compromisuri Piesa centrală a acestui procesor este tehnologia 3D V-Cache, pe care AMD o duce acum la extrem. Dacă până acum exista pe un singur chiplet, în cazul noului model vorbim de o implementare completă pe ambele. Rezultatul? Un total de 208 MB cache, cel mai mare văzut până acum pe un procesor Ryzen. Ce înseamnă asta, pe scurt: acces mai rapid la datele importante latență redusă în aplicații sensibile performanță mai stabilă în scenarii mixte Tradus pe românește: jocurile rulează mai fluid, iar aplicațiile grele nu mai „trag frâna” sistemului când ai mai multe lucruri deschise. Procesorul este construit pe arhitectura Zen 5 și vine cu 16 nuclee, suport pentru platforma AM5 și un TDP care poate ajunge la 200W, ceea ce îi oferă suficient spațiu pentru performanță serioasă. Gaming și productivitate, în sfârșit în același loc Partea interesantă este că nu vorbim doar despre cifre pe hârtie. AMD țintește direct utilizatorii care fac de toate pe același sistem: gaming, editare video, modelare 3D sau chiar dezvoltare software. În aplicații reale, apar îmbunătățiri vizibile: randare video mai rapidă în DaVinci Resolve modelare 3D mai fluidă în Blender compilare mai rapidă în Unreal Engine sau Chromium Creșterile nu sunt spectaculoase pe hârtie, undeva între 5 și 10%, dar avantajul real vine din consistență și din faptul că nu mai trebuie să alegi între „optimizat pentru jocuri” și „optimizat pentru muncă”. Mai ales pentru workload-uri moderne, cum ar fi antrenarea modelelor AI sau build-urile mari de software, accesul rapid la cache face diferența mai mult decât frecvența brută. Sursa
-
Dacă ideea de „cinema acasă” ți se părea până acum fie complicată, fie scumpă, Sony vine în 2026 cu o abordare mult mai prietenoasă. Noua gamă BRAVIA Home Theatre este gândită fix pentru cei care vor sunet de film fără să transforme sufrageria într-un labirint de cabluri și echipamente. Sub conceptul „Cinematograful vine acasă”, compania extinde atât zona audio, cât și pe cea de televizoare, încercând să acopere toate scenariile: de la setup-uri simple, până la upgrade-uri serioase pentru cei deja pasionați de home cinema. Practic, nu mai e vorba doar despre un soundbar, ci despre un ecosistem complet. Sunet cinematic fără complicații și fără prea multe cabluri Vedeta gamei audio este soundbar-ul BRAVIA Theatre Bar 7, care încearcă să livreze o experiență surround convingătoare dintr-un singur dispozitiv. Cu nouă difuzoare integrate, inclusiv unele orientate în sus și lateral, acesta creează un spațiu audio mult mai amplu decât te-ai aștepta de la un soundbar compact. Secretul stă în tehnologia 360 Spatial Sound Mapping, care „simulează” mai multe surse audio în cameră. Rezultatul este acel efect de sunet care pare că vine din toate direcțiile, chiar dacă nu ai boxe montate peste tot prin casă. Pentru cei care vor mai mult, setup-ul poate fi extins cu subwoofere și boxe dedicate: BRAVIA Theatre Sub 9 pentru un bas profund și controlat BRAVIA Theatre Sub 8 ca variantă mai accesibilă BRAVIA Theatre Rear 9 pentru un surround mai realist Un plus important este suportul pentru formate precum Dolby Atmos și DTS:X, adică exact acele standarde care fac diferența între „sună bine” și „sună ca la cinema”. În plus, controlul se mută direct pe telefon prin aplicația BRAVIA Connect, ceea ce înseamnă că nu mai stai să cauți telecomenzi sau meniuri complicate. Sursa
-
