bLaZe. Posted September 18 Posted September 18 Meciul dintre Bayern Munchen și Dinamo Zagreb s-a încheiat cu un scor incredibil, 9-2. Croații au sperat, la începutul reprizei secunde, că pot pleca de la Munchen cu un rezultat pozitiv. Bayern a condus cu 3-0 la finalul primei reprize, iar în partea secundă Dinamo a marcat de două ori pentru 3-2. Apoi a urmat ”asediul”. Pentru echipa lui Vincent Kompany au mai înscris Harry Kane, de încă trei ori, Michael Olise, încă o dată, Leroy Sane și Leon Goretzka. Meciul s-a terminat cu 9-2, scor care va rămâne în istoria celei mai importante competiții intercluburi din Europa. Dinamo Zagreb, făcută praf în Croația Chiar dacă au evoluat împotriva unei echipe cu pretenții la marele trofeu, croații nu trec prea ușor peste umilința de la Munchen. Jurnaliștii au ”taxat-o” pe Dinamo Zagreb și cred că fotbalul lor este ”mult sub elita din Europa”. În ultimii 18 ani, Dinamo Zagreb a pierdut un singur titlu în Croația, cel din sezonul 2016-2017, câștigat de Rijeka. Jurnaliștii croați cred că jucătorii lui Dinamo Zagreb ar trebui să vizioneze de mai multe ori rezumatul acestei partide, pentru a trage concluzii. Croații au reacționat dur după Bayern - Dinamo Zagreb 9-2 ”Dezastrul lui Dinamo, cea mai urâtă înfrângere din istorie. Ați jucat împotriva lui Bayern, dar acest gen de prăbușire este inacceptabil. (...) Nu există nicio scuză pentru a justifica acest 9-2 de pe Allianz Arena. Dinamo a arătat teribil în prima repriză și în a doua și nu merită să fie în Champions League, a arătat ca o echipă care s-a pierdut acolo, ca cineva care a primit un wild card pe baza unei guvernări bune. Mulți trebuie să se întrebe dacă au dat tot ce au putut și dacă a fost tot ce au putut să facă. Jucați pe Allianz Arena în fața tribunelor pline, cu mare sprijin din partea fanilor voștri, care au făcut și câteva sacrificii pentru a veni aici, iar majoritatea ați jucat sub capacitatea voastră. (...) Nimic nu a mers bine la Munchen și asta pentru că Bayern a știut să pedepsească toate defectele lui Dinamo. Dinamo este cu mult înaintea celorlalți din campionat, dar este și mult sub elita fotbalului din Europa. Jucătorii trebuie să se gândească bine și să se gândească dacă vor să continue așa. În loc să se antreneze, ar trebui să li se arate de mai multe ori videoclipul acestui meci, astfel încât să poată vedea singuri cum arată. Asemenea stânjeniri sunt inacceptabile, chiar și cu patru Kane și trei Musiala în echipa cealaltă”, au fost doar câteva dintre pasajele editorialului semnat de Branimir Korać în sportnet.hr. Dinamo Zagreb, după 2-9 contra lui Bayern: "Am visat pentru câteva momente" La scurt timp după meci, Dinamo Zagreb a postat un mesaj adresat în special fanilor. "În ciuda eșecului drastic de la Munchen, credem în continuare în băieții noștri. Am visat pentru câteva momente, am luptat, însă gazdele au fost pur și simplu mai bune, iar la final s-au bucurat pe merit. Le mulțumit fanilor pentru susținerea extraordinară. Să știți că vă iubim și suntem cu voi", a transmis Dinamo Zagreb. SURSA 2
Recommended Posts