Girls Queen of Frostbite Postat Ianuarie 6 Girls Postat Ianuarie 6 1. Primul ceas a fost obeliscul, inventat de vechii egipteni. Cu ajutorul luminii şi a umbrei, acesta le indica oamenilor în ce moment al zilei se aflau. 2. Următorul pas în evoluţia ceasului a fost clepsidra. Prima atestare a acesteia datează din anul 1328, într-o pictură a italianului Ambrogio Lorenzetti. 3. Primul ceas public a fost construit la Milano, în Italia, şi a fost aşezat în principala piaţă a oraşului, în anul 1335. 4. Până în secolul al XIV-lea, în casele oamenilor nu au existat ceasuri. 5. În 1510, un lăcătuş german pe nume Peter Henlein a inventat ceasul de buzunar. Acesta avea însă numai o limbă şi indica doar ora, nu şi minutele. De asemenea, nu avea geam de protecţie. 6. În anul 1577 a fost adăugată ceasului şi limba ce arată minutele. Aceasta a fost inventată de Jost Burgi. 7. În 1787 a fost făcut primul ceas cu alarmă. Inventatorul lui se numea Levi Hutchins. Singurul defect al ceasului era că suna doar la ora 4 dimineaţa. 8. Ceasul de mână a fost inventat în timpul Primului Război Mondial. Primul om care a purtat un astfel de ceas a fost fizicianul francez Blaise Pascal. 9. După ani şi ani de evoluţie, în zilele noastre, putem găsi diferite tipuri de ceasuri, cum ar fi: ceasul solar, clepsidra, lumânarea gradată, ceasurile mecanice, ceasurile electromecanice, ceasurile electronice, ceasurile atomice, de perete, de buzunar, deşteptătoare, pentru scufundători, pentru şah, pentru piloţi şi chiar şi ceasuri astronomice. Sursa : Libertatea.ro
Postări Recomandate