Gabriel Batistuta a vorbit despre moartea lui Diego Maradona într-o manieră emoționantă. Moartea lui Diego Armando Maradona, survenită pe 25 noiembrie 2020, continuă să genereze durere și tristețe în lumea fotbalului. Recent, Gabriel Batistuta, fost coechipier la echipa națională a Argentinei cu Maradona la Campionatul Mondial din 1994, a oferit o reflecție puternică asupra nefericitului moment. Gabriel Batistuta, marcat profund de moartea lui Diego Maradona Fostul atacant a fost vizibil emoționat când și-a amintit de ultimele zile ale lui Maradona și a regretat că nu l-a putut ajuta. „A fost un om grozav, cu tot cu problemele lui, dar un om grozav. Am încercat întotdeauna să-i spun adevărul, chiar dacă era cu 10 ani mai mare decât mine. Când simt ceva, o spun. Probabil asta l-a făcut să mă respecte”, a dezvăluit Batistuta, în podcastul lui Rio Ferdinand, citat în presa din Argentina. A continuat apoi cu unele dintre cele mai de impact cuvinte: „A murit singur, nimeni nu a fost cu el. A murit ca un câine. Nu am făcut prea multe pentru el ca să-l protejăm. Este ceva la care nu-mi place să mă gândesc. Mă învinovățesc și pe mine”. Îngrijorat ca Lionel Messi să nu aibă aceeași soartă Batistuta și-a exprimat, de asemenea, îngrijorarea pentru viitorul lui Lionel Messi și speranța că aceeași soartă să nu i se întâmple: „Dacă iubești pe cineva, trebuie să-l ajuți atunci când are nevoie, chiar dacă este dificil să te descurci cu el. Este trist. Nu este un sentiment plăcut. Ne-a oferit tuturor momente incredibile. Sper să nu i se întâmple asta lui Messi”. În aceeași conversație cu Rio Ferdinand, Batistuta i-a analizat pe cei doi titani. „Sunt diferiți. Messi a marcat peste 1.000 de goluri (n.r.- 901), iar Maradona a marcat mult mai puține. Messi este un tip calm, iar Maradona nu a fost. Maradona a fost cel mai bun pentru că putea juca, controla arbitrul și adversarul. Era capabil să facă lucruri incredibile, iar Messi poate face și asta, dar îi lipsește acea carismă, acel farmec”, a comentat el. De asemenea, el a subliniat constanța căpitanului argentinian actual: „Messi este în top de peste 20 de ani. Este pur și simplu incredibil. Chiar și la Inter Miami, el își dorește în continuare să marcheze și să câștige; rămâne competitiv. Sunt sigur că va face o treabă excelentă la Cupa Mondială. Poate câștiga din nou Cupa Mondială cu Argentina”. Sursa
-
Un tip exigent, care ridică mereu ștacheta, Loți avea așteptări mari de la un jucător de echipa națională care, între timp, și-a pierdut busola din punct de vedere fotbalistic. Cine a urmărit cariera antrenorului László Bölöni (73 de ani) și a vorbit cu el, periodic, de-a lungul anilor, s-a convins de un lucru: Loți e un tip cu standarde foarte înalte! Așa se și explică faptul că, de câte ori un jucător român a scos capul în campionatul nostru și a entuziasmat lumea prin evoluții mai bune, Bölöni a refuzat să fie luat de val. Atunci când a comentat astfel de cazuri, când i s-a cerut părerea despre câte un fotbalist promițător, Loți a invitat la calm. Și mai mereu a subliniat că valoarea sportivă are nevoie de confirmare îndelungată la un nivel foarte înalt. Ceea ce, din păcate, jucătorii români reușesc din ce în ce mai puțin spre deloc. Bölöni, dezamăgit de Florinel Coman În acest context, a surprins un pic o declarație dată de Bölöni, în vara anului 2024. În acel moment, fostul selecționer a fost întrebat despre transferul lui Florinel Coman, de la FCSB la Al-Gharafa (Qatar). La vremea respectivă, Florinel era jucător de națională și venea după două sezoane excelente în țară: 29 de goluri, 22 de pase de gol! „Am citit această știre puțin deranjantă. Eu așa cred, că acest băiat (n.r. – Florinel Coman) merită mai mult, un fotbal mai bun. Eu nu vreau să condamn, pentru că am lucrat și eu acolo, dar atunci când pui piciorul acolo, pierzi 20% din ceea ce știi, la antrenament încă 10%, la meci încă 20%… E foarte greu și noi nu suntem suficienți de căliți. Acest băiat ar merita un club european. De ce nu ajunge acolo? Nu știu“, a spus Bölöni, în 2024. Acum, la aproape doi ani de la această declarație, Coman e un jucător pierdut în anonimatul fotbalului din Qatar. Și, pe fondul marginalizării sale la Al-Gharafa, unde mai mult n-a jucat decât a jucat, a pierdut contactul și cu echipa națională. Ultima sa convocare datează din noiembrie 2024! Sursa
