Sari la conținut

Postări Recomandate

  • Global-Moderators
Postat

2106bc734b7267b98fb24c4984e2302e.jpg

1. Potrivit cărții „Față în față cu lupii”, scrisă de cuplul James și Judy Brandenburg, cele mai vechi desene reprezentând lupi se află în peșterile din sudul Europei și datează din jurul anului 20.000 î.e.n.

2. Boala autoimună lupus eritematos sistemic sau, mai simplu, lupus, a fost denumită după aceste animale.

Cuvântul lupus a fost folosit pentru prima dată în Evul Mediu, de către un medic pe nume Rogerius, pentru a descrie leziunile lăsate de boală pe pielea bolnavilor, leziuni care semănau cu mușcătura unui lup.

3. Cei mai mulți pui de lup vin pe lume cu ochi albaștri. Până la vârsta de 8-16 săptămâni își schimbă treptat culoarea în galben-auriu.

Uneori, schimbarea poate să apară mult mai târziu, iar ocazional pot fi întâlniți și lupi maturi cu ochi albaștri.

4. Lupii pot alerga cu 56 de kilometri pe oră. De obicei, ating viteze atât de mari atunci când vânează.

5. Lupii au aproximativ 200 de milioane de celule olfactive, în timp ce oamenii au doar în jur de 5 milioane. Datorită simțului olfactiv foarte bine dezvoltat, lupii pot mirosi alte animale de la peste 1.6 kilometri distanță.

6. Un lup înfometat poate mânca 10 kilograme de carne la o singură masă, ceea ce ar echivala cu 100 de hamburgeri în cazul unui om.

7. Fălcile lupului au o forță imensă. Lupii au capacitatea mușcăturii de aproximativ 1.450-2.100 de kilograme de presiune pe 0.1 centimetri pătrați, de două ori mai mare decât în cazul câinilor.

Fălcile lupilor sunt masive, având 42 de dinți puternici, care străpung și sfâșie carnea și zdrobesc oasele. De asemenea, fălcile lupilor au o deschidere mai mare decât cele ale câinilor.

8. Într-o haită, majoritatea femelelor sunt capabile să se reproducă, însă doar câteva dintre ele fac acest lucru. Adeseori, singurii care se împerechează sunt masculul și femela alfa.

Acest lucru permite nașterea de pui puternici și rezistenți și limitează numărul de progenituri care trebuie îngrijite. Celelalte femele din haită ajută la creșterea și îngrijirea puilor perechii alfa.

9. Iată una dintre cele mai neașteptate curiozități despre lupi. Spre deosebire de alte animale, lupii au o multitudine de expresii faciale distincte, pe care le folosesc pentru a comunica și a menține unitatea haitei.

10. Lupii se folosesc de urlete pentru a le comunica informații membrilor haitei care nu se află în preajmă, pentru a aduna haita înainte de vânătoare sau pentru a avertiza haitele rivale să păstreze distanța.

11. Cei mai mici lupi trăiesc în Orientul Mijlociu și cântăresc doar 15 kilograme. Cei mai mari lupi trăiesc în Canada, Alaska și Rusia și pot ajunge la greutatea de 80 de kilograme.

12. Una dintre cele mai puțin cunoscute curiozități despre lupi este o superstiție a indienilor Cherokee, care vânau rareori aceste animale. Potrivit acestor băștinași nord-americani, uciderea nejustificată a unui lup va atrage răzbunarea cruntă a fraților animalului.

13. Lupii vânează și se deplasează în haită, dar grupurile nu au foarte mulți membri. De obicei, o haită este compusă din mascul, femelă și puii lor.

În cele mai multe cazuri, o haită are aproximativ zece membri, deși există și grupuri cu 30 de membri.

14. Când vânează singur, lupul prinde animale mici, precum veverițe și iepuri.

În haită, lupii pot vâna animale foarte mari, cerbi, elani, reni sau iaci. Când haita ucide un animal, masculul și femela alfa mănâncă întotdeauna primii.

15. Lupilor nu le placestea mult timp într-un loc. O haită poate străbate până la 20 de kilometri pe zi.

Sursa Curiozitate.ro

  • Like 1
Vizitator
Acest topic este acum închis pentru alte răspunsuri.
  • Navigare recentă   0 membri

    • Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Termeni de Utilizare & Politică Intimitate