Sari la conținut

Postări Recomandate

  • Global-Moderators
Postat

774798.webp?139

 

La 21 de ani, cîntă cu casa închisă, are deja un Grammy în palmares și este una dintre cele mai iubite artiste din tînăra generație. Este vorba despre Olivia Rodrigo, care se află în mijlocul unui turneu mondial: „Guts World Tour”.

Tînăra a fost protagonista unui moment stînjenitor în timpul concertului pe care l-a susținut la Melbourne, Australia. Concertul a fost ultimul din cele patru spectacole de la Rod Laver Arena. Vedeta pop a fost la un pas să se accidenteze serios după ce a căzut printr-o trapă în timpul spectacolului.

După cum se vede în filmulețele distribuite pe rețelele de socializare, interpreta hitului „Obsessed” alerga pe scenă cînd a căzut printr-o trapă de pe scenă. Artista a avut o reacție admirabilă, s-a ridicat rapid, a continuat să cînte, apoi a rîs cu poftă și i-a asigurat pe fani că nu a fost rănită.

„Sunt bine. Uneori este doar o gaură în scenă. E în regulă”, a spus ea în glumă mulțimii.

Conștientă că momentul va apărea pe rețelele de socializare, Olivia a urcat clipul chiar pe contul ei de TikTok, acolo unde a adunat peste 5,2 milioane de dolari.

„Sunt bine hahaha”, a scris ea în dreptul postării.

 

sursă: Click

Vizitator
Acest topic este acum închis pentru alte răspunsuri.
  • Navigare recentă   0 membri

    • Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Termeni de Utilizare & Politică Intimitate