-
Echipa pregătită de Mirel Rădoi a bifat un rezultat de egalitate (0-0 cu Metaloglobus București) și o victorie (1-0 vs. UTA) în primele două runde din play-out-ul Superligii României. Campioana en-titre e pe primul loc în clasamentul play-out-ului cu 27 de puncte. Pentru FCSB urmează meciul cu FC Botoșani de vineri, 3 aprilie, de la ora 20:30, în runda #3. MM Stoica anunță următoarea mutare la FCSB: ”Dacă reușim să îl aducem, va fi un transfer mare” Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a dezvăluit că roș-albaștrii au pus ochii pe un jucător și că vor încerca să-l aducă la echipă în fereastra de transferuri din vară. MM nu a spus însă și numele acestuia, invocând faptul că i-ar putea crește cota, dar a ținut să puncteze faptul că în iarnă FCSB și-a mai încercat norocul cu mutarea lui. ”(n.r. – De ce nu îi faceți ofertă lui Neluțu pentru Biliboc?) Noi nu avem nevoie de jucători sub vârstă pe poziția aia. Noi vrem să aducem seniori pe poziția aia. Jucător sub vârstă va fi portar la noi, e un lucru cert. Nu contează vârsta, dar avem un alt jucător străin pe care îl urmărim pentru poziția asta. Un jucător cu aceleași calități, doar că mai experimentat. Dacă reușim să îl aducem, va fi un mare transfer pentru noi. (n.r. – Sunteți închiși?) Nu suntem închiși deloc. Am încercat să îl luăm în iarnă, dar n-am reușit. Nu mai conta nici cât ofeream pentru că președintele echipei la care joacă a spus clar că nu e de vânzare și cu asta basta. Sperăm să îl luăm vară Mi se pare foarte, foarte bun. Îl urmăresc meci de meci de atunci și e cel mai bun din echipa lui. Tocmai de aceea sunt un pic cam speriat, ca nu cumva să atragă atenția unora care sunt peste noi”, a spus MM Stoica Sursa
-
Gică Hagi este favorit să preia banca României după plecarea lui Mircea Lucescu, însă Giovanni Becali susține că deține „arma” care ar putea anula imediat mutarea. Naționala României a ratat prezența la Cupa Mondială din 2026, iar Mircea Lucescu se pregătește să părăsească funcția de selecționer după meciul amical de marți, 31 martie, împotriva Slovaciei. În spațiul public, Gică Hagi (61 de ani) este dat drept înlocuitorul cert, urmând să fie prezentat la jumătatea lunii aprilie. Condiția care poate schimba soarta băncii tehnice Deși revenirea tehnicianului la cârma tricolorilor pare iminentă, Giovanni Becali (73 de ani) a adus în discuție un scenariu complet diferit. Impresarul a transmis că i-ar putea pune pe masă „Regelui” o propunere importantă venită din străinătate în următoarele zile, ceea ce l-ar devia pe antrenor de la drumul spre echipa națională. „S-ar putea să vină Hagi la echipa națională, eu încă nu știu nimic. Eu aud din presă, nu știu! Gică e ca și copilul meu, am stat 30 de ani împreună, însă aud doar speculații, nu pot să spun că Hagi este decis să meargă acolo. Am luat masa cu el, dar nu am vorbit așa ceva. Dacă eu găsesc în 10 zile o ofertă pentru Hagi, el nu se mai duce la echipa națională! Dacă eu găsesc o ofertă până vinerea viitoare, 3 aprilie, din vară, Hagi nu mai vine la echipa națională. Nu știu ce cuvânt a lăsat, care a fost impresia din discuții”, a spus Giovanni Becali, potrivit Fanatik. Gică Hagi a mai antrenat selecționata României în anul 2001, imediat după ce și-a încheiat cariera de jucător. Mandatul său s-a terminat după pierderea barajului de calificare la Cupa Mondială din 2002 în fața Sloveniei. De-a lungul timpului, el a mai pregătit echipe precum Galatasaray, Bursaspor, Poli Timișoara, FCSB și Farul Constanța. Sursa
-
