Administrator RĂDUCU Postat Noiembrie 10 Administrator Postat Noiembrie 10 O femeie din Miercurea-Ciuc, care a fost dată dispărută în urmă cu trei zile, a fost găsită spânzurată, duminică, într-o zonă de la marginea oraşului, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Harghita. Femeia a fost dată dispărută în data de 7 noiembrie, când fost său soţ a sesizat Poliţia că nu mai poate lua legătura cu ea. Biroul de Presă al IPJ Harghita a precizat că, din primele cercetări efectuate de către echipa deplasată la faţa locului a rezultat faptul că femeia a putut fi apelată de fiica acesteia în dimineaţa aceleiaşi zile, dar ulterior nu a mai răspuns la telefon. Poliţiştii, împreună cu fostul soţ al femeii au căutat-o la domiciliu, precum şi în alte locuri pe care aceasta obişnuia să le frecventeze, însă nu au găsit-o. Ulterior, la căutari au participat şi salvamontişti şi numeroşi voluntari din oraş. Biroul de Presă al IPJ Harghita a anunţat că, după trei zile de căutări, femeia dată dispărută "a fost găsită spânzurată în zona releului de transmisiuni din zona Şuta, astăzi 10 noiembrie a.c". Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor producerii evenimentului, a mai transmis sursa citată. STIRILEPROTV.RO
Postări Recomandate