Global-Moderators dRama t i c a Postat Octombrie 24 Global-Moderators Postat Octombrie 24 Start-upul chinez Deep Blue Aerospace a anunţat miercuri că va pune în vânzare primele două bilete pentru locuri la bordul unei rachete care va transporta pasageri în spaţiu în 2027, o experienţă care va costa 211.000 de dolari, informează Reuters. Deep Blue Aerospace pune în vânzare biletele joi, la ora locală 18:00 (10:00 GMT) şi plănuieşte să scoată la vânzare şi alte bilete luna viitoare. Pasagerii vor experimenta un zbor suborbital, ceea ce înseamnă că racheta va ajunge în spaţiu, dar nu va intra pe orbita Pământului. Industria zborurilor comerciale în spaţiu cu pasageri este abia la început, în contextul în care anumite companii americane, precum Blue Origin şi SpaceX, sunt primele care au oferit un astfel de serviciu. Deep Blue Aerospace a spus că rachetele reutilizabile sunt cruciale pentru reducerea costurilor de lansare, care împiedică comercializarea la scară largă a turismului spaţial. Compania chineză a mai spus că plănuieşte să recupereze o rachetă purtătoare de pe orbită în primul trimestru al anului 2025. Şi alte companii chineze şi-au anunţat intenţia de a intra în sectorul turismului spaţial. În mai 2024, CAS Space, o companie sprijinită de statul chinez, a anunţat că va lansa zboruri dedicate turismului spaţial până în 2028. Sursa : Stirileprotv.ro. 1 1
Postări Recomandate