Atunci când a preluat echipa națională, după Euro 2024, „Il Luce“ a promis marea cu sare. Astăzi, la aproape doi ani distanță, va lăsa în urma sa o echipă decăzută. România excelează la „fotbalul vorbit“. Constatarea îi aparține lui Gheorghe Hagi, probabil viitorul selecționer, și reflectă o realitate dureroasă. În ceea ce privește fotbalul intern, vedem confirmarea acestei situații, etapă de etapă. Pentru că meciurile de pe teren au o calitate slabă, iar adevăratele „meciuri“ sunt scandalurile de după fluierul de final, pe principiul „are dreptate cine țipă mai tare“. La nivel de prima reprezentativă, ultimii selecționeri pe care i-am avut au excelat, la rândul lor, la datul din gură. Cu excepția lui Edward Iordănescu. Pentru că acesta a livrat și rezultate incontestabile. În rest însă, Rădoi a bătut câmpii cu „vom ataca și când vom avea mingea și când nu“, iar Mircea Lucescu a „reușit“ să facă și el niște declarații deplasate pentru experiența sa! De la „Cu noi jucând, nu apărându-ne!“, am ajuns la 38% posesie, la Istanbul În mod inexplicabil, Lucescu a dat cu „toporul“ într-o națională pe care a preluat-o de la Edward Iordănescu, după un turneu final în care, per ansamblu, România a lăsat o impresie decentă. Fără a ține cont de acest lucru, de calificarea și de prestațiile de la Euro 2024, Mircea Lucescu a avut o tiradă de neînțeles prin care și-a criticat și predecesorul! „Obiectivul este să fac echipa asta să joace mai bine decât a jucat. Că nu m-am simțit bine în tribună când vedeam că adversarii aveau șapte, opt ocazii de gol. La Euro puteam pierde și cu 6-0 la meciurile alea cu Belgia și cu Olanda. Atâtea ocazii au fost, dar am avut un portar extraordinar. Acum, Bosnia a ajuns să tragă o singură dată la poartă. Cu noi jucând, nu apărându-ne! Nu făcând 20 de pase lungi la întâmplare. Ăsta e adevărul! Nu ne putem ascunde. Vrem să mergem mai departe. Noi, la Campionatul European, am avut 3,3, asta era media. După 3 pase, noi pierdem mingea. Ca medie, că erau poate și faze cu 7 pase. Am trecut la Liga Națiunilor la 5, medie de aproape 5. Și acum văd că am ajuns la 7“, a tunat Lucescu, anul trecut. Din păcate, promisiunile sale s-au dovedit a fi vorbe goale. Iar meciul cu Turcia (0-1), de la Istanbul, fix asta a demonstrat. Iată statisticile partidei de aseară, furnizate de UEFA: *Posesie: Turcia (62%) – România (38%) *Acțiuni ofensive: Turcia (39) – România (12) *Cornere: Turcia (9) – România (3) *Total pase reușite: Turcia (488) – România (189) După cum se vede, turcii ne-au surclasat la toate capitolele! Și, în niciun moment, România n-a arătat ca echipa promisă de Mircea Lucescu. De fapt, în multe momente, naționala a prestat cu joc dominat de frică. Iar statistica paselor și cea a posesiei reflectă, încă o dată, cât de precaut am jucat, pe toată durata întâlnirii, inclusiv după ce turcii au deschis scorul și, practic, nu mai aveam nimic de pierdut. Cum a reacționat selecționerul după un asemenea joc? S-a spălat pe mâini: „Calhanoglou a alergat 12 kilometri, astăzi, m-am interesat, la final. Și când îmi amintesc că, la noi în campionat, jucătorii aleargă 8-9 kilometri pe meci, îmi dau seama că fotbalul îi răsplătește pe cei care muncesc mai mult“. Sursa
-
[TENIS] Drama lui Halep: „Trei luni am fost în depresie“
Mr.JohnnySins a postat un topic în Știri despre Sport
Deși un etalon de succes, Simona Halep (34 de ani) s-a confruntat și cu niște momente extrem de dificile. Atât în viața personală, cât și sportivă. Simona Halep, chiar dacă și-a încheiat cariera după un mare scandal de dopaj, rămâne un model de succes pentru sportul românesc. Pe bună dreptate! Până să pice controlul antidoping de la New York, în 2022, „Simo“ a fost supusă unor teste pe bandă și niciodată n-a avut probleme. Așadar, rezultatele ei formidabile, în perioada 2014-2022, nu pot fi puse sub semnul întrebării. Dar, în intervalul amintit de timp, Halep s-a confruntat și cu niște episoade extrem de dificile. Iar dacă n-ar fi avut oamenii potriviți în jurul ei, ar fi existat