Sari la conținut

Postări Recomandate

Postat

mircea-lucescu-18_size6.jfif

SURSA: CLICK

Victoria de luni vine după succesul obținut de tricolori la Priștina, vineri seara, în runda inaugurală, scor 3-0 cu Kosovo. Meciul jucat în fața a 30.000 de fani a fost mai greu decât anticipau jucătorii naționalei și staff-ul. Pe un teren execrabil, România a tranșat partida abia pe final. 

Au marcat: Valentin Mihăilă (4), Răzvan Marin (87 - penalty), Alexandru Mitriţă (90+2), respectiv Armandas Kucys (34).

Mircea Lucescu a fost inspirat și a făcut schimbări excepționale. Ianis Hagi a scos un penalty după o acțiune inteligentă în banda dreaptă, iar Alex Mitrița a înscris pe final după un 'dialog' cu Denis Alibec.

 

Mircea Lucescu: "Cei care au intrat de pe bancă au câştigat meciul, cu ajutorul lui Mitriţă şi Hagi"

”Trei puncte extrem de importante. Aprecieaz starea jucătorilor, care s-au dezlănţuit în finalul jocului. Ei au avut calitate fizică. Ei au jucat pe mingi lungi. Noi nu am putut să punem în evidenţă calitatea tehnică pentru că gazonul a fost execrabil.

În condiţii dificile cu terenul şi un adversar puternic, am reuşit totuşi o victorie. O să încercăm să punem totul la punct. Cei care au intrat de pe bancă au câştigat meciul, cu ajutorul lui Mitriţă şi Hagi. Rezervele creează şi presiune asupra titularilor

Au fost jucători de rezervă, cu Kosovo, au intrat mai relaxați și i-am criticat, azi au contribuit cei doi la câștigarea meciului. 

Din trei în trei zile e decizia UEFA (n.r.: - frecvența partidelor din Nations League), noi va trebui să fim atenți să avem 18-19 jucători de aceeași valoare, eu vorbesc mai mult, antrenamente n-am prea multe. 

O să-i cunosc mai bine pe parcurs. Eu nu analizez pe puncte și pe numere, altfel analizez eu lucrurile!”, a declarat Mircea Lucescu

  • Like 1
Vizitator
Acest topic este acum închis pentru alte răspunsuri.
  • Navigare recentă   0 membri

    • Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Termeni de Utilizare & Politică Intimitate