Global-Moderators Dexter. @ GOV.RO Postat Joi la 10:48 Global-Moderators Postat Joi la 10:48 Israelul şi Hamasul au încheiat miercuri un acord în vederea unei încetări a focului în Războiul din Fîşia Gaza şi eliberarea ostaticilor, la 15 luni de la începutul conflictului, anunţă surse concordante şi Donald Trump. Mişcarea islamistă palestiniană Hamas şi aliatul său Jihadul Islamic au aprobat mai înainte, miercuri, acest acord, aflat în negociere la Doha, în vederea unui armistiţiu şi eliberării ostaticilor ţinuţi în Fîşia Gaza în schimbul unor deţinuţi palestinieni din Israel. Trump despre Biden: „A adus politica externă a SUA la cel mai scăzut punct din istoria țării” ”Grupările rezistenţei au ajuns, între ele, la un acord şi i-au informat pe mediatori de aprobarea lor a acordului de schimb (de ostatici şi deţinuţi) şi de încetarea focului”, anunţa o sursă palestiniană apropiată negocierilor, notează Noi.md cu referire la g4media.ro. Premierul Qatarului Mohammed bin Abdulrahman Al-Thani, s-a întîlnit miercuri cu oficiali din cadrul Hamas pentru a finaliza un acord în vederea unei încetări a focului în Fîşia Gaza, a mai declarat o sursă apropiată negocierilor. sursă > Click
Postări Recomandate