riscul ca unele eșecuri să o tragă în jos definitiv. Simona Halep: „După finala pierdută cu Ostapenko, am căzut în depresie“ Mulți au uitat acum, însă Simona Halep, mai întâi, a ajuns pe locul 1 mondial, la finalul anului 2017 și abia apoi, după opt luni de așteptare, a cucerit primul ei titlu de Grand Slam, la French Open 2018. Până la triumful de la Paris, în finala cu Sloane Stephens (3-6, 6-4, 6-1), a fost însă eșecul îngrozitor, la finala French Open 2017. Atunci, în duelul cu Jelena Ostapenko, Halep a „reușit“ să piardă un meci care părea câștigat, la un moment dat! Sportiva din Letonia a izbutit însă remontada, în mod incredibil: 4-6, 6-4, 6-3. Acum, în cadrul podcastului MindArchitect, realizat de Horia Tecău, „Simo“ a mărturisit că meciul pierdut cu Jelena Ostapenko a afectat-o, în mod grav. „Darren Cahill m-a felicitat după ce am pierdut finala din 2017 cu Ostapenko la Roland Garros. Trei luni am fost în depresie totală. A fost o dramă totală în capul și în sufletul meu. M-am ridicat și m-am dus la antrenament. Nu foarte mulți sportivi, după un eșec atât de mare, reușesc să revină atât de bine. A fost un eșec, dar a fost cea mai mare lecție. M-a ajutat și în viață. Am învățat că orice e posibil, dacă îți vezi de treabă. Nu trebuie să renunți. În orice domeniu, asta e important: să îți mai oferi o șansă pe care nu ți-o oferă nimeni“, a mărturisit Halep. De amintit că, după eșecul din finala cu Jelena Ostapenko în 2017, Simona a triumfat atât la French Open 2018, cât și la Wimbledon 2019. Sursa -
Formația londoneză, amenințată cu retrogradarea în Premier League, are o ultima tentativă de a rămâne în elita fotbalului englez. La Tottenham începe un nou capitol! Al treilea, în același sezon, în ceea ce privește postul de antrenor. Danezul Thomas Frank a pornit, în acest sezon, alături de Spurs, dar a fost îndepărtat, în februarie, după ce rezultatele au fost tot mai slabe. Din păcate pentru Drăgușin și colegii săi, al doilea antrenor, croatul Igor Tudor (foto, jos), nu doar că n-a îmbunătățit lucrurile, dar mai mult a „îngropat“ echipa. Care acum are o serie șocantă. Igor Tudor pleacă de la Tottenham. Vine austriacul Adolf Hütter, zis Adi Hütter Având în vedere taboul sumbru de la Tottenham, conducerea a luat decizia de a încerca o ultima tentativă de a „trezi“ echipa. În acest sens, urmează rezilierea contractului lui Igor Tudor pe cale amiabilă. Anunțul va fi făcut, în următoarele ore, potrivit presei britanice. Mutarea n-a fost oficializată de duminică până acum, întrucât tehnicianul croat a fost lovit de decesul tatălui său. Între timp însă, părțile au ajuns la un acord pentru rezilierea contractului. În paralel cu negocierile purtate cu Igor Tudor, Tottenham a discutat și cu alți antrenori, pe listă pentru a prelua echipa din mers. Italianul Roberto De Zerbi a spus „nu“, punând o condiție Așadar, s-a ajuns la varianta Adolf Hütter (foto, sus), zis Adi Hütter. Austriacul în vârsta de 56 de ani e un nume respectat în fotbalul european. Ultima dată, Adi Hütter a lucrat la Monaco, în perioada iulie 2023 – octombrie 2025. Anterior, a avut mandate la Gladbach, Frankfurt, Young Boys sau Salzburg. În CV-ul lui Adi Hütter sunt trei trofee majore: câte un titlu cu Young Boys și Red Bull Salzburg, plus o cupă cu formația austriacă. Numirea lui Adi Hütter e aproape de finalizare însă, în cazul în care va fi o surpriză, Tottenham are și „planul B“. Acesta constă în instalarea lui Chris Hughton. Sursa
-
- fotbal
- radu dragusin
-
(și 1 alta)
Setat cu taguri:
-
[FOTBAL] Plecare de antrenor în Superliga: „Mulțumim!“
Mr.JohnnySins a postat un topic în Știri despre Sport
În pauza prilejuită de meciurile echipelor naționale, în luna martie, un club din play-out a tăiat în carne de vie. Campionatul nostru e un malaxor de antrenori! În foarte puține cazuri, un tehnician care începe sezonul pe banca unei formații, reușește să-și ducă mandatul la bun sfârșit. De fapt, în multe cazuri, avem echipe cu mai mulți antrenori, de-a lungul unei campanii. Chiar Petrolul Ploiești ne oferă acum un exemplu concret, în acest sens. Prahovenii au pășit în sezonul 2025-2026 cu Liviu Ciobotariu (54 de ani) pe bancă. Au renunțat însă la „Ciobi“, după etapa a 9-a, când echipa a pierdut acasă cu Dinamo: 0-3. A urmat interimatul lui Carmel Bărbulescu și numirea lui Eugen Neagoe (58 de ani) în funcția de „principal“. Și acesta însă tocmai a încheiat raporturile contractuale cu „lupii“ după 25 de meciuri: 7 victorii, 9 egaluri, 9 înfrângeri, golaveraj 21-27. Meciul care a produs plecarea antrenorului s-a jucat, în weekend: Metaloglobus – Petrolul, scor 1-0. „Mulțumim, Eugen Neagoe! FC Petrolul Ploiești și antrenorul principal Eugen Neagoe (58 ani) au ajuns, astăzi, la un acord privind încetarea raporturilor contractuale, decizia celor două părți survenind în contextul problemelor de natură familială cu care tehnicianul se confruntă in această perioadă. Eugen Neagoe se afla pe banca echipei noastre de la finalul lunii septembrie 2025, conducându-i pe “lupi” în 25 de partide oficiale (22 în Superliga, 3 în Cupa României). Clubul nostru va reveni, în perioada următoare, cu precizări legate de componența viitorului staff tehnic. Mulțumim, Eugen Neagoe! Mult succes in continuare!“, a anunțat formația prahoveană pe Facebook. Sursa -
La un moment dat vine o furtună iar vaporul se scufundă, supraviețuind doar iluzionistul și papagalul. Câteva zile, plutind fiecare pe câte o scândură, s-au privit plini de dușmănie, fără să scoată vreun cuvânt. Până la urmă, papagalul zice: — OK! Mă dau bătut. Unde e vaporul???
-
Părinte, te-am visat azi noapte. - Ei, se poate fata tatii, se poate... - Păi, se făcea ca ai venit la noi și Ion nu era acasă ... - Ei, se poate fata tatii, se poate... - ...și părinte, se făcea că am mers în pat . - Ei, se poate fata tatii, se poate... - ...și părinte, se făcea că la plecare mi-ai dat 2000 lei... - Ei, vise taică, vise!
-
„Succesul este construit pe temelia esecurilor noastre”; Maya Angelou
-
„Fa ce poti, cu ce ai, acolo unde esti”; Maya ANgelou
-
Presa turcă a reacționat vineri, după ce Mircea Lucescu a publicat lista jucătorilor convocați pentru duelul de la Istanbul, din semifinalele play-off-ului pentru Cupa Mondială 2026. Jurnaliștii turci au analizat imediat alegerile selecționerului român, punând accent pe fotbaliștii care evoluează în campionatul lor intern. Publicația Haber Global a scos în evidență faptul că pe lista naționalei noastre se regăsesc trei nume legitimate în prezent la cluburi din SuperLig. „Deian Sorescu de la Gaziantep FK, Valentin Mihăilă de la Caykur Rizespor și Ianis Hagi de la Alanyaspor au fost convocați în lotul lărgit”, au scris Turcii. Meci decisiv la Istanbul pentru tricolori Meciul dintre cele două reprezentative este programat joia viitoare, pe 26 martie. Partida se va disputa pe stadionul Beșiktaș Park din Istanbul, cu începere de la ora 19:00. Miza este una uriașă, învingătoarea din această manșă unică urmând să obțină biletul pentru finala barajului. Acolo, pe 31 martie, echipa câștigătoare va înfrunta învingătoarea duelului dintre Slovacia și Kosovo pentru prezența la turneul final. Sursa
-
Mohamed Salah (33 de ani) este foarte aproape de plecarea de la Liverpool, chiar dacă mai are un contract valabil până în 2027. Legendă a clubului de pe Anfield, Salah este într-o scădere evidentă de formă, dar și într-un conflict cu antrenorul Arne Slot. În ultima vreme, se vorbește tot mai des despre plecarea sa de la Liverpool, iar cea mai probabilă destinație este Arabia Saudită. Mohamed Salah este aproape de un transfer la Al-Hilal Al-Hilal, club care a încercat și în trecut să-l convingă pe Salah să semneze, vrea să-l aducă, în cele din urmă, pe starul lui Liverpool, iar pentru asta oficialii arabi au un plan foarte bine pus la punct, dezvăluit de presa britanică. Mai exact, Al-Hilal încearcă să-l convingă pe directorul sportiv de la Liverpool Richard Hughes să vină la echipă, iar acesta ar putea fi un factor-cheie în transferul lui Mohamed Salah, scrie DailyMail. Oricum, în următoarea perioadă Salah va fi nevoit să ia o decizie cu privire la viitorul său. În acest sezon a reușit să marcheze de zece ori în 34 de partide, cifră la care se adaugă și nouă pase decisive. Cotat la 30 de milioane de euro, Salah evoluează la Liverpool din anul 2017, când „Cormoranii” transferau 42 de milioane în conturile celor de la AS Roma. 426 meciuri, 251 de goluri și 119 pase decisive sunt cifrele sale. Sursa
-
Mircea Lucescu a anunțat lotul pe care va miza pentru partida de baraj cu Turcia de pe 26 martie. Legendarul antrenor speră la o victorie, astfel încât România să joace finala play-off-ului de calificare la Campionatul Mondial împotriva lui Kosovo sau Slovacia. Coubiș și Alex Dobre au refuzat în trecut echipa națională Pe lista selecționerului se află și doi jucători care, în trecut, au refuzat echipa națională a României. Este vorba despre Andrei Coubiș, fundașul celor de la Universitatea Cluj, dar și despre Alexandru Dobre, atacantul de la Rapid. Coubiș are dublă cetățenie, română și italiană. Fundașul născut la Milano a mai reprezentat România la echipele de tineret, însă poate evolua în premieră pentru prima reprezentativă. Ulterior, Andrei Coubiș a intrat în vizorul Federației Italiene de Fotbal și a acceptat să ia parte la un trial, după care a fost convocat la reprezentativa U20 a Squadrei Azzurra, fără a apuca însă să evolueze. Din acest motiv, Coubiș a refuzat să accepte o convocare la naționala U21 a României sub comanda lui Emil Săndoi. După o accidentare serioasă, AC Milan l-a împrumutat la Sampdoria, care, după ce a activat clauza de transfer definitiv, l-a cedat la U Cluj. Și Alexandru Dobre, extrema celor de la Rapid, refuzase la un moment dat echipa națională. În luna martie 2022, pe vremea când era jucător la Dijon, în Ligue 2, Dobre acorda un interviu în presa franceză în care anunța că nu mai este interesat să reprezinte România. ”Nu mai sunt interesat de echipa națională a României. Cei de acolo mă fac să mă simt inexistent, invizibil. Nu mi-au respectat munca”, spunea Alex Dobre într-un interviu acordat celor de la Le Bien Public. Totuși, de atunci, Dobre a adunat cinci meciuri la prima reprezentativă, însă nu a reușit să marcheze niciun gol. Lotul României pentru barajul cu Turcia PORTARI: Ionuț RADU (Celta de Vigo | Spania, 7/0), Marian AIOANI (FC Rapid 1923, 0/0), Mihai POPA (CFR Cluj, 0/0); FUNDAȘI: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 36/2), Deian SORESCU (Gaziantep FK | Turcia, 23/0), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 27/1), Andrei BURCĂ (Yunnan Yukun | China, 44/1), Virgil GHIȚĂ (Hannover 96 | Germania, 8/1), Adrian RUS (Universitatea Craiova, 22/1), Andrei COUBIȘ (Universitatea Cluj, 0/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 50/2), Kevin CIUBOTARU (Hermannstadt, 1/0); MIJLOCAȘI: Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 6/0), Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 5/0), Răzvan MARIN (AEK Atena | Grecia, 72/12), Nicolae STANCIU (Dalian Yingbo | China, 84/15), Florin TĂNASE (FCSB, 26/5), Ianis HAGI (Alanyaspor | Turcia, 51/8), Dennis MAN (PSV | Țările de Jos, 43/11), Alexandru DOBRE (FC Rapid 1923, 5/0), Valentin MIHĂILĂ (Caykur Rizespor | Turcia, 33/5), Claudiu PETRILA (FC Rapid 1923, 2/0), Ștefan BAIARAM (Universitatea Craiova, 2/1); ATACANȚI: Daniel BÎRLIGEA (FCSB, 7/2), David MICULESCU (FCSB, 6/0), Marius COMAN (UTA Arad, 0/0). Sursa
-
Nicolae Stanciu (32 de ani) este legitimat la DL Yingbo în primul eșalon al Chinei din această iarnă. Cotat la 2 milioane de euro de site-urile de specialitate, internaționalul român a semnat un contract valabil până în iunie 2027 cu DL Yingbo. Nicolae Stanciu, integralist din nou în China! Ce notă a primit după ultimul meci DL Yingbo a primit vizita lui Shanghai Port vineri, în a treia etapă din Superliga Chinei, pe ”Dalian Suoyuwan Football Stadium” din Dalian. La capătul celor 90 de minute, Dalian a bifat toate cele trei puncte după ce s-a impus cu 1-0. Unicul gol al meciului a fost înscris de Frank Acheampong. Nicolae Stanciu a fost integralist cu Shanghai Port. A fost notat cu 7,2 de portalul de specialitate FlashScore la finalul meciului. Internaționalul român a fost integralist și cu Wuhan Three Towns (1-4) și cu Shanghai Shenhua (3-5) în primele două etape ale noului sezon. DL Yingbo, în clasament După trei etape, Yingbo se află pe locul 5 în clasament cu trei puncte. O victorie și două remize a înregistrat până acum echipa la care evoluează și Stanciu. Pentru Yingbo urmează meciul cu Shandong Taishan din etapa #4, care va avea loc pe 4 aprilie, de la ora 14:00 ora României. Sursa
-
Retras de la națională, Alexandru Mitriță (31 de ani) est elegitimat la Zhejiang Professional în primul eșalon al Chinei. Qingdao Hainiu și Zhejiang s-au întâlnit vineri în a treia etapă din Superliga Chinei, pe ”Qingdao Youth Football Stadium”. La capătul celor 90 de minute, Zhejiang s-a impus cu 4-1. Alexandru Mitriță face show în China în ziua în care s-a anunțat lotul pentru barajul cu Turcia În ziua în care Mircea Lucescu a anunțat lotul echipei naționale pentru barajul cu Turcia de joi (26 martie), Alexandru Mitriță a bifat două pase decisive în China. Mitriță l-a servit de două ori pe Yudong Wang (minutul 54 și minutul 70), pentru golurile de 1-1 și 3-1 Pentru Zhejiang au mai înscris Saul Guarirapa (minutul 55) și Tao Qianglong (90+3), în timp ce fostul jucător de la FCSB, Malcom Edjouma, deschisese scorul în minutul 13. La ce echipe a mai jucat Mitriță Cotat la 4 milioane de euro de site-urile de specialitate, Mitriță are contract cu Zhejiang Professional până la finalul lui decembrie 2026. Fostul internațional român a mai fost legitimat la Universitatea Craiova, New York City, Al-Raed, PAOK Salonic, Al-Ahli, Pescara, Viitorul Constanța, FCSB U21 și Turnu-Severin. Sursa
-
Radu Drăgușin a fost titular la Tottenham în victoria contra lui Atletico Madrid din returul optimilor de finală Champions League, scor 3-2. Deși s-a impus la returul de la Londra, 3-2, Tottenham a fost eliminată din Liga Campionilor. Atletico Madrid s-a impus cu 7-5 la general și a obținut calificarea în sferturile de finală, unde va înfrunta FC Barcelona. Drăgușin a căzut secerat! Gest nesportiv în Atletico - Tottenham Drăgușin a fost pentru prima dată titular în Champions League și a evoluat într-un rol neobișnuit, în flancul drept al apărării. Fundașul român a jucat 66 de minute și a fost înlocuit de Igor Tudor cu Destiny Udogie. În minutul 56, Drăgușin a fost victima unui gest nesportiv din partea lui Ademola Lookman. Faultat de fundașul lui Spurs, atacantul nigerian de la Atletico s-a întors nervos către român și l-a lovit cu palma în zona pieptului. Drăgușin a căzut secerat pe gazon și a acuzat dureri la nivelul pieptului. Lookman s-a ales doar cu cartonaș galben pentru gestul nesportiv, însă BBC a notat că exista posibilitatea ca nigerianul "să vadă chiar cartonașul roșu" pentru ieșirea sa nervoasă. Câteva minute mai târziu, Lookman a fost înlocuit de Diego Simeone cu Alexander Sorloth, în timp ce Radu Drăgușin a trimis o minge periculoasă pe spațiul porții lui Jan Oblak. Sursa
- Anterioară
- 4
- 5
- 6
- 7
- 8
- 9
- 10
- 11
- 12
- 13
- 14
- Următoarea
-
Pagina 9 din 25
